Compania londoneză de colectare a deșeurilor de mediu descoperă în gunoi moaștele Sf. Clement
LONDRA – știți vechea zicală – gunoaiele unora sunt moaștele sacre, vechi de 2.000 de ani, ale altcuiva, ale unui papă timpuriu.
O companie de colectare a deșeurilor de mediu din Londra a făcut o descoperire surpriză anul trecut, când a descoperit în gunoi o raclă care conținea un os al Sfântului Clement, unul din Părinții Bisericii și cel de-al patrulea papă.
Compania, care a publicat despre descoperire pe site-ul lor pe 25 aprilie, a declarat că nu a putut identifica locația exactă a relicvei, dar știu că a fost colectată din gunoaie undeva în centrul Londrei.
”Vă puteți imagina uimirea noastră când am realizat că echipele noastre de sortare au găsit oase aparținând unui papă – nu este ceva ce vă așteptați să vedeți, chiar și pe linia noastră de lucru”, a declarat James Rubin, proprietarul Enviro Waste, într-o declarație pe site-ul companiei.
”Deseori ne confruntăm cu niște lucruri ciudate și minunate, dar cu siguranță nu ne așteptăm să găsim moaștele unui apostol”, a adăugat el.
Sfântul Clement a fost un credincios creștin din primul secol, discipol al Sfinților Petru și Pavel.
Se crede că Sf. Clement a fost convertit de la iudaism la creștinism și posibil a participat în unele dintre călătoriile misionare ale Sfinților Petru și Pavel și i-a ajutat în conducerea Bisericii la nivel local.
În jurul anului 90, a fost înălțat în poziția de papă, după Petru, Linus și Cletus. Scrierile sale dezvăluie multe despre Biserica timpurie, dar puțin despre propria sa viață.
După tradiție, Sfântul Clement a murit în exil în timpul domniei împăratului Traian, care a cerut exilarea Sf. Clement în Crimeea și l-a ucis ca pedeapsă pentru evanghelizarea populației locale, în jurul anului 100. El este printre sfinții menționați în canonul roman.
În anul 868, misionarul grec Sf. Cyril a afirmat că a recuperat oasele Sfântului Clement.
Până în prezent, nimeni nu s-a adresat pentru a cere relicva, a declarat Rubin către Huffington Post. El a adăugat că este în căutarea unui laborator din Regatul Unit, pentru ajutor în datarea cu carbon a relicvei și pentru a-i testa autenticitatea. Fragmentul osos este încapsulat într-o cutiuță sigilată cu ceară și include o inscripție că este ”din oasele Sfântului Clement, Papă și Mucenic”.
Pe site-ul lor, Enviro Waste a creat un formular electronic pentru sugestii, cerând publicului să spună unde ar trebui să fie ultimul loc de odihnă al relicvei.
”Știm că este o parte importantă a istoriei și dorim să-i găsim locul cel mai potrivit pentru odihna veșnică, motiv pentru care cerem ajutor din partea publicului”, a spus Rubin.
Până în prezent, sugestiile au inclus Muzeul Britanic sau Biserica Sf. Clement din Roma.
Actualizare din partea companiei Enviro Waste:
După ce am primit peste 650 de sugestii, de la peste 9000 de vizite pe pagină, am decis că moaștele ar trebui să se odihnească la Catedrala catolică Westminster, care a fost un loc de veci sugerat de mulți membri ai publicului, după apelul nostru.
Vom predarea moaștele către Catedrala catolică Westminster, la ora 13:00, marți, 19 iunie 2018.
Cred ca in text s-a strecurat o eroare convertirea facandu-se de la iudaism la crestinism si nu catalocism.
Doamne ajuta!
multumim… intrucat site-ul sursa este catolic, s-a introdus termenul de catolicism in mod eronat, deoarece la acea vreme nu se putea vorbi despre confesiunea papistasa, dar si, cel mai important, un catolic, deci eretic, nu are cum sa aiba sfinte moaste. Oricum, Sfantul Clement este ortodox prin Credinta, iar catolicii si-l atribuie degeaba.
@redactor
Pana la 1054 avem sfinti comuni cu papistasii.
costel
Da. De fapt ei nu au niciun sfant, caci s-au lepadat de ei, cum s-au lepadat si de Sfanta Treime, prin erezie. Ca zic ei ca-i cinstesc, e la fel cu faptul ca se „boteaza” in numele Sfintei Treimi, dar degeaba, caci botezul lor nu este valid.