Pomenirea calugarilor de la Manastirea Zografu ARSI DE VII caci s-au opus ticalosiei imparatului bizantin ce la CONCILIUL DE LA LYON din 1274 a semnat UNIREA CU CATOLICII / Si o FOTOGRAFIE INGROZITOARE: Cum arata trupurile calugarilor de la MAREA LAVRA care au tradat atunci Ortodoxia

   In luna septembrie, în ziua a douazeci si doua, pomenirea celor douazeci si sase cuviosi Parinti Zografiti (de la Manastirea Zografu, Muntele Athos), care mustrând pe împaratul Mihail si pe patriarhul Ioan Becul, latino-cugetatorii, deasupra Pirgului prin foc s-au savârsit.

In 1274, la Lyon, imparatul Mihail al VIII-lea Paleologul ordona semnarea unui act de uniune intre Biserica Ortodoxa si Biserica Catolica romana. Poporul iubitor de Dumnezeu, gata sa ramina credincios pina la singe Sfintei Credinte Ortodoxe, nu accepta aceasta falsa unire si se dadu de partea Patriarhului Arsenie, care fu inlaturat pentru ca il infruntase pe imparat. Acesta, cu ajutorul lui Ioan al XI-lea Becul, barbat invatat si viclean pe care il ridicase la demnitatea Patriarhala, incerca sa impuna cu forta aceasta uniune. Din acel moment inchisorile se umplura de Preoti, de Calugari, de laici, de oameni simpli precum si de nobili, care preferau cu totii mai degraba tortura si surghiunul decit tradarea. Latinofronii (astfel erau numiti partizanii Uniunii) isi indreptara actiunea in special impotriva Calugarilor, care din toate timpurile fusesera aparatorii mult veghetori ai Sfintei Credinte Ortodoxe. Ei venira cu osti puternice pe Sfintul Munte Athos, pentru a-i constringe pe Calugari sa accepte Uniunea. In acea vreme, era un batrin ascet pe linga Manastirea Zografu care isi facuse pravila din citirea de mai multe ori pe zi a Acatistului Maicii Domnului. In acea zi, in timp ce oamenii imparatului se apropiau de Zografu, el auzi glasul Maicii Domnului raspunzind binecuvintarilor pe care i le adresa ca de obicei. Ea ii vesti ca dusmanii lui Hristos se apropiau si ii ceru sa mearga sa anunte aceasta la manastire, pentru ca cei care erau inca slabi sa poata sa fuga iar cei care ajunsesera la maturitate duhovniceasca sa poata sa se pregateasca de Mucenicie. La auzul acestei vesti, majoritatea Calugarilor au fugit in munte, dar douazeci si sase dintre ei s-au refugiat in turnul manastirii, primind de la Dumnezeu incredintarea ca venise vremea pentru ei sa primeasca coroana Muceniciei. Lingusirile si falsele argumente ale Latinilor si ale aliatilor lor greci pentru a-i convinge sa treaca de partea uniunii celei fatarnice ramasera fara succes, Sfintii raminind tari in marturisirea lui Hristos ca singur cap al Bisericii. Si murira aducindu-I slava in turnul caruia soldatii ii dadusera foc.