Rolul „Bisericii” Catolice in genocidul impotriva sarbilor din Croatia

Jasenovac nu a fost singurul lagăr de concentrare. A existat, de asemenea, lagărul Jadovno unde, potrivit unor estimări diferite, între 45.000 și 75.000 de persoane au fost ucise. Aproximativ 70.000 de persoane (în special femei) au fost exterminate în lagărul de concentrare din Stara Gradiska. Este demn de remarcat că acesta era condus de … maici catolice. Nu putem decât să menționăm tabăra de concentrare din Slana pe insula croată Pag, unde Ustașa a ucis aproximativ 10.000 de sârbi. Acestea sunt doar câteva dintre cele douăzeci de tabere croate unde Ustașa a încercat să-i anihileze deliberat pe sârbi. În realitate, mulți sârbi nu au ajuns niciodată în lagăre (pentru a fi uciși acolo n.t).

Modul în care mureau deținuții din lagărele de concentrare era oribil. Unii au murit de foamete, de muncă neîncetată și de epidemii. Unii au fost executați prin împușcare, dar majoritatea au fost uciși prin tăiere: Ustașa le tăia gâtul cu cuțite speciale („tăietoare-de-sârbi”), le spărgea capetele cu ciocane, le tăia mâinile, picioarele, degetele, urechile, buzele, le scotea ochii, le tăia sânii la femei. Se spune că un ostaș al Ustașei purta mărgele din ochi de sârbi, iar altul o curea cu limbi de sârbi agățată de ea7. Unii sârbi au fost forțați să bea sângele cald al rudeniilor care tocmai fusese măcelărite, după care erau înjunghiați ei înșiși până la moarte.

Atrocitățile războiului de treizeci de ani (1618-1648), când ostașii croați din Wallenstein au tăiat brațele copiilor cehi și le-au fixat pe capacele lor, au fost repetate în secolul al XX-lea. Putem explica aceste acțiuni inumane și brutale prin „sălbăticia etnică” și „fanatismul arhaic” al croaților? Și răspunsul este „nu”.

După cum se știe, în general, o ideologie dă motivație unui criminal. Ideologia Ustașei (care înseamnă „rebeli”, „insurgenți”) și șeful lor (mai târziu, „președintele” marionetei (numită n.t.) „statul independent al Croației”) poate fi caracterizată ca fascism clerical. Ustașii au încercat să obțină independența totală a Croației și, odată ce au obținut independență prin măsuri radicale, au recunoscut numai croații și germanii ca cetățeni croați și le-au dat cetățenie ariană onorifică, în timp ce sârbii, evreii și țiganii au devenit „proprietatea statului”, precum vitele. Ante Pavelic era fără compromis: pentru „soluția finală la problema croată”, o treime din sârbi trebuiau uciși, o treime trebuiau să fie convertiți cu forța la catolicism și o treime trebuiau să fie expulzați. Sloganul său era: „Fie peste Drina, fie dincolo de Drina”. Iată modul în care a fost implementat acest slogan: trupuri neînsuflețite cu plăcuțe care poartă cuvintele „la Belgrad pentru regele Petru”, împreună cu capetele  tăiate ale copiilor cu plăcuțe „pentru piața Belgradului” erau aruncate pe râul Drina8 . Trebuie remarcat că Pavelic era un catolic devotat. Chiar și în exil în Argentina, el asculta mesa în fiecare zi. El și-a imaginat statul croat ca un bastion al catolicismului în opoziție cu Ortodoxia, Islamul și comunismul. El a fost un „luptător ferm” pentru valorile catolice tradiționale și i-a îndemnat pe tovarășii săi să fie nemiloși: „Nu avem dreptul să fim umani”.

Și „Biserica” Romano-Catolică împreună cu reprezentanții săi a fost implicată în toate acestea. Pe 5 mai 1941, Pavelic împreună cu ministrul educației și cultelor Mile Budak au adoptat Legea convertirii religioase care obliga ortodocșii să se convertească la catolicism. A fost Mile Budak, care a anunțat în discursul său din 22 iunie 1941 la Gospic : „Vom tăia o treime din sârbi, vom deporta o treime și vom forța ultima treime la romano-catolicism și astfel îi vom face croați. Vom distruge fiecare urmă a lor, și tot ce va rămâne va fi o amintire rea a acestora. Pentru sârbi, evrei și țigani avem trei milioane de gloanțe!9 „

Trebuie subliniat faptul că acest discurs îngrozitor a fost reprodus în jurnalul oficial Kuria din Zagreb, „Katolicki List” .

Imediat după aceea, același jurnal a publicat mesajul Mons. Arhiepiscopului Aloysius (Stepinac) de la Zagreb, care i-a definit pe sârbi ca „dezertori de la Biserica Catolică” și a salutat noua lege. Pe 31 iulie a aceluiași an, aceeași publicație a cerut accelerarea procesului de convertire a sârbilor la catolicism. În 1943, Stepinac a scris Vaticanului că 240.000 de sârbi au fost convertiți la catolicism în statul independent Croația10.

Aceasta este atmosfera în care se desfășura „convertirea” sau, mai exact, convertirea forțată a sârbilor la catolicism. Apelul preotului Dionizije Juricević adresat locuitorilor satului Staza, unde a venit să boteze cu forța pe ortodocși în catolicism, a fost după cum urmează:

„Suntem conștienți de faptul că cei care resping Botezul vor fi trimiși. Am „curățat” deja toate aceste ținuturi din sud, de la sugari la bătrâni. Și sunt gata să fac același lucru aici, dacă este necesar, pentru că astăzi nu ar fi nici un păcat în uciderea unui copil de șapte ani dacă împiedică progresul regimului Ustașei … Ignorați veșmintele mele preoțești. Să știți că, dacă este nevoie, pot să iau o mitralieră în mână și să anihilez pe toți cei care se vor opune statului și autorităților Ustașei11 .”

Dar rebotezarea nu garanta viața. Ustașa obișnuia a bloca de multe ori sârbii nou-botezați în bisericile ortodoxe și îi ardeau de vii sau foloseau alte metode de execuție, explicând convertiților: „Avem nevoie de sufletele voastre, nu de trupurile voastre.12” În mod deosebit, doar țăranii erau rebotezați, în timp ce sârbii care locuiau în orașe erau condamnați la anihilare deoarece erau considerați purtători ai conștiinței naționale sârbe și nepotriviți pentru reeducare.

Mons. Arhiepiscop Aloysius (Stepinac) a aprobat toate astea. Mai mult decât atât, Papa Pius al XII-lea i-a mulțumit lui Stepinac și preoților catolici pentru eforturile lor de a converti „schismaticii” 13 . Stepinac l-a informat pe papă că 240.000 de sârbi ortodocși au fost convertiți la catolicism.

Preoții catolici, călugări și călugărițe au participat cel mai activ rol în genocidul sârbilor ortodocși. Cel de-al doilea comandant al lagărului renumit Jasenovac era un preot franciscan pe nume Miroslav Filipovic. „În fiecare seară, el își părăsea casa pentru măcel și revenea în zori cu veșmintele lui pătate de sânge … Odată un deținut a fost adus la el când Filipovic lua masa. Preotul s-a ridicat și l-a ucis cu sânge rece. După aceea, s-a așezat și și-a terminat cina, zicând: ‘Chemați un gropar’.” Se spune că îi plăcea să bea sângele victimelor și va zicea: „Acesta este sângele comuniștilor și evreilor! Lasă-mă să beau până mă satur!” Și nu era singurul cleric-măcelar din Jasenovac. Au existat, de asemenea, josnicii gardieni din Jasenovac, călugării Majstorovic, Brkljanic și Bulanovic, care ucideau prizonierii taberei.

Călugării franciscani au executat execuții în masă în satele Drakulic și Sargovac, lângă Bania Luka, unde au fost uciși circa 2.000 de sârbi. Un detașament al Ustașei care efectua „curățirea etnică” a sârbilor era comandată de către calugărul Avgustin (Cevola), care purta mereu arme în mâinile sale. Călugărul Sidonije (Scholz) i-a convertit cu forța pe sârbi la catolicism și nu s-a temut să-i masacreze pe preoții sârbi și pe laicii care au refuzat să devină catolici. Un preot catolic de la Udbina, Mate Mogus, în predica sa a cerut credincioșilor să expulze sârbii din Croația sau să-i extermine.

Și erau mii de astfel de exemple. Potrivit Comisiei Internaționale pentru Adevărul de la Jasenovac, 1 400 de preoți catolici (două treimi din numărul total) au fost implicați în genocid. Cruzimea barbară a preoților catolici a depășit limitele, astfel încât și germanii (care ar fi executat cu sânge rece 100 captivi sârbi pentru un soldat german) au trebuit să intervină. Astfel, preotul Mata Gravanovic a fost executat împreună cu mai multe Ustași de către naziști pentru … atrocități în masă împotriva sârbilor. Clericii catolici au fost implicați în genocid până la sfârșitul războiului.