Banc:
O persoana in varsta se prezinta la serviciul emigrari si este intrebat de ce doreste sa emigreze.
El raspunde:
– Datorita homosexualitatii.
– Cum asa?
– Pai in trecut homosexualitatea se pedepsea cu inchisoarea, pana nu demult era tolerata, acum este permisa explicit prin lege, vreau sa emigrez pana nu devine obligatorie.
PREAVIZ al subsemnatului CĂTRE ROMÂNIA!
Acum 9 ani am decis să mă întorc în România renunțând la o carieră fulminantă aflată la apogeu cu înaltă funcție în Rompetrol iar apoi ca expat – Inginer Constructor în Dubai, având lumea la picioare după ce am terminat un important proiect -> Khalifa Port MC Dubai (acele poduri peste mare ale căror componente de rezistență poartă semnătura mea), toate aceste posturi fiind ocupate prin concurs iar nu prin șpagă, pile sau nepotism.
Toți colegii mei de facultate care până atunci mă priveau cu invidie și admirație au zis că sunt un fraier și o să regret.
Am făcut asta din dragoste față de țară, față de tradițiile și valorile ei creștine.
Am încercat pe vremea lui Băsescu să îmi aduc aportul la dezvoltarea infrastructurii autohtone încercând să mă angajez pe salarii mult mai mici decât cele din Dubai la câteva companii naționale, dar m-am lovit de mafia din aceste structuri care nu deschideau astfel de posturi pentru că le-ar fi deranjat parăndărăturile. Acum până și autostrăzile se surpă!
Am avut marele tupeu de a încerca să inițiez o afacere ]n sectorul DE PRODUCȚIE, spre a putea crea noi locuri de muncă decente și altora, dar m-am lovit de birocrația, corupția și agresivitatea organelor „de control” ale statului care aveau ca scop nimicirea producătorului local și favorizarea multinaționalelor. Trăgând linie, judecând material, consider că sunt deja în pierdere cu peste 50 000 euro de când m-am intors.
Dar nu voi mai insista pe aceste detalii secundare, ci vreau să-ți comunic altceva, cu mult mai important!
Îți pot trece multe cu vederea, faptul că ești parazitată de corupție, de trădători, de oportuniști, că te-ai lăsat păcălită de tot felul de alogeni veroși samd, dar toate au o limită, iar aceasta se pune la copii, și mai ales la copilul meu pe care, zic unii, că ai vrea să-l înveți la școală după moda modernă apuseană scârboșenii cum că o familie normală poate fi formată și din doi bărbați, ba chiar că și aceia pot adopta copii.
Ai de dat pe 6 Octombrie cel mai greu examen din istoria ta de până acum, examenul de a arăta că încă mai trăiești, că încă ești preponderent normală, că poți să discerni Adevărul, că alegi viața iar nu moartea.
Arată-mi că nu am fost un mare fraier că am mizat pe tine, arată-mi că nu e cazul să cer azil politic în Estul neafectat de propaganda agresivă sodomită! Vei pierde ceva în urma plecării mele? Nu știu, poate că nu mare lucru. Și nici nu cer mila nimănui. Sunt un tip foarte ingenios și creativ, și îmi găsesc mereu cu ușurință ceva de făcut oriunde aș fi. Sănătos să fiu și cu Dumnezeu înainte! Pe tine te las în pace să beneficiezi de programele de homosexualizare forțată (spui că ai alte probleme mai mari ca acest referendum), cu programele de hăituire a copiilor cu vaccinări forțate, dar și de popularea ta cu neamuri străine. Asta crezi tu că-ți va rezolva problema natalității și a siguranței viitorului. Eu cred că îți vei atrage doar duhul urâciunii, al pustiirii și al anarhiei.
Pierderea acestui examen ar fi declanșator pentru mine ca să pun punct și de la capăt! România, din ziua următoare eșecului si-a atras începutul sfârşitului, ar fi un muribund care in loc să ia medicamentul, alege tigara aducătoare de boală si moarte! România ar mai reprezenta pentru mine doar o amintire. Să nu fie!
Matei 10-22,23: „Veti fi urâți de toți, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit.
Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiți într-alta. Adevărat vă spun că nu veți isprăvi de străbătut cetățile lui Israel până va veni Fiul omului.”
ing. Silviu Ioan M. – Constanța
Da aveti dreptate domnul Silviu.Si eu sunt profund dezamagita de lipsa profunzimii acestui popor.Sunt vremurile in care se alege graul de pleava pana va veni Culegatorul. Pe care se pare ca nu Il iubim din toata inima si tot sufletlul asa cum a zis Domnul Dumnezeu in cea mare mare porunca a sa.Ramanand in tara avetii sansa sa impliniti profetia din Apocalipsa,,Cine va rabda pana la capat va fi mantuit””.Sa stam drepti in fata Antihristului si sa spunem raspicat: da ,noi santem pana la capat marturisitorii lui Hristos