SPITALUL este o invenție a BISERICII

SPITALUL ESTE O INVENȚIE A BISERICII!

Sfântul Vasile cel Mare și „Vasiliada”, Sf. Ioan Gură de Aur și Sf. Luca din Crimeea

Mitropolitul Nectarios (Antonopoulos)

În întreaga lume funcționează spitale mari și mici. Ele sunt concepute pentru a sluji bolnavilor, dar desigur, că nu a fost întotdeauna așa. Au existat dintotdeauna medici, dar nu dintotdeauna spitale. Nu în antichitatea clasică, printre păgâni, nici la vechii romani.

Când au apărut primele spitale? Sunt puțini care știu că spitalele sunt de fapt o invenție a Bisericii. Și putem spune fără îndoială că această invenție a Bisericii este o întruchipare a iubirii creștine pentru omenire. Biserica, văzând nevoile oamenilor și suferința lor, nu putea rămâne indiferentă. Dragostea găsește întotdeauna o cale de a sluji aproapelui.

Secolul al patrulea a reprezentat un punct de cotitură în istoria Creștinismului; persecuția a încetat, iar Biserica putea respira liber.

Mă voi referi numai la două exemple mărețe: Sfântul Ierarh Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur. Ca să vorbim în termeni moderni, acești sfinți au realizat o mare lucrare socială. Scala la care au lucrat este cu adevărat uimitoare. Amândoi cunoșteau profund problemele sociale ale vremii și nu s-au limitat doar la identificarea lor pur și simplu și au dat sfaturi despre cum să se rezolve. Ei le-au rezolvat cu slujirea jerfitoare față de semenii lor.

Permiteți-mi să vă spun o poveste dintr-o perioadă apropiată de noi. Într-o zi, marele teolog rus, părintele George Florovsky, a prezentat un raport privind problemele sociale ale membrilor unuia dintre sindicatele din Franța. Raportul excelent i-a uimit pe toți despre modul în care un preot ortodox era atât de profund cunoscător al problemele activităților sindicale. Poate că a transpus învățăturile lui Marx într-un mod creștin.

Lucrătorii au aplaudat cu entuziasm, iar Florovski, în încheiere, a spus că toate aplauzele nu au fost destinate lui, ci Sfântului Vasile cel Mare, pentru că discursul a fost construit pe baza textului uneia dintre predicile Sfântului Vasile. Gândurile Sfântului nu și-au pierdut relevanța nici în ziua de azi.

Cine este Sfântul Vasile cel Mare? Din punct de vedere pur fizic (pământesc/material), un om slab, împovărat de multe boli, care au fost cauza morții lui timpurii (a murit la vârsta de 49 de ani). Dar acest om a reușit să lase în urmă o moștenire de mare importanță socială.

La mijlocul secolului al patrulea, a izbucnit foametea. Sfântul Vasile, atunci preot, a realizat imediat cantine publice gratuite pentru cei care sufereau de foame. Pentru a realiza aceasta, el a trebuit să lupte, să dovedească, să vâneze și chiar să strige la bogați, pentru a-i convinge să-și deschidă vistieriile cu alimente și să le împartă cu cei flămânzi.

Atunci, în timpul iernii teribile din 367, părintele Vasile a înțeles că trebuie să-și creeze propria organizație – o instituție care să slujească suferinței. Acest om puternic își purta cu răbdare slăbiciunile, dar nu putea răbda să vadă suferința altora.

Devenind Arhiepiscop de Cezareea, Sfântul Vasile cel Mare a continuat lucrarea pe care a început-o pentru a-i ajuta pe cei suferinzi. Dar și aici a întâmpinat rezistența ereticilor, răuvoitori și invidioși. Împăratul însuși era împotriva ideii sale. Părea un drum înfundat, ca să nu mai vorbim că avea propriile sale boli.

Dar în sufletul acestui Sfânt Ierarh a ars focul Duhului Sfânt.

Vrăjmașii săi au vrut să stingă această flacără, fără să știe că era imposibil să stingă Duhul.

În anul 372, celebrul complex a fost construit în cele din urmă, numit mai târziu „Vasiliada”. Sfântul Ierarh i-a convins pe bogați să investească în această acțiune și i-a convins pe săraci să participe la realizarea ideii sale.

În centrul complexului spitalicesc era o biserică magnifică, iar în jurul ei erau diferite structuri, case de oaspeți/hoteluri, școli, orfelinate, case pentru săraci și spitalul însuși. Un astfel de lucru n-a existat în nicio altă parte. Sfântul Vasile a supravegheat personal lucrările, a dat sfaturi constructorilor și a lucrat el însuși.

Când a fost finalizată construcția acestui oraș magnific – unde scopul principal era dragostea pentru omenire – Sfântul Vasile cel Mare a preluat conducerea unuia dintre departamentele spitalului.

Puțini știu că acest Sfânt avea șapte diplome de învățământ – una dintre ele fiind o diplomă de învățământ medical. De aceea, el a decis să se folosească de una din profesiile sale lumești în viața sa.

A ales cel mai dificil lucru – departamentul de carantină pentru leproși. Acești nefericiți erau respinși de toți, erau evitați, trăiau într-o  agonie teribilă; era în esență ca o moarte foarte lentă. Sfântul Vasile cel Mare a luat asupra sa grijă față de ei. El însuși a bandajat și a spălat acești pacienți, și nu numai aceasta, a petrecut în mod direct timp cu ei, i-a îmbrățișat, văzând în toată lumea Chipul lui Dumnezeu.

Este de necrezut! Un episcop, un doctor, fără mască sau mănuși, fără mijloace antiseptice, se îngrijește de bolnavii infecțioși și le spală rănile.

Când Sfântul Vasile cel Mare a murit, toată Cezarea a plâns după el. În timpul înmormântării Sfântului Ierarh, au fost atât de mulți oameni, încât mulți din mulțime au căzut în stare de șoc.

Sfântul Grigorie, un prieten al Sfântului Vasile cel Mare, a spus aceste cuvinte după înmormântare, referitor la Spitalul Vasiliada:

„Ieșiți, fraților, din cetatea voastră și priviți acest nou oraș, unde domnește mila, unde banii cetățenilor bogați, la cererea lui Vasile, sunt schimbați catre locul unde nu vor fi furați de nimeni și unde timpul nu are nici o putere. Aici, ei privesc la boli în mod filosofic, aici, nefericirea se transformă în fericire.

Dacă comparăm spitalul Sfântului Vasile cel Mare cu cele mai bogate orașe, cum ar fi Teba din Boeotia, Babilonul, Piramidele Egiptului și templele antice, vedem că nimic nu a mai rămas din toată vechea lor măreție. Chiar și oamenii înșiși nu mai sunt.

Dar în spitalul Vasiliada, vedem oameni pe care toată lumea i-au respins și urât din cauza bolii lor. Și Vasile cel Mare a reușit să ne convingă că, dacă ne considerăm oameni, nu putem neglija propriul nostru neam, căci prin lipsa noastră de omenie și fărădelege, noi îi ofensăm pe Hristos Însuși, care este capul tuturor”.

Și acum, câteva cuvinte despre un alt mare Sfânt- Ioan Gură de Aur. Un ascetic riguros, ca pastor, a arătat o preocupare deosebită pentru oamenii suferinzi și a fost implicat laborios în rezolvarea problemelor sociale. În Antiohia, Sfântul Ioan Hrisostom hrănea zilnic peste 3.000 de persoane, iar după ce a venit în Constantinopol, el distribuia deja mâncare la 7000 zilnic.

Aceste cifre sunt uimitoare când vă gândiți în ce ani au avut loc aceste evenimente. Sfântul Ioan Hrisostom și-a ajutat în mod constant turma – atât spiritual, cât și material. Seara, când ochii lui erau loviți de oboseală, el folosea lanțurile care erau atașate de pereți camerelor sale și se lega practic cu ele, pentru a rămâne pe picioare și a lucra. Dimineața, se grăbea deja să-i ajute pe oameni, deși el însuși era un om slab și bolnav.

Iată ce a scris ucenicul său Teodoret, Episcopul Cyrului (Cyrrhus):

„El lucrează în mod constant. Cineva îi cere ajutorul într-un lucru, altcineva în altul. La judecată, pentru a lua apărarea, o persoană înfometată cere mâncare, o persoană săracă cere haine, adesea primind obiectele personale ale lui Ioan Gură de Aur. Un om căruia i-a murit cineva cere mângâiere, un prizonier întreabă unde să găsească adăpost, cineva în datorii cere ajutorul pentru a plăti, cei în certuri îi cer să facă pace, un rob cere ocrotire față de stăpânul său aspru, un orfan cere mângâiere, o văduvă cere milostenie. Și asta era în fiecare zi! Sfântul Ierarh se angaja în rezolvarea multor probleme pentru alți oameni. Celor bolnavi le era doctor, celor întristați le era mângâietor. A devenit toate, pentru oricine.”

Acești doi sfinți, despre care v-am spus acum, și adevărurile din Evanghelie, au fost fără îndoială un dreptar în calea vieții Sfântului Ierarh Luca (Voino-Yasenetsky) din Crimeea (1877-1961+)¹. Multe momente din viața lui mă șochează. Crucea mărturisirii lui, răbdarea în necazuri, iubirea până la jertfă pentru bolnavi și săraci. Obosit și persecutat, cu o inimă îndurerată și picioarele umflate, Sfântul Luca (care era doctor-Trans.) ar sta la masa de operație timp de ore pentru a salva viața unui pacient. Iată cum își amintește Doctorul Kassirsky² pe Sfântul Ierarh Luca:

„Întreaga viață a lui Voino-Yasenetsky s-a desfășurat în orașele mici din Rusia, Turkmenistan, Siberia și Orientul Îndepărtat. El cunoștea bine sărăcia, foametea și rata ridicată a mortalității de la tifos, difterie, malarie, holeră și alte boli. El a supraviețuit a două războaie mondiale, care au ucis milioane de oameni. El a văzut și a fost el însuși supus torturii, a văzut consecințele devastatoare ale invaziei naziste, a văzut orașele distruse, a știut despre crimele și chinurile, despre cum națiunea a fost jefuită fără milă și nu s-a despărțit niciodată de evenimentele care-l înconjurau. El a adus o mare contribuție la cauza mântuirii omenești”.

Aceste cuvinte ale lui Kassirsky m-au determinat să-mi amintesc două incidente din viața mea. Unul a avut loc în 1976 pe insula Kerkyra³ (Corfu), unde am slujit ca diacon. Călătoream cu autobuzul, nu era spațiu, așa că am stat în picioare. Aceasta era perioada după căderea dictaturii „colonelilor negri” [factiune militară greacă din 1967-1974-Trans].

Mulți atunci boscorodeau despre idealurile de stânga, vorbind despre progres. Doi tineri stăteau jos și discutau despre teoria lui Marx despre revoluție⁴, care [se presupune că] va aduce oamenilor o viață mai bună. La una dintre opriri, un om orb intră în autobuz. Mi-am imaginat că acești presupuși luptători pentru fericirea umană ar renunța cu siguranță la locul lor pentru o persoană cu dizabilități, dar în schimb, am auzit următoarea tiradă:

„Vezi, dacă țara noastră ar fi socialistă, statul ar organiza un plan de transport corespunzător. Oamenii s-ar putea mișca cu comoditate și această persoană nevăzătoare ar avea un loc de ședere!” Și apoi, tinerii au continuat calm discuția despre teoria marxistă [fără să se gândească măcar să-l ajute pe om prin sacrificarea locului lor – Trans.]

Cel de-al doilea caz este luat din viața Greciei astăzi, din timpul crizei. Mulți dintre cetățenii noștri au devenit faliți, mulți nu aveau nimic de mâncare. Biserica Ortodoxă Greacă, din primele zile ale crizei, a început să-i hrănească pe cei flămânzi. 25.000 de mese calde au fost distribuite zilnic oamenilor. Toată lumea a salutat această inițiativă. Dar au existat și fanatici, stângiști, însetați de Revoluția Mondială, care au obiectat, spunând: „Poziția Bisericii nu este dreaptă! Dacă oamenii vor fi hrăniți, nu vor lupta, nu se vor opune regimului”.

Adică, vrăjmașii noștri simt destul de serios că trebuie să luați calea violenței, sângelui și mâniei și să nu urmați calea iubirii creștine. Vă puteți trage propriile concluzii.

Sfântul Luca gândea diferit. Voi cita din nou pe dr. Kassirsky:

„El credea în iubirea creștină, credea că tragedia din istoria țării sale nu putea fi vindecată decât cu dragostea creștină. Iar Arhiepiscopul Luca nu și-a schimbat niciodată aceste păreri ale sale.”

Adesea, în mănăstirea noastră, oamenii vin să vorbească despre mijlocirea miraculoasă a Sfântului Ierarh Luca din viața lor. Multe dintre aceste povestiri sunt umilitoare pentru inimă. Mă întrebam: De ce a primit Sfântul Ierarh Luca un astfel de har de la Dumnezeu și a devenit atât de proslăvit? Răspunsul l-am găsit prin Sfântul Maxim Mărturisitorul, care a spus următoarele:

„Persoana, în care trăiește dragostea, primește de la Dumnezeu darul minunilor”.

Dragostea este principala virtute și ne aduce mai aproape de Dumnezeu, pentru că El Însuși este Dragoste. Dragostea nu este cuvinte frumoase, dragostea este o lucrare. Sunteți doctori. Sunteți doctori. Aveți un mare privilegiu față de ceilalți: în serviciul vostru sunteți chemați să oferiți dragoste. Așa cum un bătrân din Sfântul Munte a spus: „Pentru un doctor, porțile cerului sunt întotdeauna deschise”.

Permiteți-mi să termin cu cuvintele unui prieten al meu care a publicat recent o carte mică, dar foarte bună. El scrie:

Dacă participați la toate slujbele bisericești, vă epuizați cu postul, învățați cu inima întreaga Biblie, dar nu ați împlinit ceea ce a spus Hristos:

Mi-a fost foame și m-ați hrănit. Mi-a fost sete și mi-ați dat să beau. Am fost dezbrăcat și mi-ați dat haine. Nu aveam acasă și mi-ați dat adăpost. Am fost în închisoare și m-ați vizitat.

Dacă nu ai făcut niciodată asta, atunci ești pur și simplu o aramă sunatoare.⁵ (1 Corinteni 13: 1) Cel care caută pe Dumnezeu în [limitele acestei] lumi fizice nu-L va găsi nicăieri, decât sub forma bolnavilor, înfometaților, prizonierilor și a celor lipsiți. Dacă o persoană nu aude strigătul celor flămânzi și lipsiți, el nu aude vocea Lui Dumnezeu.

Dizertațiile dogmatice sunt la fel de interesante pentru mine, ca și problemele de clasificare a insectelor. Chipul lui Hristos este pierdut printre teoreticienii formulelor spirituale referitoare la firi și Ipostase. Și eu personal cred că”- continuă prietenul meu [al autorului] -„cel care a spălat cel puțin un pacient, care era grav bolnav, este mai presus de toți titanii teologiei adunați împreună”⁶

Am cunoscut mulți oameni minunați în viața mea -scriitori, filozofi, oameni de știință. Unii dintre ei mi-au făcut plăcere și a fost interesantă petrecerea cu ei. Le-aș putea da un rating, laudă când trebuie să fie acordată. Dar pot da o evaluare morală numai atunci când văd că acești oameni erau apropiați de oamenii grav bolnavi și i-au ajutat fără interes propriu, cu altruism și cu dragoste. Numai astfel de oameni consider că sunt ucenici ai lui Hristos.

Mitropolitul Nectarios (Antonopoulos)
Traducerea în engleză de Matfey Shaheen

Pravoslavie.ru

11/9/2018

¹ http://www.pravoslavie.ru/54169.html

² Cel mai probabil se referă la doctorul Iosif Abramovici Kassirsky, faimosul medic de interne rus/sovietic (expert în medicina internă) și hematolog (medic de sânge) .- Trans

³ Kerkyra este numele adevărat al insulei grecești cunoscută sub numele de Corfu-Trans.

⁴ Marxismul clasic se bazează pe așa-numita gândire revoluționară, care prevede o revoluție globală a popoarelor oprimate. Ideea de a vedea pe toată lumea ca parte a unei familii colective mari, de a avea grijă de toți oamenii, de a oferi îngrijiri medicale gratuite, de a hrăni pe cei săraci, de bunăstare socială etc. este, de fapt, mai creștină decât, de exemplu, capitalismul dezlănțuit. Ideea de a avea grijă de colectiv nu a fost inventată de comuniști, ci, în unele privințe, seamănă și cu Imperiul Rus de dinaintea comunismului și cu guvernele de-a lungul a majorității istoriei umane, unde colectivismul domnea asupra individualismului, iar datoria statului era protejarea comunității colective. Ideea unei bogății individuale nu putea fi concepută într-o monarhie clasică, în care Regele sau Împăratul, fiind statul însuși, stăpânea totul și dădea porții oamenilor, ca și cum un tată avea grijă de copiii săi. Diferența esențială este ideologia revoluționară care susține răsturnarea adesea violentă a ordinii sociale anterioare. Există nenumărate exemple ale oprimaților devenind opresorii, după ce au preluat puterea printr-o lovitură de stat, așa cum se vede în Revoluția Franceză, și în multe altele. Un exemplu esențial al erorii de gândire revoluționară a fost asasinarea dreptului țar-eliberator Alexandru al II-lea, care a pus capăt vasalitații din Rusia, susținând mai multe drepturi pentru popor. După toate acestea, a fost ucis de către revoluționarii de stânga, deși era mai „liberal” decât mulți alții. Acest lucru expune faptul că revoluționarii au adesea doar o singură scop – preluarea puterii. Numai trăind într-un mod creștin, poate fi realizată o lume mai bună și ordine socială. – Trans.

5 Expresia rusă медь звенящая, luată din primul verset al celui de-al treisprezecelea capitol al primei scrisori a sfântului Pavel către corinteni, este tradusă ca „aramă sunătoare” atât în dicționarele academice ruse, cât și în versiunea Bibliei a regelui James. Această expresie înseamnă, în esență, doar discuție și nici o lucrare, sau plata unu serviciu de cuvinte, un termen mai modern este slacktivist (un joc pe cuvinte de la cuvântul activist). Este cineva care face o grămadă de zgomot, de exemplu, pentru o cauză bună, sau încearcă să arate foarte sfânt, dar nu face nimic real, productiv sau fructuos. – Trans.

6 Deși nu ar trebui să vorbim în numele altcuiva, merită spus că acest lucru cel mai probabil nu înseamnă că a fi un maestru al teologiei este rău prin orice mijloace. În esență, aceasta înseamnă că „credința fără fapte este moartă”. Dacă cineva este cu adevărat un teolog, ei vor cunoaște toate acele formule complexe, fiind un maestru al slujbelor dumnezeiești, ȘI vor sluji de asemenea oamenilor, ca și Sfinții Ierarhi. Aceasta nu trebuie înțeleasă greșit ca sprijin pentru o biserică mai Protestantă sau salvarea structurii teologice. – Trans.