Armata germană se confruntă cu un puternic deficit de personal militar, are mai nou un plan de a stimula recrutarea: permite străinilor din alte țări ale Uniunii Europene să servească în forțele armate unificate (Bundeswehr). Ministerul apărării a confirmat sâmbătă că a luat în considerare în mod serios această idee.
,,Bundeswehr trebuie să crească și, prin urmare, are nevoie de personal calificat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării pentru agenția de presă germană DPA, citată de DW.
Social democraţii germani nu vor ca Bundeswehr să nu devină o armată de mercenarii
Vorbind cu ziarul local Augsburger Allegemeine , expertul în apărare, social-democratul (SPD), Karl-Heinz Brunner, a spus că își poate imagina cetățenii U.E care să facă parte din Bundeswehr. Dar el a avertizat că orice soldat care a luptat pentru Germania trebuie să fie promisă cetățenia.
„Dacă cetățenii altor țări sunt acceptați, fără promisiunea obținerii unui pașaport german, Bundeswehr riscă să devină o armată de mercenarii”.
În comentariile făcute în aceeași publicație, purtătorul de cuvânt al apărării, Florian Hahn, a declarat că ,, folosind cadrul liberalismului european, un model modern ar putea fi dezvoltat aici. Cu toate acestea, trebuie garantat un anumit nivel de încredere cu fiecare soldat”.
Pe lângă probleme legate de personal, armata germană a mai avut probleme şi la capitolul tehnică militară, deoarece echipamentele erau destul de vechi
În ultimul timp, unitatea politică germană a vorbit mult despre necesitatea ca Germania să devină mai mult un jucător global și să-și accepte responsabilitățile pentru menținerea securității globale – ceea ce presupune proiecția puterii și nu doar utilizarea acesteia în interiorul granițelor naționale.
Propunerile de majorare a bugetului pentru apărare sunt extrem de nepopulare în Germania, iar deficiențele militare germane au generat dezbaterile politice, atât pe plan interne, cât şi pe plan extern. Cea mai recentă şi sugestivă dezbatere a fost la ultimul summit al NATO, unde Germaniei i s-a reproşat de către preşedintele Statelor Unite al Americii, Donald Trump, că nu acordă suficientă importanţă apărării colective a NATO, deoarece investeşte prea puţin în domeniul apărării.
Citiți vă rog și :
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.