Ortodocșii și ereticii preotului Vasile Savin

Cei trei tineri care au mers prin țară pentru a le deschide ochii credincioșilor ortodocși cu privire la sinodul mincinos și eretic din Creta s-au întâlnit la un moment dat și cu părintele Vasile Savin.

Acesta le-a declarat că se căiește pentru semnătura pe care a dat-o la Roman, că acolo s-a exagerat etc. La scurt timp, a scris pe unul dintre săitulețele grupării Sava-Staicu-Rădeni un fel de scriere-atașament față de deciziile acelei întâlniri de la Roman. Înțeleg că i-a fost adresată o întrebare telefonică în care a răspuns că i-a “încercat” pe cei trei băieți, când le-a spus că regretă semnătura de la Roman. Că a vrut să vadă ce gândesc ei. După care, văzând ce gândesc, i-a lăsat să creadă că este de partea lor și și-a văzut de drum.

Nu știm ce “strategii” are părintele Savin. Sfinția sa ne-a obișnuit cu astfel de „strategii”. O astfel de “strategie” a aplicat și în ziua în care a fost alungat din parohie, în februarie 2017, când, în loc să rămână în biserica parohială, așa cum a făcut părintele Ioan Ungureanu, și să slujească alături de noi, cei ce veniserăm să îl sprijinim și care eram dispuși să facem orice, în limitele legii, pentru a-l ajuta să rămână paroh la Dochia, a preferat să ne țină în frig și zăpadă, să râdă lumea de noi, să ne batjocorească parohienii sfinției sale, numindu-ne “sectari”, “satane” etc. După care a plecat din parohie și dus a fost.

Până în luna iulie, când, aplicând o “strategie” similară, a revenit la parohie, a slujit împreună cu preotul pomenitor, care, evident, a pomenit ierarhul eretic, după care lumea, foștii parohieni, l-au alungat, nu înainte de a-i sparge, după cum relata chiar sfinția sa, câteva cauciucuri la mașină și de a-i adresa câteva invective, pe care nu are rost să le consemnez pentru istorie.

Noi, pe atunci tovarășii de luptă ai sfinției sale, am aflat despre această împreună-slujire cu preotul pomenitor dintr-un comunicat MMB. Convinși că MMB minte, am scris o dezmințire, i-am arătat-o părintelui Savin, a fost de acord să o publicăm, după care MMB a venit cu dovezi că de data aceea nu mințea. Când i-am cerut părintelui Savin să explicăm exact ce s-a întâmplat, mai ales că MMB se folosea de informație pentru a-i manipula pe botoșăneni (informația era publicată în presa din Botoșani) că părintele Ioan Ungureanu este singurul care “s-a răzvrătit în Moldova”, părintele Savin a dispărut. Vreo trei luni… Noi am rămas cu buzele umflate și cu MMB râzând de noi…

Nu știm ce a urmărit părintele Savin și de ce ar fi vrut “să vadă ce gândesc” Emanuel Iscru și ceilalți ai săi, mai ales că ce gândesc ei au spus public, cu ocazia primei lor călătorii misionare prin țară. Un singur lucru este sigur: dacă e să dăm crezare părintelui Savin că a vrut să vadă ce gândesc cei trei tineri, atunci, după ce a văzut ce gândesc, după ce i-a încurajat să gândească “greșit”, i-a lăsat în “greșeala” și în “înșelarea” lor, nefăcând niciun efort pentru a-i aduce pe calea cea bună. Ba dimpotrivă, a făcut tot ce se poate pentru a-i întări în convingerile lor “rătăcite”, dându-le impresia că este de partea lor. Oare așa se cuvine să se comporte un mărturisitor al Ortodoxiei față de fratele său, pe care îl crede în înșelare? Să-i dea impresia că e de acord cu el și să îl lase așa?

Poate scriitura părintelui Savin este inspirată de frica de o greșeală comisă. Și-o fi dat seama că cei trei băieți vor spune public de întâlnirea cu sfinția sa și le-a luat-o înainte, scriind un atașament față de deciziile de la Roman, pentru ca să nu se supere colegii de grupare Sava-Staicu-Rădeni.

Poate părintele Savin este de bună credință și chiar crede în ce a semnat la Roman. Din păcate pentru sfinția sa, argumentarea pe care o folosește în textulețul respectiv este una simplistă, la fel de simplistă ca și deciziile întâlnirii de la Roman, care au eliminat toate nuanțele existente în realitatea bisericească actuală, fie că țin seama de ele sau nu cei adunați la Roman în ianuarie.

Nu încape nicio îndoială că sub aspectul credinței lumea se împarte în ortodocși și eretici. Asta în condițiile normale ale vieții bisericești. În condițiile anormale ale infestării Bisericii cu erezie, lucrurile sunt mai complicate, din cauza dinamicii acțiunii ereziei asupra vieții bisericești. Din acest motiv există sinoadele ecumenice, pentru a separa apele și a-i scoate pe eretici în afara comuniunii cu ortodocșii, restabilind linia de netrecut (decât prin abandonarea ereziei) dintre Ortodoxie și erezie, dintre ortodocși și eretici.

Reamintim că ideea că există o “a treia cale” sau “o a treia stare” între ortodocși și eretici este o invenție a preotului Staicu, a monahului Efrem și a celor câțiva aghioriți care s-au asociat la această interpretare simplistă. Eu cel puțin am spus întotdeauna că părtășia la erezie este o încercare de a explica starea celor din Biserică atrași fără voia lor și fără știrea lor într-o erezie ca cea a ecumenismului, nicidecum o stare intermediară între ortodocși și eretici. Nu am afirmat niciodată că pe lume ar exista ortodocși, eretici și unii care nu sunt nici ortodocși, nici eretici.

Eroarea în care persistă cei de la Roman se datorează principiului din perspectiva căruia judecă situația. Dacă se pornește de la principiul mărturisirii de credință împotriva ereziei, atunci lucrurile sunt relativ simple: cei ce mărturisesc public împotriva ereziei ecumeniste sunt ortodocși, iar cei ce susțin, prin orice mijloc, ecumenismul și sinodul din Creta sunt eretici, necondamnați evident.

Când însă se pune ca principiu al mărturisirii doar nepomenirea ierarhului, lucrurile se complică, mai ales dacă principiul este conjugat și cu teoria vaselor comunicante, aplicată situației dinainte de condamnare sinodală. Judecând simplist doar după criteriul nepomenirii, se poate ajunge la concluzia că numai cei ce au întrerupt pomenirea sunt ortodocși, iar toți cei care nu au întrerupt-o sunt… Cei de la Roman spun că sunt toți eretici. Indiferent dacă mărturisesc public sau nu împotriva ereziei. Eu și părinții semnatari ai Proiectului de Rezoluție din ianuarie spunem că nu sunt toți eretici, deoarece, deși sunt atrași într-o părtășie la erezie de către ierarhul locului, unii dintre ei luptă în diferite feluri de mărturisire contra ereziei, chiar dacă nu au întrerupt încă pomenirea, din diverse motive, unul dintre cele mai serioase fiind chiar naufragiul teologic al grupării Sava-Staicu-Rădeni, care devine un exemplu de neurmat pentru cei ce vor să facă mărturisire.

Desigur, cei ce nu au întrerupt pomenirea ierarhului eretic sunt vinovați înaintea lui Dumnezeu pentru frica lor, pentru nehotărârea lor, pentru lașitate, pentru orice, dar în măsura în care nu mărturisesc direct erezia, ci se delimitează de ea, nu pot fi numiți și tratați ca eretici, doar pentru că încă nu au întrerupt pomenirea.

Părintele Savin zice într-unul din dialogurile imaginare din textul sfinției sale: “A acuzat sinaxa de la Roman pe cineva nominal că este eretic? NU!”, de unde trage concluzia că adunarea respectivă nu are cum să fie schismatică, uitând faptul că opt ore din zece cât a durat, acea adunare a încercat să demonstreze că Mihai-Silviu Chirilă este “eretic”, iar întâlnirea de la Satu Mare, care este înfrățită cu cea de la Roman, abundă în insulte la adresa arhiepiscopului Longhin (acuzat nu numai că este eretic, dar și schismatic), a mitropolitului Serafim al Pireului și a tuturor celor ce nu împărtășesc radicalismul schismatic de la Roman.

Analogiile părintelui Savin cu spitalul, cu cancerul, sunt în aceeași cheie simplistă în care încearcă sfinția sa să îi reducă pe toți românii la starea de eretici și nu merită analizate prea profund.

Se cuvin totuși câteva întrebări retorice:

1. Dacă cei de la Roman ar avea dreptate, înseamnă că fiul părintelui Savin, preotul Andrei Savin, este eretic? Eu zic că nu este. Este slab în credință, este nehotărât, este orice, dar nu poate fi numit eretic.
2. Dacă cei de la Roman ar avea dreptate, sfinția sa cum se califică pe sine, după conslujirea cu preotul pomenitor din vara anului trecut?
3. Dacă cei de la Roman ar avea dreptate, cum se explică expresiile “episcopul ortodox” (Epistola către Navcratie 49: “dacă episcopul nu s-a aflat în sinodul adulter și îl numește adunătură mincinoasă, dar îl pomenește pe mitropolitul său care s-a aflat în acel sinod, dacă trebuie să ne împărtășim de la un preot al acelui episcop ortodox”)”, “preotul ortodox” (Epistola către Navcratie 49: “dar dacă preotul pomenește vreun episcop eretic, chiar dacă preotul are viețuire fericită, chiar dacă este ortodox, trebuie să ne depărtăm de la dumnezeiasca împărtășanie”), din scrierile Sfântului Teodor Studitul, cu referire la episcopi și preoți care pomenesc de frică episcopi eretici? Dacă sunt pomenitori, cum sunt și ortodocși? De ce sfântul nu îi numește cu aceeași simplitate cu care i-a numit adunarea de la Roman “eretici”? Răspunsul la această întrebare rezolvă toată tevatura artificială creată în jurul conceptului patristic de părtășie la erezie.

Părintele Savin este un om care își pune întrebări. Să sperăm că le va afla răspunsuri și întrebărilor pe care i le pun eu acum. Nu am nicio îndoială că ne va comunica și nouă acele răspunsuri. Eu știu oricum răspunsurile la ele, nu trebuie să facă vreun efort să mi le comunice personal, mai ales că la nivelul participanților la adunarea de la Roman și a adepților ei de pe margine s-a dat interdicție oricărei comunicări cu mine, pe motiv că sunt un eretic și un înșelat neoecumenist, așa cum a încercat să mintă un cetățean pe youtube, unde a furat un film făcut la conferința de la Salonic și a generat o discuție în care unii cu același cuget schismatic ca și domnia sa încercau să analizeze spusele mele acolo, pentru a arăta lumii că sunt un neoecumenist, așa cum a învățat la “școala de teologie” a preotului Staicu. De data aceasta, am făcut o plângere la youtube, care a restabilit legalitatea și a anulat acea postare pirat.

Am scris această notă de editor pentru că ceea ce spune și gândește părintele Savin este comun aproape tuturor preoților nepomenitori din Moldova, cu trei-patru excepții, un ieromonah foarte smerit și la locul său și trei preoți nepomenitori de mir. În rest, toți sunt adepții grupării Sava-Staicu-Rădeni, fie că o spun în gura mare, cum o face părintele Savin, fie că o spus ucenicilor în taină, fără a avea curajul să-și asume public crezul și nici compania promotorilor acestei gândiri schismatice.