Părinții vor fi judecaţi săptămâna aceasta de către Consiliul Naţional pentru Combaterea (CNCD) Discriminării, la reclamaţia unui transsexual şi a Asociaţiei ACCEPT, care promovează drepturile LGBT. Consiliul este partener oficial al ACCEPT.
Anunţul de sâmbătă al PSD, că referendumul pentru familie va fi organizat pe 7 octombrie, vine pe fondul chemării, săptămâna aceasta, la judecata Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a organizaţiei părinţilor din judeţul Vrancea, care are nu mai puţin de 26.000 de membri, a inspectorului şcolar din acelaşi judeţ, a unui ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, a decanului baroului Vrancea şi a purtătorului de cuvânt al Coaliţiei pentru Familie. Toţi aceştia au fost reclamaţi la CNCD de către un transgender, care le-a vorbit, în februarie, la 300 de elevi din Vrancea despre faptul că identitatea de gen şi orientarea sexuală sunt două lucruri diferite, şi ACCEPT, un ONG care promovează drepturile persoanelor LGBT (Lesbiene, Gay, Bisexuali, Transgender) din România.
De remarcat că ACCEPT este partener oficial CNCD într-un proiect amplu de combatere a discursului religios în ţara noastră, ceea ce l-a făcut, ieri, într-o conferinţă de presă, pe Mihai Gheorghiu, liderul Coliţiei pentru Familie, să se îndoiască că cei de la Discriminare vor fi judecători neutri.
De altfel, reprezentanţii Platformei civice Împreună, care reuneşte 1000 de organizaţii civice şi intelectuali din tot spaţiul românesc, şi-au exprimat, tot ieri, îndoiala că referendumul pentru familie, care a fost amânat de mai multe ori, din 2015 încoace, va fi în cele din urmă organizat. Aceasta şi pe fondul adoptării în această vară a Hotărârii de Guvern 365/2018, care dispune introducerea în manualele şcolare a ideologiei de gen, fără dezbatere publică, fără ca părinţii să fie întrebaţi şi fără ca cineva să-şi pună problema încălcării interesului superior al copilului prin manipularea lui la o vârstă la care nu are discernământul necesar de a decide singur.
O Hotărâre de Guvern scandaloasă
Concret, HG 365/2018 prevede includerea în programa școlară a unor noțiuni privind violența de gen și egalitatea de gen; integrarea și egalitatea de gen; integrarea perspectivei de gen în manualele școlare, combaterea stereotipurilor de gen în rândul tinerilor. Acestea vor conduce, atât timp cât cadrul legislativ există, la organizarea unor campanii de sensibilizare și promovare a rolului și importanței dezvoltării abilităților non-cognitive la adolescenți cu accent pe eliminarea stereotipurilor. Mai mult prin legile 174/2018 și 178/2018, ambele promulgate în luna iulie, s-a definitivat în România normativizarea ideologiei de gen care anihilează feminitatea, masculinitatea, tradiția, educația în sensul mentalității românești și a transmiterii valorilor legate de familie și educație. Aceste două acte normative, intitulate „pentru prevenirea și combaterea violenței în familie”, respectiv „egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați”, au în continutul lor definiții juridice şi noțiuni noi precum: roluri de gen şi stereotipuri de gen.
Politica de stat pro-LGBT„Ideologia de gen a devenit în România politică de stat. Legi, hotărâri de Guvern care trasează direcţii de acţiune, direcţii de dezvoltare a pedagogiei, a sistemului de învăţământ românesc. Deja intruziunea ideologiei de gen în manuale există, manualele se tipăresc, sunt predate la clasă. Pas cu pas de zece ani această ideologie pătrunde în şcoli fără a fi supusă discuţiei publice, fără ca nimeni să fie informat că acest lucru se întâmplă. Întregul nostru sistem, chiar dacă acum nu este vizibil, se va schimba pe aceste coordonate. Copiii de la clasa zero până la clasa a XII -a vor avea de învăţat un nou vocabular, o nouă realitate antropologică, vor învăţa ceva care îi va contrazice tot ceea ce învaţă în mediul familial. Pare un proces firav, dar adevărul este că procesul este masiv, este politică de stat şi va afecta generaţii la rând”, a declarat Mihai Gheorghiu. El a dat exemplu un curs al Fundaţiei Accept care se numeşte „Curs pentru combaterea discriminării LGBT în liceele din România”, care în opinia sa este un curs pentru educaţie pro homosexuală. Gheorghiu susţine că introducerea acestui gen de cursuri se face prin protocoale semnate direct cu conducerea liceului – ocolind inspectoratul şi Ministerul Educaţiei Naţionale.
Un manual de clasa a III-a promovează ideologia de gen
Purtătorul de cuvânt al Coaliţiei pentru Familie, Ana Corina Săcrieru a dat ca exemplu un manual auxiliar de clasa a III-a, în care o fetiţă este îndemnată să se creadă băiat. „În această vară s-a dispus introducerea în manualele şcolare a unor noţiuni de ideologie de gen, mai concret s-a dispus introducerea combaterii eliminării rolurilor stereotipe de gen. Ce se înţelege prin roluri stereotipe de gen? Legea defineşte rolurile stereotipe de gen ca fiind sistemul de credinţe, concepţii, convingeri, pe care noi le arogăm atribuţiilor pe care le îndeplineşte femeia şi bărbatul. Dacă noi credem că femeia trebuie să facă mâncare, acesta este o gândire şi un rol stereotip de gen. Stereotipurile de gen pot fi generatoare de atitudini care determină prejudecăţi, care nu sunt bune, dar prin introducerea în bloc a acestui concept – combaterea stereotipiilor de gen – se poate ajunge la situaţia descoperită într-un manual de clasa a IIIa. În manual era combătut de exemplu că o fetiţă nu are nicio importanţă că este fetiţă, ea poate să se numească Matei, chiar dacă este fetiţă. În lecţia respectivă fetiţa era încurajată că poate avea şi nume de băiat chiar dacă ea îşi susţinea punctul de vedere că se numeşte Laura”, a explicat Săcrieru.
Egalitatea de gen, promovată elevilor prin manualele şcolare
Strategia Naţională privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi a fost aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 365/2018, publicată în Monitorul Oficial în data de 6 iunie 2018. În nota de fundamentare scrie că în cadrul strategiei „sunt identificate acțiuni în domenii prioritare: educație, sănătate, piața muncii și participare echilibrată la procesul la decizie, introducerea perspectivei de gen în politicile naționale”. Cel mai şocant punct îl găsim la capitolele care se referă la educaţie, autorităţile propunându-şi prin această lege să combată stereotipurile de gen în rândul tinerilor. Cum? La capitolul VII al Hotărârii de Guvern scrie că obiectivul va fi atins prin „integrarea perspectivelor de gen în manualele şcolare” şi prin „includerea în programa şcolară a unor noţiuni privind violenţa de gen şi egalitatea de gen”. Actul normativ îşi mai propune „introducerea perspectivei de gen în politicile naţionale” prin „elaborarea unei metodologii unitare privind abordarea integratoare de gen în politicile şi programele naţionale”, „formarea unei reţele naţionale de experţi în domeniul egalităţii de şanse” şi prin „capacitarea ONG-urilor de a se implica în formularea şi promovarea de propuneri alternative la politicile publice iniţiate de Guvern în domeniul bugetării de gen”
Copiii trebuie să înveţe legea de pe băncile şcolii
Aceeaşi Hotărâre de Guvern mai anunţă că prin ordin al ministrului educaţiei se vor introduce în curricula şcolară noţiuni privind „egalitatea de gen”, dar şi că vor fi elaboraţi „termeni de referinţă privind perspectiva de gen în procesul de elaborare a manualelor şcolare”. Documentul prevede şi care sunt rezultatele aşteptate: „includerea în programa şcolară a unor noţiuni privind egalitatea de gen” şi „creşterea gradului de conştientizare a copiilor şi tinerilor cu privire la prevederile legale din domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi”. Ultima formulare sugerează, practic, că tinerii vor fi educaţi mai degrabă prin ameninţarea urmărilor legale în cazul nerespectării reglementărilor privind egalitatea de gen.
În organismele de supraveghere intră cine trebuie
La finalul lunii iulie,în Monitorul Oficial a fost publicată, după adoptarea de către Parlament, “Legea nr. 178/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați”. Legea reglementează în sine regimul “ocupaţiei de expert în egalitatea de şanse”. Legea stabileşte chiar şi apariţia unor organisme naţionale şi locale care să monitorizeze implementarea egalităţii de gen, dar ceea ce atrage atenţia este categoria persoanelor care nu au voie să facă parte din aceste organisme. Este vorba de oameni care au fost sancţionaţi „pentru fapte de discriminare de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării”. Practic dacă un om a fost sancţionat de către CNCD pentru că, spre exemplu, a refuzat să îşi lase copiii să meargă la conferinţele de promovare a minorităţilor sexuale, nu va avea nicio şansă să facă parte din organismul local care monitorizează implementarea păcii între sexe. Practic componenţa acestor organisme poate fi controlată prin plângeri multiple la CNCD împotriva unor oameni care, să zicem, au viziuni diferite de linia corectitudinii politice.
Experimentul Focşani
Organizaţia de părinţi din Vrancea este chemată la judecata CNCD după ce a protestat că pe 24 februarie elevilor de liceu din Focşani le-a vorbit un transexual despre faptul că „identitatea de gen și orientarea sexuală sunt două lucruri diferite, care se pot combina în orice fel posibil”. Iată pasaje din ce le-a spus conferenţiarul transsexual celor 300 de elevi, adunaţi sub pretextul unei dezbateri despre discriminarea femeilor şi violenţa domestică: „Cred că este extraordinar de recompensator să facem exercițiul să gândim dincolo de binaritatea masculin-feminin, pentru că fiecare avem în noi, fie că e 0,1%, fie că e 70%-80%, din genul pe care îl/se consideră celălalt; și la fel de bine, și la fel de valabil, sunt acele identități care se numesc non-binare, care nu aparțin nici genului masculin, nici genului feminin, s-ar putea să aparțină amândurora în proporții diferite și variabile sau niciunele”.
„Identitatea de gen și orientarea sexuală sunt două lucruri diferite, care se pot combina în orice fel posibil. Eu acum mă identific ca un bărbat trans. Hetero, sacro, romantic și pan-sexual nu mă întreba ce înseamnă, vreau să vă faceți voi exercitiile!”.
„Am avut relații de lungă durată cu femei pe care le-am considerat heterosexuale, pentru că eu – și asta vreau să fac mențiunea pentru că persoanele trans s-au săturat să fie reduse la corpul lor, la organele lor genitale; nu vrem să fim reduși la asta. Genul e aici (arată spre propriul cap). Dar există persoane trans care sunt heterosexuale, care pot fi homosexuale și care sunt homosexuale”.
Prea corectul politic Klaus Iohannis
Într-un comunicat de presă din 3 mai, Comitetul de inițiativă cetățenească privind revizuirea art. 48 alin, 1 din Constituția României şi Platforma civică Împreună arătau că „au luat act de cea de-a treia jignire gravă pe care Președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a adresat-o milioanelor de români care au promovat și susținut cea mai importantă inițiativă cetățenească a poporului român, aceea privind definirea constituțională a Căsătoriei, o inițiativă democratică cu un obiectiv susținut de 90% din populația României, care, în opinia domnului K.W. Iohannis, „inflamează societatea”. Este ca și cum ai spune că a afirma că 2 + 2 fac 4 inflamează societatea. Astfel, după ce anul trecut a asociat această acţiune civică cu „fanatismul”, iar acum trei săptămâni ne-a spus despre luna mai că nu este o lună bună pentru referendum, recent domnul K.W. Iohannis a declarat că inițiativa semnată de trei milioane de români „inflamează spiritele” în societate și încurajează intoleranța față de comunitatea LGBT (Lesbiene, Gay, Bisexuali, Transsexuali). Aceasta în condițiile în care, în ultimii ani, am asistat la nu mai puțin de şase inițiative ale unor organizații de lobby LGBT de a introduce parteneriate civile asimilabile căsătoriei între cuplurile de același sex”.
Bulgaria a declarat neconstituţionale prevederile Convenției de la Istanbul
Recent, Curtea Constituțională a Bulgariei a considerat drept contrare Constituției prevederile Convenției de la Istanbul, prin care s-a introdus pe ascuns ideologia de gen. Principalul argument al constituționaliștilor bulgari era legat tocmai de definirea genului drept construct social: „În Convenție, prin definirea genului ca fiind un construct social, granițele de gen dintre bărbați și femei sunt relativizate și, dacă societatea își pierde abilitatea de a distinge între femeie și bărbat, lupta împotriva violenței exercitate asupra femeii devine ceva formal, un angajament neîmplinit.” În fapt, susţine activistul pentru familia creştină Anghel Buturugă, constituționaliștii bulgari s-au raportat la o contradicție inerentă evidentă a ideologiilor radicale de gen. Acestea pornesc de la premisa fundamentală că nu există o natură umană obiectivă, premisă din care decurg, cu necesitate, o serie de consecințe. Una din cele mai importante: negarea binarității și „naturaleței” genului. Astfel, femininul și masculinul nu mai sunt categorii ale naturii umane, ci sunt constructe sociale, produse ale unor procese socio-culturale. Cu alte cuvinte, femininul și masculinul sunt artificiale, nicidecum naturale. Din acest motiv, ideologiile de gen se mai pot numi și constructiviste.
Ceva atitudine români!!! Refuzarea manualelor ,ceva!?
..da, da, un miting al hashtagistilor rezist fuarte vocali pe alte teme..
Dar parcă era vorba doar de o HG (probabil HG 365/2018), care fusese, la un moment dat, introdusă în dezbatere publică de Ministerul Educației și, mai apoi, retrasă prompt din dezbaterea publică (mai înainte de termenul limită), sub motivul că nu întrunea acceptul conducerii Ministerului pentru a fi promulgate? Nicidecum de inclusiv două legi organice, 174/2018 și 178/2018 care au fost nu numai promulgate, ci și publicate în Monitorul Oficial încă din luna iulie?!? Nu prea înțeleg ce a vrut să fie toată tevatura aceasta cu introducerea inițială urmată de retragerea ulterioară în/din dezbaterea publică a HG 365/2018 decât că s-a vrut să se adoarmă vigilența publicului pentru a nu mai fi urmărit cu interes traseul celor două legi, așa cum s-a reușit în cazul meu!
În orice caz, în afara analizei pertinente a bulgarilor, cred că mai este un argument hotărâtor care poate fi folosit pentru temperarea zelului reformist al CNCD-ului și al ONG-urilor promotoare ale noii ideologii de gen și pentru retragerea legislației promulgate în domeniu și anume faptul că orice democrație reprezintă domnia majorității, chiar dacă are obligația toleranței față de minorități și inclusiv această toleranță nu poate fi lăsată să depășească drepturile și libertățile aproapelui stabilite de majoritate. Cu alte cuvinte, legi ca acestea nu pot fi introduse în Codul Civil pe ușa din dos a falsei toleranțe față de minorități fără o dezbatere publică reprezentativă, iar, în cazul în care sunt vizate principii constituționale, fără Referundum. Iar dacă majoritatea dovedește prin vot că nu acceptă înrâurirea educațională a tineretului în sensul ideologiei transgender, atunci statul democratic se conformează, singurele aspecte legate de toleranță intervenind în tratarea cu înțelegere a celor scăpătați către LGBT, dar în nici un caz înspre lăsarea acestora de a-i influența și pe alții.
Cât privește declarațiile cel puțin nefericite ale președintelui Iohannis și ale altor politicieni, orice așa-zis politician democrat care, în numele toleranței, e dispus să calce în picioare dreptul majorității de a decide asupra unei probleme juridice de interes general și/sau particular, nu mai reprezintă democrația adevărată, ci neo-liberalismul de stânga care consideră că societatea trebuie condusă după regulile dictate de marii conducători bancari, corporatiști sau politici, cărora ar trebui, chipurile, să li se plece toată lumea, având în vedere așa-zisa lor valoare dovedită de rangurile căpătate (în cazul acestora nemaifiind nevoie de o analiză serioasă DNA-tică a felului cum au dobândit aceste ranguri, nu-I așa(?)). Dar cine îndrăznește să-i învețe politică pe neo-liberalii de stânga înțărcați la ugerul illuminatti? Că de democrație în mod evident nu mai vor s-asculte! Sau mai vor (măcar unii, pe-aici, pe-acolo, prin părțile esențiale, dar-ar Domnul(!))…?
De aia au pus în conducere miniștrii analfabeți că sunt docili oamenii aleg un partid să conducă țara și ei pun din partid numai proștii sa conducă, la educație intrăm pe făgașul a(,,normal”)al Uniunii Europene unde se va face reeducare cu forța ce vremuri!
Ar trebui facute publice numele celor care hotarasc introducerea ideologiei de gen in scoala , massmedia, si public. Acele persoane trebuie sa suporte consecintele demersurilor lor criminale. Parintii, in primul rand ar trebui sa aiba reactii continue, daca sunt responsabili pentru formarea copiilor lor. Una dintre reactii ar trebui sa se manifeste in momentul in care „normalii” anormali ies fara jena la paradele lor gretoase.
NORMALITATEA a devenit – „stereotip” !!! N-as putea sa-i injur de „mama” pe cei care se pregatesc sa ne corupa copiii, ca sa ies din „stereotipul” bunului simt, ca tot ne-am plictisit cu… atata… normalitate, bun simt ?