Petru Aron a fost capturat şi executat în anul 1469, în timp ce Petru Hronoda a fost decapitat în 1486, după ce a fost foarte aproape de a-l alunga pe marele voievod de pe tronul Moldovei.
Ştefan cel Mare (1457 – 1504) a fost voievodul cu cea mai îndelungată domnie din istoria Moldovei. În această perioadă ţara a cunoscut cea mai importantă dezvoltare, deşi se afla între turci, poloni şi unguri. Pentru a forma un stat puternic, Ştefan cel Mare a înţeles că Moldova nu trebuie să fie sub stăpânire străină. Astfel, avându-i de partea sa şi pe boierii moldoveni, marele domnitor a transformat Moldova dintr-un stat îngenuncheat într-unul respectat.
„Domnia lui Ştefan cel Mare – de aproape o jumătate de veac – este cel mai frumos timp din istoria Moldovei. Niciodată ţara n-a fost mai întinsă, mai bogată şi mai respectată; niciodată faima domnului ei n-a străbătut atât de departe, deopotrivă în Apusul creştin, ca şi în Răsăritul necredincios, provocând admiraţia prietenilor şi respectul duşmanilor; niciodată nu s-au ridicat spre slava celui de sus atât de multe lăcaşuri şi într-o formă atât de desăvârşită. Întocmai cum grecii cei vechi au avut epoca lui Pericle – acel maximum de strălucire politică şi artistică -, noi am avut epoca lui Ştefan cel Mare”, a arătat istoricul român Constantin G. Giurescu.
Pretendenţii la tronul Moldovei din timpul domniei lui Ştefan cel Mare au sfârşit decapitaţi
În timpul domniei sale, Ştefan cel Mare nu a avut foarte mulţi pretendeţi la tron, iar cei ce au râvnit la conducerea Moldovei au sfârşit prin a fi decapitaţi de domnitorul moldovean pentru îndrăzneala lor.
„Cu egală perseverenţă i-a urmărit şi eliminat Ştefan pe pretendenţii la domnie, centre de polarizare a opoziţiei boierimii şi instrumente ale intervenţiei străine în viaţa politică a ţării. Rând pe rând au căzut capul lui Petru Aron (capturat şi executat în 1469), al lui Petru Hronoda (1486), trimis în Moldova după 1485 de sultanul Baiazid al II-lea cu oşti turceşti pentru a zdrobi rezistenţa ţării, şi al fiului lui Petru Aron, executat de poloni (1501) la cererea lui Ştefan”, a menţionat istoricul Şerban Papacostea.
Petru Aron a fost probabil cel mai mare duşman al domnitorului Ştefan cel Mare. Acesta este asasinul tatălui său, Bogdan al II-lea, pe care îl ucide în toamna anului 1451, la Reuseni. Deşi avea doar undeva la 13 ani, Ştefan cel Mare era şi el căutat de către Petru Aron pentru a fi omorât cu scopul de a nu râvni la tronul Moldovei. Marele domnitor avea să scape cu viaţă şi în anul 1457 îl alungă pe Petru Aron de la conducerea ţării. În anul 1469, la scurt timp după bătălia câştigată în faţa regelui ungar Matia Corvin, Ştefan cel Mare îl capturează pe Petru Aron şi-l decapitează.
Petru Hronoda a fost un pretentent trimis în Moldova de sultanul Baiazid al II-lea pentru a ocupa tronul ţării. Acesta este şi cel care a fost foarte aproape de a-i întrerupe domnia lui Ştefan cel Mare. În bătălia de la Şcheia, din 6 martie 1486, Ştefan a fost rănit şi a căzut de pe cal, rămânând printre răniţi şi cadavre ceasuri bune. Hronoda chiar s-a proclamat domn al Moldovei, însă boierii, rămaşi fideli lui Ştefan cel Mare au ajutat l-a asasinarea lui.
„Atunci a bătut Petru Hronoda pe Ştefan voievod şi a câştigat lupta şi Ştefan voievod a căzut de pe cal şi a zăcut printre morţi de dimineaţă până la prânz. Atunci a venit călare un boier, cu numele Purece, care a recunoscut pe Ştefan voievod. Atunci a scos pe voievod de acolo. Şi nu puate în grabă încăleca Ştefan-vodă, fiind om mic. Şi au zis Purece aprodul: «Şi s-au suit pe dânsul Ştefan-vodă şi au încălecat pre cal». Şi atunci au zis Ştefan-vodă: «Sărace Purece, de-oi scăpa eu şi tu, atunci ţi-i schimba numeli din Purice Movilă». Şi au dat Dumnezeu şi au scăpat amândoi. Şi l-au şi făcut boier, armaş mare, pre Purice. Şi dintru acel Purice aprodul s-au tras neamul Movileştilor, de au agiunsu de au fost şi domni dintru acel neam. Dar şi aprodzii atunce nu era din oameni proşti, cum sunt acum, ce era tot ficiori de boieri”, a arătat cronicarul Ion Neculce.
Boierii trădători erau decapitaţi fără milă de Ştefan cel Mare
Ştefan cel Mare avea un obicei de a-i decapita pe cei ce îndrăzneau să-l trădeze sau să nu-i respecte ordinele. După lupta de la Baia, acesta a decapitat 20 de boieri ce l-au trădat pe câmpul de luptă, iar în 1504, înainte de a muri, domnitorul a omorât mai mulţi boieri moldoveni care nu erau de acord ca fiul său Bogdan să urce pe tronul ţării după moartea sa.
„Împotriva tendinţelor centralizatoare manifestate de Ştefan încă din primii ani ai domniei, o parte a boierimii a reacţionat, încercând să recâştige poziţiile pierdute şi să le apere pe cele ameninţate. Dar Ştefan a reuşit să domine toate crizele interne izvorâte din această reacţie. Cea mai gravă dintre ele s-a desfăşurat în timpul campaniei lui Matias Corvin împotriva Moldovei, la sfârşitul anului 1467, când ostilitatea unei însemnate părţi a boierimii faţăde domn s-a manifestat prin numeroase defecţiuni pe câmpul de luptă şi, după retragerea ungurilor, printr-o adevărată răscoală a boierimii din sudul Moldovei. Îndată după încheierea campaniei, Ştefan a executat pentru trădare sau împlinire necorespunzătoare a sarcinii militare 20 de mari boieri, care au fost decapitaţi, şi 40 boieri mici, care au fost traşi în ţeapă. O altă grupare boierească ostilă a fost decapitată în 1471 o dată cu execuţia a trei mari boieri. Ultimul act politic al lui Ştefan, aşa cum s-a văzut, a dezarmat de asemenea prin câteva execuţii grupul de boieri ostil succesorului la domnie desemnat de el (1504)”, a mai menţionat istoricul Şerban Papacostea.
Hiclenia (tradarea) se pedepseste din cele mai vechi timpuri cu moartea.