Canonul Sfântului Atanasie cel Mare despre reprimirea celor ce nu s-au făcut părtași eresului de bunăvoie

Textul canonului din Pidalion, începând din momentul în care se face vorbire despre reprimirea în Biserică a celor ce se întorc de la arieni.

Și fiindcă cu iubire de bunătate și bisericește (că aceasta iarăși se cuvine evlaviei tale) ai întrebat pentru cei ce de nevoie au fost târâți, dar nu s-au stricat întru credința cea rea și ai voit a-ți scrie eu cele socotite pentru dânșii în Sinoade și pretutindeni, să știi, domnul meu preadoritule, că la început, după ce au încetat sila ce se făcea, s-a făcut Sinod, fiind de față episcopi de la părțile dinafară. Dar s-a făcut și la sinliturghisitorii ce locuiesc în Ellada. Dar nimic mai puțin și la cei din Spania și Galia și a plăcut ceea ce aici și pretutindeni (s-a lucrat). Ca cu cei ce au căzut și au apărat păgânătatea, pocăindu-se adică (dacă s-au pocăit), să ne împărtășim împreună, dar să nu se dea lor loc în cler. Iar celor ce nu au stăpânit asupra păgânătății[2], dar s-au târât pe lângă ea de nevoie și silă, s-au socotit să li se dea iertare, de a avea și locul clerului, mai ales că au adus răspundere de crezare. Și s-a socotit că cu iconomie s-a făcut aceasta. Că au adeverit că nu s-au prefăcut în păgânătate. Dar ca nu cumva așezându-se oarecare preanecinstitori de Dumnezeu să strice Bisericile, au ales a ajuta silei și a purta greutatea, mai mult decât a pierde popoarele. Și aceasta zicând, ni s-a părut că și nouă cu încredințare ne zic, pentru că puneau pricină ei pe Aaron, fratele lui Moisi în pustie, că a îngăduit la călcarea poruncii poporului și că au avut dezvinovățire, ca nu cumva întorcându-se poporul în Egipt să rămână în idolatrie. Că și se vede a fi binecuvântată. Căci rămânând ei în pustie, pot să înceteze de păgânătate, iar intrând în Egipt, s-ar fi zolit [frecat împreună] și ar fi crescut întru ei pe păgânătate. Deci pentru aceasta vrednică de iertat s-au făcut către cler. Iar celor ce s-au amăgit și silă au pătimit, iertare li s-a dat. Acestea și evlaviei tale arăt, nădăjduind că și cele socotite la va primi a ta cinstire de Dumnezeu. Și nu se va osândi o asemenea încetare a celor ce s-au adunat așa. Binevoiește dar a se citi acestea preoțimii și poporului celui de sub tine. Ca și ei știindu-le să nu te prihănească aflându-te așa către unii ca aceștia. Că lucru necuviincios era a scrie eu, putând evlavia ta a spune și pe a noastră plecare către dânșii și toate cele lipsite a le plini. Fie har Domnului, celui ce te-a plinit cu tot cuvântul și cu toată cunoștința. Deci cei ce cu adevărat se căiesc, anatematisească arătat, numind pe socoteala cea rea a lui Evdoxie și a lui Evzoie. Că hulind ei pe Cuvântul lui Dumnezeu a fi zidire s-au suprascris apărători ai arienescului eres. Și mărturisească credința cea mărturisită de către Părinți la Niceea, și nici pe un alt sinod să nu cinstească mai mult decât pe sinodul acesta.

Iată și tâlcuirea din Pidalion:

Epistola aceasta răspunzătoare (de răspuns) a Sfântului, ce o face către Episcopul Rufinian, nu cuprinde pentru cei ce s-au lepădat de Hristos și au jertfit idolilor. Că pentru aceștia vorbesc sinodul cel de la Ancira și Sfântul Petru al Alexandriei mai pe larg. Ci vorbește pentru cei ce s-au împărtășit cu ereticii arieni; căci ei s-au împuternicit, fiindcă s-au întâmplat și împărați a fi părtași ai eresului lor, și pe mulți dreptslăvitori i-au silit să se facă părtași eresului lor. Care la urmă s-au căit și s-au întors la Ortodoxa Biserică. Și pe aceștia întreabă Rufinian pe marele Atanasie cum trebuie a-i primi. Către care răspunzând Sfântul prin această epistolie, la început arată iubirea cea nemărginită a părinteștii dragostei cea către el, îndemnându-l a-i scrie des. Iar către întrebare întinzându-se zice: Fiindcă întrebi bisericește pentru cei ce s-au împărtășit cu ereticii și nu au rămas până la sfârșit în eresul lor, ci s-au căit. Să știi că pentru întrebarea aceasta feluri de sinoade s-au făcut, în deosebite locuri. Și în Ellada, și în Spania, și în Galia (însă poate aceasta s-a făcut de împreună slujitorii cei ce locuiesc în Ellada, însemnează că, prin scrisorile Sfântului Atanasie s-a arătat arhiereilor hotărârea Sinodului din Alexandria, care este și mai de crezut; pentru aceea și Dositei al Ierusalimului, în Dodecavivlion, foaia 181, zice că prin scrisori au luat părtași ai socotelii acesteia Atanasie pe episcopii Macedoniei și ai Ahaiei, precum scrie marele Vasile). Și ceea ce aici s-a hotărât de noi s-a hotărât și de toți aceștia. Și dar zicem că ierosișii câți nu numai că s-au împărtășit cu arienii și au mărturisit că socotesc câte ei socotesc, ci s-au făcut cu dânșii și apărători ai eresului, încât au îndemnat și pe alții de s-au dus la arianismos, aceștia întorcându-se la dreptslăvitoarea Biserică se cade să-i primim. Nu însă să-i lăsăm în treapta ierosirii, ci ca pe mireni să îi avem de aici. Iar acei care iarăși s-au împărtășit în eresul acesta, nu cu slobodă socoteală și de voie, ci de silă și de strâmtorare, s-a socotit de cuviință și iertare a li se da întorcându-se la adevărata Biserică, și locul clerului iarăși să-și aibă. Mai ales că se dezvinovățesc că nu s-au făcut părtași eresului chiar (din convingere), ci cu fățărie, și pentru iconomie, ca nu desăvârșit să fie goniți de la Biserică, și în locul lor să se așeze alții preanecinstitori de Dumnezeu și cu totul să strice pe cei dreptslăvitori. Pentru că au ales mai bine a suferi greutatea lepădării celei de silă decât a se pierde mulțimea dreptslăvitorilor. La care aduc de pildă pe Aaron. Deci pentru această dezvinovățire și iconomie s-au iertat unii ca aceștia, să-și aibă iarăși soarta lor. Iar mirenilor celor ce s-au amăgit, ori siliți fiind de eretici s-au împărtășit eresului lor, li se dă, zice, iertare, căindu-se și întorcându-se la dreapta slăvire, primindu-se de noi și iconomisindu-se după canoanele Sfinților Părinți.

La fel de explicită este și tâlcuirea profesorului Ioan N. Floca:

Sfântul Atanasie cere să se respecte hotărârile sinoadelor care au dezbătut această chestiune (Spania, Galia, Elada) și să urmeze calea hotărâtă la sinodul din Alexandria, din 362, ținut sub președinția sa, unde s-a hotărât ca aceia care au fost siliți prin violență să treacă de partea arienilor, dar care, în fond, după convingerea lor, nu s-au făcut arieni, să fie iertați și să li se permită să rămână în demnitatea treptei ierarhice în care au fost, dar conducătorii și apărătorii eresului, dacă se convertesc și se pocăiesc, de asemenea se pot primi în Biserică, însă nu mai pot face parte din cler.