Evrei adevarati: MACABEI

Acesti sfinti martiri au trait sub domnia regelui Siriei Antioh Epifaniu, din dinastia Seleucizilor (175-164 inainte de Hristos) care, dupa ce a adus in sclavie poporul evreu, a incercat sa constrânga pe fiii lui Israel sa isi renege obiceiurile mostenite de la Parintii lor, pentru a-i face sa adopte moravurile pagane.

Iata ce putem citi la Cuvântare la pomenirea Sfinților șapte Mucenici Macabei și a maicii lor Solomoni:

Cum de nu i-a ieșit sufletul din trup acestei mame? Vă voi spune eu, pentru că ea nu era lipită deloc de cele pământești, ci avea privirea ațintită doar spre veșnicie.

Toate mamele să citească istorisirea despre frații Macabei și maica lor! Și să „invidieze” curajul acestei femei, dar și tandrețea ei! Așa să-și crească și ele copiii! Căci nu te poți numi mamă doar pentru simplul fapt că ai dat naștere copiilor; aceasta ține de natura voastră. Ceea ce te face să fii cu adevărat mamă este osteneala de a-ți crește și educa copiii! Și dacă în adevăr vreți să înțelegeți că ceea ce te face să fii cu adevărat mamă nu este dat de faptul de a aduce copii pe lume, ci de osteneala de a-i crește, ascultați-l pe Sfântul Apostol Pavel care le laudă pe văduve nu pentru simpul fapt că au născut prunci, ci pentru faptul că i-au crescut. Căci după ce spune „Să fie înscrisă între văduve cea care nu are mai puţin de şaizeci de ani şi a fost femeia unui singur bărbat, dacă are mărturie de fapte bune” adaugă imediat un cuvânt care arată care este îndeletnicirea cea mai importantă a femeii. Și care este aceasta? Creșterea copiilor, spune el.

Să ne gândim așadar ce trebuie să fi fost în inima acestei femei, dacă se cuvine s-o numim așa, văzând degetele unuia dintre copii arzând în foc, capul tăiat, unghiile de fier strujindu-i trupul celui de-al doilea, carnea tăiată în bucăți și totuși, pe unul ca acesta, rămânând în picioare și grăind din mijlocul chinurilor: „Chiar dacă ma lipsești de organul care îmi servește vorbirii, Dumnezeu aude glasul celor tăcuți. Cât de dulce e sa fii schilodit pentru Dumnezeu!” Cum mai putea să-și deschidă gura? Cu mai putea să-și miște limba?

Cum de nu i-a ieșit sufletul  din trup acestei mame? Vă voi spune eu, pentru că ea nu era lipită deloc de cele pământești, ci avea privirea ațintită doar spre veșnicie. Ea nu avea decât o singură teamă, aceea ca tiranul să nu se îmblânzească și să nu înceteze chinurile și să-i rămână vreun copil fără cunună. Iar dovada acestui lucru este faptul că, într-un fel, l-a împins pe ultimul dintre ei cu propriile mâini spre cazanul înfierbântat, doar că în locul mâinilor a folosit cuvântul, îndemnându-l spre martiriu. Să nu luăm în ușor astfel de fapte, ci fiecare să tragă învățăminte din această istorisire și așa să-și educe copiii! Vorbiți cu ei cât mai des despre această scenă plină de iubire!

(Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur extras din Le Quatrième livre des Macchabées, Editions de Par Albocicade, 2010, p. 43)

Iata si detalii despre martiriul lor http://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/sinaxar.php?date=1406865600

Acesti sfinti martiri au trait sub domnia regelui Siriei Antioh Epifaniu, din dinastia Seleucizilor (175-164 i.Hr.) care, dupa ce a adus in sclavie poporul evreu, a incercat sa constrânga pe fiii lui Israel sa isi renege obiceiurile mostenite de la Parintii lor, pentru a-i face sa adopte moravurile pagâne(Rezumat al textului II Macabei 6-7, precum si istorisirea apocrifa intitulata a IV a Carte a Macabeilor  care uneori este transmisa sub numele lui Flavius Iosif). In acest scop, el decreta ca toti trebuiau sa manânce carne de porc, animal al necuratiei, interzis de Lege (cf. Levitic 11 :7-8).

Mai intii au incercat sa il constrânga pe dascalul Eleazar (Dupa unii, el era Preot), deschizându-i-se gura cu forta. Dar batrânul Sfânt scuipa cu dispret imbucatura. Ramânând surd la indemnurile celor care il sfatuiau sa se prefaca a se supune pentru a-si salva viata, el le raspunse : „La vârsta noastra, nu se cuvine sa ne prefacem, de teama ca multi tineri, vazând pe Eleazar ca ar adopta moravurile strainilor la 90 de ani, sa nu se rataceasca si ei, din cauza mea si a prefacerii mele, si asta numai pentru un capat de viata. As atrage astfel asupra batrânetii mele pângarire si necinste, si chiar scapând in prezent de pedeapsa oamenilor, nu as evita, viu sau mort, mâinile AtotPuternicului.” Vorbind astfel, se duse de-a dreptul sa se dea supliciului rotii. In chinuri, arata bravura unui tânar luptator si stârnea admiratia calailor. Fiind pe punctul de a muri, el declara zâmbind : ” Domnului, care detine Sfânta Stiinta, ii este evident ca, putând scapa de la moarte, indur sub bici dureri crude in trupul meu, dar ca în sufletul meu le sufar cu bucurie din cauza fricii pe care El mi-o inspira „. Si isi dadu sufletul.

Sapte frati, care fusesera invatati de Eleazar in traditia poporului lor, fura arestati si se prezentara inaintea regelui, asemeni unui cor armonios, in mijlocul caruia se tinea mama lor. Un singur lucru conta pentru ei : ca acest cor, in numar de sapte, numar sacru, binecuvântat de Dumnezeu, sa nu fie distrus de caderea vreunuia dintre ei. Si se incurajau unul pe altul la marturisire, prin cuvinte ca acestea : „Daca nu murim acum, va trebui oricum sa murim intr-o zi. Sa facem din necesitatea naturii o ocazie de cinstire” (Cf Sfântul  Grigore Teologul, Elogiul Sfintilor Macabei, 7 , PG 35, 924).. Suveranul ceru sa fie instalate inaintea lor instrumentele de tortura si incerca sa ii convinga ; dar, triumfând in fata argumentelor sale printr-o filozofie de inspiratie divina, ei ii raspunsera prin glasul celui mai in vârsta : ” Sântem gata mai degraba sa murim decât sa calcam Legea Parintilor nostri ! „.

Antioh, iesindu-si din fire, dadu ordin sa i se taie limba acestui impertinent, apoi sa ii fie smulsa pielea si sa ii fie taiate extremitatile membrelor. Supus chinurilor  rotii, apoi intins pe jaratec, el declara : ” Taiati-mi miinile si picioarele, ardeti-mi carnea, rupeti-mi articulatiile ! Prin toate aceste chinuri, va voi demonstra ca fiii Evreilor sint de neinvins când este vorba de virtute ! „.
Transfigurat de foc, parea de nezdruncinat si isi duse la capat marturisirea fara sa scoata macar un geamat, in timp ce mama si fratii sai, incurajati de acest spectacol, se rugau lui Dumnezeu sa le acorde cinstea de a muri in mod destoinic, asemeni lui.
Apoi cel de-al doilea fu supus chinurilor. Cu unghii de fier ii fu taiata bucati carnea apoi fu intins pe o catapulta. Gata sa isi dea sufletul, striga, in limba ebraica : ” Nebunule, ne scoti din viata aceasta, dar Regele lumii ne va invia pentru viata vesnica,  pe noi care murim pentru legile lui „. Al treilea isi prezenta cu indrazneala miinile sale calaului declarând ca avea increderea ca isi va regasi membrele in viata viitoare. Muri in chinurile rotii.

Al patrulea ceru tiranului sa gaseasca cele mai groaznice chinuri, pentru a-i demonstra ca era gata sa rivalizeze in cutezanta cu fratii sai ; inainte de a-i fi smulsa limba, spuse : ” Chiar daca ma lipsesti de organul care imi serveste vorbirii, Dumnezeu aude glasul celor tacuti. Cât de dulce e sa fii schilodit pentru Dumnezeu ! „.

In graba de a triumfa la rândul sau, al cincilea se prezenta el insusi tortionarilor. Urmatorul fu dat chinurilor rotii iar când fu strapuns striga : ” Stiinta pe care o detinem noi din cucernicie este de neinvins ! „.

Acesti atleti de valoare isi sacrificara astfel vietile unul dupa altul, aratând ca ratiunea iluminata de credinta poate nu doar sa puna stapânire peste patimile sufletului, dar si ca ea triumfa in fata suferintelor si a mortii, caci procura siguranta vietii vesnice si neintinate.

Mama lor, Solomonia, asista la chinurile fiilor sai si, nelasându-se nici pe departe prada durerii, cerea fiecaruia dintre ei, in limba Parintilor sai, sa indure plini de curaj incercarea in Numele Domnului si in speranta reinvierii.
Ea le spunea : ” Nu stiu cum ati ajuns in pintecele meu ; nu eu v-am dat viata si mintea ; nu eu am organizat elementele din care sinteti facuti fiecare dintre voi. De aceea, Facatorul lumii, care i-a plamadit pe oameni si care este izvorul fiecarui lucru, va va da, cu mila lui, si mintea si viata, pentru ca voi va dispretuiti voi insiva din cauza Legilor sale „. Cât cel mai tânar dintre cei sapte frati era inca in viata, tiranul ii facu tot felul de promisiuni si, chemind-o pe mama lui, ii ceru sa isi convinga fiul sa isi salveze viata. Trecând peste orice atasament trupesc, Solomonia se apleca asupra tânarului baiat si ii ceru dimpotriva sa sufere toate durerile, pentru ca ea sa il poata regasi, cu fratii sai, in Imparatie.

Insufletit de un nou elan, fiul sau incepu atunci sa il blesteme pe tiran, prezicându-i ca avea in curând sa sufere dreapta pedeapsa pentru mândria sa. Si incheie rugându-se ca sacrificiul sau si al fratilor sai sa impace mânia cereasca dezlantuita impotriva poporului opresat. Antiohius, ranit in amorul propriu, se dezlantui impotriva Sfântului Mucenic cu si mai multa cruzime decit impotriva celorlalti. In fine, dupa ce acesta din urma isi dadu sufletul cu slava, Solomonia fu la rândul ei schingiuita si pleca sa isi regaseasca fiii in corul Sfintilor Mucenici (Dupa IV Mac. 17:1 ,ea se arunca singura in foc, inainte de a fi apucata de calai. Pretioasele sale Moaste sint cinstite astazi in biserica Patriarhatului de la Constantinopol). Caci desi au marturisit inainte de venirea lui Hristos, acesti Sfinti Mucenici nu sint cu nimic mai prejos celor care au urmat Domnului retraindu-i Patima revigoranta, caci credinta in Hristos, care salasluia deja in ei prin speranta reinvierii, e cea care ii facu sa depaseasca orice atasament la cele pamântesti (Cf. Sf. Grigore Teologul, PG 35, 913).