Primul ministru al Pakistanului spune că istoria nu are nicio menționare a lui Iisus Hristos

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Primul ministru al Pakistanului, care spune că istoria nu are nicio menționare a lui Iisus, zorește vestul să incrimineze blasfemia

Primul ministru pakistanez, Imran Khan, a provocat reacții luna trecută, susținând că nu există ”nicio menționare” a lui Iisus în istorie și pentru încurajarea unor legi mai stricte împotriva blasfemiei.

Khan a făcut aceste declarații controversate pe 20 noiembrie, care marchează ziua de naștere a profetului Mohamed. În timpul discursului, l-a comparat pe Iisus cu Mohamed.

”Au fost și alți profeți [în afară de Mohamed], dar nu există nicio consemnare a lor în istoria omenească. Există mențiuni nesemnificative despre ei. Este amintit Moise, dar nu există nicio menționare despre Iisus în istorie,”, a spus el, conform traducerii publicate de Institutul de Cercetări Media din Orientul Mijlociu.

”Dar întreaga viață a lui Mohamed, care a fost ultimul profet al lui Allah, face parte din istorie”, a adăugat Khan.

Pakistani PM Imran Khan Says ”No Mention of Jesus in History,” Announces Intl. Anti-Blasphemy Convention: The West Should Be Made to Understand Our Love for Muhammad pic.twitter.com/i8C6wVzbIb

(Prim ministrul pakistanez Imran Khan care spune ”Nicio menționare a lui Iisus în istorie”, anunță convenția internațională anti-blasfemie: vestul ar trebui făcut să înțeleagă dragostea noastră pentru Mohamed)

— MEMRI (@MEMRIReports) 27 Noiembrie 2018

Primul ministru a vorbit de asemenea despre eforturile Pakistanului de a elimina blasfemia în afara țării. În Pakistan, insultarea lui Mohamed este o crimă demnă de moarte.

Khan l-a lăudat pe ministrul său de externe pentru implicarea sa în anularea unui concurs de desene animate despre Mohamed, în Olanda, la începutul acestui an.

El a mai spus că lobby-ul Pakistanului în Organizația pentru Cooperare Islamică și Organizația Națiunilor Unite au lucrat pentru a lupta împotriva blasfemiei în țările occidentale. De exemplu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a susținut luna trecută o condamnare a unei instanțe austriece dată unei femeie care a comparat căsătoria lui Mohamed cu un copil de 6 ani cu pedofilia.

Khan a lăudat instanța pentru că a decis să se pronunțe împotriva femeii.

”S-a întâmplat ceva ce nu s-a mai petrecut înainte. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a declarat pentru prima dată că nu poți jigni religia cuiva, sub pretextul libertății de exprimare și mai ales că nu poți să hulești împotriva onoarei lui Mohamed”, a spus el.

Între timp, el a declarat, de asemenea, că protestele violente împotriva blasfemiei sunt interpretate greșit de către Occident.

”La fiecare câțiva ani, într-o țară din Vest, scumpul nostru profet este hulit și dezonorat. Care este consecința acestei situații? Musulmanii se înfurie. Ne ducem pe străzi în semn de protest, [protestatarii] sparg lucruri în țara noastră… Aceasta permite dușmanilor musulmanilor să spună oamenilor din occident: ‘Vezi, islamul este o mare religie care răspândește violența’”, a spus el. ”Ei au ocazia să răspândească propaganda împotriva islamului”.

El zorește de asemenea țările din întreaga lume să adopte o ”Convenție internațională privind prevenirea defăimării religiilor”. El a spus că scopul este să se asigure că ”libertatea de exprimare nu poate fi folosită ca un pretext pentru a-i jigni pe cei 1,25 miliarde de musulmani din lume”.

În esență, el solicită erodarea libertății de exprimare, pentru a proteja reputația lui Mohamed.

Khan a spus că Pakistanul va juca un rol principal în acest efort.

Discursul prim-ministrului vine într-un moment în care musulmanii radicali din Pakistan fac apel la asasinarea Asiei Bibi, o femeie creștină acuzată de insultarea lui Mohamed.

Recent, ea a fost achitată de toate acuzațiile, dar rămâne într-o situație vătămătoare cât timp ea și familia ei caută azil în occident.

Radicalii extremiști cer, de asemenea, executarea judecătorilor Curții Supreme Pakistaneze, cei care au eliberat-o.

2 thoughts on “Primul ministru al Pakistanului spune că istoria nu are nicio menționare a lui Iisus Hristos”

  1. Excelenta sa, domnul premier pakistanez, desi arata ca un om, vorbeste dracul din el, inchinator al zeului lunii si al falsului „profet” Mohamed pedofilul..”inspirat” NU de Domnul NOSTRU, ci de demoni. prin intermediul unui oarecare evreu talmudist..

  2. Dacă nu mă-nșel, coranul pomenește de Hristos direct sau indirect, de mai multe ori decât se face referire la Mahomed însuși. Dacă Mohamed este validat de istorie, la fel și coranul ca fiind scris de Mohamed, cum de coranul menționează pe Hristos dar ‘istoria’ nu bagă asta în seamă.

    Idiotul ăla de prim-ministru se contrazice singur !

    În sens mai larg, tot islamismul e o contradicție. Coranul nu se dezice nici de Vechiul Testament, nici de Noul. Doar susține implicit că Hristos, deși a fost ‘profet’, nu a fost în stare să-Și aleagă ucenicii cum trebuie, așa că aceștia I-au pervertit mesajul, deci Scriptura creștină ar fi nulă. Prima comtradicție deja ! A doua e că, în esență, de ce Dumnezeu L-ar fi trimis pe Hristos, știind c-avea să inducă lumea în „eroare”, și nici măcar cei mai apropiați Lui, ucenicii, nu I-au înțeles mesajul, ci L-ar fi trădat toți, schimbîndu-i radical învățătura !? În concepția islamică, Hristos, deși ‘profet’, e complet inutil ! Astfel de concepție e blasfemie la adresa lui Hristos-Dumnezeu, făcînd din El un înșelător. Ori, Dumnezeu nu înșeală, nu decepționează niciodată !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X