Patriarhia Ecumenică permite a doua căsătorie pentru preoți

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Basilica: Decizie importantă: Patriarhia Ecumenică permite a doua căsătorie pentru preoți văduvi

 

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a luat decizia importantă de a permite a doua căsătorie pentru preoți în caz de văduvie sau în cazul divorțului intentat de soție.

Potrivit Ethnikos Kirikas citat de Romfea, această decizie nu include situația în care preoții își părăsesc soțiile și doresc să se căsătorească cu altcineva.

De asemenea, se subliniază faptul că fiecare caz va fi analizat separat și trimis episcopului locului, ca mai apoi să fie validat și de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice.

Potrivit sursei citate, a doua slujbă a căsătoriei pentru preoți va fi diferită, cuprinzând o simplă rugăciune și va fi oficiată într-un cerc familial foarte restrâns.

În următoarele zile, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu va transmite o scrisoare oficială cu detalii și indicații precise.

 

Iata si parerea lui Adrian Cocosila pe aceasta tema, in articolul Preotii se pot recasatori? din 2012 de pe site-ul Crestin Ortodox:

 

Potrivit canoanelor, preotii si diaconii nu se mai pot casatori dupa ce au primit Taina Hirotoniei (can. 26 ap., 6 Trulan). Una din conditiile religioase pentru incheierea casatoriei cere ca „partea barbateasca sa nu fie hirotonita si nici hirotesita in treapta de ipodiacon” (can. 26 ap., 6 VI Ec.)

Insa, in zilele noastre intalnim preoti care s-au recasatorit. Si atunci nu putem sa nu ne intrebam: cum ramane cu reglementarea Bisericii care cere ca preotii sa se casatoreasa o singura data si inainte de hirotonie (1 Tim. 3, 2, 12; Tit 1, 6) sau cu faptul ca cel care a fost hirotonit si incheie o casatorie trebuie sa fie pedepsit cu caterisirea (can. 27 ap., 1 Neocezareea; 19 Cart.; 6 Sfantul Vasile cel Mare; 14 IV Ec.)?

De altfel si in declaratia pe care o citeste in Biserica, privita de mine ca un juramant, cel ce urmeaza sa fie sfintit, spune: „Nu voi uita niciodata in viata mea cuvintele Sfantului Apostol Pavel, care cer ca preotul sa fie fara prihana, barbat al unei singure femei ….”.

La aceasta intrebare, canonistii au raspuns: la cerere, pentru motive temeinice si daca interesele bisericesti o cer, prin pogoramant, pe baza de dispensa data de episcopul eparhiot, se poate admite casatoria diaconilor si preotilor celibi, recasatorirea si administrarea Tainei Cununiei diaconilor si preotilor vaduvi prin deces sau divortati (daca divortul a fost pronuntat exclusiv din vina dovedita a sotiei – adulter (Matei 5, 32) si daca prin sentinta judecatoreasca clericul a fost declarat nevinovat de desfacerea casatoriei si daca din casatorie nu au rezultat copii), recasatorirea preotilor divortati din vina lor, dar numai dupa ce au renuntat la exercitarea functiei clericale.

Sigur, au fost si persoane care au considerat ca aceste raspunsuri sunt incalcare flagranta a canoanelor.

In Conferinta Panortodoxa de la Constantinopol (10 mai – 8 iunie 1923) s-a hotarat ca a doua casatorie a preotilor si diaconilor ramasi vaduvi, este ingaduita. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a lasat rezolvarea la latitudinea fiecarui episcop. Acesta nu si-a insusit integral hotararile de la Conferinta Panortodoxa, dar nu s-a ridicat nici impotriva lor.

Aceasta problema a recasatoriei preotilor dupa primirea Tainei Hirotoniei trebuie tratata cu multa atentie. Daca tinem seama de ceea ce spunea parintele Teofil Paraian – ca in manastiri avem si improvizati, aceste persoane pot cere si ele casatoria si ma tem ca nu vom avea parte de persoane care si-au descoperit cu adevarat vocatia, ci de alti improvizati, de aceasta data in casatorie.

Pogoramantul nu trebuie sa-l faca pe episcop sa nu mai tina seama de cele predate de Biserica, pentru ca atunci el se face vinovat de iesirea din sinodalitate. Si ar fi dureros ca Biserica Ortodoxa sa aiba parte de unitate in confuzie si nu de unitate in diversitate.

 

3 thoughts on “Patriarhia Ecumenică permite a doua căsătorie pentru preoți”

  1. Îmi este foarte greu să judec pe alţii, dar consider că nu e bine deloc. Până la urmă trebuie să te decizi dacă vrei să slujeşti lui Dumnezeu din toată inima sau dacă nu eşti capabil să faci acest lucru. Dacă vrei să-L slujeşti din toată inima, atunci trebuie să faci efortul de a te lepăda de tine însuţi şi de a renunţa la anumite lucruri. Dacă totuşi ţi se pare prea greu, consideri că nu eşti în stare, e mult mai bine şi pentru tine şi pentru cei pe care îi păstoreşti să renunţi la slujirea de preot sau diacon şi să-ţi cauţi altceva de făcut.
    Ca simplu mirean, aşa văd lucrurile. Şi eu sunt păcătos, dar cred că aşa e cel mai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X