O situatie aparte de “stiinta” constipata este cazul de fata, unde nu e vreo premisa gresita ci doar o adaugire care nu contesta nimic din ce s-a spus inainte dar ii schimba tot continutul. Ceva in genul sa respectam manualul gradinarului de la samanta pana la recolta, dar sa plantam intr-un beci.
Sa incepem cu manualul gradinarului: Adam Smith la 1776, prin “Avutia Natiunilor”, reuseste sa postuleze o serie de principii care transforma Economia intr-o stiinta consacrata cu un obiect clar si o metoda de lucru mai bine definita. In linii mari teoretizeaza
- Libera concurenta si etica in concurenta
- Liberul schimb si absenta restrictiilor de accesare a pietei
- Raportul Cerere/Oferta ca esential pt stabilirea pretului unui produs
- Diviziunea sociala a muncii ca baza pentru cresterea productivitatii
Urmarea directa a ideilor lui Smith este definirea unei piete concurentiale perfecte, asa cum o studiaza orice licean la materia de clasa. In esenta aceasta ar trebui sa garanteze ca niciunul dintre participanti, fie ca vinde fie ca e cumparator, nu poate avea o influentata decisiva in stabilirea pretului. Este caracterizata de:
- ATOMICITATE – pe piata sa activeze un nr mare de producatori si cumparatori de putere mica
- OMOGENITATE A PRODUSELOR – adica un produs sa aibe substitute (d.ex. unt/margarina/untura)
- INFORMATII TRANSPARENTE – fiecare participant sa aibe informatii complete despre preturi
- ACCES LA TEHNOLOGIE – informatia despre inovatie, progres tehnic sa fie nerestrictionata
- INTRAREA/IESIREA libera pe o piata criteriul fiind COSTUL PRODUCTIEI
Problema lui Smith este ca o economie va crea surplus datorat eficientei care deriva din segmentarea productiei si specializarea muncitorilor pe operatiuni (diviziunea muncii – celebrul exemplu cu 3 muncitori la o fabrica de ace: unul indreapta sarma, altul o taie, altul da gaura. Intr-o zi ei nu produc cat un muncitor care face toate operatiunile in 3 zile ci de cateva sute de ori mai mult). Acest surplus este binenteles destinat schimbului cu surplusul celorlalti producatori din ramuri diferite.
Surplusul este mare, de aceea Smith observa ca o piata mica nu-i va oferi muncitorului sansa sa se dedice pe deplin ocupatiei sale pt ca ar satura imediat cererea si pretul produsului sau va scadea. In loc sa se diversifice in alte activitati (sa nu produca doar ace, sa-si lucreze si ogorul) e de preferat sa schimbe intr-o piata mai larga, la nivel national (sau imperiu cum era cazul Angliei de atunci).
Sa recapitulam ce vrea Smith de la o economie: producatori si cumparatori multi si de puteri egale astfel ca nimeni sa nu impuna monopoluri sau monopsonuri, cu produse asimilabile al caror pret sa fie accesat transparent de catre toti iar pretul mai mare decat costul productiei sa fie criteriul intrarii pe piata.
Calcaiul lui Achile in Teoria lui Smith este ca el este tributar definitiei pietei din anul 1776, unde ea este considerata locul unde cererea si oferta se intalnesc in mod neintermediat, direct si intr-un cadru national, singurul schimb international pe care il mentioneaza Smith este cel intre Metropola si Colonii in cadrul aceluiasi imperiu, deci schimbul se facea sub influenta unor legi nationale.
David Ricardo revolutioneaza tot acest fundament cu un calcul intrat in istorie. Propune exemplul Portugaliei si al Angliei unde diviziunea muncii sa nu se faca operational ci geografic. Astfel Anglia urma sa renunte la productia ei de vin si sa se dedice in intregime Lanii, Portugalia simetric sa se concentreze doar pe Vin. Excesul generat de economiile nationale urma sa fie tranzactionat international iar la final ambele tari urmau sa aibe mai multa lana si mai mult vin decat aveau anterior.
Calculul este fara cusur dar deschide capacul unei monstruoase cutii a Pandorei pentru ca legalizeaza un intermediar. Cum cererea si oferta nu se mai puteau intalni in mod direct pt ca nu erau in granitele nationale in care se reglementa comertul atunci apare Comerciantul ca speculator international.
Incepand din acel moment monopolul pe productie nu va mai conta decat in relatie cu Comerciantul. In fapt Comertul a devenit monopolist; el a dictat daca o productie va fi preluata din uzina si daca o piata va fi deservita cu unele produse. Comertul va dicta cat sa fie pretul in fabrica si cat sa fie pretul la consum. Presiunea pe care o exercita se vede cu ochiul liber cu lanturile de magazine: Pot fi 1000 de producatori dar conteaza numai cei care au vad comercial in supermarket, ceilalti vor fi intotdeauna limitati geografic in a intalni cererea. Supermarketurile impun specificatiile produsului si pretul iar consecinta este ca alinierea producatorului la acestea va genera calitate slaba, materiale dubioase sau cicluri scurte de utilizare. Productia a fost subjugata de ele prin spiritul de turma al consumatorilor care nu isi diversifica optiunile de cumparare (eventual schimba Kaufland pe Carrefour).
Teoretic oricine poate accesa o piata externa, fie cumparator fie producator, dar practic avansul pe care speculatia internationala l-a luat in anii incipienti i-a conferit un avantaj care nu a putut fi niciodata surclasat. Banii din comert se duc in diversele forme de accesare a clientului (publicitate, marketing, amenajare de sedii, negociere conditii de transport etc) astfel incat cel putin la nivelul consumului curent (nu cel industrial) cererea va fi aglomerata monopolistic doar in aceste centre.
Deci de asta se defecteaza produsele, nu pt ca vor neaparat producatorii (pt ca si acolo exista Carteluri), ci pentru ca aceia care preiau productia vor sa vanda si azi si maine iar cu un produs bun inchizi definitiv ciclul de consum. Daca ar fi o concurenta veritabila intre producatori atunci ei ar fi interesati sa isi ingroape concurenta printr-un produs mai bun, dar asa ei sunt interesati sa creasca un business si asta nu poate fi facuta decat prin colaborarea cu Comertul Monopolist. Acolo se stabilesc standardele de productie astfel incat produsul sa fie inlocuit in curand si vandut prin acelasi lant.
Bineinteles ca aceasta practica a productiei plimbate dintr-o tara in alta nu a aparut odata cu Ricardo, el fiind din neamul sinagogii o practicase plenar; interesant este ca el a oferit un suport “stiintific” acestei specule peste granite. El nu neaga nimic din ce postuleaza Smith dar spune – sa fie international. Ori exact aceasta caracteristica denatureaza industria in ce a devenit astazi multinationala: Productia mutata unde forta de munca este ieftina, materiile prime de unde exploatarea lor nu implica reglementari de mediu, repatrierea profitului in paradisuri fiscale, testarile de produse pe piete nereglementate etc etc.
Ce ma enerveaza pe mine nu este faptul ca academicienii au acceptat aceasta “stiinta” cariata desi stiau unde se va ajunge dand girul lor unei teorii justificatoare de monopoluri – spre deosebire de indoctrinatii de acum, atunci chiar erau oameni rafinati, culti si cu mintea brici, coruptibili ce-i drept. Ce ma enerveaza este ca Teoria lui Adam Smith este acum Teoria lui Smith si Ricardo in conditiile in care adaugirea lui Ricardo a avut efect de mar stricat pt toata lada merelor englezesti. Mai departe, desigur Smith a colaborat intens cu Ricardo in rafinarea ideilor si s-a consultat intens cu el ca sa extraga informatii limpezi, mai ales ca la momentul publicarii, ultimul din titlu avea …. 4 ani.