Asupra Patriarhului Daniel a planat dintotdeauna suspiciunea că a avut legături cu fostul regim politic dictatorial, numai că reprezentanţii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii i-au dat la 16 octombrie 2007 decizie de necolaborare cu Securitatea ca poliţie politică.
Conform unui proces-verbal întocmit la 23.12.1989 de către Serviciul de Informaţii Externe, publicat în premieră pe site-ul www.safielumină.ro, „Subsemnaţii col. Oprescu Puiu şi cpt. Mirel Stăniloiu au procedat în ziua de 22 şi 23 decembrie 1989 la distrugerea prin ardere şi tocare a următoarelor dosare din contul personal”. Urmează apoi o listă cu 34 de dosare, printre care şi dosarul cu numărul 36046 al lui „Dobrescu”, adică Ciobotea Ilie.
În lipsa dosarului integral distrus în zilele Revoluţiei, nu se poate cunoaşte calitatea exactă a lui Ilie Ciobotea (n.r. – numele mirean al lui Daniel Ciobotea) în scriptele fostei Securităţi: dacă a fost informator, dacă a făcut poliţie politică sau dacă a fost urmărit de Securitate.
Surse din cadrul CNSAS confirmă că documentul făcut public în cadrul articolului „Adevărul ne va face liberi“, de către jurnaliştii angrenaţi în proiectul Să fie lumină, este autentic. Sursele spun că dosarele respectivilor prelaţi, care au fost folosiţi în acţiuni în afara spaţiului României, chiar au fost arse la 23 decembrie şi apoi au întocmit un proces-verbal pentru a justifica lipsa lor.
Documentele publicate de www.safielumina.ro
Ce spune Patriarhia
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a precizat faptul că
„Acest document despre care s-a mai vorbit cândva şi asupra căruia s-a oferit şi un răspuns la vremea respectivă, readus acum în discuţie de persoane consacrate deja ca detractori hiperactivi ai Bisericii, indică doar distrugerea unor dosare care au fost, unele de urmărire, altele de colaborare. Răspunsul nostru oficial şi ferm este că în cazul Părintelui Patriarh era vorba în mod evident despre un dosar de urmărire întocmit de fosta securitate“
Ascensiunea unui preot în perioada comunistă
Patriarhul Daniel s-a născut în 22 iulie 1951, în satul Dobreşti, comuna Bara (judeţul Timiş). Este absolvent al Institutului Teologic din Sibiu în 1974. A făcut doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg din Franţa şi doi ani la Universitatea Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică din Germania.
În plină dictatură ceauşistă, Dan Ilie Ciobotea a reuşit să-şi continue studiile în străinătate, la universităţi din Franţa şi Germania, iar începând din 1980, a activat ca lector la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveţia), unde a fost şi director adjunct între 1986 şi 1988.
Proaspăt întors în ţară, noul călugar Daniel a fost promovat în structura Patriarhiei, pe funcţia de consilier şi director al sectorului „Teologie Contemporană şi Dialog Ecumenic”.
În martie 1990, a fost numit episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul Lugojanul. În iulie, acelaşi an, a fost înscăunat ca Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
Dan Ilie Ciobotea este patriahul Bisericii Ortodoxe Române din anul 2007.
Cine sunt ceilalţi teologi cărora li s-au distrus dosarele în zilele Revoluţiei?
IOAN ROBU, mitropolitul romano-catolic de Bucureşti, Ioan Robu s-a născut la Târgu Secuiesc, la 6 noiembrie 1944, dar este originar din satul Traian, jud. Neamţ. A absolvit Institutul Teologic Romano-Catolic de grad universitar din Iaşi şi a fost hirotonit preot la 15 august 1968. A fost preot vicar la parohia din Craiova şi la Catedrala Sfântul Iosif. În perioada 1973-1977 a urmat studii de specializare la Roma, în Italia, la Universitatea Pontificală din Lateran şi la Academia Alfonsiană, obţinând titlul de doctor în teologie.
După întoarcerea în ţară, în vara anului 1977 a fost, pentru scurt timp, paroh la Buzău. Între 1977-1983 a fost profesor şi apoi rector la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi. La 1 decembrie 1983 a fost ales la conducerea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, mai întâi ca Administrator Diecezan, apoi ca Episcop-Administrator Apostolic (25 octombrie 1984). A fost consacrat Episcop titular de Celle Proconsulari, la 8 decembrie 1984, la Roma, de către Cardinalul Casaroli, Secretar de Stat al Vaticanului. Instalarea sa ca nou episcop la Bucureşti a avut loc la 22 decembrie 1984, în Catedrala Sf. Iosif. La 29 aprilie 1990 a fost numit şi instalat Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, în Catedrala Sf. Iosif, din Bucureşti, în prezenţa delegatului Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, Arhiepiscopul Angelo Sodano.
BRIA ION, profesor de teologie, specialist în studii ecumenice De la 1 apr. 1973 până la 30 iun. 1994 a lucrat la Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Geneva, fiind coordonator pentru Studii misionare ortodoxe în Comisia Misiune şi Evanghelizare (1973- 1988), A urmat studii superioare la Institutul Teologic din Bucureşti (1950-1954) şi cursuri de doctorat (1954-1957) cu susţinerea tezei în 1968, studii de specializare la Colegiul anglican din Canterbury (1962-1963) şi la Facultatea de teologie din Durham (1966). A fost profesor la Seminariile teologice din Buzău (1957-1961) şi Bucureşti (1962-1965), asistent la lnstitutul Teologic din Bucureşti (1965 – 1966), redactor la Editura Institutului Biblic (1966-1968), din nou asistent şi lector (1968 – 1970), conferenţiar pentru Omiletică şi Catehetică (sept.1971 – apr.1973), apoi profesor titular -prin concurs- la catedra de Misiune şi Ecumenism la Institutului Teologic din Bucureşti, de la 1 ian. 1978 (catedra dată în suplinire). Totodată, a deţinut funcţia de director at Secţiei înnoire şi viaţa parohială (1989- 1990), apoi director executiv al Departamentului Unitate şi înnoire (Credinţă şi Constituţie, Institutul ecumenic de la Bossey, Laicii, Cult şi spiritualitate) în anii 1991 – 1994. Printre alte titluri, Ioan Bria a scris un „Dicţionar de teologie ortodoxă”, Bucureşti, 1981
POPESCU DUMITRU, profesor de teologie Studii la Seminarul “Nifon mitropolitul” din Bucureşti (1940-1948), Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1955-1959), continuând cursurile de doctorat – specialitatea Dogmatică – la acelaşi Institut (1959-1962); studii de specializare la lnstitutul ecumenic de la Bossey-Elveţa (1966-1967), Facultatea de Teologie a Universităţii Gregoriene din Roma (1968 -1970), Institutul Ecumenic de la Tantur-Israel (1973), doctoratul la Bucureşti în 1972. Secretar (1960 – 1962), apoi profesor şi director (1962 – 1966) al Seminarului teologic din Bucureşti, asistent la secţia sistematică a Institutului Teologic Universitar din Bucureşti (1966-1973), conferenţiar suplinitor la catedra de Teologie Dogmatică şi Simbolică la acelaşi Institut (1973 – 1976), apoi profesor titular la aceeaşi catedră (1976); protector al Institutului (1973-1979) şi rector (1979-1980 şi din 1988). De la 1 oct. 1980 până la I aug. 1988 director de studii în cadrul Conferinţei Bisericilor Europene de la Geneva. A desfăşurat o bogată activitate pe plan ecumenic, fiind membru în Comisia “Credinţă şi Constitutie” din Consiliul Ecumenic al Bisericilor, membru în delegaţia Bisericii noastre pentru pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, membru în Comisia panortodoxă de dialog cu Biserica româno-catolică, membru în Comisia română de dialog cu Biserica Iuterană din Germania, a participat la numeroase întruniri, adunări şi colocvii cu character teologic, politic sau social ale acestor comisii şi altele
ANTONIE PLĂMĂDEALĂ (din botez Leonida), mitropolit al Ardealului. N. 17 noiembrie 1926 în Stolniceni, jud. Lăpuşna, † 29 august 2005 în Sibiu (înmormântat la Mănăstirea Sâmbăta). Studii la Seminarul din Chişinău şi „Nifon” din Bucureşti (1937-1945), Facultatea de Teologie din Bucureşti şi Institutul Teologic Universitar din Cluj (1945-1949), cursuri de doctorat de trei ani la Institutul Teologic din Bucureşti, care i-a conferit doctoratul în 1972, cursuri de specializare în Teologie şi Filosofie la „Heythrop College” (Oxford şi Londra), unde obţine doctoratul în 1971. Călugărit la Mănăstirea Prislop, jud. Hunedoara, în 1949, mutat apoi la Slatina, în Moldova, hirotonit ieromonah. Condamnat politic de autorităţile comuniste şi exclus din monahism. Episcop vicar-patriarhal, cu titlul „Ploieşteanul” (1970-1980), rector al Institutului Teologic din Bucureşti (1971-1974), episcop al Buzăului (1980-1982) şi mitropolit al Ardealului (1982-2005). Unul din marii teologi contemporani, participant la numeroase întruniri ecumenice peste hotare, membru în Comitetul executiv al Consiliului Mondial al Bisericilor; conducătorul delegaţiilor ortodoxe române la Adunările generale de la Nairobi (1975) şi Vancouver (1983); delegat la Adunările generale ale Conferinţei Bisericilor Europene, la sesiunile Comisiei mixte de dialog între Biserica ortodoxă şi romano-catolică etc.; membru de onoare al Academiei Române şi al Academiei de Ştiinţe din Chişinău (1992).
POPESCU EMILIAN, profesor de teologie, istoric (nehirotonit). Emilian Popescu s-a născut la 20 febr. 1929, în Orieşti Vâlcea. Are studii la Seminarul Teologic “Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea (1940 -1947), cu diferenţa de liceu şi bacalaureat, Facultatea de Teologie (1947 – 1948), apoi Institutul Teologic din Bucureşti (1953-1955), Facultatea de Filologie, secţia limbi clasice a Universităţii din Bucureşti (1948- 1952), studii de specializare în Berlin (1967), Bonn, Koln şi Munchen (1971-1973), la Lyon şi Parisş doctoratul la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1970). Preparator şi asistent la lnstitutul de lstorie din Bucureşti (1952-1956), cercetător, apoi cercetător principal la Institutul de Arheologie al Academiei (1956-1978), profesor titular la catedra de Bizantinologie de la Institutului Teologic Universitar din Bucureşti (de la 1 febr. 1978). Epigrafist al antichităţii greco-romaneş a luat parte la săpături arheologice la Histria, Callatis, Jidavaş participant la Congrese şi simpozioane Internaţionale de epigrafie şi istorie şi la a sasea Adunare generala a Consiliului Ecumenic al Bisericilor (Vancouver 1983). A publicat studii în reviste de specialitate din “Ară şi peste hotare, privind inscripţiile din Scythia Minor, românizarea şi viaţa creştină pe teritoriul Daciei.
Unitatea care i-a avut în legătură este UM 0225, antiemigraţie, care se ocupa şi de crema intelectualităţii şi de crema cultelor.
Sincer, nu ma intereseaza legaturile lui cu securitatea ci cu … ortodoxia.
Poate ca s-a pocait de 1000 de ori pana acum pt vreun rau facut ca si colaborator al securitatii. Ceea ce conteaza cu adevarat este daca va reusi sa conduca corect BOR in aceste vremuri foarte tulburi.
Domnul sa-i dea sanatate si sa-l intareasca spre tot lucrul bun. Sa ne rugam pentru asta.
Dragiilor sunt multi care au colaborat cu SECURITATEA care sunt la carma SINODULUI BOR asta e clar de stiut |
Chiar daca „a colaborat”, e de presupus ca s-a spovedit cum trebuie si a facut canonul pacatele s-au sters si din catastifele draciler.
Din perspectiva crestinului ortodox, asemenea sitiuatii devin cleveteala si vorbire desarta.
PT ORTODOCSII SPOVEDITI IMPSARTASITI !
Npartasesc si sa ma SPOVEDESC ? ?. General Dan Voinea s-a mirat cind i-am spus ca, am fost de doua ori la Procuratura Militara Bucuresti si nu mi s-a permis sa merg la un Procuror Militar ! ! Sa ma inpartasesc si sa ma SPOVEDESC ? ? Olteanu Danut din Comanesti, fan CFR din 1956.
Oare?
Prietenia cu masonii si conducerea intregii ierarhii BOR spre apostaziere in Creta nu fac parte din canonire si nici din marturisirea Adevarului, sa ne fie cu iertare!
Deraierea in activitati filantropice in detrimentul catehizarii neamului, de asemenea nu constituie urmarea capului Bisericii ci preluarea umanismului apusean, erezie.
Modificarile tipicului bisericesc in liturghisire, in slujbe, in textele con-sacrate (Prohodul – eliminarea de strofe si inlocuirea cuvintelor originale ca sa nu-i supere pe jidani, vrajmasi ai lui Hristos!) nu constituie pastratrea dreapta a traditiei si respectarea invataturii Sfintilor Parinti.
CU CE RAMANEM CAND IL PRIVIM IN ACEASTA PERSPECTIVA?
O tragedie nu doar personala ci si colectiva – cat de multa scoala …. – majoritatea cultural-crestina dar ratacita (papism, sectarism) care a deformat cu certitudine perceptia, determinarea si calitatea activitatii de acest nivel maxim ierarhic – asa cum se vede din evolutia societtaii romanesti si din reactia poporului roman (ca natiunea „baga” toti veneticii, paganii, anti-crestinii si ratacitii la numaratoarea capetelor…).
Poate ca va avea puterea sa se pocaiasca si sa devina cel de care crestinul, ortodoxul roman are nevoie – vrednicul de pomenire care „drept invata cuvantul lui Dumnezeu!”
Doamne ajuta!
D.nul Gheorghe ,Adevărat!Doamne miluiește!
Trageți băieți tare în biserică, că o să vă pupe toți dușmanii neamului asta. N-ajunge că ne târâie ăștia prin noroaie, ne mai apucăm și noi să facem gargară cu ele. Personal, am de gând să rezolv întâi cu păcatele mele și cum am terminat mă ocup și de cele ale Patriarhului.
Nu-i frumos să dai în biserica romano-catolică.Oare biserica ortodoxă asta a spune?Papa a spus despre unire,iar BOR ŞI MARII PRELAȚI CE SPUN?Nu PAPA A VENIT ÎN MERCEDES!