În anul centenarului TRĂDAREA este în toate

Ce prevede legea parteneriatului în forma propusă de PSD? Simplu: căsătoria. Mai precis, legea dublează în mod ticălos absolut toate prevederile din legislaţia actuală referitoare la familie, aplicându-le parteneriatului civil. Iar pentru cei care care vor pica iar ca proştii în capcana propagandei, le spun de pe acum că legea care va fi adoptată pe repede înainte formează şi cadrul necesar adopţiilor.

Desigur, comunicatorii partidelor şi cei ai comunităţii LGBT vă vor arunca iniţial în faţă paragraful în care se precizează că „partenerii civili de același sex nu au dreptul la adopție”. E o păcăleală, chiar mai mare decât aia cu „referendumul pentru scăparea lui Dragnea”. Părerea mea este că paragraful a fost indrodus acolo fix pentru a cădea în cazul unei contestări la Curtea Constituţională. Lucrurile sunt de-a dreptul banale: odată ce „parteneriatul” se încheie în faţa ofiţerului stării civile, adicătelea admiţi că se face o căsătorie cu tot ştaiful, este cât se poate de clar că acolo se formează o „celulă de bază a societăţii” şi Curtea Constituţională, bazându-se pe prevederile Constituţiei – ălea cu familia formată din două persoane, pe care bravii şi creştinii românaşi n-au vrut să le schimbe – va trânti paragraful.

Şi chiar dacă, printr-o minune, nu-l va trânti, tot nu înseamnă că nu vei vedea cupluri homosexuale cu copii. Simplul fapt că unul vine într-un parteneriat homosexual având un copil(adoptat, făcut de către o mamă purtătoare, etc.), înseamnă că şi celălalt partener devine părinte, chiar dacă legea nu oficializează adopţia.

Mulţi dintre cei care au „corectitudinea politică” în sânge vor argumenta că n-ai ce să-i faci. Doar e o realitate şi trebuie să le asiguri şi ălora o protecţie în caz de despărţire, moartea unui partener, etc. E o minciună cât casa. Pentru aşa ceva nu e nevoie de o structură legală care să dubleze căsătoria. Te interesează drepturile civile, atunci faci altceva, lăsând parteneriatul sfera civilă, fără a mai amesteca sexualitatea în treaba asta. Pe scurt, asta ar presupune ca beneficiarii parteneriatului civil să aibă un cadru legal care să pună la punct posibilitatea punerii şi exploatării în comun a bunurilor şi reglementarea drepturilor şi obligaţiilor care rezultă din această formă de asociere. Astfel, un parteneriat civil ar putea reglementa, într-un cadru mult mai larg, diverse forme de asociere, care n-au de-a face cu noţiunea de familie. Spre exemplu, mai multe familii ar putea decide să încheie un parteneriat civil astfel încât să-şi pună toate bunurile la bătaie în vederea exploatării optime a lor. E un exemplu ipotetic, probabil nu se va întâmpla aşa ceva niciodată. Ideea e că, dacă ar fi fost cinstiţi, politicienii ar fi lăsat parteneriatul la nivelul punerii în comun a bunurilor şi al mecanismelor rezultate din această asociere.

N-au făcut-o aşa din ticăloşie. Agenda lor a fost de la bun început aceea de a profita de pe urma referendumului strict electoral. Iar când ăia de la Bruxelles i-au chemat la raport – îngrijoraţi de faptul că li se strică apele – au argumentat cu legea parteneriatului în dinţi. Oricum, ideea care se desprinde de-aici e simplă: n-avem politicieni, ci trădători. De la cel mai insignifiant şi până la preşedinte, toţi sunt trădători. Ştiu bine ce fac, dar maschează totul cu ticăloşie. Şi asta pentru că ceea ce fac acum devine un rău ireversibil.

Simpla acceptare a parteneriatului în forma actuală va deschide larg calea adoptării programatice a ideologiei gender. N-o să mai ai voie să spui el şi ea, n-o să mai ai voie să-ţi exprimi opiniile deoarece încalci noua ideologie. Să vă dau un exemplu banal. Dacă vezi pe stradă un cuplu normal, dar în care el şi ea sunt cam slinoşi, poţi să spui fără nicio problemă că ţi-e scârbă de ei. Dacă însă în viitorul apropiat vei spune aşa ceva despre un cuplu slinos de homosexuali – strict pe aceleaşi considerente – se va interpreta că-i discriminezi şi furiile legale se vor abate asupra ta. Îţi vei pierde job-ul, ăia te vor urmări precum remuşcarea, iar procesele şi amenzile împotriva ta vor curge gârlă. Aşa cum am spus, răul e făcut şi e iremediabil!

Repet: toate acestea ni se întâmplă din cauza unei clase politice trădătoare în cvasi totalitatea sa. Este o constatare tristă. Suntem mâncaţi de vii de către cei trimişi să ne apere. Asta nu mai e ţară!

Tristă constatare în anul centenarului.