[…]
Afacerea colcăie de politicieni, una dintre cele mai înfocate susținătoare a vaccinării fiind Mihaela Geoană, intrată în joc alături de compania britanică GSK, care îi finanțează fundația cu sume astronomice, ținute și ele la secret. Asta deși fundația Renașterea, controlată de soția liderului PSD este o fundație de utilitate publică și ar trebui să își publice periodic toate sursele de finanțare. Așa cum vom demonstra, vaccinul susținut intens de doamna Geoană și de Ministrul Sănătății este nu numai un experiment ci și un potențial pericol câtă vreme vaccinarea a fost oprită în mai multe țări europene iar în SUA a declanșat cercetări la adresa companiei producătoare. Dar până atunci ne vom ocupa de culisele unei campanii parșive de alarmare a populației derulată de ministrul Bazac în complicitate cu nevasta prezidențiabilului Mircea Geoană, cea care ar vrea să vaccineze poporul cu aluminiul din vaccinul Cervarix.
Cum a ajuns România în topul mortalității din cauza cancerului de col
În mai 2008, sosea la București fostul secretar de Stat al SUA, Madeleine Albright. După întâlniri cu președintele Băsescu și prim ministrul Tăriceanu, scopul vizitei a fost devoalat. Iată ce nota ziarul Cotidianul imediat după vizită: “Fostul secretar de Stat, coordonatoarea Albright Group, a mai declarat joi că cei doi oficiali români cu care a discutat “au înţeles importanţa de a începe repede un astfel de program” şi sunt acum la faza de calcul al bugetului. “Sunt argumente atât de evidente, cum ar fi de exemplu că este singurul tip de cancer ce poate fi tratat, încât ar fi un gest nebunesc din partea autorităţilor să lase şase femei pe zi să moară din cauza acestei boli, după cum arată statisticile. Logica dictează să se facă asta”, a mai spus Albright. Statisticile plasează România pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea prin cancer de col uterin, cu peste 3.500 de noi cazuri de col uterin care apar în fiecare an, dintre care aproximativ 2.000 sunt fatale, arată un studiu dat publicităţii la finele anului trecut de Societatea Română de Obstetrică-Ginecologie.” Pare puţin straniu faptul că, până când doamna Madeleine Albright, fost secretar de stat al SUA, ne-a vizitat ţara şi a discutat cu Preşedintele ţării şi cu Primul Ministru despre iniţierea unei campanii de vaccinare cu Gardasil, nu se pomenea nimic despre incidenţa mare a cancerului de col uterin în România. Prezenţa Doamnei Albright a fost decisivă pentru adoptarea hotărârii de vaccinare. Ce legatură poate exista între un om politic şi o problemă medicală, nu putem şti. Mai cu seamă când este vorba despre o femeie recunoscută pentru “dragostea sa pentru oameni“. În urmă cu câţiva ani, ea afirma că a meritat să moară peste o jumătate de million de copii irakieni pentru salvarea democraţiei. De asemenea, în 1998, conducea misiunea diplomatică care susţinea bombardarea populaţiei civile a Serbiei chiar şi în noaptea Sfintelor Paşti. Să fie vorba despre o chestiune politico-financiară care a fost negociată la cel mai înalt nivel între preşedintele uneia dintre cele mai mari societăţi de consultanţă politică şi guvernanţii României aflați în foame de imagine?
După această stranie vizită, în care un politician veros își dă cu părerea despre chestiuni medicale, guvernul Tăriceanu s-a executat. Ministrul Nicolaescu a declanșat campania de vaccinare achiziționând 330.000 de doze pentru 110.000 de fetițe cu vârste cuprinse între 9 și 11 ani. Fără a testat populația, guvernul a introdus pe piață un vaccin insuficient testat pe care l-au experimentat numai 2,5% din target. Nici până acum nu se știe câți bani a plătit efectiv Ministerul Sănătății și ce s-a întâmplat cu dozele de vaccin neutilizate. Nici Nicolaescu și nici urmașul său, Bazac, nu au oferit aceste informații, deși aveau obligația să o facă. În decembrie 2008, după schimbarea guvernului, noul ministru a luat decizia stopării campaniei de vaccinare demarată de Nicolaescu. Motivul oficial invocat de Bazac a fost acela că populația nu a fost informată și că ministerul a procedat greșit când a impus ca refuzul de vaccinare să se facă în scris de către părinți cu asumarea eventualelor consecințe. Culmea, motivul lui Bazac este, de fapt, motivul trâmbițat de doamna Mihaela Geoană, patroana spirituală și materială a fundației Renașterea, entitate nonprofit puternic finanțată de statul pesedist în perioada 2000-2004. Ce o mâna pe doamna Geoană în luptă? Simplu. Simpatia excesivă pentru producător de vaccin, respectiv GlaxoSmithKline, sponsor de bază al fundației. Cărțile s-au făcut după cum urmează.
Potrivit site-ului fundațiarenașterea.ro, ONG-ul doamnei Geoană dispune din martie 2008 de o Unitate Mobilă de Diagnostic folosită pentru ginecologie, consultații la sân și mamograf. Ca orice fundație care se respectă, Renașterea face analize gratuite. Nu știm cum se face, dar prima incursiune în teritoriu a Unității Mobile s-a consumat în Dolj. Și mai exact, în Dăbuleni, Calafat și alte câteva comune, adică în ceea ce presa a numit Colegiul lui Geoană. În noiembrie 2008, adică în plină campanie electorală, TIR-ul doamnei Geoană a staționat 3 săptămâni fix în Dăbuleni, unde domnul cu același nume se lupta pentru un loc de senator. Loc pe care l-a obținut din primul tur probabil și cu voturile alegătoarelor consultate gratuit de fundația Renașterea. Bilanțul expediției cu caracter electoral însumează 2100 de femei consultate, majoritatea din Dăbuleni pentru că acolo unitatea mobilă a stat cel mai mult. Deși fixată pe cancerul de sân, Renașterea a atacat cu succes și cancerul de col uterin, distribuind în cursul turnului electoral din colegiul lui Mircea Geoană 4000 de broșuri “Despre Testul Babeș Papanicolau”. Iată cum explică PR-ul fundației Renașterea colaborarea cu GSK, producătorul vaccinului Cervarix:” GSK a ales sa ni se alature si in derularea acestui proiect unic in Romania – “Unitatea Mobila de Diagnostic San si Col Uterin – Renasterea”, ce ofera in gratuitate totala femeilor aflate in zone cu acces limitat la investigatii medicale, mamografii si Teste Babes Papanicolau. Alaturi de GSK, mai avem ca parteneri/sponsori atat in acest proiect cat si in toate celelalte, o serie de companii farmaceutice precum: Novartis, Sanofi Avensis, Astra Zeneca, Actavis, Roche, Lilly, Pfizer. Intamplator, GSK este unul dintre cei doi comercianti ai vaccinurilor anti HPV, insa parteneriatul dintre Fundatia Renasterea si GSK dateaza cu mult inaintea lansarii in Romania a acestor tipuri de vaccine”. Am citat din corespondența electronică purtată cu reprezentanții fundației, care deși nu ne-au putut răspunde la întrebări ne-au furnizat date extrem de interesante. Că limba română a fost pe alocuri vaccinată, nici măcar nu mai are importanță.
[…]
Medicii de familie, agenți de marketing ai firmei GSK
În țară, campania de informare finanțată de cei doi producători, respectiv GSK și Merk se derulează exclusiv pe spesele statului român. Medicii de familie sunt convocați pe bază de tabel la Direcțiile de Sănătate Publică județene, unde primesc instructaje care vizează conținutul informațional ce trebuie diseminat în școli. Ore întregi medicii de familie își abandonează pacienții pentru a participa la aceste orgii informaționale care au un sigur subiect. Vaccinul anti HPV este prezentat ca soluția miraculoasă. Medicii sunt apoi instruiți în materiale ajutătoare cu caracter imperativ emanate de la așa zisul Centrul Național de Informare pentru Prevenirea Cancerului de Col Uterin, ÎN FAPT UN BANAL SITE! Care site le ordonă medicilor să ia parte la ședințele cu părinții pe care toate școlile le vor organiza în perioada 16septembrie-5 octombrie 2009. Culmea nesimțirii, medicii de familie și profesorii diriginți de la clasele IV-VII sunt obligați să organizeze un calendar al ședințelor cu părinții și să-l transmită la DSP-urile județene până la data de 15 septembrie. La ședințe se vor distribui părinților materiale informative pline de minciuni și exagerări care au ca scop propagarea unei stări de panică și inducerea ideii false că vaccinul este singura modalitate de a scăpa de cancerul care amenință 80% din populația feminină a țării! Materiale care fac de fapt campanie de publicitate pentru vaccinare sunt editate de Ministerul Sănătății și cel al Educației. Sunt prezente de asemenea siglele fundației Renașterea, care susține că nu are nicio implicare în proiect, și sigla acelui site pompos numit Centru Național. Nicăieri nu apare sigla producătorilor de vaccin și nicăieri nu se specifică faptul că această campanie ar fi finanțată de aceste două firme. Oricum ar da-o, cele două ministere sunt implicate într-o campanie de promovare a intereselor comerciale a două firme fapt interzis de lege. Iar populația este alarmată cu informații false sau neverificate despre o maladie pentru a accepta un leac discutabil și cu efecte dintre cele mai ciudate. Bomboana pe colivă este faptul că medii de familie primesc pentru deplasarea la aceste ședințe cu părinții o sumă de până la 50 de lei pentru decontarea transportului. În materialele distribuite lor prin ASP, medicii au găsit un formular de ordin de deplasare și un plic pe care este imprimată adresa unde deconturile trebuie să ajungă. Este vorba de o căsuță poștală închiriată de firma Momentum EMC SRL București, companie controlată de o firmăolandeză și administrată de celebrul Bogdan Enoiu. Oare cum va deconta Momentum EMC banii ce vor fi trimiși medicilor pe baza acestor ordine de deplasare, câtă vreme ei nu sunt angajații societății și, prin urmare, nu li se pot plăti deplasari? Vorbim de o sumă considerabilă dacă luăm în calcul faptul că în România există circa 11.000 de medici de familie pe care, măcar teoretic, Ministerul Sănătății îi va băga cu japca în această campanie. Iar când o astfel de finanțare se derulează sub sigla unor ministere, parcă ceva nu e în regulă.
[…]
Sa vedem oleaca ceva si despre sot, conform https://www.aspeninstitute.ro/membri/board/mircea-geoana
Mircea Geoana is the founder and president of the Aspen Institute Romania and a prominent international public figure. He serves on the boards of trustees of the Aspen Institute US, Aspen Germany and Aspen Italia.
Institutul Aspen are sediile centrale în Aspen Colorado și Washington D.C., fiind fondat în 1950. Are printre principalii finantatori fundatiile Carnegie Corporation, Rockefeller Brothers Fund si Ford Foundation. Faceti click pe hipelinkuri si veti observa ca toate trei au legaturi intre ele, jupan fiind Rockefeller. Important de stiut, caci familia asta se ocupa cu reducerea populatiei:
Reducerea populatiei inclusiv prin vaccinuri:
Adica, reducerea populatiei inclusiv prin … Big Pharma.
Fratilor, chiar credeati ca asta cu cancerul roz e pentru ca le pasa cu adevarat? Nu. Pentru ca daca le pasa, umblau la cauze. Asta cu “prevenția și depistarea precoce” e doar ca sa prosteasca masele cum ca le-ar pasa. Si ca sa-si vanda pilulele.