Sf. Iustin Popovici: Eretici sunt toți neortodocșii

Poziţia împotriva ereticilor – şi eretici sunt toţi neortodocşii – a fost clarificată de Biserica lui Hristos o dată pentru totdeauna, prin Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi, adică prin Sfânta Tradiţie, unică şi neschimbată. Această poziţie spune că ortodocşilor le este interzis să se roage împreună cu ereticii sau să comunice liturgic cu aceştia.

Fiindcă „ce însoţire are dreptatea cu fără­delegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întune­ricul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?” (II Corinteni 6, 14-15).

Canonul 45 al Sfinţilor Apostoli rânduieşte:

„Episcopul, presbiterul sau diaconul care se roagă împreună cu ereticii să fie afurisiţi şi să nu li se îngăduie lor să lucreze ca clerici”. (La fel rânduiesc şi canoanele 46 şi 65 ale Apostolilor şi canonul 35 al Sinodului de la Laodiceea).

Acest canon al Sfinţilor Apostoli nu arată exact care rugăciune sau slujbă este interzisă a se face împreună cu ereticii, ci interzice în general orice rugăciune făcută împreună cu ereticii. La ru­găciunile ecumeniste comune se fac lucruri şi mai grave. Canonul 32 al sinodului de la Laodiceea rânduieşte:

„Cel ce primeşte binecuvântări de la eretici nu se poate numi că a primit binecuvân­tări, ci absurdităţi”.

La adunările ecumenice şi la rugăciunile în comun se întâmplă să binecuvânte­ze şi episcopii şi preoţii catolici cei eretici, pastorii protestanţi, chiar şi femeile.

Aceste canoane al Sfinţilor Apostoli şi Sfinţilor Părinţi şi multe altele sunt valabile nu doar pentru vremurile vechi, ci continuă să fie perfect valabile şi astăzi, pentru toţi creştinii ortodocşi contempo­rani. Sunt valabile neîndoielnic şi pentru întărirea poziţiei noastre împotriva catolicilor şi protestan­ţilor. întrucât catolicismul este erezie multiplă, iar despre protestantism ce să mai spunem? Mai bine să nu vorbim. Deja Sfântul Sava în epoca lui, cu şapte secole şi jumătate în urmă, a numit catoli­cismul „erezie latină”. Şi câte noi dogme a insti­tuit şi a poruncit papa cel „infailibil”! Nu încape îndoială că şi numai pentru dogma infailibilităţii papale catolicismul este o erezie.

Iar sinodul al II-lea de la Vatican nu numai că n-a schimbat această erezie monstruoasă, ci a validat-o (în „Constitutio de Ecclesia”, a Conciliului al II-lea de la Vatican).

Acestea fiind spuse, dacă suntem ortodocşi şi vrem să rămânem ortodocşi, suntem şi noi datori să menţinem poziţia Sfântului Sava, a Sfântului Marcu din Efes, a Sfântului Cosma Etolul, a Sfântului Ioan de Kronstadt şi a celorlalţi Sfinţi Mărturisitori ai Bisericii Ortodoxe, fată de catolici şi protestanţi, căci nici unii nici ceilalţi nu cred drept şi ortodox în cele două dogme de bază al creştinismului: în Sfânta Treime şi în Biserică.

Adevărat grăieşte evanghelia Sfântului Apostol: „…spre mântuire, întru sfinţirea duhu­lui şi întru credinţa adevărului” (II Tesaloniceni 2, 13). Credinţa teantropică este „credinţa ade­vărului”. Esenţa acestei credinţe este Adevărul, este unicul Adevăr, adică teantropicul Hristos, iar iubirea teantropică este „iubirea adevărului” (II Tesaloniceni 2, 10). Esenţa acestei iubiri este Atotadevărul, adică teantropicul Hristos. Această credinţă şi această iubire sunt inima şi conştiin­ţa Bisericii Ortodoxe. Acestea s-au păstrat mereu nepătate şi neschimbate doar în Ortodoxie, pen­tru care creştinii ortodocşi sunt chemaţi să mărtu­risească fără frică împotriva Apusului, a credinţei lui mincinoase şi a falsei lui iubiri.

Sfânta Mănăstire Celie,
Nevrednicul Arhimandrit Iustin

cuvânt trimis de Sf. Iustin către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Serbia la 13/26 noiembrie 1974.