Fâşia Gaza a fost zguduită luni de un episod extrem de sângeros în care 62 de persoane au fost ucise, iar alte 2.200 rănite, după ce au forţat graniţa cu Israel pentru a protesta împotriva mutării ambasadei Statelor Unite la Ierusalim. Salah Bardaweil, un membru extrem de important din interiorul conducerii Hamas a recunoscut că 50 dintre cei ucişi erau membri ai grupării.
La mai bine de 22 de ani de la moartea liderului PNŢCD, Corneliu Coposu, fundaţia ce îi poartă numele anunţă că, recent, a fost descoperit testamentul politic al Seniorului. Documentul a fost găsit în arhiva familiei Coposu şi va fi dat publicităţii duminică, 20 mai, în cadrul unui eveniment organizat la Teatrul Naţional Bucureşti, a anunţat preşedintele executiv al Fundaţiei Coposu, Ionuţ Gherasim.
CE trimite România în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru probleme privind calitatea aerului şi solicită transpunerea în mod corect a normelor privind deşeurile radioactive. Comisia Europeană (CE) a decis joi să trimită Franţa, Germania, Ungaria Italia, România, Marea Britanie în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru nerespectarea valorilor-limită convenite pentru calitatea aerului, se arată într-un comunicat dat publicităţii de instituţia UE.
Vulcanul Kilauea din Hawaii a erupt. Norul de cenușă s-a ridicat la peste 9.000 de metri
O erupţie puternică a vulcanului Kilauea din Hawaii a produs un nor de cenuşă cu o lungime de mai mulţi kilometri, scrie BBC. Institutul Geologic al SUA a comunicat că erupţia a avut loc la ora locală 05:00.
Gina Haspel va fi noua directoare a CIA; Senatul SUA a confirmat joi numirea ei de către preşedintele Donald Trump, informează Reuters.
Lumea arabă şi-ar putea reconsidera relaţiile cu toate ţările care îşi mută la Ierusalim ambasadele din Israel, a avertizat joi, la Cairo, secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit, citat de DPA.
Două infirmiere și o îngrijitoare de la Spitalul Judetean de Urgență din Pitești au fost arestate pentru că ar fi întocmit acte medicale fictive, pe bandă rulanta. Una se află în arest la Poliție, celelalte două, la domiciliu. Anchetatorii spun că din rețea ar fi făcut parte și trei medici din spital, care vor fi si ei audiați.
Publicaţia germană Der Spiegel a intrat în posesia unor documente oficiale ale Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA), în care se arată că Laboratorul antidoping de la Bucureşti a fost închis după ce WADA a descoperit probe manipulate.
Un american din Florida a murit în urma exploziei ţigării sale electronice, transmite BBC, care precizează că acesta este primul accident mortal cauzat de un astfel de aparat.
http://www.romania-actualitati.ro/ucis-de-tigara-electronica-115650
O elevă olimpică la istorie acuză Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR) că încearcă să se promoveze pe spatele Olimpicilor Naționali, după ce mai mulți dintre ei au primit o invitație la „Gala Olimpicilor APOR”, în care li se spune că „prezența este obligatorie”.
Botoşani după o furtună cu grindină. O furtună care a durat câteva zeci de minute a distrus munca de câteva luni a fermierilor din Botoşani. Zeci de hectare de culturi au fost distruse în proporţie de 100%, iar fermierii spun că sunt nevoiţi să semene din nou.
https://observator.tv/eveniment/furtuna-grindina-botosani-253498.html
Un nou episod de vreme rea a adus în Oltenia şi în nordul Moldovei un potop de probleme. Bucăţile de gheaţă care au însoţit ploile au spart acoperişuri şi au distrus solarii şi culturi.
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/solarii-si-culturi-din-romania-distruse-de-grindina.html
Liderii statelor europene şi-au stabilit răspunsul colectiv faţă de ”capriciile” preşedintelui american Donald Trump în dosarele nuclear iranian şi comerţului internaţional, într-o reuniune, miercuri seara, la Sofia, relatează AFP.
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a avertizat joi că Washingtonul „se va ocupa” de ţările membre NATO care nu îşi respectă obligaţiile faţă de alianţă, informează Reuters. Ca exemplu de ţară care nu face suficiente eforturi, el a menţionat explicit Germania.
Preşedintele american Donald Trump a catalogat drept ”animale” anumiţi imigranţi ilegali, la o masă rotundă pe tema oraşelor-sanctuar şi bandelor infracţionale, cărora le-a denunţat cruzimea, mai ales a grupării MS-13, relatează AFP.
Zece copii, fraţi, au fost găsiţi trăind în condiţii sordide, într-o casă, în California, în care erau torturaţi fizic şi psihologic de părinţii lor, au anunţat autorităţile judiciare, relatează AFP.
„Clubul demenţilor”: braconierii au sacrificat ilegal sute de animale în nord-vestul Pacificului pentru „fior”, spun autorităţile. 17 persoane au fost acuzate de braconaj după masacrarea ilegală a sute de animale din Washington și Oregon.
Un cântăreţ şi activist zambian, Chama Fumba, a fost arestat, miercuri, la aeroportul din Lusaka, după ce a fugit din ţară deoarece a primit ameninţări în urma lansării unei melodii prin care ar acuza conducerea ţării de corupţie, scrie AFP.com.
Proiectul de hotărâre prin care Primăria Capitalei vrea să denumească un spaţiu public din Bucureşti, din sectorul 3, „Piaţa Leul Iersualimului”, a fost aprobat, joi, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
Miercuri, primul ministru israelian Benjamin Netanyahu a primit-o la Ierusalim pe laureata israeliană a concursului internațional Eurovision 2018, Netta Barzilai. La scurt timp după primire, Netanyahu s-a lăsat cuprins de dansul puiului de găină, care caracterizează coregrafia hit-ului „Toy“, cu care artista israeliană a cucerit Eurovision 2018 la Lisabona.
Cotidianul de centru-stânga german Süddeutsche Zeitung a publicat o caricatură a premierului israelian Benjamin Netanyahu care aminteşte de „propaganda” nazistă, a apreciat însărcinatul cu lupta împotriva antisemitismului în Guvernul german Felix Klein, relatează AFP, citată de News.ro.
Tensiunile diplomatice dintre Israel şi Turcia au ajuns la o cotă complet neaşteptată. Fiul premierului israelian a postat pe contul personal de Instagram o fotografie cu mesajul „FUCK Turcia”.
Organizația Națiunilor Unite investighează un transport de componente electronice din Turcia către Iran de anul trecut, o încălcare a sancţiunilor internaţionale, şi cere cooperarea Israelului deoarece componentele electronice au fost fabricate în Ierusalim.
https://www.timesofisrael.com/un-probing-turkish-shipment-of-israeli-made-equipment-to-iran-report/
Pe fondul temerilor legate de sancțiuni, iranienii au investit peste 2,5 miliarde de dolari în criptomonede pentru a-și retrage banii din țară printr-o nouă formă de transfer digital de capital.
https://www.zerohedge.com/news/2018-05-16/iran-looks-bitcoin-rial-tumbles
Armata israeliană a întreprins în noaptea de miercuri spre joi un raid aerian împotriva infrastructurilor Hamas în Fâşia Gaza, a anunţat instituţia într-un comunicat, potrivit AFP.
Observând creşterea antisemitismului în lume, peste o mie de lideri religioşi, evrei, creştini, musulmani, budişti, hinduşi, sikh şi bahai, au semnat o petiție prin care au cerut Secretarului de Stat al SUA, Mike Pompeo, să numească un monitor pentru antisemitism. Nimeni nu ocupă postul de monitor pentru antisemitism, o poziție creată de administrația Obama, de când președintele Donald Trump și-a preluat funcția în ianuarie 2017, iar Rex Tillerson, predecesorul lui Pompeo, a golit de personal ‘Biroul de monitorizare și combatere a antisemitismului’.
https://www.timesofisrael.com/over-1000-religious-leaders-urge-pompeo-to-name-anti-semitism-monitor/
Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a efectuat, joi, o vizită în Rusia, unde s-a întâlnit cu omologul său rus Vladimir Putin, iar cei doi lideri au discutat despre ultimele evoluţii ale conflictului din Siria, a anunţat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, relatează agenţia Tass.
La Bucureşti a avut loc astăzi, a doua ediţie a Conferinţei la nivel înalt „Conectarea Europei prin inovaţie”, organizată de europarlamentarul PSD Claudia Ţapardel, în colaborare cu Ministerul Economiei şi Parlamentul României. Reuniunea s-a desfăşurat în prezenţa comisarului pentru Piaţa Internă, Industrie, Antreprenoriat şi IMM-uri, Elżbieta Bieńkowska.
http://www.romania-actualitati.ro/conferinta-conectarea-europei-prin-inovatie-la-bucuresti-115653
Uber anunţă extinderea Uber Eats, serviciul global de livrare de mâncare, în București. Începând de azi, de la prânz, locuitorii capitalei vor putea comanda mâncarea preferată din aplicația Uber Eats sau de pe site-ul ubereats.com, unde vor avea de ales dintre sute de opțiuni proaspăt preparate și livrate în siguranță, într-un timp mediu de livrare de sub 40 de minute, cu obiectivul de a ajunge la sub 35 de minute în scurt timp.
Rafturile magazinelor din viitor. Clienții își vor scana și plăti singuri produsele
Carne injectată cu saramură și coloranți, vinuri și sucuri de fructe îndoite cu apă și pline de chimicale, miere făcută din zahăr și sirop de porumb. Sunt doar câteva dintre alimentele cel mai des falsificate care ajung în cantități mari în magazinele din Europa și din România. Goana după profit îi determină pe tot mai multi producatori de alimente să pună în pericol siguranța consumatorilor, arată statisticile europene.
Tehnologia de ultima oră – drone, sateliți, sisteme radar, senzori – ar putea contribui la salvarea și regenerarea pădurilor, de la protejarea lor de tăieri masive, identificarea posibilelor amenințări, până la izolarea și intervenția rapidă și eficientă în timpul incendiilor. Tehnologia este încă la început de drum, însă utilizarea ei a început deja în unele țări. Scopul este simplu: dezvoltarea unei metode „smart” de a proteja mediul, dar și de a asigura resurse lemnoase – încă necesare în economie -, pentru că viitorul umanității este strâns legat de existența pădurilor. Știința ar putea veni în ajutorul celor care luptă pentru regenerarea pădurilor, dar acest lucru este posibil doar cu investiții în cercetare și dezvoltare, echipamente și, ulterior, training pentru pădurari și alte forte de intervenție.
Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a declarat, joi, la Timişoara, că 400.000 de metri cubi de masă lemnoasă au fost transportaţi ilegal anul trecut, precizând că datorită aplicaţiei “Inspectorul Pădurii” au scăzut foarte mult tăierile ilegale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pentru prima dată vor fi folosite drone la Marea Moschee din Mekka pentru a gestiona mulțimea în timpul Ramadanului, a raportat cotidianul local Al-Madina, miercuri 16 Mai, citând o declaraţie a comandantul adjunct al forțelor Umra, generalul Mohammed Al-Ahmadi.
http://english.alarabiya.net/en/News/gulf/2018/05/17/Drones-to-manage-Ramadan-crowd-in-Makkah.html
Inginerii de la Universitatea Washington au creat RoboFly, prima insectă robotică zburătoare. Este puţin mai grea decât o scobitoare şi este alimentată cu ajutorul impulsurilor laser. Altfel spus, pentru prima dată în lume, inginerii au putut renunţa la „cordul ombilical” şi au adăugat un creier, permiţând RoboFly să facă primele fluturări independente de aripi, scrie Science Daily.
Apple Pay s-a lansat oficial în Ucraina, a anuntat Ministrul de Finanțe al Ucrainei, Oleksandr Danyliuk pe Facebook.
https://www.cultofmac.com/548669/apple-pay-ukraine/
Un tribunal ucrainean a decis joi două luni de arest preventiv în cazul unui jurnalist şi responsabil al agenţiei de presă publice ruse Ria Novosti în Ucraina, acuzat în această ţară de ‘înaltă trădare’, relatează presa ucraineană, citată de agenţiile AFP şi dpa.
Una dintre propunerile referitoare la modificarea legislaţiei în domeniul regenerabilelor loveşte din nou micii producători de energie electrică, ce au montate panouri solare şi ar dori să vândă surplusul de energie în reţea. Preţul la care ar trebui să li se preia energia, oricum destul de mic, devine şi mai mic şi, mai rău, nesigur.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că epidemia de Ebola din Congo se răspândeşte, ajungând în mediul urban. Epidemia de Ebola din Congo a ajuns în oraşul Mbandaka, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), scrie AFP.
http://www.bbc.com/news/world-africa-44150762
O nouă fiţă în domeniul culinar, aripi de pui crocante pudrate cu aur de 24k sunt servite într-un restaurant din New York, SUA. Poţi mânca 10 bucăţi de aripi de pui crocante şi aurite la $45 sau 20 pentru $90 iar dacă te ţine buzunarul şi vrei să te ‘spargi în figuri’ poţi comanda 50 de bucăţi plus o şampanie „As de Pică”, produsă de Jay-Z, la preţul de o mie de dolari.
https://edition.cnn.com/travel/article/24k-gold-chicken-wings/index.html
http://evz.ro/exclusiv-olivia-steer-paria-medicilor.html