Președintele PSD Liviu Dragnea a transmis primul său mesaj după eșecul referendumului pentru redefinirea definiției familiei în Constituție.
”Tragedia Holocaustului este permanent vie în memoria noastră, iar data de 9 octombrie, încărcată cu un simbolism aparte, ne obligă, și mai mult, pe fiecare dintre noi, să reflectăm asupra consecințelor tragice ale extremismului, ale acțiunilor discriminatorii, antisemite și rasiste.
Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România rămâne o mărturie dureroasă. Nu mai putem schimba acei ani; avem însă responsabilitatea de a păstra cu grijă lecția lor.
Libertatea, respectul și înțelegerea sunt valori pe care putem construi o societate sănătoasă, democratică, în deplin acord cu propria noastră identitate și cu valorile familiei europene din care facem parte.”
Iude și iude unde privești numai iude.
Doamne, iarta-l, ca nu știe ce zice! Bruxelles are nevoie de astfel de oameni! Cei care vor sa se spurce și sa se demonizeze au acum ocazia. Aceștia nu mai au nevoie de Dumnezeu, deoarece primesc ajutor de la Bruxelles!
Daca dragnea ar fi dat ordin de mobilizare pentru referendumul ortodox antisodomist membrilor psd la fel ca si pentru mitingul politic in alb se atingea necesarul participantilor urmand validarea.
Vanzarea a fost facuta,urmarile incep sa decurga,ortodocsi suntem doar vreo 3milioane deci razboiul se prevede greu.
Rugaciunea la Sfanta Treime si Sfanta Maica a Domnului ,Sfintii romani mucenici si grija de aproapele in nevointa sunt arme necesare.
Nu le-a fost usor inaintasilor nostri sa lupte cu navalirile pagane ,papiste,comuniste,jidovesti deci la fel vom crede in lupta tot in Hristos in lupta aceasta antiecumenista.
Marea diferenta de acum e ca lideri ai BOR au imbracat sufletele in haina lupului pastrand chip de oi.
Mare e amagirea si s-a apropiat vremea in care ne rugam in case la sfintele icoane si citim singuri Sfanta Scriptura.
Rugam pe Domnul Dumnezeu sa aiba mare mila si judecata Sa o stim ca este dreapta.
din alea 3 milioane scade jumatate ca fiind protestanti, catolici… suntem mai putini decat credem
Din moment ce ungurii au boicotat cu desavarsire nu cred ca s-ar putea scadea atat de multi. Cu 3.531.732 de voturi de Da, 3 milioane ar putea fi aproape de realitate. Problema este cu cei din zonele rurale, nu stiu cum ne-am putea organiza cumva imprastiati asa prin orase si sate.
„Daca dragnea ar fi dat ordin de mobilizare ….” – poate ca l-ar fi dat daca cei de la CpF ar fi stiut cum sa procedeze. Era presat din toate partile sa n-o faca, in special de la Bruxelles, iar in Ro toata lumea a fugit de el, inclusiv CpF. Daca CpF striga in gura mare ca partidele si-au asumat in scris prin protocoale sustinerea referendumului si acum tradeaza daca n-o fac se exercita o presiune prin care inclusiv Dragnea intelegea ca vointa poporului este sa sustina referendumul si aceasta este puternica.
Sa nu uitam ca psd in frunte cu Dragnea a fost singurul partid care si-a respectat angajamentul de sustinere (hai sa fim seriosi; referendumul nu era organizat nici astazi daca ei n-ar fi vrut si nimeni din UE sau celelalte partide de la noi nu le-ar fi reprosat asta nici macar din politicianism). PSD nu s-a lepadat niciodata explicit de referendum dar a lasat-o balta si balta a ramas.
Culmea este ca dupa ce PSD a primit bobarnace la audierile de la Strasbourg s-au trezit si CpF sa se lepede de toata clasa politica de frica sa nu le confiste cineva laurii victoriei pe care atunci o credeau sigura cu tot boicotul media pe care-l reclamau.
Parerea mea este ca o atitudine inteligenta a CpF ar fi fost sa joace rolul de forta civica uriasa care nu poate fi ignorata de catre niciun partid si ca singura atitudine pe care o pot avea ca sa nu se sinucida politic era sa informeze corect si sa trimita oamenii la vot. Atat. Nici mai mult nici mai putin. E, se pare ca liderii CpF nu au inteles acest lucru.
O privire lucida si taioasa asupra referendumului: https://gandeste.org/adevaruri/7-10-2018-romania-nu-mai-este-o-tara-crestina-dar-ce-frumos-ne-am-mintit-pina-acum/89732
Tare:
https://www.activenews.ro/stiri/Dacian-Ciolos-UMILIT-la-Iasi-de-o-vanzatoare-%E2%80%9EGata-Ca-imi-pierd-timpul-meu-si-pierd-clienti-153013
De faptul ca Biserica Ortodoxa si in general crestinismul au fost sistematic batjocorite in mass media nu spuneti nimic?
Un Referendum pentru parteneriate
Vezi linkul:
https://www.activenews.ro/stiri-politic/Presedintele-PNL-Ludovic-Orban-cere-sustinatorilor-parteneriatului-civil-intre-persoane-de-acelasi-sex-sa-initieze-un-Referendum-pe-acest-subiect-153020