X

5G aduce MOARTEA. Sute de păsări au căzut secerate în timpul unui experiment

Pare o imagine desprinsă din filmele apocaliptice, dar este cât se poate de reală. Sute de păsări au murit, se pare, în timpul unui experiment 5G realizat în Haga, Țările de Jos.

Păsările au căzut răpuse într-un parc din Haga. În primă fază, era vorba despre 150 de păsări, dar ulterior numărul acestora a crescut la 297.

Se pare că, în ziua în care păsările au fost afectate era efectuat un test 5G în colaborare cu gara olandeză, să se verifice raza de acțiune și cum ar putea fi afectat echipamentul din jurul gării.

Citiți și:

Imediat ce testul 5G a fost inițiat, păsările au căzut moarte din copaci, iar rațele din apropiere au avut, de asemenea, reacții ciudate, intrând în apă sau zburând spre stradă sau în canal.

Aproape în același moment în care testarea 5G, realizată de Holland Spoor, a avut loc, animalele se pare că au murit în apropierea gării.

Surse neoficiale, citate de Hart van Nederland spun că păsările care au murit ar fi victimele unui experiment, realizat în zilele respective (final de octombrie) în Haga, unde radiațiile de radio frecvență a fost testate cu un vârf e frecvență de 7.40 GHz.

Nu este pentru prima dată când în preajma testelor 5G se întâmplă fenomene ciudate. În Elveția o cireadă de vaci a căzut la pământ când se testa rețeaua 5G, iar în Loppersum, Olanda, la fel, o cireadă de vaci a fost afectată în urmă cu un an de zile.

Categorii
SănătateȘtiință - bizar
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

12 comentarii

  1. 5G nu inseamna doar 3,5-5,5 GHZ ci poate include echipamente care emit pana a 24GHZ si mai sus pana la 71GHZ. Fata de standardul actual de 2,4 Ghz unde avem lungimi de unda de 12 cm , la 5G lungimea de unda digitala scade la cativa milimetri si tot scade spre zecimi si sutimi de milimetru o data cu crestrea frecventei – este un raport invers cantitativ. – Insa aceasta LUNGIME DE UNDA SE APROPIE TOT MAI MULT DE DIMENSIUNILE MICROSCOPICE ALE TESUTURILOR, CELULELOR SI NEURONILOR…! – DE AICI POT APARE TOT FELUL DE EFECTE BIOELECTRICE DATORITA FENOMENULUI DE REZONANTA …

    Cei care sustin din umbra implementarea 5G au ca principal argument (public si de marketing) transferul de date in cantitati mari si foarte rapid – Si relativ NENECESAR sau chiar INUTIL pentru nevoile actuale ale majoritatii abonatilor
    Problema fundamentala si de care NU se prea vorbeste este ca o data cu CRESTEREA FRECVENTEI SCADE SI DISTANTA DE PROPAGARE – Prin urmare este absolut necesara CRESTEREA PUTERII EMISE si o densitate mult mai mare de ANTENE/TURNURI 5G – Deci un camp de radiatie mult mai INTENS decat pana acum !
    Cred ca acest 5G va fi necesar Guvernarii satanice sub Antihrist – Circula mai multe scenarii dar voi reveni cu informatii.

    1. Adevărat ce ați menționat, pt că prin această rețea vor puterea absolută a vieții omului. Nimicirea samantei femeii adică a nimicirea creatiei Lui Cristos, și introducerea robotilor, parte fier parte lut așa cum scrie in Cartea Daniel din Vechiul Testament. Fiți binecuvântați cu toții. Lupta unui creștin este a împlini Cuvântul și a face ucenici prin Cristos din fiecare suflet, rugăciunea are mare putere.

  2. SIGUR .SI OAMENI OR SA MOARA MAI REPEDE NU ? SE STIE CAT DE MULT AFETEAZA ACESTE RADIATII DE GIGAHERZ MAI ALES CELE JOASE SI CELE INALTE POT OMORA SI ELEFANTII SISTEMUL NERVOS SI OAMENII…..DEJA SANT OAMENI CARE SANT AFECTATI ….EU DE EXEMPLU NICI NU POT STA ACOLO UNDE SANT UNDE JOASE FARA SA STIU CE ESTE MIE RAU SI TIMPANUL MA DOARE..ACESTE UNDE OAMENI POT SUPORTA DOAR PANA LA UN ANUMIT NIVEL SI ANIMALELE…..POATE INCA OMENIREA NU A VAZUT DESTUI NEBUNI SI DEREGLATI PE STRAZI ……POATE AJUNGEM IN FAZA CUM SCRIE IN CARTILE BISERICESTI LA VREMEA SFARSITULUI..SPIRITUL VA PARASI OMUL …

  3. Mi se pare foarte curios ENTUZIASMUL indus prin mass media si moda asupra maselor de oameni. Toti se bucura pana la isterie de aparitia lui 5G (cum s-au bucurat si de 4G), desi sinceri sa fim marea majoritate habar nu au ce face 4G sau 5G… si isi inchipuie ca lor le merge „mai repede” navigarea pe fake-book (ca asta fac pe telefoane non-stop), confundand viteza MIR (maxim information rate) cu viteza CIR (commited information rate – viteza minima garantata). Probabil or fi si multi care se uita la PORNO HD si alte aberatii de genul asta (mi-e greu sa cred ca se uita la lucruri bune; iar lucrurile bune nu sunt pe telefon ci sunt in lumea reala).

    Oare la ce folosesc vitezele astea foarte mari de transfer PE TELEFON? Eu cred ca la scalambaituri live, la transmisii „live pe fake-book” de la volan (mor oamenii incercand sa devina vedete, celebri etc.), la porno… Inima omului este nespus de rea (conform Bibliei), asa ca si gandurile omului sunt tot RELE, nu bune!

    Revin la ideea de la inceput: NU ESTE CIUDAT ENTUZIASMUL INDUS PRIN MASS MEDIA?? De ce este nevoie de el? Ca si cum nu ne-am putea folosi de 3G sau 4G fara sa ne isterizam cand sunt lansate?! DE CE??

    P.S. Eu am un telefon 2G, fara sistem de operare. Nici nu-mi trebuie mai mult… Am avut 3G acum vreo 6 ani de zile (telefonul anterior) dar il tineam 99,9% din timp oprit ca imi consuma bateria prea repede si oricum nu-l foloseam (nu downloadam aiurea de pe internet in nestire… ca nu aveam ce). Deci de la 3G am trecut inapoi la 2G! 🙂 Si imi este suficient si nu imi trebuie mai mult!

  4. Experimente similare au fost facute de ceva vreme si prin Bucuresti! Bineinteles prin presa au ajuns doar informatii pozitive, cum ca s-au atins viteze extreme de transmisii de date, ca totul a fost un rasunator succes etc. Despre efectele adverse nu prea se spune nimic prin presa. Cum sa prezinti negativ tocmai infrastructura viitoare a lui anticrist? Legat de asta, eu cred ca va exista si un 6g, cifra 6 fiind foarte simbolica pentru anticrist!… Habar nu am cum se va ajunge la 6g (timpul fiind scurtat deja; satana stie ca nu mai are mult timp la dispozitie). Poate ca 5g va fi considerat un esec si 6g va fi noul standard „salvator”?… Cine stie?

    Pana la 6g si anticrist, deocamdata, daca mor cateva mii de pasari sau poate chiar cateva mii de oameni, asta serveste scopurilor oculte (decimarea populatiei, mentinerea „echilibrului” intre om si natura (perfect balance between man and nature) si mai ales populatia sub 500 de milioane de indivizi, cum scrie pe Georgia Stones).

    Sa nu uitam insa un lucru: nici ocultii si nici insusi satana nu pot face mai mult decat le este ingaduit de Dumnezeu! Nu le va ingadui Dumnezeu sa le reuseasca planul si sa reduca populatia chiar pana la 500 de milioane! Vor fi probabil cateva „trepte” de decimare (scrie prin Apocalipsa ca vor muri o treime din locuitorii pamantului, apoi o patrime etc.) dar nu chiar pana sa se ajunga la 500 de milioane de indivizi la nivel mondial!! Nu le va iesi macelul chiar 100%! Dar asta este parerea mea personala…

  5. Dacă ne mor găinile sau porcii iar vin sataniștii de la Direcția Sanitară Veterinară ! O să mâncăm un pui la rotisor de pe net ?

  6. Doamne ajuta ! Sfantul Paisie Aghioritul spune intr-o carte ca atat de mult se va folosii diavolul de aceste tehnologii ,incat biata omenire va ajunge la un spital de nebuni ,in libertate . Dumnezeu o va ingaduii cat stie EL ,pt. pacatele noastre . Insa , va intervenii asupra ei , si ai va trantii si o palma acestor tehnologii – satelitii probabil – ,incat o va darama definitiv . Am gandit o data ca , daca Bunul Dumnezeu ,are energia Lui necreata cu puterile ei ,ce nu putem noi intelege ,EL poate proteja adevaratii crestini ,care nu vor lua aceste dracovenii si nici acest buletin de lepadare . Dumnezeu nostru este ATOTPUTERNIC ,sa nu uitam niciodata si sa fiim prietenii Lui . Cu Dumnezeu Inainte ! Si Maica Domnului sa ne apere cu Acoperamantul Ei .

  7. 5G este o gaselnita a firmelor de telefonie ptru asi face clientii sa-si schimbe telefoanele vechi si bune, cu unele noi care dupa 6 luni vor trebuii schimbate si tot asa va creste vanzarea de terminale ptru ei in detrimentul mediului si vietii.
    5G inseamna putere tripla de emisie pe banda ingusta deci cu mari posibilitati de iradiere a vietatilor si plantelor aflate pe fascicolul releului respectiv si cum nu functioneaza continuu(necesita o mare cantitate de anergie)
    ci in pulsatii de cateva ori pe secunda, este foarte periculos ptru fiintele vii.
    Nimeni din guverne sau presa nu va recunoaste ca astfel de tehnologii sunt nebenefice oamenilor si animalelor.
    Fiti atenti la cei ce prezinta noile tehnologii…va arata si spun despre ele dar ei au telefoane produse cu cativa ani in urma, dece? Nu ca nu ar avea bani sa-si cumpere.
    Deci 5G este ceva periculos cu care ne jucam si ala carui efecte ireversibile le vom simti peste 3-4 ani, noi si copii nostri.
    Atentie sa nu spuneti atunci ca nu ati stiut…..va fi prea tarziu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO se bazează strict pe cititorii săi mulți, care sprijină fiecare cât poate acest demers. Vă punem la dispoziție conturi bancare sau varianta PayPal de mai jos. Fără sprijinul vostru acest proiect se poate diminua, până la dispariție.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.