Iata ce se putea citi la SINUCIDERILE REPREZINTĂ BLASFEMIE ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT, IAR SINUCIGAŞII SUNT CONDAMNAŢI LA OSÂNDĂ VEŞNICĂ de pe blogul Graiul Ortodox:
Hristos a arătat că valoarea sufletului este mai mare decât valoarea întregii lumi
Înalpreasfinţitul , mobilizează clerul, poporul, oamenii de ştiinţă şi pe conducătorii oraşului în combaterea fenomenului sinuciderii. În acest cadru:
1) a adresat în Duminica Tuturor Sfinţilor o enciclică care a fost citită în toate sfintele biserici şi mănăstiri ale Mitropoliei,
2) marţi, 19 iunie a.c., a organizat un congres preoţesc general care a abordat exclusiv tema acordării de asistenţă imediată oamenilor cu comportament suicidar,
3) miercuri, 20 iunie a.c., a avut loc în sala mare de evenimente a regiunii Evia de Nord o manifestare cu tema: „Sănătatea sufletească şi criza economică: recunoaşterea şi prevenirea comportamentului suicidar”.
Enciclica
În enciclica Înaltpreasfinţitului Mitropolit, kir Hrisostom, referitoare la sinucideri se atrage atenţia asupra următoarelor:
„Binecuvântaţii mei creştini, Sinuciderile, al căror număr creşte în continuu şi se pare că au drept cauză principală grava situaţie economică în care se zbate patria noastră în ultimii ani, ne provoacă tuturor o mare mâhnire şi nelinişte.
Dar al lui Dumnezeu
Scopul prezentei comunicări nu este să fie cercetate exhaustiv cauzele care îl împing pe om la acest pas pe care îl numim disperat, nici, desigur, să dezvolte o argumentaţie care să arate că această criză economică este mai degrabă pretextul sinuciderilor, câtă vreme alta este cauza reală, având legătură cu starea noastră duhovnicească. Noi dorim să prezentăm caracterul sacru al vieţii, pe care trebuie să îl conştientizăm şi să îl păzim. Viaţa este darul lui Dumnezeu, nu este o cucerire a noastră şi, prin urmare, nu ne aparţine, aşa cum de multe ori credem în mod egoist şi o declarăm necugetat, ca să justificăm purtarea noastră inumană şi tiranică faţă de noi înşine. Este păcat să ne pierdem în asemenea măsură aprecierea de sine şi să nu ne iubim pe noi înşine. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a socotit de la sine înţeleasă corecta dragoste de sine şi a aşezat-o ca măsură a iubirii datorate aproapelui nostru. Mai mult încă, Însuşi Hristos a arătat valoarea omului prin însăşi întruparea Lui; de ce S-a făcut om? Pentru om şi pentru mântuirea lui. Pentru acest om Şi-a dat cinstitul Lui sânge şi viaţa, ca să îl elibereze din moarte şi să îl reaşeze în binele primordial, renăscându-l şi dăruindu-i Împărăţia Lui veşnică.
Sufletul valorează mai mult decât lumea toată
Valoarea sufletului omenesc a întărit-o Hristos în chip deosebit şi a pus-o în lumină, comparând-o cu valoarea întregii lumi. „Ce-i va folosi omului”, întreabă Hristos, „dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul lui îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16, 26). Însă sufletul unui om, potrivit aprecierii Creatorului nostru, valorează mai mult decât întreaga lume! Acest Domn al nostru atotputernic şi multmilostiv ne-a asigurat că va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor şi că se va îngriji să nu ne lipsească nimic din cele necesare supravieţuirii, e de ajuns să credem în El şi să fim cu El. Promisiunea aceasta se pare că o uită cel care se cufundă în dezamăgirea şi în depresia lui, nemaiputând să poarte greutatea conştiinţei sau crucea încercărilor şi a tristeţilor de fiecare zi. Nu judecăm nici un om care slăbeşte în credinţă şi se încovoie. Noi toţi avem asemenea momente de slăbiciune şi simţim că ne scufundăm în marea deznădejdii.
Blasfemie împotriva Duhului Sfânt
Să nu uităm însă că, pentru primul caz în care greutatea vinovăţiilor este insuportabilă, nu există păcat care să covârşească nebiruita dragoste a lui Dumnezeu Care îi primeşte pe cei care se pocăiesc şi îi face prietenii Lui. Iar pentru al doilea caz în care viaţa noastră de zi cu zi este insuportabilă din pricina chinurilor şi a presiunilor sufocante, să înţelegem că nu valorează nimic pătimirile vieţii prezente în faţa slavei veşnice şi nestricăcioase, pe care Dumnezeu a gătit-o pentru noi. Acest lucru, de altfel, este scăparea nostru şi izvorul puterii noastre, ca să ne luptăm cu situaţiile plictisitoare şi grele din viaţa noastră. Câtă vreme fără El nimic nu putem făptui, împreună cu El, toate sunt cu putinţă! El Însuşi ne-a încredinţat de acest lucru şi să nu uităm că este credincios în promisiunile Lui şi de nedezminţit în făgăduinţele Lui. În El, aşadar, să nădăjduim şi nu vom fi ruşinaţi. Sfânta noastră Biserică consideră sinuciderea o blasfemie împotriva Duhului Sfânt, în mod irevocabil catastrofală, pentru că sinucigaşul nu este, după cum se dovedeşte, un om puternic, ci un fugar deznădăjduit, pentru care, din păcate, nu mai există speranţe de pocăinţă şi de întoarcere. Şi osânda în acest caz este veşnică! De ce să nedreptăţim şi să osândim atât de aspru sinele nostru? De ce să ne pierdem sufletul pentru care a murit Hristos?
Iubiţii mei copii,
Este adevărat că situaţia economică a multora dintre noi este grea şi a altor semeni ai noştri este de-a dreptul mizerabilă. Să ne reaşezăm. Mai mult, să ne pocăim. Viaţa noastră nu dobândeşte sens din cele ce avem, ci din ceea ce suntem. Suntem datori să arătăm solidaritate faţă de semenii noştri. Să le vorbim tuturor celor care au ajuns sau se află în primejdia de a cădea în deznădejde şi să îi sprijinim moral. De asemenea, este nevoie ca noi toţi să limităm, atât cât putem, «cheltuielile noastre individuale», ca să îi ajutăm pe cei care au o mai mare nevoie. Dacă nu facem acest lucru, deşi putem, atunci avem şi noi o parte de răspundere pentru aceste gesturi disperate ale semenilor noştri.
Sinuciderea este soluţia diavolului
Cel care se gândeşte la sinucidere trebuie să-şi pună întrebarea: nu cumva asta este soluţia pe care mi-o propune diavolul? Va scăpa de chinurile vremelnice, dar se va condamna pe sine la osânda veşnică! Aşteaptă cumva ca prin această alegere a lui să transmită cuiva vreun mesaj? Cui? Ştirea despre o nouă sinucidere a devenit deja o obişnuinţă. Toţi se mâhnesc pe moment, dar apoi uită zicând că viaţa merge înainte! De aceea, noi înşine, cu toţii, trebuie să ne gândim la viaţa noastră, la scopul existenţei noastre şi la alegerile noastre. Este o greşeală să ne sprijinim toate speranţele în oameni sau în noi înşine şi să ne găsim siguranţa şi bucuria în bunurile materiale. Când aceste sprijine se dovedesc şubrede şi se prăbuşesc, atunci trăim nihilismul. Ne clătinăm! Este critic acest ceas al prăbuşirii idolilor, pentru că omul fie se întoarce spre Dumnezeu, şi în acest caz deznădejdea lui funcţionează ca folositoare şi se mântuieşte, fie se deznădăjduieşte cu totul şi poate ajunge la depresie şi sinucidere.
Binecuvântaţii mei creştini,
Sunt îngrijorat, deoarece constat că avem destule cazuri de sinucideri şi în zona noastră, care se află în răspunderea noastră. Mă rog şi vă rog să vă rugaţi cu toţii, ca să ne lumineze Dumnezeu ca să nu avem asemenea gânduri şi să nu ajungem vreodată la asemenea decizii. Suntem uimiţi de situaţia în care ne găsim. Pentru Dumnezeu, să nu ajungem să fim disperaţi, să nu ne privăm, deznădăjduiţi fiind, de mijlocul şi calea mântuirii!
Participarea la viaţa liturgică a Bisericii noastre
Recomand credinţă şi nădejde în Dumnezeu, participare la viaţa bisericească şi liturgică, răbdare în încercări şi refugiu la părinţii duhovnici ai Bisericii, mai ales în ceasurile grele. Mă gândesc şi deja am început, cu ajutorul bunilor mei colaboratori, să cercetăm posibilitatea de a crea, prin colaborarea cu alţi factori competenţi, o staţie specială de ajutorare a celor care au greutăţi şi, apăsaţi sufleteşte, au această ispită a sinuciderii. Despre rezultatele acestor acţiuni îmi rezerv dreptul să vă informez amănunţit într-o enciclică viitoare. Mă rog să nu mai avem în ţara noastră şi în regiunea noastră un alt caz de sinucidere.
Cu urări părinteşti şi cu dragoste,
†MITROPOLITUL Halkidei, Hrisostom”.
Traducere Mihail Ilie(G.O.)
