Alro, gazul din Marea Neagră, Insula Mare a Brăilei arată cum statele ai căror lideri îşi vând ţara pe nimic în loc să o crească devin doar teritorii unde se exercită dreptul celui mai tare de a înhăţa

Cazul Alro, o companie la care statul român a cedat controlul cu 10 mil. euro, în 2001, iar astăzi valorează 1 mld. euro, valoare certificată de oferta publică aflată în derulare, arată cum România a fost hăcuită după 1990 de liderii săi, care încă nu au fost puşi sub acuzare de trădare de ţară, dar vor fi.

Actualii acţionari majoritari, Conef, Vimetco şi precursoarea lor Marco International, dobândiseră atunci de pe bursă 45% dintre acţiuni, iar statul rămăsese cu 54%. Printr-o manevră care nici astăzi nu a fost desluşită şi a cărei investigare se află probabil prin sertarele Ministerului Public, ruşii oligarhului Maşiţki, care astăzi vând jumătate din companie cu 500 de mil. euro, au mai preluat încă 10% din companie, dobândind astfel pachetul de control.

După asta, au diluat statul prin majorări de capital, care practic nu s-a mai ales cu nimic dintr-o companie care valora în 2001, chiar la multiplii de astăzi cu care este evaluată compania, 500 mil. euro. Aşadar, cu 10 mil. euro au luat o companie care în 2001 valora 500 mil. euro, iar astăzi valoarează 1 miliard de euro. Frumoasă afacere! Inclusiv probabil pentru cei care erau la conducerea ţării între 2001 şi 2004.

În 2001, Alro avea afaceri de 331 mil. euro şi un profit net de 30 mil. euro pe an. Era o companie care valora 500 mil. euro la un multiplu de 14-15 ori profitul net, multiplu care este folosit la vânzarea de astăzi a 54% din companie de către ruşi. În 2017, Alro are afaceri de 540 mil. euro şi un profit net de 70 mil. euro şi este evaluată la 1 mld. euro.

Alro era şi atunci, este şi acum, o perlă a industriei româneşti, amplasată strategic lângă resursa de curent electric ieftin din hidrocentrale, care produce practic profituri excepţionale în anii când preţul aluminiului de pe pieţele internaţionale creşte sălbatic. În 2007, spre exemplu, Alro a avut afaceri de 600 mil. euro şi 150 mil. euro profit.

A fost punct ochit, punct lovit acea mişcare, care nu se putea face fără acordul celor mai înalţi oficiali ai statului român din acea perioadă, ai responsabililor cu privatizarea, şi fără tăcerea gardienilor, care acum mai fumegă nişte cazuri, dar nu sunt în stare să atace puroaiele în adâncimea lor.

S-au arătat interesate atunci de Alro mari grupuri internaţionale, precum Pechiney din Franţa, Alcoa din Statele Unite, dar trădătorii României de atunci, care vor fi judecaţi, au reuşit să manevreze totul de aşa natură încât, în loc să încaseze 500 mil. dolari pe o perlă a industriei sale, România a încasat 10 mil. dolari. Nu s-au oprit aici. Doi lei au dat pe Alro, au aranjat apoi să dea doi lei şi pe curentul electric şi ani de zile au plătit un preţ preferenţial la electricitate, cumpărată doar de la Hidroelectrica.

Astăzi, aceşti aranjori ai cedării activelor României pe nimic nu s-au oprit. Insula Mare a Brăilei, perla agriculturii româneşti, este cedată unor arabi şi nimeni nu se întreabă dacă siguranţa alimentară a României poate fi jucată de câţiva avocaţi în căutare de câştiguri rapide, care vor să plaseze cu orice preţ în mâinile statului Abu Dhabi contractul de concesiune a Agricost cu statul român, prin Administraţia Domeniilor Statului. Un contract absolut dezavantajos pe 20 de ani, cu o arendă de 340 de lei pe an pe hectar, la cel mai bun teren agricol din Europa, în condiţiile în care arenda medie în România pentru un teren agricol de clasa A este 1.300 de lei.

Urmează gazul din Marea Neagră, pentru care chiar în aceste zile se stabileşte să meargă direct în Ungaria şi Austria printr-o conductă distinctă de la ţărmul Mării Negre până la Nădlac.

Culmea, parlamentari din Constanţa sau de aiurea care nu au locuinţele conectate la gaz metan şi cară butelii lună de lună pentru gătit sunt chemaţi astăzi să voteze pentru acest proiect prin care în următoarele decenii România să uite de faptul că este cel mai mare producător de gaze naturale din Europa de Est şi pe locul patru în UE. Este ca şi cum jumătate din locuinţele din România nu ar avea curent electric, dar ţara s-ar pregăti să exporte printr-un masiv cablu curentul său electric direct în ţările dezvoltate din Vest.

Alro, gazul din Marea Neagră, Insula Mare a Brăilei arată cum statele şi ţările ai căror lideri îşi vând ţara pe nimic în loc să o crească devin doar teritorii unde se exercită dreptul celui mai tare de a înhăţa.

Nici nu mai contează de unde vin, de la nord, de la sud sau de la est, ecuaţia cedării resurselor sau activelor ţărilor slabe către cele puternice este aceeaşi ca şi la 1700, când grânele şi vitele României mergeau la Istanbul, ca şi la 1880, când Austria îşi impunea clauzele unui acord comercial pe un deceniu absolut oneros pentru Principatele Unite de atunci, sau la 1950, când Uniunea Sovietică impunea Sovromurile unei ţări secătuite după război. Bine că vom avea însă fântâni arteziene cu lumini în Piaţa Unirii din Bucureşti şi manifestări grandioase de

1 Decembrie la Alba Iulia la 100 de ani de la Unire. Ce-şi mai râd în barbă cei care au ţin astăzi hăţurile, dar va veni şi clipa lor.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.07.2018