A fost scandal mare zilele acestea pe tema căsătoriilor gay și a Referendumului pentru familie, ce a avut loc în zilele de 6, respectiv 7 octombrie. Referendumul pentru familie nu a fost validat, dat fiind că nu s-a atins pragul necesar de 30%.
Puțini știu, însă, că operațiile de schimbare de sex sunt decontate de statul român. Recent, a fost posibilă încă o operație de acest gen în România, a ȘASEA. Alte 20 sunt la rând. Această intervenție chirurgicală se apropie de suma de 60.000 de euro. La un calcul rapid, putem vorbi de peste un milion de euro, bani din buzunarul poporului ce nu este de acord cu așa ceva.
O echipă foarte bună de 10 medici au transformat o femeie într-un bărbat, iar această operație a fost decontată de stat. Acestă intervenție a avut loc la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică și Arsuri București. Pacientul este al șaselea cetățean român care și-a schimbat sexul.
Alte cazuri de români care au apelat la această operație au putu beneficia de decontarea din partea statului.
Aceasta este a șasea operație de acest gen și a fost făcută de dr. Cristian Nițescu. Coordonatorul a vorbit și despre motivul pentru care statul plătește.
„Intervenţia face parte din sistemul DRG, care precizează clar ce acte medicale sunt decontate obligatoriu de Casă”, a declarat acesta.
„Pe lista de aşteptare mai sunt alte 20 de astfel de cazuri, dar este foarte greu pentru un transsexual să îşi motiveze intenţia”,a spus specialistul profesor doctor Lascăr.
„Intervenţia a fost una de reconstrucţie a neopenisului, operaţie extrem de laborioasă, la care au participat două echipe de doctori.Procesul de schimbare de sex a mai presupus o intervenţie de vaginectomie, adică excizia vaginului, operaţie care a fost făcută în luna noiembrie a anului 2010, dincolo de tratamentul endocrinologic”, a mai spus esteticianul în cadrul unei conferințe de presă.
Cele cinci intervenţii realizate de profesorul Ioan Lascăr au fost suportate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Medicul explică că nu sunt considerate intervenţii estetice, ci corecţii ale unor boli psihice.
Rapoartele Estrela si Lunacek – votate de majoritatea EUroparlamentarilor romani FIX ASTA REGLEMENTEAZA!
Deci suntem responsabili practic pentru ce ni se intampla, ajunge cu feciorelnicia pe care o tot afisam. Doar doua exemple care, atunci cand sunt in tara tuna si fulgera pentru valorile Romaniei: Weber si Nicolai, ambele le-au votat pe ambele! Suntem responsabili ca trimitem numai lichele, si, prin nepasare, suntem responsabili ca nu ne informam sau nu ne pasa ce fac aia acolo in EUroparlament.
Ajunge cu „nu stiam”, „nu e treaba mea”, „nu ma influenteaza pe mine” – asa am ajuns in situatia asta mizerabile de akedie. Parerea mea!
cati bolnavi de cancer rezolvai cu banii astia, statule satanist condus de satanisti si de prosti?
iar statul vrea educatie sexuala ca sa fie cat mai multi clienti la schimbarea de sex si la psihiatrie. Diavolul a dat spaga statului ca sa ii dea clienti.