Nu miroase a bine: despre ceea ce PRODUCATORII DE PARFUMURI nu vor să spună

Author:

Parfumurile, dăunătoare pentru sănătate?

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Un articol din 2010, dar lucrurile nu s-au schimbat in bine de atunci …

This Stinks: What Perfume Makers Won’t Tell You:

Britney Spears îşi împrumută numele unui parfun numit Britney Spears Curious (Curios) Eau de Parfum. Dar dacă eşti curios despre ceea ce conţine apa de parfum a lui Britney, nu o întrebaţi pe Elizabeth Arden, gigantul cosmetic care produce parfumul.

Desigur, unele ingrediente sunt identificate pe etichetă. Ele includ Alpha Iso Methyl Ionone, Benzyl Benzoate, Benzyl Salicylate, Cital, Citronellol, Diethyl Phthalate, Eugenol, Farnesol, Galazolide, Hydroxycitonelle, Limonene şi Linalool.
Dar încă alte 17 substanţe chimice sunt omise şi pot fi dăunătoare sănătăţii dvs., potrivit afirmaţiilor a două grupuri militante,  Campania pentru cosmetice sigure şi Grupul de Lucru pentru Mediu.
Nu este de mirare că marketingul pentru parfumuri întreabă: Îndrăzneşti?
În această săptămână, Grupul de Lucru pentru Mediu şi Campania pentru Cosmetice Sigure au publicat un raport numit: „Nu este prea sexy: Riscurile pentru sănătate ale substanţelor chimice secrete din parfumuri.” Raportul a inclus rezultate de la testele de laborator realizate pe 17 parfumuri de marcă care arată că, luate ca grup, ele au conţinut 38 de substanşe chimice aşa-numite secrete. În medie, produsul conţinea 14 substanţe chimice care nu erau listate pe etichetă.

Produsele testate includ Spray-ul Hannah Montana Secret Celebrity Cologne (da, chiar se numeşte aşa), Jennifer Lopez J. Lo Glow Eau de Toilette Natural Spray, Halle by Halle Berry Eau de Parfum Spray, Coco Mademoiselle Chanel, Calvin Klein Eternity, Abercrombie & Fitch Fierce, American Eagle Seventy Seven, Clinique Happy Perfume Spray, Dolce & Gabbana Light Blue şi Old Spice After Hours Body Spray.
Raportul arată despre substanţele chimice că:

Printre ele sunt substanţe chimice asociate cu dereglările hormonale şi reacţiile alergice şi multe substanţe care nu au fost testate pentru siguranţa în utilizarea în compoziţia produselor de îngrijire personală.
De asemenea, printre ingredientele ascunse sunt substanţe chimice cu proprietăţi tulburător de periculoase sau cu o înclinaţie spre acumularea în ţesuturile umane.
Consumatorii nu se pot baza pe guvern să îi protejeze de potenţialele pericole, potrivit raportului:

O analiză a rapoartelor guvernamentale arată că Administraţia SUA responsabilă cu Hrana şi Medicamentele nu a evaluat marea majoritate a acestor substanţe chimice secrete din parfumuri, pentru siguranţă, atunci când sunt folosite în spray-uri pentru îngrijirea personală precum parfumurile. Nu au fost evaluate nici de către comisiile de evaluare pentru siguranţă ale Asociaţiei de Parfumuri sau de către oricare altă instituţie recunoscută public.

Acum, precum indică nu foarte subtil titlul acestui articol de pe blog, faptul că aceste companii producătoare de parfum nu fac publice ingredientele este un lucru nefericit. Dar este un motiv pentru a ne alarma? Nu sunt în măsură să judec. Trebuie reţinut faptul că grupurile militante, precum industria pe care o ţintesc, au o agendă, care implică atragerea atenţiei şi strângerea fondurilor băneşti.

Şi, în timp ce un raport de 44 de pagini este croşetat cu referinţe la studii ştiiţifice, ştiinţa măsurării efectului unei cantităţi mici de substanţe chimice asupra sănătăţii umane este în acelaşi timp nesigură şi controversată. A se vedea, ca un exemplu, recentul raport al Preşedintelui Comisiei pentru Cancer care a avertizat asupra ameninţărilor venite de la substanţele chimice din aer, apă şi mâncare şi reacţia pe care a provocat-o, printre altele, de la Societatea Americană de Cancer. Despărţirea cauzei şi a efectului este incredibil de greu de făcut.

Acestea fiind spuse, de ce ar alege cineva să îşi aplice acele substanţe chimice pe faţă sau pe corp este un mister pentru mine.
De ce, consumator fiind, ţi-ai asuma vreun risc, atunci când efectele alergice asociate cu produsele parfumate, potrivit raportului, includ “migrene, senzaţie de constricţie toracică şi respiraţie şuierătoare, diaree infantilă şi vărsături, iritaţia mucoasei, funcţie pulmonară redusă, astm, exacerbare astmatică, rinite şi iritaţii ale căilor respiratorii, iritarea organelor senzoriale şi dermatită de contact”?
Şi de ce o companie şi-ar supune clienţii la un asemenea risc? Iată cât de nebunească a devenit confuzia asupra substanţelor chimice: câteva parfumuri testate includeau substanţa diethyl phthalate (DEP), pe care S.C. Johnson, producătorul pionier al lui Windex, Shout şi Glade, a fost de acord anul trecut să o reducă treptat din cauza îngrijorărilor consumatorilor, în timp ce spuneau că substanţa chimică este sigură.
Ce poate face un consumator? “I-aş sfătui pe oameni să reducă expunerea la parfumuri ori de câte ori pot”, spune Stacy Malkan, care este unul dintre fondatorii Campaniei pentru Cosmetice Sigure şi autorul unei cărţi numite „Nu doar o faţă drăguţă: Partea urâtă a industriei cosmeticelor.”

Aceasta nu este aşa simplu precum sună. În timp ce oamenii se pot opri din cumpărarea parfumurilor, miresmele sunt peste tot – în săpunuri, şampoane, produse pentru curăţarea casei. “Chiar şi căutarea unui şampon fără parfumuri este o adevărată provocare”, a spus Malkan.
Nu este simplu nici să căutăm alternative mai sigure. Termeni precum “parfumuri naturale” şi “parfum pur” găsiţi pe unele produse de îngrijire personală nu au o definiţie susţinută legal. Şi, precum notează raportul, “doar pentru că ingredientul unui parfum este derivat dintr-o plantă sau o sursă animală nu înseamnă că este sigur pentru toată lumea, de vreme ce multe produse naturale şi pe bază de plante conţin alergeni de parfum”. Încercaţi să aplicaţi iederă otrăvitoare pe faţă dacă aveţi dubii.
Totuşi, companii precum The Body Shop şi Aveda şi-au construit mărci în jurul atributului sigur şi “verde”.  Ele au un interes dobândit în atragerea încrederii consumatorilor. Mai mult, aproape 200 de companii, în mare parte de mici dimensiuni, au promis să facă publice în totalitate ingredientele, inclusiv parfumurile, pe etichetele produselor acestora, ca parte a angajamentului luat prin Acordul pentru Cosmetice Sigure, o garanţie a siguranţei şi transparenţei.

Nu este surpinzător că raportul EWG cere acţiune din partea guvernului, atât pentru a cere publicarea în întregime a ingredientelor şi testarea lor pentru o mai mare siguranţă. Într-un comunicat de presă care anunţa raportul, trei democraţi din Congres – Jan Schakowsky din Illinois, Ed Markey din Massachusetts şi Tammy Baldwin din Wisconsin – spun că este nevoie de acţiune legislativă.
Este nevoie de o ”legislaţie federală cuprinzătoare pentru cosmetice sigure”, spune raportul, “pentru a proteja siguranţa şi sănătatea populaţiei americane în faţa substanţelor chimice toxice, netestate şi nereglementate din cosmeticele şi produsele de ingrijire personală pe care le cumpărăm zi de zi”.
Din nou, nu sunt convins. Chiar vreţi ca Administraţia pentru Hrană şi Medicamente să îşi petreacă timpul şi să cheltuiască din banii noştri încercând să dovedească faptul că peste 3.000 de substanţe chimice folosite în parfumuri sunt sigure?
Pieţele ar putea rezolva problema aceasta, prevăzând suficientă grijă faţă de consumatori. Iată cum:

În primul rând, nimeni nu forţează pe nimeni să cumpere parfum. Dacă pulverizezi nişte apă de parfum Britney pe gât şi rezultatul este “reducerea funcţiei pulmonare”, ei bine, ar trebui să fii un idiot să continui să o foloseşti.
În al doilea rând, oamenii pot cumpăra de la cele peste 200 de companii care au decis că este în favoarea intereselor lor să facă publice ingredientele. Dacă ele sunt favorizate de consumatori, alte companii le vor urma.
Trei, de vreme ce sunt îngrijorări cu privire la efectele de rang doi ale parfumurilor, spaţiile de lucru ar putea lua atitudine şi ar putea scăpa de ele. Aceasta deja se întâmplă. Centrul pentru Control şi Prevenţie a Bolilor aparent a stabilit o politică “fără parfum” în birourile sale, pentru a proteja sănătatea şi pentru a preveni poluarea din interior.

Iata si ce putem citi la Parfumurile, dăunătoare pentru sănătate?, de pe Adevarul:
Parfumurile sunt nelipsite omului modern, însă se pare că acestea ne pot pune viaţa în pericol. Ele conţin chimicale nocive pentru sănătate. Printre problemele cauzate ele se regăsesc depresia, hiperactivitatea, iritabilitatea, dereglările hormonale, dar şi bolile grave precum cancerul, malformaţiile la copii şi Alzheimerul.
La cererea Grupului de Lucru pentru Cosmetice Sigure au fost testate 17 mărci de parfumuri renumite. Pe lângă cei 51 de compuşi chimici trecuţi pe etichetele acestor produse, au mai fost descoperiţi încă 40.

Pot declanşa astmul

S-a observat că fiecare parfum testat conţinea, în medie, 10 alergeni. Aceştia sunt extrem de periculoşi, pentru că pot da dureri de cap, dermatite sau pot declanşa astm.

Există posibilitatea să afecteze glanda tiroidă

Au mai fost descoperite încă 10  chimicale care pot influenţa negativ sistemul endocrin, dar şi glanda tiroidă. De exemplu, substanţele lauret de sodiu şi/sau lauril sulfat (SLES/SLS), care se regăsesc în cantitate mare în numeroase parfumuri, provoacă iritaţii ale pielii, afecţiuni dermatologice, hepatice, renale, pulmonare şi pancreatice.

Ftalţii din parfumuri provoacă infertilitate la bărbaţi

Şi ftalaţii – dietyl phthalate sau DEP din parfumuri fac mult rău. Aceştia sunt responsabili de modificarea ADN-ului spermatozoizilor, insuficienţă pulmonară, infertilitate la bărbaţi. La femeile însărcinate expuse la DEP s-au constatat modificări în dezvoltarea organelor genitale ale fătului, cancer la sân.

5 thoughts on “Nu miroase a bine: despre ceea ce PRODUCATORII DE PARFUMURI nu vor să spună”

    1. Adica raul este mai muc. nu? Ai ceva studii nemasluite despre adevaratele efecte ale radiatiilor? Poti recomanda un aparat de masura care sa ne indice nivelul unor astfel de radiiatii (ca sa stim la ce ne expunem macar acasa sau la servici unde stam cel mai mult)?

      1. Nu contează nivelul, ci frecvența. La câmpuri electromagnetice suntem expuși și in mod natural, câmpurile magnetice ale pământului, fulgere, și sunt mult mai puternice. Dar sunt apropiate de frecvențele organismelor vii

        1. Daca nivel inseamna intensitate, atunci conteaza. Si daca sunt apropiate frecventelor organismelor vii dar nu in armonie cu ele, pot fi chiar mai periculoase decat daca ar fi in alte zone de frecventa.

          Pentru cine vrea o sursa serioasa de informare despre 5G, in mai 2018 a fost publicat studiul profesorului Martin Pall, profesor de biochimie la Washington State University: “5G: Great risk for EU, U.S. and International Health! Compelling Evidence for Eight Distinct Types of Great Harm Caused by Electromagnetic Field (EMF) Exposures and the Mechanism that Causes Them”. In traducere aproximativa: „5G: Un risc major de sanatate in Uniunea Europeana, Statele Unite si in lume! Dovezi convingatoare pentru existenta a 8 tipuri distincte de efecte nocive majore ale expunerii la radiatii electromagnetice (REM) si mecanismul care le cauzeaza”.

          Poate fi descarcat aici:
          https://europaem.eu/attachments/article/130/2018-04_EU-EMF2018-5US.pdf
          http://www.electrosensitivity.co/5g-health-harm.html

          Documentul are vreo 53 de pagini si in primul capitol sunt enumerate cele opt efecte non-termice, foarte bine sustinute de literatura de specialitate, ale expunerii la REM:

          1. Trei tipuri de atacuri asupra ADN-ului celular, in urma carora apar rupturi ale unui singur lant, ale ambelor lanturi sau baze oxidate in ADN-ul celular.
          2. O mare varietate de modificari care duc la scaderea fertilitatii masculine, feminine, cresterea numarului de avorturi spontane, nivele mai scazute de estrogen, progesteron si testosteron, libido mai scazut.
          3. Efecte neurologice/neuropsihiatrice – o serie de efecte ale REM care au si alte surse si care au devenit probleme foarte larg raspandite in societatea noastra avansata tehnologic: dereglari de somn/insomnie; oboseala/senzatie de epuizare; dureri de cap; depresie/simptome depresive; dificultati de concentrare/atentie/disfunctii cognitive; ameteala/vertij; probleme de memorie; agitatie/tensiune/anxietate/stres; iritabilitate.
          4. Apoptoza/moarte celulara. Cele mai importante consecinte ale cresterii importante a apoptozei (moarte celulara programata) sunt aparitia bolilor neurodegenerative si scaderea capacitatii de reproducere.Stresul oxidativ/stricaciuni produse de radicalii liberi. Stresul oxidativ joaca un rol important in toate, sau aproape toate bolile cronice. A fost identificat ca avand roluri esentiale in producerea de efecte reproductive si in atacurile asupra ADN-ului celular si ar putea de asemenea avea un rol in producerea de efecte neurologice si in unele dintre efectele cauzatoare de cancer indicate in acest studiu ca fiind produse prin expunerea la REM.
          6. Efecte endocrine (hormonale) cu incidenta mare. Nivelele hormonilor steroizi scad prin expunerea la REM, in timp ce nivelurile altor hormoni cresc la expunerea initiala. Hormonii neuroendocrini si nivelele de insulina scad frecvent la expunerea prelungita la REM, posibIl din cauza epuizarii endocrine. Cresteri ale nivelelor de calciu intracelular ([Ca2+]i) in urma expunerii la REM, ca semnalizarea celulara a nivelului de calciu.
          8. Cancerele. Incidentele cancerelor de creier, salivar, ale neuromelor acustice si altor doua tipuri de cancer cresc odata cu folosirea telefoanelor mobile. Persoanele care locuiesc in apropierea turnurilor de telefonie mobila au rate crescute de cancer. Si alte tipuri de REM sunt implicate: undele radio scurte. Cei care folosesc frecvent si pe termen lung telefoanele mobile au cea mai mare incidenta a cancerelor cerebrale, mai ales pe acea parte a capului pe care tin telefoanele mobile.

          REM pulsate sunt in cele mai multe cazuri mult mai active biologic. Toate aparatele wireless comunica prin pulsatii. Multe studii
          care pretind in mod fals ca sunt studii asupra efectelor Wi-Fi, telefoanelor mobile sau fara fir, nu folosesc radiatii pulsate.

          Alti factori care influenteaza aparitia efectelor non-termice ale REM sunt frecventa, polarizarea si tipul de celula studiat. In plus, exista „ferestre” de intensitate care produc efecte biologice maxime, astfel ca atat intensitatile mai joase sau mai inalte produc un efect mult mai redus, dar este dificil sau imposibil de prezis efectele pe baza intensitatii relative chiar si atunci cand toti ceilalti factori sunt aceeasi.

          Acest studiu a fost prezentat inclusiv autoritatilor europene care, asa cum era de asteptat, l-au ignorat, asa cum au ignorat si alte semnale de alarma ale specialistilor asupra altor pericole majore asupra sanatatii populatiei, cum ar fi de exemplu substantele chimice. Dar ce conteaza argumentele stiintifice in fata intereselor politice ale UE? Aproape nimic.

  1. Daca ar fi precizate pe ambalaj si efectele secundare ale acestor produse de moft, nu doar ingredientele, care nu spun de multe ori nimic nimanui, poate ca ar mai scadea consumul. Desi, la fel ca in cazul fumatului, odata ce se dezvolta dependenta chimica si nevoia asta de tip secundar (invatata din societate, nu innascuta) de a lasa in urma o dara de miros artificial, e nevoie de argumente mult mai tari, cum ar fi imbolnavirea propriu-zisa. In schimb, marketingul face tot posibilul sa ia ochii si sa adoarma vigilenta clientilor, pentru ca sunt multi bani de facut si multe trupuri si suflete de pierdut.

    E o problema intr-adevar serioasa, desi poate parea triviala. Un obicei nascut prin imitatie si perpetual din vanitate, care poate face mult rau, mai ales in contextul vietii extrem de chimizate a omului modern, care incepe sa-si arate roadele amare mai ales in statele foarte „dezvoltate”. Dupa zeci de ani de expunere zilnica la mii de substante pe care corpurile noastre nu sunt facute sa le asimileze si sa le foloseasca spre binele nostru, zeci sau sute de milioane de oameni din toata lumea incep sa simta pe pielea lor ce inseamna prea multe chimicale. Din pacate, multi nu inteleg de unde li se trage, iar atunci cand inteleg, e de multe ori prea tarziu, pentru ca organismul odata intoxicat, cu greu reuseste sa se mai curete de otravuri, mai ales intr-un mediu deja mult prea contaminat si el.
    Sub influenta acestor otravuri „parfumate”, oamenii uita de frumusetea mirosurilor inimitabile ale naturii Create, care deja incepe sa miroase nu doar a artificial, dar chiar a otravit, a Iad, de cand am intors noi spatele catre Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X