Ieoschimonahul Daniil Sandu Tudor, martirizat în temnițele comuniste, a trecut la Domnul în ziua de 17 noiembrie 1962, în temnița Aiudului
Individualismul, în timpul decăderii lui, a adus formula anarhică a singularizării ca scop. El a fărâmițat unitatea omenească într-o puzderie de atomi fără coeziune. Drept unitate omenească, reală, era socotit numai insul luat în sine, omul biologic, individual. Familia, neamul, omenirea, dacă nu puteau fi tăgăduite cu totul, totuși erau, cum de altminteri sunt și astăzi, socotite numai unități sociale. Într-adevăr, viața socială, socialul era primit ca formând un regn deosebit, nou, sui-generis, deasupra celui al vieții propriu-zise, dar acest social nu era luat în seamă decât ca un ordin abstract și contractual, aproape artificial, nenatural.
Rousseau este profetul acestui individualism de limită. Principiul optimist și himeric al sistemului său este credința neînfrântă și nemărginită în omul biologic, în firea cea bună a lui. De aici s-a născut întreg romantismul. În politică, în pedagogie, el a inaugurat Revoluția franceză, și Convențiunea a fost stăpânită de mentalitatea ideilor lui. Din acest individualism anarhic și limitat biologic, care socotește, familia, neamul, omenirea, numai ca diferite grade ale socialului contractual, numai ca deosebite stări de societate, adică de tovărășie exterioară economică, culturală sau rațională, s-a născut socialismul și sociologia.
Comunismul marxisto-bolșevic nu este decât capătul și apogeul unde a dus acest individualism anarhic, care socotind, familia, neamul și omenirea ca realități abstracte, poate să și le nege și să le schimbe după plac sau să le desființeze total. Comunismul este o tovărășie uriașă unitară și ideal abstractă, în care toți sunt egali, fără sex, fără familie, fără neam. Comunismul este, lămurit, un copil romantic al ficțiunii rousseauiste, care își poartă moartea în sine, se tăgăduiește prin însăși natura, originea și baza sa: individualismul anarhic și raționalist. Comunismul reduce pe om la biologia insului și tăgăduiește realitățile psihice și spirituale ca grade vitale și obiective ale omenirii.
Cine nu cunoaște tăgăduirea și lupta comunismului împotriva familiei, Bisericii și deosebirilor de limbă? Cine nu cunoaște tăgăduirea și lupta comunismului contra vieții intime și contra psihologicului? Amintesc acea telegramă a unui soviet care pedepsea pe un tânăr lucrător cu suspendarea și internarea lui într-un sanatoriu, pentru că suferea de boala numită comun: dragoste.
Omul din ființă vie, din tată, fiu sau frate ajunge un număr, un tovarăș. Frăția omenească este înlocuită prin tovărășie. De unde creștinismul afirmase adevărul că întreaga omenire formează la un loc și în chip liber și firesc, un mare trup, în care fiecare, și toți la un loc, fac parte organică într-o ierarhie nedespărțită, vitală și spirituală, comunismul afirmă dimpotrivă că societatea, tovărășia omenească trebuie construită egalitar și rațional, după un etalon de muncă și consum, iar cei ce nu se supun regimului teoretic aplicat, trebuiesc excluși și nimiciți. Oare, la ultima revizuire a congresului comunist, nu au fost puși în afară de lege 420.000 de membrii ai partidului?
Nu se poate aici, din lipsă de spațiu, analiza mai mult. Tragem numai concluzia. Comunismul nu face decât să închidă perioada individualistă în decadență, căutând să temporizeze în locul universalei frății omenești, a dragostei lui Hristos, în locul Sf. Biserici, o tovărășie uriașă, făurită după o anumită teorie a luptei de clasă, a urii de clasă, sau mai bine o turmă organizată tiranicdupă una sau mai multe abstracții ale unei minți omenești. În locul soborului e pus sovietul și omenirea va fi fericită.
(Articol preluat din Dosarul lui Sandu Tudor nr. 113668, vol. nr. 3, p. 7, din arhiva CNSAS; publicat în Revista Atitudini nr. 48)
