Parchetul General confirmă moartea deținuților politici de la Periprava pe baza săpăturilor din ultima vreme

Author:
Image result for sapături periprava

Parchetul General informează că procurorii au efectuat o nouă cercetare privind moartea suspectă a mai multor persoane ale căror oseminte au fost descoperite în cimitirul din Periprava, considerându-se că au făcut parte din rândul deținuților politici. Cercetările au la bază sesizarea IICCMER, conform Mediafax.

„În cursul zilei de 26 iulie 2018, procurori militari din cadrul Secției parchetelor militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) au continuat cercetările în cauza având ca obiect sesizarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), cu privire la moartea suspectă a mai multor persoane, ale căror oseminte au fost descoperite într-o zonă a actualului cimitir al localităţii Periprava, considerându-se că au făcut parte din rândul persoanelor care au executat condamnări cu caracter politic în colonia penitenciară care a funcţionat în zonă între anii 1957-1964”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Potrivit procurorilor, cercetările reprezintă a patra anchetă la fața la locului, în cadrul căreia au fost descoperite mai multe rămășițe scheletice, care au fost ridicate pentru a se efectua investigațiile de specialitate.

„Din materialele documentare ale IICCMER a rezultat că, la începutul anului 1950, în Periprava, a funcţionat o secţie a formaţiunii penitenciare Chilia, care de la 1 iulie 1957 a devenit unitate de sine stătătoare. În perioada 1959 – 1964, în această colonie penitenciară au fost aduşi mii de deţinuţi, în scopul construirii unui dig cu lungimea de 16,5 km, între localităţile Periprava şi Sfiştofca, precum şi a înălţării şoselei din comuna Periprava pe o distanţă de 2,5 km. Pe parcursul acestui interval de timp s-a produs moartea unui număr de cel puţin 124 deţinuţi, majoritatea condamnaţi politic, decesul acestora fiind cauzat, atât de condiţiile meteorologice extreme, cât şi de lipsa de hrană, lipsa apei potabile şi asistenţei medicale, precum şi de accidente de muncă survenite în condiţiile unui regim istovitor şi al comportamentului abuziv şi violent al personalului de pază, încadrat la diverse unități militare”, mai precizează Parchetul General.

În cursul anului 2016, între Parchetul General și IICCMER a fost încheiat “Protocolul privind stabilirea unor măsuri de natură organizatorică necesare efectuării cu celeritate a activităţilor de urmărire penală în cauzele care au ca obiect încălcări ale drepturilor omului în perioada regimului comunist din România”.

„Scopul protocolului îl constituie crearea mecanismelor necesare cooperării eficiente în vederea aflării adevărului și efectuării unei anchete efective în cauzele privind infracțiuni contra umanității în perioada menționată. În acest context, la activitate au fost prezenți domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și domnul general de brigadă Gheorghe Cosneanu, procurorul șef al Secției parchetelor militare, precum și reprezentanții IICCMER”, mai spun procurorii.

5 thoughts on “Parchetul General confirmă moartea deținuților politici de la Periprava pe baza săpăturilor din ultima vreme”

  1. Încet, încet dar sigur vor ieși la suprafață crimele abominabile ale regimului comunist. Sfinții Părinți ne spun(proorocesc) că va veni un „alt val” de oprimări asemănătoare celor din epoca ceaușistă(comunistă). Să stăm bine și „să vedem în viitor” ca să deslușim un pic de unde ar putea apare un astfel de val de rău. Păi de unde să apară dacă nu tot din cauza nesupunerii față de noile impuneri care se întrevăd la orizont: vaccinare, buletin electronic, cip medical etc.Raiul nu este pe pământ, aici ne sunt create posibilități de a ajunge în Rai. Pe front, cei mai buni dintre soldați au ajuns eroi; pe frontul duhovnicesc, cei mai aprigi luptători pentru apărarea dreptei credințe ortodoxe vor deveni ……sfinți. Se pare că nu am venit pe pământ pentru odihnă, ci pentru a intra în arenă sau pe front având ca inamic cea mai hidoasă dintre fiare: omul fără de Dumnezeu. Nimeni nu este singur pe pământ, chiar de-ar fi părăsit de toți oamenii. Dumnezeu este împreună cu omul credincios, cu omul bun. Avem de ales între a lua atitudine, adică a lupta, și a fi indiferenți. Însă doar una este calea ce duce la Rai: luarea de ATITUDINE. Iarăși am dat peste noțiunea de separare sau cernere între oameni, căci cei care vor lua atitudine se vor deosebi net de cei care vor lupta doar pentru a-și mulțumi pântecele. Astfel se vor evidenția clar cele două cete(turme), una de oi, cealaltă de capre. Fiecare dintre noi alegem ce dorim să fim pentru eternitate, adică eternitatea ne-o scriem aici fiecare dintre noi. Cred că am fost destul de clar.
    Doamne ajută !

    1. Tu ai dreptate, e foarte adevarat ce spui.
      Dar nu inteleg cum de pentru un scop rau oamenii se asociaza, creeaza guverne, elite, mafie… si cum de pentru un scop bun aliantele sunt mici si slabe?

      Daca binele e mai puternic decat raul, de ce toti cauta raul si se asociaza mai usor in rau?
      Ca desi omul e creatia Lui Dumnezeu, se comporta de parca ar fi creat de satana.

  2. „Din tinereţile mele multe patimi se luptă cu mine, …” zice o cîntare . Omul de mic copil are înclinaţie spre cădere, funcție de ereditate, educaţie, mediu ….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X