“Descoperire cereasca aratata în vis. Eu, mult pacatosul Ioan din Kronstadt, scriu aceasta descoperire cereasca vazuta de mine si va spun adevarul, tot ce-am auzit si am vazut într-o vedenie ce mi s-a aratat într-o noapte de ianuarie, în 1901.
Ma înfior de cele vazute, când ma gândesc ce va fi cu lumea cea pacatoasa. Mânia lui Dumnezeu ne va lovi în curând, pe neasteptate, pentru ticalosia noastra. Scriu si-mi tremura mâinile, si lacrimile-mi curg pe obraz. Doamne, da-mi tarie si putere, da-mi adevarul Tau si vointa Ta de la început pâna la sfârsit, ca sa descriu tot ce-am vazut!
Aceasta vedenie a fost asa: dupa rugaciunea de seara m-am culcat sa ma odihnesc putin de oboselile mele. În chilie era semiîntuneric, în fata icoanei Maicii Domnului ardea candela. Nu trecu nici jumatate de ceas si am auzit un zgomot usor. Cineva s-a atins de umarul meu si o voce blânda mi-a zis încetisor: „Scoala-te, robul lui Dumnezeu, si sa mergem cu voia lui Dumnezeu!“. M-am ridicat si am vazut lânga mine un minunat staret, cu pletele albe, într-o mantie neagra, cu toiagul în mâna; m-a privit binevoitor, iar eu de frica mai n-am cazut jos; mâinile si picioarele începura sa-mi tremure, voiam sa spun ceva, dar limba nu mi se supunea. Staretul m-a însemnat cu semnul crucii, si mi s-a facut usor si vesel pe suflet.
Dupa aceea mi-am facut eu singur semnul crucii. Mi-a aratat apoi, cu toiagul, spre peretele de la asfintit. M-am uitat într-acolo. Staretul a desenat pe perete urmatoarele cifre: 1913, 1914, 1917, 1924, 1934. Apoi, dintr-odata, peretele a disparut, iar eu l-am urmat pe Staret, mergând peste un câmp verde. Si am vazut o multime mare de cruci de lemn, mii de cruci pe morminte: cruci mari de lemn, de lut, si de aur. L-am întrebat pe Staret: „Ale cui sunt aceste cruci?”. El mi-a raspuns cu blândete: „Ale celor care au patimit pentru credinta în Hristos si pentru cuvântul lui Dumnezeu au fost ucisi si au devenit mucenici!” Si iarasi am mers mai departe. Deodata am vazut un râu plin cu sânge, si l-am întrebat pe Staret:
„Ce sânge este acesta? Atât de mult s-a varsat!”.
Staretul a privit în jur, zicând:
„Acesta este sângele dreptmaritorilor crestini!”.
Mi-a aratat apoi spre un nor, si am vazut mai multe sfesnice albe arzând, care începura sa cada la pamânt, unele dupa altele, cu zecile, cu sutele. Si cazând la pamânt, se stingeau, prefacându-se în praf si cenusa. Dupa aceea Staretul mi-a zis: „Vino si vezi!” Si am vazut pe nori sapte sfesnice arzând. Si am întrebat: „Ce înseamna aceste sfesnice cazatoare?”. „Asa vor cadea în erezie Bisericile Domnului, iar cele sapte sfesnice de pe nori sunt cele Sapte Biserici Apostolesti si Sobornicesti, care vor ramâne pâna la sfârsitul lumii“. Staretul mi-a aratat apoi în sus, si atunci am vazut si am auzit cântarea îngerilor. Ei cântau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!“
Multime multa de norod înainta cu lumânari în mâini, cu fete radioase si vesele. Erau acolo arhierei, monahi, monahii, si un mare numar de mireni, tineri, adolescenti si chiar copii. L-am întrebat pe minunatul Staret:
„Acestia cine sunt?”.
„Acestia toti au patimit pentru Sfânta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica si pentru sfintele icoane!”.
L-am întrebat pe Marele Staret, daca pot sa ma alatur si eu la aceasta procesiune? Staretul a raspuns:
„E prea devreme pentru tine, mai rabda, nu este binecuvântare de la Domnul!“
Si am vazut iar un sobor de prunci, care au patimit pentru Hristos din pricina lui Irod regele si au primit cununi de la împaratul Ceresc. Si iarasi am mers mai departe, si am intrat într-o biserica impunatoare. Am vrut sa-mi fac cruce, dar Staretul m-a oprit: „Nu se poate! Aici e urâciunea pustiirii!”.
Aceasta biserica era tare mohorâta. Pe masa din altar – stea peste stea; în jur ardeau lumânari de smoala care trosneau ca vreascurile; potirul era plin cu ceva rau mirositor; prescurile – însemnate cu stele; în fata prestolului statea un preot cu fata catranita, iar sub prestol – o femeie, rosie toata, cu stea în frunte, striga de rasuna biserica: „Slo-o-bo-o-da-a!” (Sunt libera!). Doamne fereste, ce grozavie! Oamenii aceia începura sa alerge ca niste smintiti în jurul prestolului, sa tipe, sa suiere, sa bata din palme si sa cânte cântece dezmatate. Si deodata a strafulgerat, s-a auzit bubuitul unui tunet napraznic, pamântul s-a cutremurat, si biserica s-a prabusit: si femeia, si oamenii aceia, si preotul – s-au pravalit cu totii în adâncul beznei – în abis. Doamne fereste si apara, ce grozavie!
Am privit înapoi. Staretul se uita la ceva, m-am uitat si eu.
„Parinte, spune-mi, ce este cu aceasta înfricosatoare biserica?”
– «Acestia-s „cetatenii cosmosului”, ereticii, cei ce au parasit sfânta si soborniceasca Biserica si au primit inovatiile, care sunt lipsite de harul lui Dumnezeu; în astfel de biserica nu se posteste si nu poti sa te împartasesti!»
M-am înfricosat, zicând: „Doamne, vai noua, ticalosilor – moarte!”. Staretul m-a linistit însa, spunându-mi: „Nu te scârbi, ci roaga-te!” Si iata, am vazut o multime de oameni care se târau chinuiti de o sete cumplita, iar în frunte aveau stele. Când ne-au zarit, au început sa strige: „Sfinti parinti, rugati-va pentru noi. Atât de greu ne este, însa nu putem sa ne rugam. Tatii si mamele noastre nu ne-au învatat Legea lui Dumnezeu. N-avem nici numele lui Hristos, n-am primit Sfântul Mir, nici pe Duhul Sfânt, iar semnul crucii l-am refuzat!”. Si au început sa plânga.
L-am urmat pe Staretul care mi-a facut semn cu mâna: „Vino si vezi!” Si am vazut o gramada de trupuri neînsufletite, mânjite cu sânge. M-am speriat foarte si l-am întrebat pe Staret: „Ale cui sunt trupurile acestea?“. „Acestea-s trupurile celor din cinul monahicesc, care au refuzat sa primeasca pecetea antihristica si au suferit pentru credinta lui Hristos, pentru Biserica apostoleasca. Pentru asta s-au învrednicit de sfârsit mucenicesc, murind pentru Hristos. Roaga-te pentru robii lui Dumnezeu!”.
Deodata Staretul s-a întors spre nord, facându-mi semn cu mâna. M-am uitat si am vazut un palat împaratesc. În jurul lui alergau câini, fiare turbate si scorpioni ce se catarau, zbierau, îsi înfigeau coltii. L-am vazut pe tar, sezând pe tron. Cu fata palida, plina de barbatie, citea rugaciunea lui Iisus.
Deodata, a cazut mort. Coroana-i s-a rostogolit de pe cap. Unsul lui Dumnezeu a fost calcat în picioare de fiare. M-am îngrozit si am plâns amarnic. Staretul mi-a pus mâna pe umarul drept: îl vad pe Nicolai II în lintoliu alb. Pe cap – o cununa de ramurele înfrunzite; cu fata palida, însângerata, la gât purta o cruce de aur. Soptea încetisor o rugaciune, apoi mi-a zis cu lacrimi în ochi:
„Parinte Ioane, roaga-te pentru mine. Spune-le tuturor pravoslavnicilor crestini, ca am murit curajos, ca un tar – mucenic pentru credinta lui Hristos si Biserica Dreptmaritoare. Spune-le pastorilor apostolesti sa slujeasca o panihida frateasca pentru mine, pacatosul. Sa nu cautati mormântul meu!”.
Apoi totul a disparut în ceata. Am plâns mult si m-am rugat pentru tarul – mucenic.
De frica îmi tremurau mâinile si picioarele. Staretul a rostit: „Voia lui Dumnezeu! Roaga-te si spune-le la toti sa se roage!… Vino si vezi!” Si iata, am vazut zacând o sumedenie de oameni morti de foame, unii rodeau iarba si verdeata. Cadavrele altora erau sfâsiate de câini si o duhoare cumplita umplea tot locul. Doamne, nu mai au oamenii credinta! Din gura lor ies cuvinte de hula, pentru asta vine mânia lui Dumnezeu! Si iata, am vazut o movila înalta de carti si printre ele se târau niste viermi ce raspândeau o duhoare insuportabila. L-am întrebat pe Staret, ce fel de carti erau acelea? – „Carti ateiste, hulitoare de Dumnezeu, care-i vor sminti pe toti crestinii prin învataturi straine!“ Dar, îndata ce Staretul s-a atins cu toiagul de carti, ele s-au aprins si vântul a împrastiat cenusa.
Dupa aceasta m-am uitat si am vazut o biserica. Pe jos, de jur împrejur se tavaleau vrafuri de pomelnice. M-am aplecat, vrând sa le citesc, Staretul însa mi-a zis: „Aceste pomelnice zac de multi ani si preotii le-au uitat: nu le citesc, nu au timp, iar cei raposati roaga sa fie pomeniti!“. Am întrebat: „Si atunci, când vor fi pomeniti?“. Staretul a raspuns: „Îngerii se roaga pentru ei!“.
Am pornit mai departe, si Staretul mergea asa de repede, încât de-abia reuseam sa ma tin dupa el. „Vino si vezi!” – a spus Staretul. Si am vazut o masa mare de oameni, gonita din urma de niste draci urâciosi, care-i bateau cu pari, cu furci si cu cangi. L-am întrebat pe Staret: „Acestia cine sunt?”.
Staretul a raspuns: „Acestia-s cei ce s-au lepadat de sfânta credinta si de Biserica Apostoleasca si Soborniceasca si au schimbat credinta“. Erau acolo preoti, monahi si monahii, mireni, care au nesocotit Taina cununiei, betivi, hulitori de Dumnezeu, clevetitori. Fetele lor erau strasnice, iar din gura iesea o duhoare respingatoare. Lovindu-i fara mila, demonii îi mânau într-o prapastie îngrozitoare, din care izbucneau flacari sulfuroase cu miros greu. M-am înspaimântat foarte si mi-am facut semnul crucii: „Izbaveste-ne, Doamne, de o asa soarta!”.
Si iata, am vazut o multime de oameni, tineri si batrâni, îmbracati în straie ciudate, carând o stea imensa în cinci colturi; la fiecare colt atârnau câte doisprezece draci; în centru, satana însusi sta protapit cu niste coarne zdravene, cu capatâna de paie, iar din gura îi curgeau balele veninoase peste norod, de-a valma cu cuvintele: „Sculati voi cei pecetluiti cu blestemul…” Imediat s-a prezentat un cârd de draci, punându-le la toti pecetile: pe frunte si la mâna dreapta. L-am întrebat pe Staret: „Asta ce inseamna?“.
– „Acestea-s pecetile antihristului”.
Mi-am facut semnul crucii Si l-am urmat pe Staret.
Deodata el s-a oprit, aratând cu mâna spre rasarit. Si iata, am vazut un sobor mare de oameni cu chipurile vesele, cu cruci în mâna, pretutindeni – lumânari aprinse; în mijloc se afla un prestol înalt, alb ca zapada: pe prestol – Crucea si Evanghelia, deasupra prestolului, în aer – o coroana împarateasca de aur. Pe coroana era scris cu litere aurite: „Pentru putina vreme“, în jurul prestolului stateau patriarhii, episcopii, preotii, monahii, monahiile, mirenii. Toti cântau: „Slava lui Dumnezeu în ceruri si pe pamânt pace!”.
De bucurie mi-am facut semnul crucii, multumindu-I lui Dumnezeu pentru toate! Deodata Staretul a facut un semn cu crucea în sus de trei ori si am vazut o gramada de cadavre zacând în sânge omenesc, iar pe deasupra zburau îngerii, luând sufletele celor ucisi pentru cuvântul lui Dumnezeu si cântând: „Aliluia!” Ma uitam si plângeam amarnic. Staretul m-a luat de mâna, poruncindu-mi sa nu plâng:
„Voia lui Dumnezeu! Domnul nostru Iisus Hristos a patimit, varsându-si preacuratul Sau sânge pentru noi. Asa si cei ce nu vor primi pecetea antihristului – toti îsi vor varsa sângele, dobândind mucenicia si luând cununa cereasca!“.
Staretul s-a rugat mai apoi pentru robii lui Dumnezeu si a aratat spre rasarit. Se împlinira cuvintele Proorocului Daniel despre „urâciunea pustiirii“. Si iata, am vazut deslusit cupola templului de la Ierusalim.era înfipta steaua. Sus, pe cupola, În interiorul templului se înghesuiau milioane de noroade, si înca altii mai încercau sa patrunda înauntru. Am vrut sa-mi fac semnul crucii, dar Staretul m-a oprit, zicând: „Aici este urâciunea pustiirii!“.
Am intrat si noi în templu. Era plin de lume: am vazut tronul, peste tot ardeau lumânari de seu; pe tron sta imperatorul în porfira de culoare stacojie; pe cap avea coroana de aur cu stea. L-am întrebat pe Staret: „Cine este acesta?“. El a raspuns: „Antihristul!“. De statura înalta, cu ochii ca jaratecul, cu sprâncenele negre, având cioc, fioros la fata, viclean, perfid, strasnic. Sta cocotat pe tron cu mâinile întinse spre popor, iar la degete avea gheare ca de tigru si racnea: „Eu sunt imperatorul si dumnezeul si stapânitorul. Cine nu va primi pecetea mea, aceluia, moarte!“. Toti au cazut la pamânt si i s-au închinat, iar el a început sa le puna peceti pe frunte si pe mâini, ca sa primeasca pâine si sa nu moara de foame si sete.
Între timp, slugile antihristului au adus câtiva oameni cu mâinile legate, ca sa-i sileasca sa i se închine. Dar ei au zis: „Noi suntem crestini, si credem în Domnul nostru Iisus Hristos!”. Antihristul într-o clipa le-a taiat capetele si s-a varsat sânge crestinesc. Dupa aceea au adus un tânar la tronul antihristului, ca sa i se închine lui, dar tânarul a strigat cu glas tare: „Eu sunt crestin, cred în Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu esti trimisul si sluga satanei!”. – „La moarte!” – a racnit antihrist.
Iar cei ce primisera pecetea, cadeau la pamânt si se închinau lui. Deodata s-a auzit un tunet, au stralucit mii de fulgere, lovind cu sageti de foc în slujitorii antihristului. O sageata uriasa a stralucit fulgerator si o vâlvataie de foc a cazut drept în capul antihristului, coroana s-a facut tandari: milioane de pasari zburau sfâsiindu-i pe slujitorii antihristului cu ciocurile lor. Am simtit cum Staretul m-a luat de mâna si am mers mai departe. Si am vazut iar mult sânge crestinesc. Atunci mi-am amintit de cuvintele sfântului Ioan Teologul din Apocalipsa: „Si va fi sânge… pâna la zabalele cailor!“. Doamne Dumnezeule, mântuieste-ma! Si am vazut îngerii zburând si cântând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!“. Staretul a privit înapoi si a zis:
„Nu te mâhni, sfârsitul lumii este aproape! Roaga-te lui Dumnezeu. Domnul este milostiv cu robii Sai”.
Timpul era pe sfârsite. Staretul a aratat spre rasarit, apoi a cazut în genunchi, rugându-se: m-am rugat si eu cu el. Dupa aceea Staretul începu sa se desprinda cu repeziciune de la pamânt, înaltându-se spre cer: de-abia atunci mi-am amintit ca nu stiam cum îl cheama, si am strigat: „Parinte, care îti este numele?“. – „Serafim de Sarov!“, raspunse blând Staretul: „Sa scrii tot ce-ai vazut pentru crestinii pravoslavnici!“.
Deodata, deasupra capului a rasunat parca un clopot imens si, auzindu-i dangatul, m-am trezit „Doamne, blagosloveste si ajuta-ma pentru rugaciunile Marelui Staret! Tu mi-ai descoperit aceasta vedenie cereasca mie, pacatosului Tau rob Ioan, arhiereul din Kronstadt! 1901“.
„pacatosului Tau rob Ioan, arhiereul din Kronstadt! 1901“.
Protoiereul nu arhiereul.
Luni 9 Tevet 5779 17 decembrie 2018-Dodon al Moldovei in vizita la Zidul (Plangerii)de West.
https://english.thekotel.org/kotel/general_info/?itemid=%7B032058FC-88A2-4491-9924-41195E9D6844%7D
PREGĂTIRE DE CRĂCIUN
N-ar fi loc îri lumea-ntreagă
Cum Apostolii au spus
Ca să scrii cu deamănuntul
Tot ce-a făptuit Iisus.
Şi de-aitunci de-am scrie vrafuri
Şi volum după volum,
Unde-ar încăpea în lume
Ce-a lucrat El pîn-acum.
Iată numai o lucrare:
Undeva într-un cătun
într-o sfînta Duminică
Mai. aproape de Crăciun
Cu Scriptura Sfîntă-n mînă
în Biserica din sat,
Predica zelos un Preot
Cu Duh Sfînt şi devotat,
Despre văduva sărmană
Care printre cei avuţi
A adus şi ea la Templu
Cei din urmă doi bănuţi.
Fraţii mei… spunea păstorul
Mulţi au dat arginţi şi aur,
Văduva, prin bunătate
A adus un sfînt tezaur…
Dacă dai… şi dai cu milă
Unui om flămînd, stingher
Un bănuţ din sărăcie
E cît o comoară-n cer.
Şi cînd rupi în două pîinea
Pentru-n frate credincios,
Tu să ştii că cel ce-ţi spune
Mulţumesc… e chiar Hristos…
Astfel a vorbit păstorul
Şi-au răspuns cu toţi : Amin,
Dar mai din adînc răspunse
Un biet Suflet de creştin.
Şi pornind el către casă
Se gîndea… făcînd paşi iuţi
Doar la văduva sărmană
Care-a dat cei doi bănuţi…
Doamne… îşi zicea strîngîndu-şi
Vechitura de cojoc —
Ea a dat ce-avea in pungă
Eu nici pungă n-am de loc.
Dar, cei drept, am sănătate
Am picioare, grai — ia staţi :
Am să merg din casă-n casă
Şi-am să cer la cei bogaţi.
Ei au bani… eu laim credinţă
Şi-astfel Domnul Care-I Bun,
Va-ngriji ca şi sărmanii
Să se-mbrace de Crăciun.
Şi a doua zi se duse
La băcanul cel fălos,
Ce-n Biserică adesea
Se-nchina către Hristos.
Cum către Crăciun se-ntîmplă
— Prăvălia era plină —
Şi printre clienţi creştinul
Către negustor se-nclină :
„Domnul să vă aibă-n pază,
Iată ce voiam să spun :
Daţi şi pentru cei în lipsă
O hăinuţă de Crăciun”.
„Altă treabă n-ai măi frate
Eu am timp de dăruit ?”
— Dar, iertaţi-mi îndrăzneala”
Zise omul umilit…
Şi ieşind, îşi zise-n sine :
Timpu-i scump la .negustori,
I-a să-ncerc eu înco-dată
Mîine-n revărsat de zori.
Şi în zori, cînd prăvălia
Se vedea aproape goală,
El intră, dădu bineţe
Şi cu vocea lui domoală,
începu : „Acum desigur
Nu sînteţi grăbit ca ieri,
Pentru cei sărmani vin iarăş
Ca să daţi după puteri…”.
„Ce sărmani?”… zise băcanul
Ia te rog să ieşi afară
Cine n-are să se-^mbrace
Să muncească, nu să ceară”.
Omul iar se-ntoarse-acasă
Plin de gînduri… Nu se poate
Să nu aibă el un mugur
Cit de mic, de bunătate…
N-am văzut eu cum se roagă ?
îşi zicea zorind prin frig,
Dar aici în prăvălie
Gîndul hii e la cîştig…
— A ! Ia stai să-ncerc mai bine
Să mă duc cînd stau la masă,
între-ai săi acel mic mugur
E o floare luminoasă…
Mă voi duce cu credinţă
Ş-astfel Domnul Care-I
Bun Va-ngriji ca şi săracii
Să se-mbrace de Crăciun.
Iar a doua zi, cînd veseli
Toţi ai casei… la băcan
Ospătau cu masa plină
în belşug de bogătan…
Lâudînd tortul cel straşnic
Şi al vinului gust bun,
Cine le răsare-n uşă ?
E creştinul din ajun.
Cînd îl vede iar în uşă
Negustorul ca străsnit,
S-a făcut negru la faţă
Şi din scaun a sărit
îmbrîncindu-1 jos pe scară
Puse mîna pe-un răzlog,
— Na pomană, na pomană
Şi-1 croi peste cojoc.
Pe cînd omul prin zăpadă
îşi zicea… strîngînd din coate,
Cît doi bani cred că ar face
Vînătăile din spate…
Dar cînd se opri băcanul
Omul se sculă de jos,
Şi cu plecăciune-i zise :
„Eu vă mulţumesc frumos…
Pentru mine-atît mi-ajunge,
Dar să nu vă supăraţi :
Spuneţi-mi acuma totuşi
Pentru cei săraci ce daţi ?”
Cînd a auzit băcanul
A încremenit pe loc,
Parcă 1-a străpuns deodată
Dumnezeu din cer cu foc.
Şi-aşezîndu-se pe scaun Zise :
„Vere, sînt om smintit,
Am lovit un Sfînt, un Înger
Chiar pe Hristos L-am lovit.
Frate, iartă-mi nebunia
Vino-n casa mea acum,
Şi-am să-mi îndreptez de astăzi
Paşii pe-al credinţei drum…
Şi de nu a dat atîta
Cît a dăruit Zacheu,
Dar a dat cu voie bună
Cum e drag lui Dumnezeu…
Iar a doua zi creştinul
Vesel a pornit cu bine
După alţi Zachei prin viscol
Rostind astfel către sine :
„Ei au bani, eu am credinţă .
Şi-astfel Domnul Care-I Bun,
Va-ngriji ca şi săracii S
ă se-mbrace de Crăciun…”.
Amin.
Sf Gavril Georgianul – Urghebadze:
Dupa ce icoana Portarita va parasi Sf Munte Athos si va veni in Georgia, in Georgia va fi o mare renastere duhovnicerasca. Va fi saracie materiala dar mare renastere duhovniceasca !
E BINE DE URMARIT POZITIILE SF SINOD AL B.O. Georgiana ! Posibil sa nu cada in erezie PANA IN VREMEA LUI ANTIHRIST !