X

Tensiuni după retragerea SUA din Siria. Macron, către Putin: Lupta nu s-a terminat

lupte Siria Damasc

Într-o discuţie telefonică cu omologul său rus Vladimir Putin, preşedintele francez Emmanuel Macron a reafirmat miercuri necesitatea de a termina războiul în Siria împotriva grupării jihadiste Statul Islamic şi de a păstra forţele antijihadiste, inclusiv miliţiile kurde, potrivit Palatului Elysee, citat de AFP.

„Această luptă nu s-a terminat şi continuă pe teren în cadrul coaliţiei internaţionale”, i-a spus preşedintele francez omologului său rus.

Convorbirea telefonică a intervenit la două săptămâni după anunţul surpriză făcut de Donald Trump despre o retragere a celor 2.000 de soldaţi americani staţionaţi în Siria, după aproape opt ani de la începerea conflictului.

În discuţia cu Putin, Emmanuel Macron a „subliniat necesitatea de a evita orice nouă destabilizare susceptibilă să facă jocul teroriştilor”, potrivit Palatului Elysee. „El a insistat de asemenea asupra necesităţii ca forţele aliate ale coaliţiei, în special cele kurde, să fie menţinute, ţinând seama de angajamentul lor constant în lupta împotriva terorismului islamist”, conform preşedinţiei franceze.

Reafirmând importanţa unei reglementări politice pentru a pune capăt războiului, şeful statului francez a subliniat „imperioasa necesitate ca toate puterile implicate să-şi asume toate responsabilităţile pentru a permite un proces constituţional credibil şi alegeri libere şi imparţiale” sub supervizarea ONU, potrivit Palatului Elysee.

Principală aliată a regimului Bashar al-Assad, Rusia joacă un rol de neevitat în Siria, care creşte şi mai mult odată cu anunţarea retragerii americanilor. Aceasta în schimb complică poziţia Parisului, care a mobilizat circa 1.200 de militari în beneficiul coaliţiei antijihadiste.

Preşedintele american Donald Trump a confirmat recent că retragerea trupelor americane din Siria va fi „lentă”, reafirmându-şi totodată succesul în faţa grupării Statul Islamic (SI) din regiune, relatează AFP, Reuters şi dpa.

„SI a dispărut practic, ne trimitem încet trupele acasă pentru a-şi revedea familiile, continuând să combatem ce a mai rămas din SI”, a transmis Trump pe Twitter.

„Dacă altcineva decât Donald Trump ar fi făcut ce am făcut eu în Siria, care era un bazar infestat de Statul Islamic atunci când eu am devenit preşedinte, ar fi fost erou naţional”, a asigurat totodată liderul de la Casa Albă, apreciind în acelaşi timp că „rezultatele sunt MULT MAI BUNE decât am prevăzut”.

La 19 decembrie, Trump a anunţat retragerea celor circa 2000 de militari americani desfăşuraţi actualmente în nordul Siriei, în cea mai mare parte forţe speciale care iau parte la combaterea SI şi la pregătirea forţelor locale în zonele recucerite de la jihadişti. La scurt timp, secretarul american al apărării, Jim Mattis, a anunţat că va demisiona la finalul lunii februarie, recunoscând o serie de divergenţe cu Trump. Într-o scrisoare adresată acestuia, Mattis şi-a enumerat convingerile, sugerând că acestea sunt complet diferite de cele ale preşedintelui Trump, dar fără a menţiona explicit decizia de retragere a trupelor americane din Siria.

Redirecționați 2% din impozitul dvs. pe venit, care altfel s-ar duce la stat, către susținerea acestui portal. Pentru a descărca formularul 230, dați click pe imaginea de mai jos.
Categorii
Siria
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

8 comentarii

  1. Ca si sta Vlad la discutie cu macroul asta.
    Pe pagina oficiala TASS „stirea” are exact 10 randuri, si alea pe jumatate de pagina scrise http://tass.com/politics/1038836
    Francezii au mai fost pe acolo si viseaza sa revina. La cat bine au facut in perioada coloniala sunt ce-a mai urata natie dupa amerloci. A vorbi franceza in Siria e o jignire.
    Nu mai puneti botul la tot ce mananca presstitute, invatati-va sa verificati si direct la sursa; nici un cuvintel despre ukraina si nazistii aia „citat de AFP” in timp ce comunicatul rusilor este 80% centrat pe uki.

    1. trebuie sa fii naiv sa crezi ca agentia rusa de presa tass ar publica ceva ce l-ar pune intr-o lumina proasta pe tov. putin

      1. Pai nu ne invatati voi pe aici ca 98% din media este controlata de zionisti prin cateva corporatii; ca nu sunt decat vocea cabalei globaliste? Eu personal nu dau 2 bani pe ce vomita presstitute media occidentala. Astia trebuie cititi exact ca Scanteia pe vremuri, exact pe invers! 😀 Nu v-ati lamurit ce-i de capul lor, ca numai minciuni scarboase si sarcini care li se dau in plic vomita?
        In cazul particular a lui macrou; cam ce credibilitate are unul care se culca cu una de-o seama cu ma-sa? Aia are copil de-o seama cu macroul! Mi-e scarba!
        Personal am de 100 de ori mai multa incredere in presa rusa. Ma rog TASS e oficiala dar RT sunt 100 de puncte peste mincinosii de la cnn de exemplu.
        Va mai dau un pont. Pentru stirile chinezesti mergeti direct la ziarul partidului lor:D http://www.globaltimes.cn/ dar in nici un caz nu citati anglozionistii drept far calauzitor!

  2. Doamne ajutǎ. (profetie implinita pe23 sept 2017 care anunta razboiul lui gog si magog, adica al treilea razboi mondial care va incepe pe 6 martie 2021)
    Am ȋncercat sǎ stau de vorbǎ cu mai mulți creștini ortodocși despre un eveniment ce pare a avea legaturǎ cu capitolul 12 din Apocalipsa Sf. Ioan Teologul, și, spre surprinderea mea, unii l-au respins categoric, spunȃnd cǎ nu are legǎturǎ cu biserica, alții au spus „Da, da” și și-au vǎzut de drum, fǎrǎ a avea nici cea mai micǎ reacție. Nu-mi propun sǎ conving pe nimeni, vreau doar sǎ informez și fiecare va face ce crede de cuviințǎ, dupǎ dreapta socotealǎ a fiecǎruia și din ascultarea fațǎ de duhovnic. Sǎ nu tǎgǎduim puterea lui Dumnezeu, sǎ avem timp sǎ-L vedem pe Dumnezeu ȋn toate lucrurile și pur și simplu sǎ ne minunǎm, sǎ rǎmȃnem uimiți, și sǎ dǎm slavǎ lui Dumnezeu pentru tot, sǎ ne minunǎm de vastul atelier pe care Dumnezeu l-a pus la dispoziția copiilor Lui. Sǎ nu fim cǎldicei, cǎ-i vai de noi!
    Sǎ revenim la cap 12 care ȋncepe așa: „1. Și s-a arǎtat din cer un semn mare: …” Deci dacǎ Dumnezeu vrea sǎ ȋnștiințeze omenirea asupra unui eveniment, cerul este cel mai indicat loc, fiind un loc de netǎgǎduit. In psalmul 18, de la 1 la 4 citim: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mȃinilor lui o vestește tǎria. Ziua zilei spune cuvȃnt și noaptea nopții vestește științǎ. Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale cǎror graiuri sǎ nu se audǎ. In tot pǎmȃntul a ieșit vestirea lor, și la marginile lumii cuvintele lor.”
    Și la Facerea 1,14 citim: „Și a zis Dumnezeu: Sǎ fie luminǎtori pe tǎria cerului, ca sǎ lumineze pe pǎmȃnt, sǎ despartǎ ziua de noapte și sǎ fie semne ca sǎ deosebeascǎ anotimpurile, zilele și anii.”
    Tot pe cer s-a arǎtat steaua de la rǎsǎrit pe care au urmat-o magii la nașterea lui Iisus. In urmǎtoarele versete se pomenește despre lunǎ, soare și stele, deci va fi un semn din stele. Atenție, este vorba de un semn, nu o vedenie sau ceva asemǎnǎtor. Astrologia este condamnatǎ de bisericǎ și de aceea trebuie sǎ facem o lǎmurire: astronomia este știința care se ocupǎ cu studiul aștrilor și al legii mișcǎrii lor, al constelațiilor, galaxiilor și al universului ȋn totalitatea sa. De asemenea, studiazǎ evenimente ce au loc dincolo de atmosfera terestrǎ, planetele, cometele, radiațiile cosmice de fond etc. Astronomia nu trebuie confundatǎ cu astrologia, o pseudoștiințǎ care ȋncearcǎ sǎ prezicǎ destinul oamenilor pe baza traiectoriilor unor obiecte cerești, care pentru creștini este un pǎcat. Sǎ nu confundǎm, așadar, bǎutul unei cafele cu ghicitul ȋn cafea, studiul Bibliei cu așa-zisa deschidere a cǎrții, care este o metodǎ ȋnșelǎtoare de a afla viitorul.
    Avȃnd convingerea cǎ Dumnezeu este „Cel ce numǎrǎ mulțimea stelelor și dǎ tuturor numele lor” (psalmul 146,4), sǎ vedem ce-i zice Dumnezeu lui Iov: „Poți tu sǎ legi cataramele Pleiadelor sau sǎ deznozi lanțurile Orionului? Poți tu sǎ scoți la vreme cununa Zodiacului și vei fi tu cȃrmaci Carului Mare și stelelor lui? Cunoști tu legile cerului și poți tu sǎ faci sǎ fie pe pǎmȃnt ceea ce este scris ȋn ele?”(Iov 38, 31-33). Tot la Iov gǎsim la cap 9: „El poruncește soarelui și soarele nu se mai ridicǎ. El pune pecetea Lui asupra stelelor. El singur este cel ce ȋntinde cerurile și umblǎ pe valurile mǎrii. El a zidit Carul Mare, Ralița, Pleiadele și cǎmǎrile stelelor de miazǎzi.”(Iov 9, 7-9) Și ce frumos zice la Amos 5, 8: „Cǎutați pe Cel care a fǎcut Orionul și Pleiadele, pe Cel care preface dimineața ȋn ȋntuneric adȃnc și ȋntunecǎ ziua ca noaptea, pe Cel care cheamǎ apa mǎrii și o varsǎ pe fața pǎmȃntului. Domnul este numele Lui.” Pentru cei care nu au cunoștinte de astronomie, ȋn aceste versete au fost pomenite numele mai multor constelații: Carul Mare, Pleiadele, Orionul, Ralița.
    Revenind, cap 12 ȋncepe așa: „Și s-a arǎtat din cer un semn mare: …” Apare cuvântul „mare”. Mare nu ca ȋnsemnǎtate, ci mare din punct de vedere fizic, pentru cǎ semnu-i semn, ce indicǎ sau reprezintǎ ceva. Și la capitolul 3 se vorbește despre un balaur mare, dar nu un balaur cu ȋnsemnǎtate mare, ci enorm, uriaș… E important sǎ știm asta, pentru cǎ cap. 12 se continuǎ așa: „Și s-a arǎtat din cer un semn mare: O femeie ȋnveșmȃntatǎ cu soarele, și luna era sub picioarele ei, și pe cap purta o cununǎ din douǎsprezece stele.” Cum ar putea fi reprezentatǎ o femeie pe cer? Este vorba de constelația Fecioarei, care este a doua ca mǎrime dupǎ constelația Hydra.
    La data de 23 septembrie 2017, au avut loc mai multe evenimente, cum ar fi:
    – Soarele era pozitionat ȋn dreptul umerilor, ca și cum ar fi ȋnveșmȃntatǎ cu soarele.
    – Luna era poziționatǎ sub picioare.
    – Deasupra capului este constelația Leului, care are ȋn alcǎtuire 9 stele principale. Dar la acea datǎ s-au alineat aproape perfect cu Regulus (cea mai luminoasǎ stea din constelația Leului) urmǎtoarele trei planete: Venus , Marte și Mercur, formȃnd o cununǎ de douǎsprezece stele.
    Textul biblic continuǎ cu versetul 2: „Și era ȋnsǎrcinatǎ și striga, chinuindu-se și muncindu-se sǎ nascǎ.” Intre cele patru stele care formeazǎ pȃntecele fecioarei, la acea datǎ era poziționatǎ planeta Jupiter, cea mai mare planetǎ din sistemul nostru solar și care, ȋn mitologia greacǎ, ȋl reprezenta pe Zeus. Știind cǎ o sarcinǎ ține aproximativ 9 luni și dȃnd timpul ȋnapoi, cu 9 luni și ceva, planeta Jupiter se poziționeazǎ ȋntre cele patru stele ce formeaza pȃntecele, și se rotește de colo colo ȋntre cele patru stele pȃnǎ ȋn 23 septembrie, cȃnd pǎrǎsește zona.
    Credeți cǎ toate acestea sunt povești și purǎ coincidențǎ? Aceastǎ aliniere a mai avut loc acum aproximativ 7000 de ani. Dupǎ calendarul evreiesc, cam ȋn vremea când trăiau Adam și Eva. Ceea ce v-am spus și urmeazǎ sǎ vǎ spun legat de aștri, se poate verifica la orice specialist ȋn astronomie sau puteți descǎrca de pe internet, pe telefon sau tabletǎ, o aplicație cu mișcarea stelelor și a planetelor și puteți verifica dȃnd timpul ȋnapoi. Aceste aplicații sunt fǎcute de oameni fǎrǎ legaturǎ cu creștinismul, ei pur și simplu calculeazǎ traiectorii. (Star Walk 2; Stellarium Mobile)
    Sǎ continuǎm cu versetele 3 si 4: „Și alt semn s-a arǎtat ȋn cer: Iatǎ, un balaur mare, roșu, avȃnd șapte capete și zece coarne, și pe capetele lui, șapte cununi ȋmpǎrǎtești. Iar coada lui tȃra a treia parte din stelele cerului, și le-a aruncat pe pǎmȃnt. Și balaurul stǎtu ȋnaintea femeii care era sǎ nascǎ, pentru ca sǎ ȋnghitǎ copilul cand ȋl va naște.”
    Deci este vorba de un balaur mare, roșu, identificat mai clar la versetul 9: „…balaurul cel mare, șarpele cel dedemult, care se cheamǎ diavol și Satana, …”
    Sǎ vedem ce gǎsim la picioarele femeii. Constelația Fecioarei se ȋnvecineazǎ ȋn dreptul picioarelor cu constelația Capul Șarpelui, un șarpe care este format din douǎ constelații, Capul Șarpelui și Coada Șarpelui. Șarpele este ținut ȋn mȃnǎ de „omul cu șarpele” (contelația Ophiuchus). Cele zece stele principale ale lui Ophiuchus pot fi cele zece coarne, și sǎ vedeți altǎ coincidențǎ: deasupra capului șarpelui este constelația Corona Borealis, o coroanǎ ȋmpǎrǎteascǎ ȋn toatǎ regula, alcǎtuitǎ din 7 stele. Infiorǎtor de multe coincidențe.
    Fǎrǎ doar și poate, aceste semne s-au ȋmplinit la data de 23 septembrie 2017 și ce ar putea reprezenta aceste semne? Un tip din SUA și-a dat seama de aceste evenimente, cu un an ȋnainte. Aceastǎ informație a fost preluatǎ de unele televiziuni inclusiv la noi ȋn Romȃnia. Ce spuneau ei: gata, vine sfȃrșitul lumii pe 23 septembrie. Dar unde scrie așa ceva? A fost preluatǎ știrea și de cǎtre o parte din protestanți. La ei cicǎ vine rǎpirea. Au vǎzut cǎ n-a venit rǎpirea și gata, au zis cǎ nu este adevǎrat, sunt coincidențe. Cǎ doar vrǎjmașul nu doarme. Sfȃrșitul lumii nu a venit, ȋncǎ o știre falsǎ. Un om cu dreaptǎ socotealǎ citeste ȋnsǎ mai departe sǎ vadǎ ce va fi.
    Am rǎmas la cap 5 și 6: „Si a nǎscut un Copil de parte bǎrbǎteascǎ, care avea sǎ pǎstoreascǎ toate neamurile cu toiag de fier. Și Copilul ei fu rǎpit la Dumnezeu și la tronul Lui, iar femeia a fugit ȋn pustie, unde are loc gǎtit de Dumnezeu, ca sǎ o hrǎneascǎ pe ea acolo o mie douǎ sute și șaizeci de zile.” Dupǎ mulți teologi, femeia reprezintǎ poporul evreu, din care s-a nǎscut Iisus. Mǎrturie avem și-n psalmul 2, 7-9: „Domnul a zis cǎtre Mine: „Fiul Meu ești Tu, Eu astǎzi Te-am nǎscut! Cere de la Mine și-ți voi da neamurile moștenirea Ta; și stǎpȃnirea Ta, marginile pǎmȃntului. Vei paște pe ele cu toiag de fier; ca pe vasul olarului le vei zdrobi!”
    Așadar, dacǎ am lǎmurit cine este femeia și cine este Copilul, cum se va duce poporul evreu ȋn pustie? Și la versetul 14 se spune același lucru: „Și femeii i s-au dat cele douǎ aripi ale marelui vultur, ca sǎ zboare ȋn pustie la locul ei, unde e hrǎnitǎ acolo o vreme și vremuri și jumǎtate de vreme, departe de fața șarpelui.” In versetele de la 7 la 13 ne este relatat cum Arhanghelul Mihail ȋmpreunǎ cu ȋngerii lui se luptǎ cu balaurul și-l aruncǎ pe pǎmȃnt, ȋmpreunǎ cu toți ȋngerii lui (aici este coada lui care tȃra a treia parte din stele și care au fost aruncate pe pǎmȃnt). Diavolul, aruncat fiind pe pǎmȃnt, a vrut sǎ prigoneascǎ femeia, dar Dumnezeu nu i-a dat voie. Poporul evreu nu a fost dus fizic ȋn pustie, departe de fața diavolului, ci este o expresie prin care se ȋnțelege protecția oferitǎ de Dumnezeu evreilor. Diavolul poate fi ȋntr-o clipitǎ oriunde, dar nu poate acționa decȃt dacǎ ȋi este ȋngǎduit. Si am ajuns la cel mai important lucru din acest capitol: poporul evreu este ocrotit de Dumnezeu pentru 1260 de zile. O vreme, vremuri și jumǎtate de vreme, tot 1260 de zile inseamnǎ. Dacǎ o vreme este 1 an, vremuri 2 ani și jumǎtate de vreme jumǎtate de an, avem 3 ani și jumǎtate, adicǎ 1260 zile, calculȃnd cu luna de 30 de zile, ca la evrei. Ce se ȋntamplǎ dupǎ cele 1260 de zile? Pentru cǎ Dumnezeu nu mai protejeazǎ poporul evreu. Practic, la 23 septembrie 2017 s-a pornit cronometrul pentru cele 1260 de zile, deci rețineți data de 6 martie 2021.
    A fost pusǎ ȋntrebarea, și pe bunǎ dreptate, dacǎ e bunǎ discutarea unor astfel de lucruri in rȃndul creștinilor. Sǎ analizam ȋmpreunǎ situația. Prin aceasta se ȋncearcǎ, oare, ȋndepǎrtarea oamenilor de bisericǎ?, Nu, pentru cǎ este un ȋndemn la pocǎințǎ. Sfinții bisericii noastre ne ȋnvațǎ sǎ trǎim ca și cum am muri mȃine. Eu cu siguranțǎ nu trǎiesc așa, și sunt sigur cǎ foarte mulți, dacǎ nu aproape toți. Deci acest mesaj din rȃndurile de mai sus poate fi un indemn, un ajutor și un motiv pentru a te osteni mai tare ȋn a lucra la mȃntuirea ta. Sfinții pǎrinți ai bisericii noastre ne ȋnvațǎ sǎ ne considerǎm cei mai pǎcǎtoși dintre pǎcǎtoși, sǎ ținem mintea ȋn iad și sǎ nu deznǎdǎjduim. Mult timp nu am ȋnțeles aceste cuvinte, și am sǎ fac o parantezǎ scurtǎ pentru a vǎ spune ce rǎspuns am gǎsit. Cum este posibil sǎ fii cel mai pǎcǎtos, nu cu gura, ceva asemǎnǎtor cu: mǎ iertați pe mine, pǎcǎtosul, sau binecuvantați pǎrinte pe mine, pǎcǎtosul. Am auzit un preot odatǎ dȃnd un rǎspuns: Dar ce-mi spui mie, lui Dumnezeu trebuie sǎ-i spui cǎ ești pǎcǎtos. Trebuie sǎ te consideri pǎcǎtos, nu sǎ spui cu gura ȋn stȃnga și ȋn dreapta cȃt esti de pǎcǎtos. Dar cum sǎ te consideri cel mai pǎcǎtos, știind cǎ sunt alții mult mai pǎcǎtoși decat tine, hoți, criminali etc. Aici trebuie avut ȋn vedere sistemul de referințǎ, la cine ne raportǎm. De exemplu, trei familii vecine au la rȃndul lor cȃte un copil, cam de aceeași vȃrstǎ. La un moment dat, copiii lor fiind ȋmpreunǎ la joacǎ, au fǎcut o prostie. Cei trei au plecat fuga la casele lor, fiecare gȃndindu-se la reacția pǎrinților cȃnd vor afla. Un pǎrinte a spus: lasǎ, cǎ asta ȋl va ajuta ȋn viațǎ, sǎ devinǎ mai puternic, iar copilul s-a simțit mȃndru de prostia lui. Cel de-al doilea pǎrinte a fost indiferent, spunȃnd cǎ și el a facut la fel cȃnd a fost mic, și copilul lui avea aceeași indiferențǎ, nefiind o familie unitǎ. Cel de-al treilea a plecat acasǎ plȃngȃnd, pentru cǎ, iubindu-și pǎrinții, și-a dat seama cǎ o sa-i ȋntristeze. El știa cǎ pǎrinții lui aveau ȋncredere ȋn el și aveau anumite așteptǎri de la el. Din acest motiv el mergea acasǎ plȃngȃnd, cǎindu-se pentru faptele sale. Toți trei au fǎcut aceeași faptǎ, dar sistemul de referințǎ diferea. Așa este și ȋn cazul nostru. Cu cȃt te apropii de Dumnezeu, ȋi simți dragostea din ce ȋn ce mai mult, și bineințeles cǎ te consideri cel mai pǎcǎtos, chiar dacǎ un altul de pe o treaptǎ inferioarǎ a fǎcut același pǎcat sau mai rǎu. Așa este și ȋn viața de zi cu zi, ȋn toate sporturile și meseriile. Celor ȋncepǎtori le sunt permise anumite greșeli. Dar cu cȃt ȋnaintezi și devii mai profesionist, ȋncrederea oamenilor ȋn tine crește și nu mai ai voie sǎ greșești așa ușor, iar pentru o greșealǎ micǎ ești aspru criticat. Apropiindu-te de Dumnezeu, singur ȋți vei da seama cǎ vei produce ȋntristare ȋn cer și, știindu-ți nimicnicia, nu ai cum sǎ te consideri decȃt cel mai pǎcǎtos dintre pǎcǎtoși. Nu te mai intereseazǎ de hoți, criminali, cǎ poate ei nu au ȋntristat pe Dumnezeu mai mult decat tine. Trebuie sǎ te compari cu cei mai sus decȃt tine, pentru cǎ dacǎ te compari, de exemplu, cu un ucigaș, deja l-ai osȃndit, tu știindu-i doar pǎcatul, nu și cǎința. Poate peste ceva vreme se cǎiește de pǎcatele lui și bucurie se face-n cer, iar tu ce faci, ȋl osȃndești? Probabil cunoașteți ȋntrebarea: cum e mai bine, cel mai deștept ȋntre proști sau cel mai prost ȋntre deștepți? Poți fi ȋn același moment și mic, și mare. Depinde cu cine te compari. Și uite așa sfinții ajung sǎ fie ȋntristați și sǎ se considere cei mai pǎcǎtoși, pentru faptul cǎ nu reușesc sǎ facǎ binele pe care-l voiesc, ci fac rǎul pe care nu-l voiesc. Rǎul pe care nu-l voiesc este, de fapt, neputința de a face și mai mult bine. Iar expresia cunoscutǎ a Sf. Siluan „Tine-ți mintea ȋn iad și nu deznǎdǎjdui” este aproximativ la fel. Considerandu-te cel mai pǎcǎtos dintre pǎcǎtoși, este evident cǎ te consideri vrednic de iad. Aceasta ȋnseamnǎ sǎ-ți ții mintea ȋn iad. Dar nǎdejdea ȋn izbǎvirea ta sǎ fie tare, cu privirea țintǎ numai la Dumnezeu. Am sǎ ȋnchei paranteza, cu toate cǎ sunt multe de spus, mulți le știți, dar eu greu m-am chinuit și nu ȋnțelegeam.
    Iisus a spus: „Dar Fiul Omului, cȃnd va veni, va gǎsi oare credințǎ pe pǎmȃnt?”(Luca 18, 8), deci zice de credințǎ, nu de credincioși. Ceea ce avem noi nu prea este credințǎ. Sǎ vedem dacǎ ne ȋncadrǎm ȋn descrierea Sfȃntului Pavel: „Și aceasta sǎ știi, cǎ ȋn zilele din urmǎ vor veni vremuri grele; Cǎ vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginți, lǎudǎroși, trufași, hulitori, neascultǎtori de pǎrinți, nemulțumitori, fǎrǎ cucernicie, lipsiți de dragoste, neȋnduplecați, clevetitori, neȋnfranați, cruzi, neiubitori de bine, trǎdǎtori, necuviincioși, ȋngamfați, iubitori de desfatǎri mai mult decȃt iubitori de Dumnezeu, avȃnd ȋnfǎțișarea adevǎratei credințe, dar tǎgǎduind puterea ei. Depǎrteazǎ-te și de aceștia.”(II Timotei 3,1 -5) Auziți cum spune: Avȃnd ȋnfǎțișarea dreptei credințe!!, dar tǎgǎduind puterea ei. Vai, vai nouǎ, cǎci aproape toți suntem descriși aici. Cum putem oare sǎ tǎgǎduim puterea lui Dumnezeu? Aproape toti avem copii, și le spunem: stai, nu te du acolo, cǎ-i periculos, nu face aia, cǎ-i periculos, le cumpǎrǎm telefoane mobile copiilor de la vȃrste din ce ȋn ce mai mici, de, ca sǎ știm mereu unde sunt și dacǎ sunt bine, punem garduri peste tot, la biserici, mǎnǎstiri, punem camere de luat vederi ȋn biserici, acasǎ, punem caini de pazǎ, de, doar nu vreți sǎ ne fure cineva. Am cunoscut preoți care au cǎutat mult timp o echipǎ de pictori pentru biserica lor, selectȃnd, punȃndu-i la probe. Și bineințeles cǎ pictura nu a ieșit cum trebuia. De ce? Pentru cǎ nu ne mai ȋncredem ȋn Dumnezeu. Dumnezeu este undeva sus, cu treburile Lui, iar noi aici cu ale noastre. Cu totul fals !
    Doamne ajutǎ!

  3. Invazia iminentǎ a Israelului
    Capitolele 38 și 39 din Iezechiel prezintǎ o profeție uimitoare despre vremurile din urmǎ, cȃnd va avea loc o invazie masivǎ a Israelului pornitǎ din nord, condusǎ de cǎtre Rusia și cǎreia i se vor alǎtura un numǎr mare de națiuni islamice, inclusiv Iranul. Aceastǎ invazie masivǎ va avea drept rezultat una dintre cele mai mari intervenții divine cunoscutǎ vreodatǎ, moment ȋn care Dumnezeu va porni la judecatǎ. Toate aceste lucruri vor avea ca rezultat schimbǎri masive la nivel mondial: politice, religioase si spirituale. Toate lucrurile s-au așezat la locul lor, gata pentru desfǎșurarea acestor evenimente, care sunt iminente!!! Dumnezeu ȋși va ȋmplini acest plan, iar noi creștinii trebuie sa fim pregǎtiți, iar dacǎ șovǎim ȋn credințǎ, vǎzȃnd puterea lui Dumnezeu și planurile Lui ȋmplinindu-se, sǎ ne ȋntǎrim in credințǎ și sǎ ne apropiem mai mult de Hristos.
    Acest rǎzboi, rǎzboiul lui Gog și Magog va pregǎti șcena pentru derularea completǎ a planului profetic al lui Dumnezeu. Fundalul și cadrul evenimentelor descrise ȋn Iezechiel 38-39 confirmǎ cǎ ele sunt gata sǎ se ȋntȃmple ȋn orice moment. Anterior acestor evenimente, ȋn Iezechiel 36 si 37 este descrisǎ revenirea evreilor ȋn țara lor, proces ce a avut loc ȋn mod progresiv ȋn ultimii 100 de ani, culminȃnd cu renașterea națiunii Israel ȋn anul 1948.
    Iezechiel 38,1-6: Fost-a cuvȃntul Domnului cǎtre mine și mi-a zis: “ Fiul omului, ȋntoarce-ți fața spre Gog din țara lui Magog, regele lui Roș, al lui Meșec și al lui Tubal; prorocește ȋmpotriva lui, și spune: Așa grǎieste Domnul Dumnezeu: Iatǎ, Eu sunt ȋmpotriva ta, Gog, rege a lui Roș al lui Meșec și al lui Tubal! Te voi prinde, voi pune zǎbale ȋn fǎlcile tale și te voi scoate pe tine și toatǎ oștirea ta, caii și toți cǎlǎreții strǎlucit ȋmbrǎcați, ceatǎ mare, cu platoșe și cu scuturi, toți ȋnarmați cu sǎbii; și cu ei voi scoate pe Perși, pe Etiopieni și pe Libieni, toți cu scuturi și coifuri; și pe Gomer cu toate oștile lui; casa lui Togarma din hotarele de la miazǎnoapte, cu toate oștirile lui, și voi mai scoate și alte multe popoare cu tine.
    Vedem aici o coaliție impresionantǎ, condusǎ de un lider numit Gog. In original, Gog ȋnseamnǎ “munte” , sau “conducǎtor puternic”. Acesta este un titlu , asemǎnǎtor cu “faraon” sau “cezar”. El este un dictator plin de putere, care va urzi un plan malefic de a invada si distruge Israelul. Pentru cine nu știe, actualul președinte al Rusiei, Vladimir Putin, este un adevǎrat luptǎtor, un practicant al artelor marțiale. El are centura neagrǎ cu 8 dani ȋn judo, centura neagrǎ cu 8 dani ȋn stilul Kyokushin și centura neagrǎ cu 9 dani la taekwondo. A vrut sǎ intre ȋn KGB de la vȃrsta de 16 ani, dar nu a fost acceptat decȃt dupǎ ce a terminat facultatea, lucrȃnd la departamentul de spionaj și contraspionaj , el avȃnd gradul de locotenent-colonel. Pe lȃngǎ faptul cǎ piloteazǎ avioane, cine știe cȃte mai știe sǎ facǎ.
    Națiunile implicate sunt descrise dupǎ vechile lor nume, dar sǎ ȋncercǎm sǎ le identificǎm dupǎ noile lor denumiri. Originea multora din invadatori se gǎsesc in lista națiunilor apǎrute dupǎ potop, ȋn Facerea cap. 10:1-5 “ Iatǎ spița neamului fiilor lui Noe: Sem, Ham și Iafet, cǎrora li s-au nǎscut fii dupǎ potop. Fii lui Iafet au fost: Gomer, Magog, Madai, Iavan, Tubal, Meseh și Tiras. Fii lui Gomer au fost: Așchenaz, Rifat și Togarma. Fii lui Iavan au fost : Elișa, Tarșiș, Chitim și Dodanim. Din aceștia s-au format multime de popoare, care s-au așezat ȋn diferite țǎri, fiecare dupǎ limba sa, dupǎ neamul sǎu și dupǎ nația sa.”
    GOG vine de la “țara lui MAGOG” și este “ domnul ROSULUI, MESECULUI și TUBALULUI” (Iezechiel 38:2,3). Acestea sunt consemnate ȋn arhivele istoriei ca fiind triburi strǎvechi ce s-au stabilit ȋn zona fostei Uniuni Sovietice și Turciei (Herodot, Josephus și Plinius). Numele Gog este un titlu oferit conducǎtorului țǎrii Magog.
    MAGOG. Istoricul roman Josephus din secolul I a spus despre “magogeni” cǎ sunt oameni pe care grecii ȋi numesc “sciți”, o civilizație feroce ce s-a stabilit la nord de Marea Neagrǎ in locul ocupat azi de Rusia, mai cu seamǎ de actualele republici islamice a fostei Uniuni Sovietice, posibil și Turcia. Acest teritoriu poate include și Afganistanul din zilele noastre.
    ROSUL. Intrucȃt ȋn limba ebraicǎ, ROSUL ȋnseamnǎ CONDUCATOR, se mai poate traduce și “prințul conducǎtor” ȋn loc de “domnul Roșului”. De asemenea, ROS poate fi identificat și cu sarmații antici, cunoscuți sub numele de Rashu, Rasapu, Ros și Rus, locuind ȋn zona Rusiei. Oricum ar fi, tot despre Rusia este vorba, care dealungul istoriei a dovedit un puternic sentiment antisemit.
    MESEC și TUBAL. Una din posibilitǎți ar fi cǎ ei au fost stabiliți in partea de sud a Rusiei, avȃnd ȋn vedere cǎ Roșul este partea de nord a Rusiei. O altǎ posibilitate ar fi cǎ MESEC se poate referi la vechii muski si musku situați ȋn Cilicia și Capadocia, ambele popoare migrȃnd mai tȃrziu spre centrul/estul Rusiei. Iar ca denumiri contemporane care descend din acestea ar fi urmǎtoarele: Roș = Rusia, Meșec = Moscova, Tubal = Tobolsk
    GOMER. Se identificǎ cu cimerienii antici, Turcia de azi.
    TOGARMA. Este Armenia anticǎ, teritoriu aflat mai cu seamǎ ȋn Turcia de azi. Deci Turcia va fi o parte semnificativǎ din aceasta coaliție.
    Identificarea Rusiei ca lider al acestei invazii este confirmatǎ intr-o mare mǎsura de faptul cǎ de trei ori este descrisǎ invazia ca pornind din pǎrțile ȋndepǎrtate ale nordului sau potrivit altor traduceri biblice “din fundul miazǎnoaptei”. Aceasta trebuie calculatǎ fațǎ de poziția Israelului. Libanul (Hezbolah) se aflǎ situat exact la nord de Israel. Intr-un cadru mai ȋndepǎrtat se aflǎ Turcia, iar ȋn altul și mai ȋndepǎrtat se aflǎ Rusia. Moscova este situatǎ exact la nord de Ierusalim. Pȃnǎ și rabinii susțin cǎ rusia va fi liderul coaliției menționate de Iezechiel.
    PERSIA. Cea mai importantǎ națiune menționatǎ a fi alǎturi de Rusia este Persia. Este una dintre cele mai ușoare identificari, deoarece ȋn anul 1935, numele oficial al Persiei s-a schimbat in IRAN. Pȃnǎ la revoluția islamicǎ, Iranul a fost pro-Israel, pro-Occident, acum ȋnsǎ se aflǎ in extrema cealaltǎ. Dorința lor acum este de a șterge de pe harta Israelul.
    ETIOPIA. Era ținutul din sudul Egiptului, numit acum Sudan, un alt stat fundamental Islamic, foarte ostil Israelului.
    PUT. Este Libia de azi, un alt stat Islamic care are o poziție anti-Israel, aflat in vestul Egiptului.
    Alǎturi de acestea vor fi și multe alte popoare, cum ar fi Siria, Fașia Gaza, Liban, Iordania, etc. Libia, Sudan și Iran formeazǎ alǎturi de Turcia un cerc ȋn jurul Israelului. Turcia acoperǎ intreg orizontul de nord, ȋn timp ce Iranul este situat la est de Israel, Sudanul la sud iar Libia la vest. Toate națiunile dinprejur vor porni ȋmpotriva Israelului, dupǎ cum zice ȋn Zaharia 13,1-3: “Prorocie. Cuvȃntul Domnului asupra lui Israel. Așa grǎiește Domnul, Care ȋntinde cerurile ca un cort, Care pune temelie pǎmȃntului și Care zidește duhul omului ȋnǎuntrul sǎu: ”
    Dupǎ cum am menționat deja, GOMERUL și TOGARMA reprezintǎ ceea ce astǎzi sunt cunoscute ca fiind ținuturile TURCIEI, o națiune majoritar musulmanǎ. Vechii cimerieni , din sec. al VII- lea panǎ in sec. I d. H. au fost situați ȋn centrul/vestul Anatoliei, Turcia de azi. Togarma, Til-garimmu, se situa ȋntre vechiul Carchemiș și Haran (sudul Turciei).
    Turcia ȋn trecut a fost un aliat al Israelului, un aliat al Occidentului, fǎcȃnd parte și din NATO. Din momentul ȋn care partidul fundamentalist Islamic a venit la putere, ȋn special dupǎ 2009, politica externǎ a Turciei s-a schimbat radical.
    Sunt cateva evenimente politice care au schimbat cursul istoriei. Unul ar fi rǎzboiul din Siria, care a creat o alianțǎ strategicǎ RUSIA-TURCIA-IRAN, obiectivul lor comun fiind ȋnfrȃngerea teroriștilor din Siria. Președinții celor trei țǎri se intȃlnesc periodic, dupǎ care ies și dau declarații comune. In momentul de fațǎ, ȋn luna octombrie 2018, toate cele trei națiuni aliate au muniție, armament, militari și baze militare in Siria, pe fondul ajutǎrii Siriei ȋn lupta ȋmpotriva teroriștilor, Siria fiind la granițǎ cu Israelul.
    Președintele SUA, Donald Trump, are un rol foarte important ȋn declanșarea rǎzboiului prin acțiunile sale. Am sǎ enumar cateva:
    -ieșirea SUA din acordul nuclear cu IRANUL, și implicit impunerea de sancțiuni economice Iranului.
    -datoritǎ arestǎrii unui pastor american ȋn Turcia, SUA au intrat ȋntr-un rǎzboi al declarațiilor și al amenințǎrilor ceea ce a dus la sancțiuni economice impuse Turciei.
    -datoritǎ anexǎrii Crimeii de cǎtre Rusia, SUA și Occidentul au impus sancțiuni economice Rusiei. Rusia mai are și alte sancțiuni economice, datorate folosirii neurotoxinei ȋn otrǎvirea unui spion rus.
    Datoritǎ sancțiunilor impuse de SUA și Occident, cele trei țǎri s-au trezit intr-o tabǎrǎ adversǎ, aliindu-se și ȋncercȃnd sǎ se ajute reciproc pentru a putea face fațǎ sancțiunilor. Si uite așa, TURCIA, care face parte din NATO, contrar regulilor interne NATO, a achizitionat sisteme militare antiaeriene S-300 din Rusia. Aceleași sisteme S-300 au fost oferite Siriei, ȋn urma unui conflict dintre aviația din Israel și cea a Rusiei, ȋn care a fost doborat un avion rusesc. La toate acestea se adaugǎ antisemitismul comun al celor trei țǎri, președintele Turciei declarȃnd cǎ Israelul este un stat terorist și cǎ ei vor lupta panǎ la eradicarea tuturor teroriștilor. Președintele Iranului nu se sfiește deloc, declarȃnd cǎ Israelul trebuie sǎ disparǎ ca națiune, țelul lor fiind construirea unor bombe atomice pentru a pune planul ȋn aplicare. Tot datoritǎ sancțiunilor impuse de SUA, Coreea de Nord este un alt stat care este in conflict cu SUA. COREEA DE NORD se presupune cǎ are deja fabricate peste 60 de bombe nucleare (unii specialiști spun cǎ ar avea doar 10 operaționale). In momentul de fațǎ s-au liniștit apele ȋn Coreea, ȋnsǎ doar la suprafațǎ, ei tragȃnd de timp doar pentru a putea produce și asambla cȃt mai multe bombe și a mǎri raza de acțiune pentru a putea lovi ȋntreg teritoriul SUA. Coreea de Nord este un aliat al Iranului și nu se știe cum ar putea ajunge bombe nucleare ȋn Iran. Vorbind de bombe nucleare, acum cȃteva zile SUA s-au retras din Tratatul Fortelor Nucleare Intermediare, tratat semnat ȋn 1987 ȋntre SUA și Rusia, ceea ce va duce iarǎși la o cursǎ a ȋnarmǎrii, iar rușii nu vor mai trebui sǎ dea nici o explicație pentru acțiunile sale.
    O altǎ acțiune a președintelui SUA a fost recunoașterea Ierusalimului ca și capitalǎ a Israelului și implicit mutarea ambasadei SUA la Ierusalim. Palestinienii și toate țǎrile arabe au fost puse pe jar, dar nu numai. Aproape toate țǎrile din ONU au ripostat vehement, ȋncercȃnd sǎ ȋmpiedice acțiunea SUA. De exemplu Turcia și-a retras oficialii de la ambasada din Israel și expulzȃndu-i pe cei israeliteni. Rǎzboiul parcǎ plutește ȋn aer, aviația Israelului face raiduri periodice in Fȃsia Gaza și ȋn Siria, bombardȃnd depozitele de armament și muniție ale Iranului. Israelul a declarat cǎ nu va permite ca Iranul sǎ dezvolte bombe nucleare. Iranul tot iese cu declarații de distrugere a Israelului și nu se știe dacǎ o acțiune a Israelului asupra Instalațiilor nucleare ale Iranului poate fi scȃnteia rǎzboiului.
    Iezechiel vorbește de o zǎbalǎ pusǎ ȋn fǎlcile Rusiei. Tot de la Iezechiel aflǎm despre ce fel de zabalǎ este vorba. Ezechiel 38,13: Seba, Dedan și negustorii Tarsisului cu toți puii de lei ai lor vor zice: “Ai venit tu oare ca sǎ faci jaf, ai adunat taberele tale ca sǎ faci pradǎ, sǎ iei argint și aur, sǎ ridici dobitoace și avere și sǎ apuci pradǎ mare?” Seba și Dedan sunt statele arabe aliate cu Occidentul, negustorii din Tars reprezintǎ Europa vesticǎ, ȋndeosebi Marea Britanie. Acestea sunt popoarele fenicienilor de la mare care faceau comerț cu vestul ȋndepǎrtat, inclusiv Spania și insulele britanice și toți puii lor de lei care sunt coloniile istorice, inclusiv SUA, Australia, Canada si altele. Idiferent de ce popoare este vorba, vedem ca scopul invaziei Rusiei este unul economic, pentru jaf. Dacǎ popoarele din jurul Israelului au un motiv religios și un puternic sentiment antisemit, cum poate Rusia, o țarǎ atat de mare sǎ jefuiascǎ o țarǎ atat de micǎ, cȃt douǎ județe din Romania? Unul dintre pilonii economiei rusești este exportul de gaze naturale. In decembrie 2010 a fost descoperit ȋn Israel zǎcǎminte uriașe de gaze naturale, pe care le-au denumit “Leviathan”, producția propriu-zisǎ urmȃnd sǎ ȋnceapǎ la sfȃrșitul lui 2019. La alt zǎcǎmȃnt de gaze naturale din Israel denumit “Tamar”, a ȋnceput producția ȋncǎ din 2013. Astfel Israelul devine un jucǎtor important pe piața de gaze naturale. Firmele Noble Energy si Delek Group conduc consorțiile care opereazǎ zǎcǎmintele de gaze naturale din Israel. In 6 decembrie 2017 a fost semnat un acord ȋntre Grecia, Cipru, Italia si Israel pentru construirea celui mai lung gazoduct din lume, de 2000 de Km. Acesta ar urma sǎ contribuie decisiv la asigurarea independenței energetice a Europei, ȋncepȃnd cu anul 2025. S-au semnat deja contracte de livrare, fiind semnat un contract istoric cu Egiptul, ȋn valoare de 15 miliarde de $ și paradoxal, este posibil sǎ se foloseascǎ un gazoduct deja construit de Mediterranean Gaz, un gazoduct care era folosit pentru a importa gaze naturale din Egipt. Aceasta este zǎbala din fǎlcile Rusiei, cu care Dumnezeu ȋl scoate pe Gog din teritoriile lui ȋnspre Israel.
    Alegerea Rusiei de a forma o coaliție de națiuni pentru a nu acționa de una singurǎ ȋi asigurǎ acesteia nu doar o cale netedǎ de a strǎbate cu armata sa teritoriile ce o despart de Israel, dȃndu-i totodatǎ oportunitatea de a-și crea o armatǎ imensǎ , ci și aerul unei justificǎri morale ȋn fața restului lumii, fiindu-le tot mai greu sǎ i se impotriveascǎ. Rusia va trebui sǎ treacǎ prin Iran și Turcia pentru a ajunge ȋn Israel. Deasemenea va trebui sǎ strǎbatǎ Libanul și Siria, situate la granița de nord a Israelului. Chiar dacǎ aceste națiuni nu sunt menționate ȋn mod direct, datoritǎ poziționǎrii lor, au toate șansele sǎ devinǎ parte din coaliție.
    In aceastǎ profeție, rostitǎ cu 2600 de ani ȋn urmǎ, Dumnezeu vorbește despre un rǎzboi ȋn care El va distruge armatele rusești și ale aliaților ei islamici atunci cȃnd aceștia vor ȋncerca sǎ invadeze Israelul. Astǎzi suntem martorii multor semne care aratǎ cǎ scena pentru acest rǎzboi este pregǎtitǎ, ȋn contextul situației politice actuale a ȋntregii lumi.
    De reținut faptul cǎ acest rǎzboi va fi ȋn vremurile de pe urmǎ. In Iezechiel 38,8 zice…”ȋn anii de pe urmǎ …” iar ȋn Iezechiel 38,16 “…aceasta va fi ȋn zilele cele de pe urmǎ …”. Deci dacǎ vom vedea acest rǎzboi desfǎșurȃndu-se, este foarte probabil ca a doua venire a lui Hristos sǎ fie aproape, unii dintre noi chiar sǎ fie pǎrtași la acest mare și mult așteptat eveniment. Acest rǎzboi va aduce foarte multe schimbǎri. Cu siguranțǎ ȋn acest rǎzboi va fi dǎrȃmatǎ moscheea lui Omar și Domul Stȃncii de pe Muntele Templului, deoarece acestea ȋmpiedicǎ reconstrucția templului din Ierusalim. Stim asta pentru cǎ Iezechiel ȋn urmatoarele capitole proroceste despre reconstrucția templului, cu date foarte exacte despre dimensiunile templului, a ȋmprejurimii templului, portul și cumpǎtarea preoților, etc.
    Acest rǎzboi va putea ȋncepe oricȃnd, poate sǎ fie pe prima paginǎ a ziarelor de maine.

    P.S.
    ((( Dupǎ pǎrerea mea, ȋn urma unor evenimente petrecute ce au legǎturǎ cu unele profeții din biblie, acest rǎzboi va ȋncepe la ȋnceputul lunii MARTIE 2021. Dar nu vǎ luați dupǎ mine cǎ eu sunt un amǎrȃt de pȃrlit, și așa am interpretat eu, dupa mintea mea ȋngustǎ.)))
    Stiți ce am constatat?, cǎ sentimentul antisemit este și ȋn rȃndul creștinilor. Acest duh este de la vrǎșmasul. Iisus Hristos a fost evreu, Maica Domnului a fost evreicǎ. Toți apostolii au fost evrei. Prima comunitate de creștini a fost de evrei, pe urmǎ a fost propovǎduitǎ evanghelia și la neamuri. Nu poți spune cǎ-L iubești pe Iisus Hristos, pe Maica Domnului, biserica, dar sǎ-i urǎști neamul din care provine! Vrǎșmasul diavol este pornit ȋmpotriva evreilor pentru cǎ planul lui Dumnezeu a ȋnceput cu evreii, de la evrei a venit Iisus Hristos și mȃntuirea oamenilor, și tot poporul evreu va fi ȋn centrul evenimentelor finale ale planului lui Dumnezeu. Chiar Dumnezeu a zis cǎ are o mȃntuire și pentru ei și uitați ce zice Dumnezeu ȋn Zaharia 12,8-10:” In ziua aceea Domnul va ȋntinde ocrotirea sa asupra celor ce locuiesc ȋn Ierusalim, ȋncȃt cel mai slab ȋntre ei sǎ fie ca David, și casa lui David sǎ fie ca ȋnsuși Dumnezeu, ca ȋngerul Domnului care merge ȋn fruntea lor. Si ȋn ziua aceea Mǎ voi sȃrgui sǎ pierd toate neamurile care vor veni impotriva Ierusalimului. Atunci voi vǎrsa peste casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului duh de milostivire și de rugǎciune, și iși vor aținti privirile ȋnspre Mine, Cel pe Care ei L-au strǎpuns, și vor face plȃngere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul nǎscut, și-L vor jeli ca pe cel ȋntȃi-nǎscut.”
    Doamne ajutǎ!

  4. Eu, ca și mulți alții, mi-am pus o ȋntrebare și anume: de ce ȋn Sfanta bisericǎ nu se discutǎ despre vremurile de pe urmǎ și nu se citește din Apocalipsa Sf Ioan teologul ? Rǎspunsul este unul foarte simplu și plin de adevǎr: este o lucrare Dumnezeiascǎ, ce face parte din planul divin de mȃntuire a lumii.
    Cu toții cunoaștem pǎrerea bisericii despre apocalipsǎ. Una ar fi cǎ este o prorocie foarte greu de interpretat, cǎ noi ca și creștini trebuie sǎ fim permanent pregǎtiți și sǎ avem grijǎ de mȃntuirea noastrǎ personalǎ și sǎ avem grijǎ de sfȃrșitul nostru, și pe aceeași idee se poate continua, se pot ține conferințe pe aceasta temǎ. Și așa și este, pentru cǎ biserica este condusǎ de Iisus Hristos, Duhul Sfant este prezent ȋn bisericǎ indiferent de cȃt de pǎcǎtoși suntem, „…și porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16,18) „…și iatǎ, Eu cu voi sunt ȋn toate zilele, panǎ la sfȃrșitul veacului. Amin.”(Matei 28,20) Deci toate rȃnduielile din bisericǎ nu sunt la ȋntȃmplare, și discuția s-ar putea termina aici. Dar mai este ceva. De ce cartea apocalipsei este prinsǎ ȋn cadru bibliei? Sincer nu cred cǎ este doar pentru rǎtǎcirea unora, cum ar fi protestanții. Ȋn fiecare evanghelie avem cȃteva versete care ne vorbesc despre vremurile de pe urmǎ, dar ȋn cartea apocalipsei evenimentele sunt mult mai detaliate. Este o prorocie, a vremurilor de pe urmǎ, care se adreseazǎ cuiva. In general se adreseazǎ tuturor creștinilor din toate veacurile, dar mai cu seamǎ generației care va prinde și va trǎi vremurile de pe urmǎ. Ȋn evanghelii sunt mai multe locuri ȋn care avem avertizǎri de genul:”cȃnd ve-ți vedea…, sǎ știți cǎ…”, deci se adreseazǎ generației care va vedea acele lucruri.
    Avem mǎrturie scrisǎ, de la Dumnezeu, la ȋnceputul și la sfȃrșitul cǎrții apocalipsa:”Descoperirea lui Iisus Hristos pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca sǎ arate robilor Sǎi cele ce trebuie sǎ se petreacǎ ȋn curȃnd, iar El, prin trimiterea ȋngerului Sǎu, a destǎinuit-o robului sǎu Ioan, care a mǎrturisit cuvȃntul lui Dumnezeu și mǎrturia lui Iisus Hristos, cȃte a vǎzut. Fericit este cel ce citește și cei ce ascultǎ cuvintele prorociei și pǎstreazǎ cele scrise ȋn aceasta! Cǎci vremea este aproape.”(Apocalipsa 1,1-3)
    Pentru inceput ni se prezintǎ de unde vine descoperirea prorociei, apoi pentru cine este. Deci retineți: „ca sǎ arate robilor Sǎi”, dupǎ care vine o binecuvȃntare pentru cei ce citesc, ascultǎ și pǎstreazǎ cuvintele prorociei. Robi ai lui Hristos ar trebui sǎ fie toți creștinii. Dar creștinii ultimilor veacuri, nu vor mai fi toți robi ai lui Hristos, precum zice :”dar Fiul Omului, cȃnd va veni, va gǎsi oare credințǎ pe pǎmȃnt?” (Luca18,8), iar Sfȃnul Apostol Pavel zice cǎ ȋn vremurile din urmǎ vor fi oameni iubitori de desfǎtǎri mai mult decat iubitori de Dumnezeu, avȃnd ȋnfǎțișarea adevǎratei credințe, dar tǎgǎduind puterea ei.(II Timotei 3,1-5) Concluzionȃnd, ȋn vremurile de pe urmǎ, la care face referire aceastǎ prorocie, nu toți creștinii vor fi robi ai lui Hristos. Romania e o țarǎ creștin-ortodoxǎ, dar cȃți sunt cu adevǎrat robi ai lui Hristos. Ca sǎ fii rob al lui Hristos, trebuie sǎ-L ai de prieten pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu poți sǎ-l cunoști și sǎ știi despre El din cǎrți, din bisericǎ, dar fericit este cel ce-L cunoaște personal și-L are tot timpul alǎturi si nu-L chemǎ doar la vreme de necaz. „Iatǎ, stau la ușǎ și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine.” (Apocalipsa 3,20)
    Dar sǎ vedem ce zice și la sfarșitul apocalipsei:” Și ȋngerul mi-a zis: Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare și adevǎrate, și Domnul, Dumnezeul duhurilor prorociilor a trimis pe ȋngerul Sǎu sǎ arate robilor Sǎi cele ce trebuie sǎ se ȋntȃmple ȋn curȃnd. Și iatǎ, vin curȃnd. Fericit cel ce pǎzeste cuvintele prorociei acestei cǎrți! Și eu, Ioan, sunt cel ce am vǎzut și am auzit acestea, iar cȃnd am auzit și am vǎzut, am cǎzut sǎ mǎ ȋnchin ȋnaintea picioarelor ȋngerului care mi-a arǎtat acestea. Și el mi-a zis: Vezi sǎ nu faci aceasta! Cǎci sunt ȋmpreunǎ-slujitor cu tine și cu frații tǎi, prorocii, și cu cei ce pǎstreaza cuvintele cǎrții acesteia. Lui Dumnezeu ȋnchinǎ-te! ” (Apocalipsa22,6-9)
    Deci, pe scurt, se reprecizeazǎ cǎ prorocia este pentru „robii Sǎi”, dupǎ care vine iarǎși binecuvȃntarea pentru „cel ce pǎzeste cuvintele prorociei”, dupǎ care a vrut sǎ se ȋnchine ȋngerului, iar ȋngerul ȋi spune cǎ el este ȋmpreunǎ-slujitor. Și acum puținǎ atenție sǎ vedeți cu cine: „cu tine”, „și cu frații tǎi, prorocii”, „și cu cei ce pǎstreazǎ cuvintele cǎrții acesteia”.
    Pentru mine e foarte clarǎ importanța acestei cǎrți, și sǎ știți cǎ, Dumnezeul nostru lucreazǎ prin oameni, mai pǎcǎtoși sau mai puțin pǎcǎtoși. Sǎ-i dǎm slavǎ lui Dumnezeu, mulțumire și ȋnchinǎciune, acum și ȋn vecii vecilor. Amin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.