Părintele Iovița Vasile: De ce nu vom merge la „sinaxa” de la Satu Mare

Author:

Image result for sinaxa oros

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

„Sinaxă” este un termen grecesc, adoptat de limba română, însemnând „împreună valori”. Nu urmează de-aici că aceia care se reunesc într-o sinaxă s-ar considera a fi nişte valori. Înţelesul este acela că persoanele respective împărtăşesc aceleaşi valori. Ei bine, din ianuarie 2018 când a avut loc sinaxa de la Roman, nu mai avem „valori” comune cu cei care organizează acum reuniunea de la Satu Mare, de aceea nu vom da curs invitaţiei. Motivele le expun mai jos:

  1. Ştim cine organizează sinaxa din umbră. Ştim şi scopul, acela de a compromite demersurile sincere ale nepomenitorilor. O atare „inflaţie” de sinaxe cu sens deturnat se înscrie perfect în planurile vrajmaşilor din umbră ai Bisericii. Refuzăm să intrăm în acest plan murdar şi atragem atenţia „nepomenitorilor” de circumstanţă, care acceptă să le facă jocul: nu faceţi bine! Nu veţi ajunge bine. Opriţi-vă.
  2. Nu putem sta alături de oameni care, cu bună ştiinţă, au alunecat în schismă. Sinaxa din Serbia a fost, de fapt, o reuniune a schismaticilor.
  3. Nu putem intra sub acelaşi acoperamânt cu oameni care ponegresc ierarhi care luptă sincer şi deschis împotriva ecumenismului satanic, precum ÎPS Longhin de la Bănceni, ÎPS Serafim de Pireu sau Părintele Theodoros Zisis, în vreme ce ierarhii eretici nu sunt atinşi nici măcar cu o floare. De aceştia au uitat. Ce luptă antiecumenistă mai poate duce cineva care intră sub ascultarea şi jurisdicţia unui ierarh schismatic?
  4. Refuzăm să stăm la aceaşi masă cu diversionistul care a compromis ideea de sinaxă, a introdus în discuţie teme false şi a deturnat sensul iniţial sinaxelor. A cultivat ura, discordia, a ameninţat şi a proferat blesteme. Sinaxa de la Beiuş e mai mult decât elocventă, în acest sens.
  5. Nu vrem să ne facem părtaşi la faptele lui Sava Lavriotul, care a adus multă tulburare între credincioşii care s-au delimitat de ierarhii eretici. Încrederea şi simpatia de care a avut parte la început s-au risipit. Îl vom ruga politicos să se dedice preocupărilor sale monahale.
  6. Nu dorim să ne însoţim cu trădarea şi impostura. De altfel, faptul că cei din grupul Sava-Rădeni, prezenţi în Serbia la Baraevo, n-au fost primiţi la slujire spune multe, şi cine vrea să înţeleagă, va pricepe motivele.

Credincioşii ne-au cerut în repetate rânduri sa căutăm o cale de înţelegere şi reconciliere. Am încercat să facem aceasta. N-a fost cu putinţă. Disensiunile s-au adâncit, în loc să dispară. Ni s-a cerut apoi să-i scoatem dintre noi pe cei care practică diversiunea. Nu i-am putut, în primul moment. Dumnezeu a rânduit să plece singuri. Acum ştim că dacă ne adunăm un număr restrâns de preoţi, nu vor exista trădători între noi. Nu ne-am constituit într-o grupare separată, pur şi simplu aceştia am rămas. Vrem să mergem mai departe cu aceleaşi gânduri bune cu care am început, fără resentimente şi animozităţi. Am învăţat şi din greşelile de până acum şi ne rămâne ca grijă de căpetenie să ne păzim de erezii şi schisme, căci am văzut cu câtă uşurinţă se poate cădea în ele. Avem cugetul împăcat, pentru că Dumnezeu ne-a ferit de asemenea păcate teribile.

Pentru că ducem lupta împreună, vă invit, iubiţi credincioşi, să vă feriţi de păcatele grele, numite erezii şi schisme, şi să nu participaţi la sinaxa de la Satu Mare. Cât va fi în puterea noastră, nu vom umbla în sfatul necredincioşilor, în calea păcătoşilor nu vom sta şi pe scaunul hulitorilor nu vom şedea (Psalmul 1, 1).

Preot Iovita Vasile

9 thoughts on “Părintele Iovița Vasile: De ce nu vom merge la „sinaxa” de la Satu Mare”

  1. EXCELENT!Parinte IOVITA imi amintiti de un film serial foarte frag mie ,serialul care rula pe vremea noastra,KOJAK.Domul sa va aiba in paza SA.

  2. Din pacate exista chiar trei categorii de nepomenitori. Cea de care se vorbeste mai putin s-a orientat spre stilisti.
    D. Sofia, mi-aduc aminte de Kojak, din anii 70. Sa ne intalnim la poarta raiului, cum spunea Parintele Cleopa. Doamne ajuta.

  3. Subscriu intrutotul celor spuse de parintele Iovita. Nu participam la minciunosinaxa din Satmar si pentru ca nu au acordul nostru al celorlalti de a se face si pentru ca este o adunare schismatica.
    NU mergem la adunarea de la Satmar, pentru ca, exact ca si la celelalte adunari organizate de binomul Sava-Staicu TEMA NU ESTE ECUMENISMUL, CI RAFUIALA CU CEI CE NU IMPARTASESC PUNCTUL DE VEDERE EXTREMIST ADUS DE MONAHUL SAVA.
    Monahul Sava este la a patra sinaxa in cateva luni in care ecumenismul a fost doar en passant atins ca tema. Aceste sinaxe ar trebui sa se faca pentru a eficientiza lupta contra ereziei, nu pentru a organiza ca structura paralela populatia care a intrerupt pomenirea ecumenistilor.

    Nu mergem la Satmar pentru ca ESTE EVIDENT PENTRU ORICINE CA GRUPAREA SAVA-STAICU-RADENI SE AFLA INTR-O FUNDATURA. NEGAND EXISTENTA ORICAROR EPISCOPI ORTODOCSI RAMASI LUPTATORI, TOATE EFORTURILE ACESTEI GRUPARI SUNT LIPSITE DE SENS, DEOARECE ESTE EVIDENT CA EI NU POT MERGE SPRE SCOPUL FINAL AL LUPTEI: INTRUNIREA UNUI SINOD ECUMENIC CARE SA CONDAMNE ECUMENISMUL. De vreme ce nu mai recunosc niciun episcop, cine sa faca acest sinod?

    La Barajevo nu au fost primiti sa slujeasca nu pentru ca s-au ferit ei sa nu slujeasca cu un episcop cu probleme, nu, ci pentru ca, din cate am mai aflat si eu, episcopul Artemie slujeste numai cu cei ce au Sfant Antimis primit de la IPSa. Cam asa vede episcopul sarb „unirea in lupta antiecumenista”, despre care vorbea preotul Staicu cu emotie. De aceea s-au si apucat sa prezinte la foc automat romanilor pe episcopul Artemie ca pe unicul episcop ramas.
    Daca ii vom vedea dupa Satmar slujind in Serbia, unde au zis ca se duc de la Satmar, in sirul de minciunosinaxe pe care le tot organizeaza de ceva vreme, atunci vom sti care este stadiul relatiilor cu sarbii.

    Cat despre grupul semnatarilor ramasi in afara schismei gruparii Sava-Staicu-Radeni, are dreptate parintele Vasile. Este un grup mic alcatuit din oameni care se respecta si fac marturisirea cea ortodoxa inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor. Nu simtim nevoia sa fim uniti cu orice pret cu ceilalti, deoarece nu ne-am propus vreo cruciada prin care sa cucerim lumea. Unitatea este buna, daca este in Adevar, daca nu, ea nu e cu nimic mai buna decat cea propovaduita de ecumenisti. O astfel de unitate cauta schismaticii adunati la Satu Mare acum, iar noua nu ne trebuie.

  4. Sunt cu duhul alaturi de Parintele Iovita,pe care il urmaresc de multa vreme,echilibrat si intelept.In alta ordine de idei ,am o rugaminte : Nepotul meu face cununia religioasa vineri 1 iunie la ora 18 laresteurantul unde va avea loc si masa.Toate incercarile noastre de a modifica ziua au fost in zadar.Ce preot face cununia vineri.Consider ca nu este cununia valida.Rog mult un raspuns.

  5. Este o dezlegare pe care o poate da episcopul, in conditii normale. As recomanda sa se faca Taina Cununiei cu o zi inainte, joi, si atunci ramane pacatul de a face masa si petrecere in zi de vineri, daca nu se poate nicicum in alta zi. Cununia va fi valida, cum valida ar fi si daca s-ar oficia vineri. Cei implicati in organizarea nuntii sa se marturiseasca si sa spuna acest pacat. Dumnezeu are infinit mai multa intelegere decat avem noi, oamenii.
    Daca vreun Parinte citeste asta, poate are o solutie mai buna. Dumnezeu sa binecuvanteze unirea celor doi tineri.

  6. Este o dezlegare pe care o poate da episcopul, in conditii normale. Recomand ca sa se faca Sf. Taina a Cununiei cu o zi inainte, joi, si atunci ramane pacatul de a fi facut masa si petrcere in zi de vineri. Cei implicati sa-si marturiseasca acest pacat la duhovnic. Dumnezeu are infinit mai multa intelegere decat noi, oamenii. Dumnezeu sa binecuvanteze unirea celor doi tineri

    1. noi satmarul am fost fara sa i judecam in botosani acum in loc sa participe mireni au fost opritii probabil acestui articol urit de tot IN SATMAr este o lupta pentru dreapta credinta ca si in celelalte grupurii va intreb care e ok ca de toate sa scris ca sint in ratacire erezie stilism asa cca nu se poate arata cu degetul catre satmar sint suparata pentru acesta postare pentru ca si noi luptam sa fim pe dreapta credinta antiecumenism ca si ceilaltii si nu e corect ce se intipla nu cunosc dogmele recunosc dar stiu ca pina se lupta sa se pastreze ortodoxia exista o speranta sa se ajunga la ade var se scrie ca nu se arata catre ierarhi ce au semnat in creta dar dv ziceti ceva de dinsi in aceasta postare nimic doar de satmar sintem din satu mare romanesc nu maghiar care pastram cit putem dreapta credinta aici unde catolicismul e majoritar tocmai aici trebuia sa sustinetii sinaxa si sa veniti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X