Klaus Iohannis a afirmat la sfârșitul lunii octombrie, în plenul Parlamentului European, că aderarea la spaţiul Schengen reprezintă un obiectiv important pentru România. Comisia LIBE din Parlamentul European a votat cu puțin timp în urmă aplicarea unei măsuri extrem de importante pentru viitorul țării noastre.
Astăzi comisia LIBE din Parlamentul European a votat aplicarea deplină a prevederilor spaţiului Schengen în Bulgaria şi România, prin abolirea controalelor la frontierele terestre, aeriene şi maritime.
Raportul va fi trimis în plenul Parlamentului European. România este doar la un pas până la intrarea în spaţiul Schengen.
Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European a votat pentru trimiterea în plen a raportului ce prevede aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, transmite europarlamentarul Emilian Pavel (PSD, S&D).
„Astăzi, în cadrul Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European am votat pentru varianta finală de text şi trimiterea în plen, a Raportului privind eliminarea controalelor la frontierele terestre, maritime şi aeriene ale României şi Bulgariei, adică implicit pentru aplicare completă a acordului Schengen în cazul celor două ţări„, arată eurodeputatul român, într-un comunicat remis Calea Europeană
Raportorul pentru acest dosar este europarlamentarul Sergei Stanishev, Preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PES), aminteşte Pavel.
Raportul „reaminteşte faptul că ţara noastră este pe deplin pregătită din punct de vedere tehnic să adere la spaţiul Schengen încă de acum şapte ani (!), lucru recunoscut în documente şi hotărâri oficiale ale Consiliului Uniunii Europene (încă din 2011!), Parlamentului European (cel mai recent în Mai 2018) şi ale Comisiei Europene – care a făcut în mod repetat, de mai mulţi ani, apeluri pentru includerea ţării noastre în acest acord, cel mai recent în Septembrie 2017”, transmite europarlamentarul.
„Nu în ultimul rând, alături de colegii mei, am susţinut introducerea în raport a unei menţiuni extrem de importante: România şi Bulgaria sunt defavorizate flagrant de neintroducerea lor în acordul Schengen – deşi sunt pregătite (!) . Din punct de vedere economic şi comercial, exportatorii noştri şi firmele noastre de transport, dar şi cetăţenii, sunt dezavantajate faţă de cele din statele participante la acordul Schengen, suportând atât costuri suplimentare absolut inutile, dar şi timpi de aşteptare aberanţi.
Aş vrea ca preşedintele României, care ar trebui să ne reprezinte interesele în cadrul Consiliului European, acolo unde decizia este blocată politic şi artificial, să fie mult mai activ în acest sens”, se mai arată în comunicatul citat.
Rothschild vinde totul si inchide pravalia.
cica.
Si tot, cica, vanzarea se face in graba iar numele cumparatorului e secret
https://www.rothschildandco.com/fr/actualites/communique-de-presse/2018/10/24/rothschild-and-co-signs-agreement-sale-of-trust-business/
https://fr.reuters.com/article/businessNews/idFRKCN1MY21S-OFRBS
Rothschild vinde totul si inchide pravalia.
https://www.rothschildandco.com/fr/actualites/communique-de-presse/2018/10/24/rothschild-and-co-signs-agreement-sale-of-trust-business/
https://fr.reuters.com/article/businessNews/idFRKCN1MY21S-OFRBS
https://www.youtube.com/watch?v=Uvd91OU_Jbo
https://www.mediafax.ro/externe/incident-grav-petrecut-intre-un-avion-militar-rus-si-unul-american-deasupra-marii-negre-washingtonul-este-un-act-iresponsabil-video-17606261
România e primită în Schengen pt că nu se mai opune Olanda, ba e în interesul ei. Firma Damen olandeză va prelua o bună parte din șantierul naval Daewoo.
https://www.telegrafonline.ro/preluarea-dmhi-primeste-unda-verde-de-la-concurenta
Intrăm în Schengen ca să ne umplem de refugiați. Tot noi vom stinge și lumina.
Cel mai probabil motiv.
In legatura cu asta, o parte dintr-un (ultim) mesaj aparut ieri pe VeghePatriei:
„Vin vremuri cumplite, satanice, degeaba incerc sa va descriu cu lux de amanunte ce urmeaza pentru ca tot nu veti intelege ce trebuie: intericul a coborat peste lume! Cel de-al Treilea Razboi Mondial, ultimul din istoria omenirii, urmeaza sa inceapa mai repede decat va inchiputi: intr-o dimineata va veti trezi in plin razboi!
Europa este in colaps, financiar si mai ales moral, urmeaza sa apara noi state pe harta – Califatul Frantei, Califatul Suediei, Califatele Marii Britanii, Iutlanda – desprinsa din Suedia (partea de nord), Ducatul Milanoului, Califatul Kosovoului si Pristinei, etc, etc! Toate aceste lucruri se vor intampla pe parcusul a maxim patru ani sau cinci ani de zile…
Pe strazile Occidentului, de la Viena si pana la Paris si Berlin, se vor duce adevarate razboaie de gherila, vor apare cele mai dure grupari nationaliste din istoria europeana – Hitler a fost bebelus pe langa ei, celulele jihadist musulmane vor semana teroare prin orase – atentatele teroriste vor fi un lucru obisnuit in viata de zi cu zi a occidentalilor, toti se vor lupta intre ei si intr-un final vor pierde totul: acest razboi are un unic beneficiar ce se nu afla pe aceasta planeta!
Ultima data cand va spun acest lucru: case la tara, cat mai departe de orase – de preferat sunt zonele de munte!, invatati sa traiti ca bunicii nostri care munceau cu plugul si sapa! Daca aveti suficienta putere, din pacate eu nu am avut, mergeti catre manastiri si schituri departe de orice urma de „civilizatie”: Dumnezeu stie sa va apere!”
https://veghepatriei.wordpress.com/2018/11/05/in-aceasta-dimineata-am-fost-cu-tatal-meu-la-spital-are-cancer-pe-tatal-meu-il-cheama-corneliu-a-fost-botezat-cu-numele-capitanului-codreanu-in-curand-am-sa-parasesc-definitiv-bucurestiul-pentru/