X

Înălțarea Sfintei Cruci. Cuvânt al Sf. Luca al Crimeei: „Să nu avem comuniune cu hulitorii Sfintei Cruci”

Image result for inaltarea sfintei Cruci

Sărbătoarea Înălţării Crucii Domnului este foarte veche. Se ştie că se prăznuia deja în secolul al V-lea, şi că a fost fixată cu ocazia unui mare eveniment – aflarea Crucii Domnului. Elena, mama primului împărat roman creştin Constantin, a mers la Ierusalim ca să caute Crucea Domnului. Era o sarcină difìcila, fìindca Ierusalimul, după moartea pe Cruce a Domnului Iisus Hristos, a fost de două ori distrus de romani şi zăcea în ruine, iar locul Golgotei împăratul roman Adrian a poruncit să fie astupat cu mult pământ şi să se construiască o capişte idolească pentru zeiţa Venera, pentru a distruge amintirea Crucii lui Hristos.

Mama împăratului, Elena, nu ştia de unde să înceapă căutările Crucii, dar Domnul i-a trimis în cale un evreu bătrân, pe Iuda, care i-a spus că Sfânta Cruce se află sub capiştea Venerei. Împărăteasa a poruncit să fìe distrusă capiştea şi sub ea a aflat trei cruci. Inscripţia de pe Crucea lui Hristos nu mai era. Dar au recunoscut-o prin aceea că, atingând-o de un om mort, acela a înviat. Atunci mulţime mare de popor, într-o bucurie negrăită, a început să se înghesuie să vadă Crucea lui Hristos. Pentru că Crucea sa fìe văzută, patriarhul Ierusalimului, Macarie, a aşezat-o pe un loc mai înalt şi a înălţat-o (a ridicat-o în văzul tuturor). Poporul, cu entuziasm, cântă: „Doamne, miluieşte! Doamne, miluieşte! Doamne, miluieşte!” Fără încetare cânta, cum aţi auzit aseară la Miezonoptica, în timpul înălţării Crucii.

Iată istoria acestei sărbători. Pomenind Crucea lui Hristos, răstignirea şi mântuirea lumii prin Crucea Lui, trebuie să pătrundem învăţătura creştină despre Cruce.

Cu putere a vorbit despre Cruce Sfântul Apostol Pavel în prima sa Epistola către Corinteni. Ascultaţi cuvintele lui, pătrundeţi adânc în însemnătatea lor sfânta:

Cuvântul cruce pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei mântuiţi, este puterea lui Dumnezeu.

Nebunie, sminteală, ieşire din minţi sunt pentru cei ce pier cuvintele despre cruce, iar pentru noi toţi în ele este toată puterea lui Dumnezeu, fìindca este scris:

Voi pierde înţelepciunea înţelepţilor şi priceperea celor pricepuţi o voi lepăda. Aceasta o spune Prorocul Isaia: Unde este înţeleptul? Unde sunt cărturarii? Unde este întrebătorul veacului acestuia? Nu a prefăcut oare Dumnezeu intelepcinea lumii acesteia în nebunie?

În nebunie a prefăcut Dumnezeu toată înţelepciunea lumii acesteia. Unul dintre cele mai înţelepte popoare din vechime se consideră poporul german. Acest popor a fost purtătorul înţelepciunii lumeşti. Din sânul lui au ieşit fìlosofi mari precum Kant, Fichte, Hegel; ştiinţa germană stătea mai presus de toate ştiinţele europene. Şi aţi văzut cum a ruşinat Domnul aceasta înţelepciune lumească a poporului german, cum a prefăcut-o în nebunie. Fiindcă a fost oare vreodată nebunie mai cumplită decât cea a căror martori am fost de curând? Oare când a înnebunit poporul până la o asemenea măsură, încât în modul cel mai feroce să distrugă multe milioane de oameni şi biserici ale lui Dumnezeu? Astfel, asupra poporului german s-au împlinit în zilele noastre cuvintele Apostolului Pavel:

Nu a prefăcut oare Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia în nebunie? Fiindcă atunci când lumea, în înţelepciunea ei, nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, I-a fost bineplăcut lui Dumnezeu cu nebunia propovăduirii să-i mântuiască pe cei credincioşi. Fiindcă şi iudeii cer minuni, şi elinii cauta înţelepciune.

Voi aţi auzit nu o dată, în timpul citirii Evangheliei, cum conducătorii preoţilor şi fariseii cereau de la Domnul Iisus Hristos să le arate semne ca mărturie că are putere să facă faptele pe care le săvârşea permanent. Ce fel de semne le mai trebuiau, când Domnul făcea minune după minune? Ei erau orbi, dar cereau minuni noi prin care să dea Domnul mărturie despre chemarea Sa de sus.

Iar elinii cauta înţelepciune. Vechii greci erau un popor profund gânditor. Din sânul poporului grec au ieşit mari filosofi ai lumii vechi, care şi până în prezent sunt la o înălţime greu de atins – Pitagora, Socrate, Platon, Aristotel. Aristotel este purtătorul unei înţelepciuni neîntrecute, al amplorii şi profunzimii minţii. Grecii erau un popor care a pătruns profund toată înţelepciunea filosofică, un popor care cu nesaţ îşi plecă urechea spre tot ce era înţelept, un popor care în persoană conducătorilor săi în Areopagul din Atena, cu deosebită atenţie ascultau discursul Apostolului Pavel, simţind că el vorbeşte ceva important, de care ei nu ştiau încă.

Elinii cauta înţelepciune; iar noi Îl propovăduim pe Hristos Cel răstignit, pentru iudei sminteală, iar pentru elini nebunie.

Iudeii Îl aşteptau pe Mesia că pe împărat puternic, care se va aşeza în fruntea poporului lui Israel şi va impune o conducere mondială acestui popor. Pentru ei era sminteala să asculte Mesia este Cel pe Care ei L-au răstignit pe cruce.

Iar pentru elini era nebunie, fiindcă grecii vorbeau cu dispreţ despre propovăduire în primele secole ale creştinismului, secole de cruntă persecuţie al creştinilor de către romani, despre Hristos cel răstignit, îşi băteau joc de faptul ca creştinii Îl considera Dumnezeu pe un om nefericit, răstignit pe cruce.

Pentru cei chemaţi însă, şi iudei şi elini, convertiţi la Hristos, aceasta era puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.

Pentru noi toţi propovăduirea despre Cruce, propovăduirea despre Domnul Iisus răstignit, este propovăduirea despre puterea lui Dumnezeu, despre înţelepciunea Lui.Fiindcă spuneţi-mi cine şi când în istoria lumii a arătat o putere asemănătoare celei pe care a arătat-o Domnul Iisus Hristos, nu doar în propovăduirea Sa, ci şi în minunatul Lui act de mântuire prin Sângele şi Crucea Sa, al neamului omenesc care pierea?

Este puterea care a cucerit lumea, este puterea care a suprimat stăpânirea diavolului asupra celor care au crezut în Domnul Iisus Hristos, care în inima lor şi-au întipărit semnul Crucii lui Hristos.

Noi propovăduim despre Hristos că despre înţelepciunea lui Dumnezeu, acea înţelepciune care a ruşinat toată înţelepciunea lumii şi a prefăcut-o în nebunie, fìindca nu există pentru noi o înţelepciune mai înaltă decât cea pe care am auzit-o din gura Domnului nostru.

Ştim acum că începutul înţelepciunii nu se afla în cărţile omeneşti, nici în cărţile filosofice, ştiinţifice, ci în frică de Dumnezeu, că nu există înţelepciune şi nici pricepere împotriva Domnului – cum spunea înţeleptul Solomon.

Ne amintim cuvintele lui Pavel despre Hristos în Care este ascunsă toată comoara înţelepciunii şi vedeţi. Noi căutăm înţelepciune doar în această comoară şi nicăieri în altă parte. Ştim că sunt adevărate cuvintele lui Solomon că gura dreptului izvorăşte înţelepciune.

Spuneţi-mi a cui gură a izvorât mai multă înţelepciune decât gura sfìntilor şi a învăţătorilor Bisericii, gura Sfântului Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi a unui şir întreg de sfìnti?

A cui gură a izvorât mai multă înţelepciune decât a Cuviosului Serafim de Sarov, Serghie de Radonej, Antonie şi Teodosie de la Pecerska? Noi ştim că gura drepţilor izvorăşte înţelepciune, ştim că sunt adevărate cuvintele lui Solomon despre aceea că cu cei smeriţi este înţelepciunea, cu cei care niciodată nu se consideră înţelepţi, care se consideră mai prejos decât alţii, care nu se înalţă pe sine. Anume la ei, la cei smeriţi, este adevărată şi autentică înţelepciune cea despre care vorbeşte Apostolul Iacov. Iată cuvintele lui:

Dar înţelepciunea cea de sus este mai întâi curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, nepărtinitoare şi nefăţarnica (Iacov 3, 17).

De această înţelepciune erau plini toţi sfìntii. Aceasta înţelepciune ar trebui s-o căutăm şi noi, creştinii de rând şi cei slabi. Despre această adevărată înţelepciune vorbeşte Sfântul Apostol Pavel:

„Nebunia” lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât înţelepciunea oamenilor, şi ceea ce se pare că slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor (I Corinteni 1, 25).

Pe unii lumea îi considera neînţelepţi, pe alţii nu-i observă sau chiar îi dispreţuieşte. Dar aceasta părută neînţelepciune a lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât cea a tuturor oamenilor înţelepţi. Slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât tăria oamenilor.
Neputinţa celor smeriţi, blânzi şi curaţi cu inima este mult mai puternică decât toată puterea omenească.

Priviţi, fraţilor, cine sunteţi voi cei chemaţi: nu mulţi dintre voi sunt înţelepţi după trup, nu mulţi sunt puternici, nu mulţi sunt de neam bun (I Corinteni 1, 26).

Voi toţi sunteţi oameni simpli, care v-aţi deschis inimile în faţa Domnului Iisus Hristos, care aţi iubit Crucea lui Hristos. Despre voi vorbeşte Apostolul Pavel că:

Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari. Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam de jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă. Şi cele ce nu sunt, ca să nimicească cele ce sunt (I Corinteni 1, 27-28).

Domnul ştie în ale cui inimi sălăşluieşte adevărata înţelepciune. El îi vede pe cei înţelepţi, pe care oamenii nu-i observă. Sunt înţelepţi ai lui Dumnezeu printre noi, oamenii simpli, sunt şi printre cei săraci, care nu înseamnă nimic în ochii lumii. Pe ei îi considera Apostolul Pavel adevăraţii purtători ai înţelepciunii şi puterii lui Dumnezeu, fìindca ei au iubit cu toată inima Crucea lui Hristos, acea Cruce prin care Mântuitorul a împăcat cu Dumnezeu toată lumea, tot ce este ceresc şi pământesc.

(…)

Oare cinstesc Crucea lui Hristos sectanţii? La ei se referă cele spuse de Apostolul Pavel: Cuvântul despre Cruce pentru cei ce pier este nebunie. Ei consideră nebunie închinarea noastră la Cruce, şi în nemăsurata lor îndrăzneală, în necinstea lor defaima Crucea lui Hristos în cel mai negru şi mai cumplit chip. Ei consideră Crucea lui Hristos drept obiect vrednic de dispreţ, o compara cu o spânzurătoare ruşinoasă, râd ca noi cinstim „arma pedepsei” cu toată inima.

Aceşti nefericiţi nu înţeleg că prin Crucea lui Hristos a fost mântuită lumea, că pe Crucea lui Hristos au fost pironite păcatele tuturor oamenilor, că Crucea a fost sfìntita prin Sângele lui Hristos şi prin măreaţă lucrare săvârşită pe ea de Domnul: lucrarea mântuirii neamului omenesc.

Poate există pentru noi o mai mare sfìntenie decât Crucea sfinţită prin Sângele lui Hristos? Dacă în Vechiul Testament jertfelnicul vechiului templu din Ierusalim era considerat loc sfànt, dacă sabia lui Goliat, cu care David i-a tăiat capul acestui uriaş, s-a păstrat în templu înfăşurată în pânze scumpe, oare noi să nu cinstim că pe cel mai sfânt lucru Crucea lui Hristos?

Voi ştiţi că osemintele marilor oameni se păstrează cu grijă de cei care le cinstesc memoria. Ştiţi cu câtă grijă se fac muzeele oamenilor celebri, cum sunt cinstite rămăşiţele pământeşti ale acestora. Şi noi oare să nu cinstim cu toată inima Crucea Domnului, care a fost găsită în anul 326 de împărăteasa Elena? Nu ar trebui să ne deosebim de nefericiţii sectanţi care defaima Crucea lui Hristos? Nu ar trebui ca noi, după cuvintele Sfântului Pavel, să-i numărăm pe ei cu cei care pier, care s-au împiedicat de piatră poticnirii, care se cred doar purtători ai adevărului lui Hristos?

Să nu avem nici o comuniune cu aceşti nefericiţi hulitori ai Crucii Domnului!

Să fie în faţa noastră mereu semnul Crucii lui Hristos!

Să nu fie printre voi nimeni care să nu poarte la gât cruce!

Ştiu că nu toţi aveţi la gât crucea lui Hristos, văd la voi mărgele şi medalioane, dar puţini dintre voi poarta cruce. Nu vă apăraţi cu motivul că nu aveţi de unde să cumpăraţi cruce, fiindcă dacă aţi iubi crucea, aţi găsi-o, aţi tăia-o din lemn şi aţi purta-o la gât. Amintiţi-vă despre aceasta şi puneţi-vă la gât crucea lui Hristos, întipăriţi-o în inima voastră!

Şi să vă mântuiască ea şi să vă ducă la viaţa veşnică!

27 septembrie 1945

Image result

Rai de taină eşti, Născătoare de Dumnezeu, cea care ai odrăslit, nelucrat, pe Hristos, întru care lemnul Crucii, cel de viaţă purtător, pe pămînt s-a sădit. Pentru aceasta, acum înălţat fiind, închinîndu-ne lui, pe tine te mărim!

Axion la Înălţarea Sfintei Cruci

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a Domnului este una dintre cele mai importante sărbători. Este atât de mare, încât duminică dinaintea acesteia şi duminică de după ea, Sfânta noastră Biserică le dedică pregătirii creştinilor pentru ea şi întăririi în cugetarea la aceasta.

Astfel este rânduit şi înaintea sărbătorii Naşterii lui Hristos, şi înaintea Botezului Domnului.

Cum ne pregăteşte Sfânta Biserică pentru această mare sărbătoare? Ne propune să ne concentrăm atenţia şi inima la Crucea Domnului. Aţi auzit astăzi, în Apostol, ce a spus despre sine Sfântul Pavel:

Nu vreau să mă laud decât în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume (Gălăteni 6, 14).

Eu m-am răstignit cu Hristos şi de acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine (Gălăteni 2, 19-20).

Iată ce era pentru Sfântul Apostol Pavel Crucea lui Hristos. El s-a pătruns de o asemenea evlavie în faţa Crucii lui Hristos, încât nu se mai gândea la nimic altceva, uitând cu totul de lume. Crucea lui Hristos stătea permanent în faţa ochilor lui.

Mulţi dintre voi din experienţă ştiu că uneori chipul cuiva persistă în faţa ochilor. Ştiţi că dacă va pogorî în inima noastră dragostea, atunci chipul celui iubit neîncetat va sta în faţa ochilor celui care îl iubeşte. Ziua şi noaptea se gândeşte la el, trăieşte doar cu cel iubit. Dar această iubire este de un alt fel.

Iubirea Apostolului Pavel este forma supremă de dragoste, fìindcă pentru totdeauna s-a întipărit în inima lui Crucea lui Hristos. În această pericopă evanghelică aţi auzit cuvintele Domnului Iisus Hristos însuşi în convorbirea Sa cu Nicodim:

După cum Moise a înălţat şarpele în pustie, tot aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului (Ioan 3, 14).

Când a fost înălţat şarpele de aramă în chipul crucii, atunci toţi israelitenii, muşcaţi de şerpi, îndreptând ochii şi inimile lor spre această reprezentare care îl preinchipuia pe Domnul Iisus Hristos răstignit pe Cruce, se vindecau.

Şi la Sfântul Apostol Pavel gândirea era îndreptată la Crucea Domnului şi la Domnul Iisus Hristos, pe această Cruce pe care s-a adus înfricoşătoarea jertfă de pe Golgota, pe Crucea care a răstignit păcatele lumii. El a uitat de toate, nu se putea gândi la nimic altceva. Se gândea doar la Domnul, răstignit pe Cruce. Iată cât de profund simţea Apostolul Pavel Crucea lui Hristos!

Dar noi cu ce ne lăudăm? Ne lăudăm cu succesele în activitatea noastră stiintifìca, socială. Ne fălim cu laude, distincţii şi ordine primite pentru această activitate, cu succesele vieţii noastre – bogăţie, agerime, dibăcie, cu succesele noastre în sport. Iată cu ce ne lăudăm noi şi spre ce sunt îndreptate inimile noastre.

Iar toţi sfinţii, precum Apostolul Pavel, se răstigneau împreună cu DomnuI Iisus Hristos. În inimile lor s-au întipărit profund cuvintele Domnului Însăşi şi cele ale Apostolilor.

Ei ţineau minte ce a spus Apostolul Pavel:

La cele de sus să cugetaţi, nu la cele de pe parnant, căci voi aţi murit, iar viaţa voastră este împreună cu Hristos ascunsă-n Dumnezeu (Coloseni 3, 2-3).

Ei au murit prin Botez pentru toate mângâierile şi bunurile lumii, s-au îngropat cu Hristos şi, la fel ca şi în Apostolul Pavel, în ei trăia Hristos. Nu uitau cuvintele lui: într-adevăr pătimim împreună cu El, pentru că împreună cu El ne şi slăvim (Romani 8, 17).

Cu toată inima aspirau să pătimească împreună cu Hristos pentru adevărul suprem, pentru dragoste, pentru lumina cerească. Ei nu uitau cuvintele Domnului: Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti (Ioan 12, 26).

Şi ei din toată inima Îl slujeau pe Domnul, toate gândurile lor, toate aspiraţiile minţii şi inimii lor le îndreptau spre a-L urma pe Hristos fìindca în faţa lor stătea făgăduinţă neobişnuită a Lui: Unde sunt Eu, va fi şi slujitorul Meu.

Care făgăduinţă poate fi mai înaltă decât aceasta? Hristos ne făgăduieşte că cei care Îl vor urma, cei care vor iubi Crucea Lui, cei care se vor răstigni împreună cu El şi numai la El vor cugeta, vor fi unde va fi El, vor fi cu El şi cu Tatăl Ceresc.

Şi mulţime de oameni, cu inima curată, care L-au iubit pe Domnul Iisus Hristos, L-au urmat, au mers acolo unde El i-a chemat. Şi s-a făcut pustie lumea pentru ei, nu le-a trebuit nici o distracţie, toate acestea sunt mărunte, fiindcă ei cugetau la cele veşnice, iar nu la cele pământeşti. Şi-au îndreptat toate gândurile spre cele veşnice. Au început să privească nu la frumuseţile lumii ci în adâncul inimii lor. S-au îndeletnicit nu cu adunarea bunurilor lumeşti, nu cu aranjarea vieţii lor pământeşti, ci cu contemplarea adâncului inimii lor şi cu curăţirea ei. Ei plecau din lume în păduri dese, în pustie, în munţi, iar acolo, lăsând în urmă toată lumea cu toate interesele ei mărunte şi nesemnifìcative, aspirau spre veşnicie, spre Hristos. Ei s-au răstignit cu Hristos şi lumea s-a răstignit pentru ei. Iată cum împlineau aceste cuvinte ale lui Hristos şi ale lui Pavel cei mai mari creştini.
Iar noi, creştinii cei slabi, măcar uneori să ne amintim despre Crucea lui Hristos. Măcar şchiopătând, împiedicându-ne şi căzând, să mergem după Hristos.

Să fìe în faţa noastră mereu chipul Sfântului Pavel, al tuturor sfinţilor şi al cuvioşilor mucenici, pentru care lumea a fost răstignită şi care s-au răstignit împreună cu Hristos.

Sfântul Apostol Pavel spune:

De acum înainte nimeni să nu-mi mai facă supărare; căci eu în trupul meu port semnele Domnului Iisus (Gălăteni 6, 17).

Pe Sfântul Apostol îl băteau, îl defăimau, se străduiau să-l ucidă. Tot trupul lui era acoperit de semnele lui Hristos şi el cerea să fìe lăsat, să nu fìe împovărat.

Trebuie să ştim cu toţii că aceste cuvinte ale lui Pavel: Căci eu în trupul meu port semnele Domnului Iisus sunt scrise pe haina fiecărui călugăr şi fiecărei călugăriţe.

Mulţi dintre cei care L-au iubit pe Hristos pot spune la fel – nimeni să nu ne împovăreze, să nu ne defăimeze, nimeni să nu clevetească împotriva noastră, nimeni să nu ne chinuie cu tot felul de presupuneri, fìindca purtam semnele Domnului Iisus.

Această cuvântare Sfântul Apostol Pavel a încheiat-o cu cuvintele cu care o voi încheia şi eu: Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru, fraţilor! Amin (Gălăteni 6, 18).

23 septembrie 1945

NOTĂ OrtodoxINFO

Imagine Postata

Unul din marile semne care vor vesti a doua venire a Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos pentru judecată va fi şi arătarea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Ea se va arăta pe norii cerului, adusă de îngerii lui Dumnezeu cu mare şi negrăită slavă, a cărei strălucire va întrece de mii de ori lumina soarelui.

Această arătare a semnului Fiului Omului, adică a Sfintei Cruci, va aduce mare şi nespusă bucurie tuturor binecredincioşilor creştini care au cinstit-o şi s-au închinat ei, altarul cel sfinţit cu sîngele lui Hristos. Însă mare spaimă şi cutremur va aduce peste cei răi şi necredincioşi care n-au cinstit semnul Fiului Omului, adică Sfînta Cruce.
Cu o mie de ani înainte de întrupare, Duhul Sfînt a arătat că Sfînta Cruce este semnul de biruinţă al lui Hristos Dumnezeu, pe care îl va da creştinilor ca pe o puternică armă prin care creştinii vor birui pe nevăzuţii vrăjmaşi. Iată ce zice psalmistul: Dat-ai celor ce se tem de Tine, Doamne, semn ca să fugă din faţa arcului (Psalm 59, 4). Preasfîntul Duh a arătat, în acea vreme, că prin însemnarea Sfintei Cruci creştinii vor atrage asupra lor lumina feţei lui Dumnezeu, după cum scrie: Însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne (Psalm 4, 6).
Sfînta Evanghelie ne spune că la plinirea vremii, înainte de înfricoşata Judecată de apoi, se va arăta Sfînta Cruce venind pe norii cerului, cum citim: Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plînge toate neamurile pămîntului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă (Matei 24, 30)
Crucea este numită “Semnul Fiului Omului”. Ea este pomul mîntuirii şi al vieţii, fiindcă pe el, Hristos viaţa noastră a adus mîntuirea lumii: a întins mîinile Sale spre noi să ne îmbrăţişeze prin acest pom; a plecat capul Său să ne sărute şi să Se plece întotdeauna la rugăciunile noastre. Din acest pom a izvorît balsamul Preasfîntului Său Sînge, ca să vindece rănile noastre sufleteşti nevindecate.
Sus pe lemn, Domnul cel Preasfînt Şi-a deschis pieptul Său, să ne dobîndească pe noi în inima Sa şi să ne izbăvească de mînia cea viitoare. Pe aceste daruri ale Crucii le primim acum. Însă în ziua cea mare a judecăţii de apoi nici unele din aceste daruri nu se vor afla la cruce.

Categorii
Predici, conferințe, interviuri, sfaturi
cuvinte cheie

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!