CUPRINS:
- Revelația: „Ce mă împlinește cu adevărat?”
- În lumea noastră: „Încredere în sine, forță, dorință de a face ceva durabil„
- ”Trebuie să existe frica de Dumnezeu, nu de moarte”
- „Mașinile și casele se duc”
Doamne, ce liniște! Nici cele peste 30 de grade Celsius nu se resimt. Un cartier cu multă verdeață, cu puține mașini, parcă desenat de aceeași mână, fiindcă toate vilele sunt aranjate uniform, să placă ochiului.
Oamenii se ascund de soare în spatele unor case ce te duc cu gândul la Occident. Sau la acea casă de vis, din reclama sufletului tău. Iar dacă ajungi în curtea interioară, pe verandă, nu vrei decât să te așezi comod într-un scaun sau fotoliu și să te relaxezi. Privind cerul albastru.
Viața se derulează în funcție și de unghiul în care privești lucrurile, și de ceea ce ți se întâmplă. Între cele două momente, casa privită din afară, de pe o stradă europeană, și veranda unde servești un sirop mănăstiresc de coacăze negre și lămâie, apare existența unui om.
Un tânăr, 35 de ani, într-o mașinuță electrică, un cărucior cu rotile cu icoana Sfântului Andrei și alte obiecte sfințite. Camerele vilei sunt customizate ca după un spital de ultimă generație. Culorile vii ale vieții sunt croșetate cu sârma ghimpată a unei existențe sfărâmate de destin.
Revelația: „Ce mă împlinește cu adevărat?”
Soarta lui este cunoscută românilor și străinilor. Mihai Neșu s-a accidentat în mai 2011, acel moment negru al unei vieți ce naște durere. Sau naște modele de urmat. Depinde, mereu, de unghiul în care vezi viața. Fiindcă stând de vorbă mai mult de un ceas cu fostul fotbalist simți cum ceva se schimbă în tine. O transformare. De la a-i plânge de milă și de la a vrea să blestemi soarta la a-l înțelege perfect în deplinătatea trăirii sale de acum.
Da, e greu de cuprins la prima impresie, când vezi musculatura căzută, oasele ușor diforme, chipul schimbat de necazuri.
Dar ascultând, pătrunzând în sufletul pe care și-l deschide cu o simplitate emoționantă, fără bocet și fără a-și plânge de milă, ci curajos și realist, descoperi un Mihai Neșu trăind frumos, curat, simplu, bucurându-se de ceea ce are. Probabil, după ce veți parcurge cuvintele rostite de el, ar trebui să vă puneți o singură întrebare: „Ce mă împlinește cu adevărat?”.
În lumea noastră: „Încredere în sine, forță, dorință de a face ceva durabil”
Căutând liniștea sufletească și fericirea încă de la prima respirație, omul se îndepărtează de lucrurile care oferă siguranța zilei de mâine. Impresia că Mihai este mulțumit cu ceea ce are este ideea de bază cu care rămâi după o discuție amicală. Iar omul acesta în mașinuța lui teleghidată oferă încredere în sine, forță, dorință de a face ceva durabil. Că tot vorbește el cu pasiune despre „oamenii-sfinți”, care-i energizează pe semenii lor.
Mihai știe cum să destindă atmosfera care la început e grea ca într-un roman rusesc.
„Aici, în casa mea, este ceva de pe unde am fost cu pașii mei. Gardul viu ce înconjoară proprietatea e adus din Grecia. L-am dorit de când eram mic copil. Am zis că o să-mi fac și eu când voi fi mare. Toată lumea râdea de mine când am pus acum 11 ani peste 70 de puieți. Dar ei au crescut mari și acum completează tabloul casei mele. Acești puieți sunt ca oamenii, trebuie să ai răbdare, grijă, să le oferi dragostea ta, pentru a te bucura vizual”, a spart gheața fostul stelist.
Mihăiță, cum e viața ta acum?
Cum să fie? Frumoasă! Ce întrebare e asta?
Te văd senin, zâmbitor, nu pare ceva forțat…
Așa și sunt, așa și simt. Din experiența mea îți spun că totul pornește din interiorul omului, din relația lui cu Dumnezeu. Dacă omul nu reușește să se întoarcă la Dumnezeu, în lumea aceasta plină de probleme, îi va fi greu. La mine se vede că sunt paralizat, dar alții au probleme mai mari care nu se văd. Dacă nu-L ai pe Dumnezeu, n-ai nimic în viață! Eu, 30 de ani, am fost ca batista prin aer.
Adică?
Adică aveam eu visurile mele, pe unele mi le-am realizat, însă nu știam cu adevărat ce drum aveam în viață. Până la urmă, noi primim viață de la Dumnezeu, dar ce facem cu ea? Viața e ca o facultate în care învățăm cât mai multe lucruri pentru ca la finalul vieții să fim pregătiți de ceea ce urmează. Fiindcă viața nu se oprește aici, la ceea ce trăim pe pământ, sufletul este veșnic. Toate lucrurile bune sau rele pe care le facem le ducem cu noi Dincolo. Dacă nu reușim să ne pregătim pe parcursul vieții, ne va fi greu.
„Cea mai simpatică întrebare”
Ce faci, practic, acum?
Mă ocup de centrul de recuperare pe care fundația l-a deschis la Oradea, avem peste o sută de copii cu dizabilități, fac terapii, recuperare, totul este caritabil. Fac și eu cu ei. Ne ridicăm împreună ca să ne depășim condiția.
Şi doctorii ce zic?
Asta este cea mai simpatică întrebare! Mereu mă întreabă lumea. Doctorul care m-a operat a realizat şi el o minune: a continuat ceea ce a făcut Dumnezeu cu mâinile Lui. Am făcut de curând un RMN şi la coloană, mai apar dereglări în măduvă, există riscuri de a ataca nervul bun. Zice că sunt OK. Atât cât se poate să fiu de OK… O dată pe an merg în Olanda, în rest stau acasă.
Adevărul e că ai aici un adevărat tărâm liniștit, pare că se respiră numai aer curat, probabil că seara auzi greierii și privești stelele.
Exact! Însă nu sunt leneș. Am și eu terapiile mele, trei ore pe zi. Dar fac și eu acolo, cu copiii. Ne recuperăm împreună. Mă uit la acei copii nevinovați, care au probleme multe, și mă oblig pe mine să merg mai departe.