Intalnire Putin – Merkel la Berlin

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Putin a ajuns la Berlin pentru întâlnirea cu Merkel; liderul rus susţine că gazoductul Nord Stream 2 este un proiect „pur economic” şi că tranzitul de gaze din Ucraina nu se va opri

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a ajuns la Berlin pentru o întâlnire cu cancelarul german, Angela Merkel, iar cei doi lideri au susţinut o conferinţă de presă comună înaintea discuţiilor de la casa de oaspeţi a Guvernului german, Meseberg.

Merkel şi Putin au anunţat că vor discuta despre crizele din Siria şi Ucraina, precum şi despre gazoductul Nord Stream 2, relaţiile bilaterale şi acordul nuclear cu Iranul, potrivit news.ro.

Putin a subliniat importanţa Germaniei în relaţiile comerciale cu Rusia: „Germania este unul dintre cei mai importanţi aliaţi ai Rusiei în ceea ce priveşte comerţul. În mod deosebit, cooperăm în sectorul energiei. Germania este unul dintre cei mai importanţi importatori de energie şi resurse din Rusia. Consumul de gaze ruseşti creşte constant în Germania”.
Liderul rus a ţinut să sublinieze că gazoductul Nord Stream 2 este strict un proiect economic, după ce Ucraina s-a arătat îngrijorată că ar putea fi izolată economic. „Vreau să subliniez că Nord Stream 2 este un proiect strict economic. Nu înseamnă că tranzitul de gaz prin Ucraina se va opri (…) Tot ce contează pentru noi este ca acest proiect să fie fezabil din punct de vedere economic”, a afirmat Putin, potrivit news.ro.

Merkel şi-a exprimat susţinerea pentru Ucraina în această privinţă: „Vom vorbi şi despre tranzitul de gaz. Cred că Ucraina ar trebui să continue să facă parte din tranzitul de gaz din Europa şi după ce proiectul Nord Stream 2 este lansat”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X