Creştinii au poruncă de la Dumnezeu să se facă sfinţi, precum şi Dumnezeu este Sfînt. „Fiţi sfinţi, că sfînt sînt eu Domnul Dumnezeul vostru” (Lev. 19, 2). Pentru aceasta toate lucrurile şi obiceiurile creştinilor, se cuvine prin urmare să fie şi acestea toate sfinte, toate cinstite, toate cu bună aşezare, toate evlavioase, încît văzîndu-le pe acestea, cei necredincioşi şi neamurile, nu numai să laude pe creştini ca pe o sămînţă binecuvîntată de Dumnezeu, precum zice Isaia: „Şi se va cunoaşte întru neamuri sămînţa lor şi a fiilor lor în mijlocul popoarelor, tot cel ce va vedea pre ei îi va cunoaşte, că aceştia sînt sămînţă binecuvîntată de Dumnezeu.” ( Is. 61, 9 ); ci să se îndemne încă să creadă în Iisus Hristos şi să primească credinţa creştinilor.
Văzînd neamurile cele necredincioase că la creştini se ţin lucruri şi obiceiuri păgîneşti, nu se îndeamnă să creadă în Hristos şi să slăvească pe Dumnezeu şi Tatăl, precum ne-a poruncit Domnul zicînd: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vază lucrurile voastre cele bune şi să slăvească pre Tatăl vostru cel din ceruri” ( Mat. 5, 16 ); ci se pornesc şi zic acestea: „Creştinii se laudă că sînt mai buni decît noi în credinţă, dar şi ei sînt asemenea ca şi noi, pentru că lucrurile şi obiceiurile pe care le facem noi şi ei le fac”; şi cu aceste cuvinte hulesc pe Dumnezeu şi numele cel sfînt al creştinismului şi cauza acestei hule sîntem noi, după cum însuşi Dumnezeu, cu multă întristare zice: „Pentru voi numele Meu pururea se huleşte întru neamuri” (Is. 52, 5). Pentru aceasta foarte cu înţelepciune şi prea cu adevărat spune un părinte: „Că noi creştinii, avem să dăm seamă înaintea lui Dumnezeu, nu numai pentru noi, ci şi pentru neamuri şi pentru cei necredincioşi.”
Dacă noi am avea viaţă sfîntă, precum şi credinţa ne este sfîntă, într-adevăr am fi tras şi pe păgîni la credinţa noastră cea creştinească. Şi aceasta este pricina pentru care Domnul a asemănat Împărăţia cerurilor şi propovăduirea dumnezeieştii Evanghelii cu aluatul. „Asemenea este Împărăţia cerurilor, aluatului, pre care luîndu-l muierea l-a ascuns în trei măsuri de făină pînă ce s-a dospit toată” (Mat. 13, 33), ca să ne arate prin asemănarea aceasta, că, precum aluatul cînd se va frămînta cu făina, schimbă întru asemănarea lui toată făina aceea şi o preface în aluat, şi acela iarăşi poate să schimbe altă făină şi să o facă iarăşi aluat.
Într-acest chip şi Domnul a pus întîi pe Apostolii Săi ca pe un aluat al credinţei în cele trei neamuri de oameni: al iudeilor, zic, al păgînilor şi al samaritenilor (că aceştia erau între iudei şi neamuri [adică păgîni,n.n.], dar nici iudei desăvîrşiţi şi nici neamuri desăvîrşite); şi aşa frămîntîndu-se, ne-au făcut aluat asemenea lor, sau asemenea creştinilor. A lăsat deci pe ceilalţi oameni, adică pe cei necredincioşi şi necinstitori de Dumnezeu, ca să-i prefacem noi creştinii în credinţa lui Hristos şi, ca un aluat ce sîntem, să-i frămîntăm pe toţi şi să-i facem aluat asemenea nouă, adică credincioşi creştini.
Acum socotiţi de cîtă osîndă sîntem noi vrednici! Apostolii, care erau atît de puţini, au întors pe cei mai mulţi din oameni la buna credinţă, iar noi care sîntem atît de mulţi, nu putem acum să întoarcem pe cei puţini necinstitori de Dumnezeu ce au mai rămas. Pentru ce? Pentru lucrurile noastre cele viclene şi pentru viaţa şi petrecerea noastră cea păgînească şi stricată; de aceea a zis dumnezeiescul Gură de Aur: „Pentru aceasta a amestecat Dumnezeu mulţimea celor ce credem Lui, ca să împărtăşim pe ceilalţi din cunoştinţa noastră (creştinească). …Că dacă 12 oameni pe toată lumea a frămîntat-o, înţelegeţi cîtă este răutatea noastră, cînd atîţia fiind, să nu putem îndrepta pe cei ce au rămas, atîtea milioane fiind noi, am fi de ajuns să se facă frămîntătura” (Omilii la Matei 46)*.
Sursa: Sfântul Nicodim Aghioritul „Hristoitia. Bunul moral al creştinilor”, Ed. Egumeniţa, pg. 37-39 via paterika
Notă: *Deci socotiţi cîtă osîndă vom lua noi creştinii, fiindcă pentru reaua noastră vieţuire, noi ne-am împuţinat, iar închinătorii de idoli [adică păgînii şi sectanţii, n.n.] şi turcii [adică musulmanii,n.n.] s-au înmulţit.