Pilotul cyborg, o nouă invenție DARPA. Printr-un MICROCIP implantat în CREIER controlează simultan un roi de DRONE sau avioane de luptă avansate

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Progresul inteligenței artificiale şi biotehnologiei face de acum posibilă constituirea de grupuri de mici roboți-drone, acționând colectiv sub conducerea unui om.

Strategii militari prezic un mare viitor acestor „roiuri” de drone, puțin costisitoare în privința producției și care își au forța în capacitatea de a copleși sistemul de apărare al adversarului prin numărul lor.

Pentagonul testase deja, anul trecut, un „roi” de 103 mici drone, de circa 16 cm lungime, lansate de trei avioane de luptă F/A-18 Super Hornet.

O persoană cu un cip implantat în creier poate coordona/pilota acum un roi de drone – sau chiar avioane de luptă avansate, datorită studiilor finanțate de Agenţia Militară a SUA responsabilă cu Cercetarea Avansată în domeniul Apărării (DARPA – Defense Advanced Research Projects Agency). Rezultatele se bazează pe o cercetarea iniţiată în 2015, care a permis unei femei paralizate să piloteze virtual unul dintre avioanele de vânătoare de generaţia a cincea, un F-35 Joint Strike Fighter, cu ajutorul unui microcip chirurgical. Oficiali ai DARPA au anunţat luna acesta, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la înfiinţarea Agenţiei, că au combinat mai multe tehnologii, astfel încât un pilot să coordoneze un roi de drone sau până la trei avioane de vânătoare, simultan, scrie militaryaerospace.com.

DARPA, unul din pionierii inteligenţei artificiale, roboticii şi biotehnologiei, lucrează în prezent la numeroase proiecte care să-i ajute pe analişti să înţeleagă mai bine modul de interacţiune între sistemele computerizate şi creierul uman, aspect pe care îl consideră de importanţă critică în programele de securitate naţională ale SUA.

Roiul de drone şi deciziile colective

În timpul unui test realizat anul trecut, micile drone Perdix au demonstrat mai multe abilități promițătoare, conform Departamentului Apărării al SUA. Dronele au reușit „luarea unei decizii colective”, adaptând împreună comportamentele lor individuale în funcție de condițiile misiunii. Dronele Perdix formează „un organism colectiv, împărțind un creier comun”, a explicat William Roper, care conduce serviciul de capacități strategice (SCO) al Pentagonului. Drona Perdix a fost concepută de studenţii ingineri al MIT (Massachusetts Institute of Technology), începând din 2013, și a fost îmbunătățită în mod constant, „inspirându-se în special din industria smartphone-ului”.

Combaterea dronelor, o provocare

Îngrijorările privind riscurile de securitate pe care le aduc dronele au început acum mai mulți ani în domeniul militar. Antreprenorii din domeniul militar ca Boeing, Lockheed Martin, Raytheon, Thales Group, Israel Aerospace Industries și corporația United Instrument Manufacturing din Rusia au început dezvoltarea unor tehnologii puternice împotriva dronelor. Armata SUA testează un dispozitiv care folosește impulsul electromagnetic pentru a doborî o întreagă armată de drone cu o singură apăsare de buton. Este un emiţător de radiație cu microunde montat pe un vehicul de transport. De asemenea, US Marine Corps lucrează la o rază laser montată pe un camion și care distruge dronele mai mici. Problema este că soluțiile acestea se potrivesc pentru dronele de mărimea unui avion folosite de puterile militare, fiind ineficiente în cazul dronelor comerciale, modificate în scop terorist.

Tehnologie testată şi în Europa

În anul 2015, compania portugheză Tekever anunţa că a dezvoltat o tehnologie care permite pilotarea dronelor folosind doar undele cerebrale ale unei persoane. Potrivit reprezentanților companiei, tehnologia ar putea fi folosită pe termen scurt de către persoanele cu dizabilități, care nu pot pilota. Pe termen lung, ar putea fi folosită pentru pilotarea avioanelor. Totuși, un expert din domeniul aviației susține că industria nu va adopta o asemenea tehnologie din cauza faptului că poate fi nesigură, relatează BBC. ,,Credem că oamenii vor putea pilota aeronave la fel cum îndeplinesc activități zilnice ca mersul sau alergatul. Credem că Brainflight reprezintă începutul unei schimbări enorme în domeniul aviației, dând putere piloților și scăzând riscul misiunilor și vrem să oferim aceste beneficii pieței cu produse inovatoare”, a spus Ricardo Mendes, reprezentant Tekever.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X