Pentru prima oară, armata israeliană s-a confruntat direct cu forţele iraniene din Siria, după un atac cu zeci de rachete şi proiectile, lansate din teritoriul sirian spre Israel. Forţele iraniene aflate în Siria au lansat miercuri seară aproximativ 20 de rachete spre poziţii militare israeliene din zona Platoului Golan, au anunţat autorităţile de la Tel Aviv.
Tensiunile între Israel şi Iran ameninţau de ceva timp să se transforme într-o confruntare în Siria, unde armata iraniană şi miliţiile şiite aliate îl susţin pe preşedintele Bashar al-Assad. Pentru prima dată unitatea Al-Quds a Gărzilor Revoluţiei Islamice Iraniene a atacat direct din Siria teritoriul israelian. După miezul nopţii, aproximativ 20 de rachete au fost lansate din teritoriul sirian în direcţia comunităţilor israeliene şi a poziţiilor armatei israeliene.
Două ore mai târziu, agenţia de ştiri siriană a relatat despre riposta israeliană. Amploarea ripostei israeliene pare să fie mai mare decât în incidentele precedente şi locuitorii din Damasc au descris explozii puternice. Televiziunea de stat siriană difuzează muzică patriotică şi imagini cu apărarea antiaeriană.
Armata israeliană a interceptat rachetele care se îndreptau spre zone populate pe Înălţimile Golan. Pe partea israeliană nu există victime.
În aproximativ 30 de localităţi, în zona Platoului Golan, au fost declanşate sirenele. Armata a cerut populaţiei să rămână în adăposturi. Armata israeliană era pregătită pentru un atac masiv cu rachete dinspre Siria, unde operează forţe iraniene, şi, începând de alaltăieri, autorităţile locale din nordul ţării au pregătit adăposturile publice.
Puternice explozii au fost auzite joi dimineaţă în capitala Siriei, în timp ce avioane survolau masiv spaţiul aerian, relatează un corespondent al agenţiei France Presse aflat la Damasc.
La rândul său, agenţia oficială Sana a transmis că, în cursul nopţii de miercuri spre joi, „rachete israeliene au fost interceptate de apărarea antiaeriană şi doborâte una după alta”.
Rachetele israeliene au fost lansate ca represalii la tiruri ca proiectile iraniene în direcţia Înălţimilor Golan ocupate de Israel, a declarat armata israeliană.
Potrivit purtătorului de cuvânt al acesteia, Jonathan Conricus, proiectilele au fost lansate la puţin timp după miezul (21.00 GMT, miercuri) de membri ai brigăzii iraniene al-Qods asupra primelor linii ale armatei israeliene pe Înălţimile Golan.
„Rachete israeliene au vizat poziţii ale regimului (sirian) şi aliaţilor săi în apropierea de oraşul Baas din sectorul Kuneitra”, situat în partea neocupată de Israel a Înălţimilor Golan, a raportat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), potrivit căruia „deocamdată nu s-au înregistrat victime”.
„În paralel, avioane israeliene efectuează raiduri în spaţiul aerian al Platoului Golan ocupat”, a adăugat OSDO.
Armata israeliană a lovit în noaptea de miercuri spre joi zeci de ţinte militare iraniene în Siria, ca represalii la tirurile cu rachete atribuite Iranului asupra unor poziţii ale Israelului pe Platoul Golan, a indicat un purtător de cuvânt militar israelian, citat de AFP.
Operaţiunea din decursul nopţii, una din cele mai importante ale armatei israeliene în ultimii ani şi cea mai importantă împotriva unor obiective iraniene, a vizat locurile de unde au venit rachetele, precum şi instalaţii de spionaj, de logistică şi depozitare, a declarat presei locotenent-colonelul Jonathan Conricus. Dar ‘noi nu intenţionăm o escaladare militară’, a adăugat el.
Agenţia oficială siriană Sana a informat că, în zorii zilei de joi, unele rachete israeliene lansate asupra teritoriului Siriei au lovit baze militare, precum şi un depozit de arme şi un radar militar, fără să precizeze locul acestora.
„Mai multe zeci de rachete au fost doborâte în spaţiul aerian al Siriei de sistemele antiaeriene“ siriene, a adăugat Sana, indicând că mai multe rachete „şi-au atins obiectivele“.
https://www.youtube.com/watch?v=kHPEoW0x3sY
O sursă a forţelor aliate la Damasc a declarat pentru AFP că loviturile aeriene au lovit un „regiment al armatei aerului în apropiere de oraşul Al-Dumayr (50 de km nord-est de Damasc) şi Brigada 38 instalată în apropiere de Deraa“.
„Sistemele de apărare antiaeriană au reuşit să doboare rachetele ce au vizat aeroportul din Damasc“, a adăugat sursa citată.
La rândul său, Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO) a declarat pentru AFP că rachetele lansate de armata israeliană au lovit baze „care aparţineau Hezbollahului libanez la sud-vest de oraşul Homs, la fel şi Maadamiyat al-Sham, la vest de Damasc, unde se află combatanţi iranieni, precum şi poziţii ale Hezbollah şi Brigăzii a 4-a (a armatei siriene)“.
Această escaladare intervine la câteva ore după un schimb inedit de tiruri cu rachete de o parte şi de alta a Platoului Golan, din care o mare parte a fost ocupată de Israel în 1967.
Atacul a început în jurul orei 03:00 dimineaţa (00:00 GMT) cu puternice explozii auzite în capitala siriană şi tiruri de rachete antiaeriene, potrivit reporterului AFP la Damasc. Televiziunea de stat siriană a difuzat imagini cu proiectile luminoase pe cer şi mai multe rachete distruse de sistemele antiaeriene siriene.
Armata israeliană „efectuează o operaţiune împotriva unor obiective iraniene în Siria. Orice implicare siriană pentru a contracara această acţiune va fi periculos reprimată“, a indicat purtătorul de cuvânt al armatei, Avichae Adrae, pe contul său de Twitter.
Marţi seară, lovituri atribuite Israelului au vizat deja un depozit de arme al Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului iranian, în sectorul Kiswe, la sud de Damasc, a informat OSDO.
Loviturile nocturne din apropierea Damascului au ucis 15 luptători proregim străini, dintre care opt iranieni, potrivit sursei.
Aceste evenimente au intervenit într-un context de puternice tensiuni israeliano-iraniene în jurul scenei de război siriene ca urmare a mai multor operaţiuni atribuite armatei israeliene împotriva intereselor iraniene din Siria.
Macron lansează un apel la o detensionare între Israel şi Iran
Preşedintele francez Emmanuel Macron a lansat joi un apel la o detensionare între Israel şi Iran după recrudescenţa bruscă a tensiunilor între cele două ţări în teatrul de conflict sirian, a indicat Palatul Elysee, citat de France Presse.
Şeful statului „cheamă la detensionare“, a subliniat preşedinţia franceză, specificând că Emmanuel Macron „va aborda acest subiect cu cancelarul german“ Angela Merkel, cu care se va întâlni în cursul zilei de joi la Aachen (Renania de Nord-Westfalia, la graniţa cu Belgia şi Olanda), cu ocazia acordării unui premiu european.
Tensiunile recente s-au acutizat pe fondul incertitudinii legate de acordul nuclear încheiat în 2015 de către marile puteri şi Iran şi care a fost denunţat marţi de către preşedintele american Donald Trump.
Într-un interviu publicat săptămâna trecută de săptămânalul german Der Spiegel, preşedintele francez avertizase în legătură cu riscul izbucnirii unui război în acest caz.
Dacă SUA se retrag din acord, „aceasta înseamnă că vom deschide cutia Pandorei, ar putea izbucni un război“, avertizase Macron.,
Pe cine susţine Moscova
Rusia a chemat la „reţinere“ după loviturile israeliene asupra infrastructurii iraniene în Siria, a declarat joi ministrul adjunct de externe rus Mihail Bogdanov, exprimând „îngrijorarea“ Rusiei în legătură cu escaladarea tensiunilor în regiune, relatează AFP şi RIA Novosti.
„Am stabilit contacte cu fiecare parte, invităm toate părţile la reţinere“, a afirmat înaltul responsabil rus, adăugând:„Desigur, aceasta suscită îngrijorarea întregii lumi“.
În acelaşi timp, un alt ministru de externe adjunct rus – Serghei Riabkov – a declarat că Rusia este ferm hotărâtă să continue să aprofundeze relaţiile cu Iranul, în pofida deciziei SUA de a se retrage din acordul nuclear internaţional şi de a impune noi sancţiuni împotriva Teheranului.
Aceste lovituri intervin la nici o zi după întâlnirea de la Moscova între preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul israelian Benjamin Netanyahu.
Evocând situaţia din Orientul Mijlociu, preşedintele rus a apreciat că aceasta este „din păcate foarte gravă“ şi a spus că doreşte să „caute soluţii“ împreună cu premierul Netanyahu după retragerea SUA din acordul nuclear iranian.
Sa aiba vreo legatura aceste trenuri, cu viitorul conflict dintre Iran si Israel ? Sunt numai tancuri de desert:
https://saccsiv.wordpress.com/2016/06/30/video-trenuri-cu-tancuri-americane-in-romania
https://saccsiv.wordpress.com/2017/02/12/video-tren-cu-tancuri-americane-in-romania
Parintele Iosif Vatopedinul:
„Va fi un atac al Americii și Israelului împotriva Iranului.”
„Americanii vor cuceri o fasie din coasta Iranului după lupte grele, dar nu vor fi capabili să se deplaseze în interiorul țării, din cauza rezistenței foarte mari a persanilor.”
https://pressone.ro/melescanu-am-invatat-ca-sunt-doua-entitati-cu-care-nu-trebuie-sa-te-pui-rau-%E2%88%92-comunitatea-israeliana-din-toata-lumea-si-vaticanul/amp/
Doar nu credeți că Netanyahu a fost în Rusia să-i numere ouăle lui Putin (doar să i le mângâie).
A dat Putin undă verde Israelului pentru atacul masiv de ieri seară împotriva Siriei? La doar 10 ore de la o vizită cu președintele rus Vladimir Putin la Moscova și la mai puțin de o zi după ce Trump a eliminat SUA din acordul nuclear cu Iran, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri că nu se așteaptă ca Rusia să acționeze împotriva forțelor militare israeliene dacă acestea vor continua un schimb de focuri cu Siria.
https://www.zerohedge.com/news/2018-05-10/did-putin-green-light-tonights-massive-israeli-strikes-syria
Israelul a informat Rusia înainte să efectueze atacuri care au vizat obiective militare din Siria, ca răspuns la atacul cu rachetă îndreptat asupra teritoriului Israelian, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Forţelor de Apărare din Israel, Jonathan Cornicus, relatează site-ul agenţiei Tass.
http://www.mediafax.ro/externe/israelul-a-anuntat-rusia-ca-va-ataca-obiective-militare-din-siria-17210027
Lieberman: Am lovit aproape toată infrastructura iraniană din Siria
http://www.animanews.org/2018/05/10/lieberman-am-lovit-aproape-toata-infrastructura-iraniana-din-siria/
Israel: Tiruri iraniene împotriva pozițiilor israeliene de pe Podișul Golan
http://www.animanews.org/2018/05/10/israel-tiruri-iraniene-impotriva-pozitiilor-israeliene-de-pe-podisul-golan-video/
Ce să facă un diplomat rus decât să cheme la dialog, dar să fie clar pentru toată lumea: în Orientul Mijlociu nu este nimeni de partea ‘binelui’!
https://www.agerpres.ro/politica-externa/2018/05/10/moscova-cheama-iranul-si-israelul-la-dialog-in-legatura-cu-siria–106109
Arsenie Boca- Inregistrat ca marca de o firma din Marea Britanie. De acum nu mai e voie sa comercializezi nimic cu el. Politistii au confiscat totul. Patriarhia se revolta.
https://m.dcnews.ro/arsenie-boca-inregistrat-ca-marca_591447.hhttps://m.activenews.ro/externe/Jurnalist-britanic-text-necrutator-la-adresa-unei-blasfemii-mondene-Daca-Gala-ar-fi-avut-ca-tematica-Islamul-sau-problema-evreiasca-iadul-s-ar-fi-dezlantuit.-De-ce-e-OK-ca-o-gramada-de-celebritati-pe-jumatate-goale-sa-nu-mi-respecte-religia-mea-150758tml
@ines
Pentru ăștia cu boca, răsuflatu’ obositu’
https://www.youtube.com/watch?v=6CEv2IsQW3k
:))