PROTEST FAȚĂ DE ADOPTAREA CODULUI ADMINISTRATIV: A FOST APROBAT TRASEUL ȘI-A FOST OBȚINUT AVIZUL DE ORGANIZARE A MARȘULUI DE LA BUCUREȘTI
Câteva sute de români din județele Covasna, Harghita și Mureș vor merge duminică, 29 iulie, la București, pentru a protesta față de prevederilor Codului Administrativ votat, recent, de parlamentarii Camerei Deputaților, for decizional. Participanții se vor aduna în Piața Constituției,la ora 17.00.
Traseul a fost stabilit în cursul săptămânii trecute, după o întâlnire avută de organizatori – reprezentanți ai Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș și ai Asociației „Calea Neamului”, cu viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu.Totodată, a fost obținut avizul de organizare a protestului, în comisia de avizare, a precizat unul dintre coordonatorii marșului, medicul Mihai Tîrnoveanu. „Miercuri am fost la Primăria Capitalei. După o discuție bună cu domnul viceprimar Aurelian Bădulescu care a avut deschiderea necesară de a ne primi în audiență, am negociat în comisia de avizare aproximativ două ore traseul manifestărilor de protest din data de 29 iulie prin care vom contesta Codul Administrativ conform căruia limba maghiară devine a doua limbă oficială în stat. Programul si traseul va fi următorul: adunarea participanților si alocuțiuni în Piata Constituției, ora 17. Pornim apoi în marș pe Bulevardul Unirii, Piața Unirii, Bulevardul I.C.Brătianu, Biserica Sfântul Gheorghe Nou, Piața Universității – Esplanada Statuilor, (unde vom depune coroane de flori la Statuia lui Mihai Viteazul si vom ține scurte cuvântări), Bulevardul Regina Elisabeta, Piața Operei, Palatul Cotroceni, zona Statuii Leu. Am reușit să avem acest traseu, expunând cu hotărâre motivele noastre temeinice de protest, punând în evidență faptul că adoptarea Codului Administrativ pune într-un real pericol integritatea teritorială a României, în centrul țării putându-se dezvolta o veritabilă enclavă etnică, datorită faptului că acesta va permite epurarea românilor din instituțiile publice centrale, din prefecturi si deconcentrate. Un cuvânt greu l-a avut si expunerea efortului oamenilor care vor veni la București din toate colțurile țării, de la sute de kilometri depărtare, pentru a fi alături de frații lor din Inima Țării. Așa cum alte organizații sau grupări au dreptul de a protesta pentru diferite cauze, așa si noi avem dreptul de a afirma un ideal, idealul național!”, a menționat Mihai Tîrnoveanu, vicepreședinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș și președinte al Asociației „Calea Neamului”. Potrivit acestuia, „ autobuzele ce vor pleca din județele Covasna si Harghita spre București, pentru protestul din 29 iulie (ora 17, Piața Constituției,) vor trece prin Întorsura Buzăului, Zagon, Voinești Covasna, Zăbala, Târgu Secuiesc (pentru Târgu, Mărtănuș, Brețcu) și Sfântu Gheorghe. Oamenii din localitățile învecinate acestor puncte se vor îndrepta către ele la orele fixate. Pentru Harghita, ruta autobuzelor este Gheorgheni, Miercurea Ciuc, direcție spre Sfântu Gheorghe, unde vor face joncțiunea cu cele de acolo”.
Organizatorii au menționat că în vederea contractării mijloacelor de transport necesare (autocare), cei interesați de participarea la această acțiune sunt rugați să se înscrie telefonic, până miercuri 25 iulie a.c., la nr. 0744-476142.
Participanții din Sf. Gheorghe sunt așteptați duminică, 29 iulie, la ora 12.00-12.30, în fața Catedralei Ortodoxe de unde se va pleca spre București, la ora 12.30. În cursul săptămânii trecute, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş
(FCRCHM) i-au transmis o scrisoare preşedintelui României, Klaus Iohannis, prin care i se solicită să nu promulge Legea privind Codul Administrativ al României, în forma adoptată de Parlament, „act normativ prin care limba maghiară dobândește statut de limbă oficială pe o arie ce depășește cu mult județele Covasna,Harghita și Mureș”, precum și o audiență în data de 29 iulie a.c., după încheierea marșului de protest organizat pentru contestarea votării Codului Administrativ de către Parlamentul României.
Ana Ciorici Costache
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Sa dea Sfantul Dumnezeu sa se adune cat mai multi romani, sa le arate marionetelor ca iubirea de Dumnezeu si nationalismul nu sunt inca de domeniul trecutului,pentru ca este exact ce urasc cel mai mult toti acesti infranti care „conduc” lumea! Dar la noi,imi cer scuze, chiar daca aceste lucruri mai exista,sunt diluate de ceea ce cred eu ca este o lene grava! Am avea zeci de motive sa fim in strada zilnic,asa de eronata a devenit societatea actuala dar cu toate astea e liniste! La urma urmei nu trebuie sa ne pierdem cu firea pt. ca impotriva noastra nu este decat fragila multpreaputernica(sarcasm!) plapanda de mini mini satana! Slava Domnului pentru toate!