Rihanna, Katy Perry şi alte vedete au purtat ţinute inspirate de zeiţe, îngeri, dar şi de Papă la Gala Met 2018, care a avut loc luni seară, în New York, ediţia având ca temă religia catolică, scrie Reuters.
https://www.usatoday.com/videos/news/nation/2018/05/07/madonna:-met-gala-theme-‘perfect’/34675963/
Statul se face ‘stăpân’ pe copii: Parlamentul a votat învăţământ obligatoriu de la 3 ani
Concluzie tulburatoare: masina autonoma Uber observase pietonul pe care l-a lovit mortal! De ce n-a oprit
Toți cei 40 de medici de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Oradea, în frunte cu șeful secției, dr. Hadrian Borcea, au demisionat pe fondul scandalului plafonării sporurilor. Plafonarea sporurilor reprezintă, de altfel, mărul discordiei în contextul protestelor recente din sistemul sanitar și al grevei generale anunțate pentru vinerea aceasta. Demisiile celor 40 de medici de la Oradea ar putea fi urmate și de demisiile a 70 de asistenți de la Unitatea de Primiri Urgențe, a declarat pentru HotNews.ro medicul Hadrian Borcea, care nu exclude posibilitatea ca demisii în bloc să aibă loc și la alte spitale din țară.
Negocieri prelungite la Palatul Victoria între reprezentanţii sindicaliştilor din Sănătate şi cei ai guvernului. La discuţiile începute la ora 10:00 a participat iniţial şi premierul Viorica Dăncilă, iar ulterior au rămas la întâlnire miniştrii sănătăţii, muncii şi finanţelor. Se caută soluţii pentru creşterea salariilor din sistem, soluţii care ar putea determina Federaţia Sanitas să renunţe la greva generală de vineri.
Campania naţională „Informare acasă! Siguranţă în lume!” a fost lansată oficial marţi, într-o ceremonie desfăşurată la Palatul Victoria, premierul Viorica Dăncilă subliniind că această iniţiativă reprezintă un prim pas făcut pentru prevenirea unor fenomene precum criminalitatea organizată şi „sclavia modernă”. Campania, coordonată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, are drept scop informarea cetăţenilor români asupra riscurilor la care se pot expune odată cu decizia de a căuta un loc de muncă, un program de studii sau de a se stabili în afara graniţelor României. Proiectul se derulează în două etape: prima – în lunile mai-iunie, destinată tinerilor, iar a doua – în septembrie-octombrie, destinată adulţilor.
Lipsa ploilor a uscat pământul iar culturile de cereale sunt în pericol. Este prea cald și plouă prea puțin. Pământul este deja prea uscat și în multe locuri culturile de cereale sunt în pericol. La 40 de kilometri de Iași, sistemele de irigații au fost pornite mai devreme cu o lună față de anii trecuți în speranța că vor salva recoltele. Acolo unde nu sunt irigații însă, nimeni nu știe ce va rămâne pe câmp dacă nu plouă.
TIFF 2018 reface ‘’Persoana’’ lui Ingmar Bergman cu Maia Morgenstern și Oana Pellea. În clipul oficial TIFF 2018, cele două actrițe îndrăgite din România apar pentru prima dată împreună pe marele ecran. Campania de imagine a celei de-a 17-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania reproduce posterul şi una dintre scenele iconice din capodopera lui Ingmar Bergman, Persona, potrivit site-ului oficial al tiff.ro. Mai exact, Maia Morgenstern o sărută până la sânge pe Oana Pellea!
Sandra Bullock, mesaj dur pentru societate. „Nu-mi spune mie ce pot sau nu să fac cu corpul meu”. Într-un interviu pentru InStyle, actriţa în vârstă de 53 de ani a răbufnit dorindu-şi să transmită societăţii un mesaj extrem de important prin care să-i facă pe oameni să înţeleagă că a da naştere unui copil nu este singura modalitate prin care poţi include un copil într-o familie.
Procurorul general al New York-ului, Eric Schneiderman, şi-a dat demisia după ce patru femei l-au acuzat de agresiune, scrie BBC. Decizia vine după ce The New Yorker a publicat un articol în care femeile îl acuzau pe Schneiderman că le-a lovit. Două dintre ele sunt foste iubite ale sale. Schneiderman, care neagă acuzaţiile, este un susţinător al mişcării #MeToo împotriva agresiunilor sexuale.
Oliver North, fost ofiţer american implicat în scandalul vânzărilor de arme către Iran pentru finanţarea rebelilor Contras în Nicaragua, răsunătorul scandal Irangate din anii ’80, va prezida NRA (National Rifle Association), puternicul lobby pro-arme din SUA, a anunţat această organizaţie, transmite AFP.
Google este pe cale să dezvăluie actualizări ale sistemului său de operare Android, care să permită mai bune sugestii de navigare bazate pe inteligenţă artificială în Google Maps și să împingă mai departe tehnologia realității augmentate, care acoperă o imagine a lumii reale cu imagini digitale.
Grupul Alibaba a cumpărat, marți 8 Mai, întregul capital social al platformei de comerț electronic Daraz Group, Rocket Internet din Asia de Sud. Platforma Daraz, fondată în Pakistan în 2012, operează pe piețele online din Pakistan, Bangladesh, Myanmar, Sri Lanka și Nepal si va continua să funcționeze sub aceeași marcă după ce a fost cumparată de Alibaba, au declarat cei de la Rocket Internet.
China îşi concentrează cofinanţarea pentru proiecte de construcţii în Europa Centrală şi de Est în Serbia, România şi Ungaria. China a cofinanţat proiecte de construcţii de 8,2 miliarde de euro în ECE în ultimii 10 ani, sau 0,7% din PIB-ul regiunii în 2017, aproape 90% dintre acestea fiind realizate în Serbia, Ungaria şi România, relevă un raport realizat de grupul austriac Erste, potrivit Seenews.com.
Unii dintre marii afaceriști americani nu văd cu ochi buni criptomonedele dar iau în considerare tehnologia blockchain. Charles Thomas Munger nu are niciun respect pentru cei care tranzacţionează bitcoin, moneda din spatele tehnologiei blockchain, numindu-i ‘gunoaie imorale’. Warren Buffet, președintele companiei Berkshire Hathaway, o companie americană cu sediul în Omaha, Nebraska, ce deține numeroase subsidiare în domenii precum asigurări, construcții, mobilă și transporturi, vicepreşedintele companiei Berkshire Hathaway, Charles Thomas Munger şi Bill Gates, co-fondatorul Microsoft, au participat la un interviu mediat pe postul de ştiri american CNBC, în care au discutat despre criptomonede, bitcoin şi tehnologiile din spatele lor. Warren Buffett a comparat bitcoin cu ‘otrava de şobolani’ iar Munger a spus: ‘Bitcoin este aur artificial fără valoare care, dacă ar avea succes, ar facilita o mulțime de activităţi ilicite’. Bill Gates spune că vede în blockchain o tehnologie foarte bună pentru partajarea bazelor de date și verificarea tranzacțiilor (din bazele de date se fac bani clasici, fiind un produs al vânzării-cumpărării), dar crede că Bitoin și ICO (fonduri pentru noi criptomonede) sunt lucruri speculative nebunești… fiind o clasă de active care nu produc nimic, un tip de investiţii pur teoretice. (Eu cred că din cauza jidanilor, din spatele lor, vorbesc aşa, pentru că criptomonedele fac băncile, cu întreaga lor reţea de jurişti, inutile, reţeaua blockchain este cea care autentifică şi autorizează totul, ca să înşeli pe cineva în blockchain va trebui să înşeli toată reţeaua iar dezvoltatorii din sfera tehnologiei blockchain iau în considerare un sistem de recompense bazat pe ‘tokene’ care să poată fi tranzacţionate şi prin băncile clasice, probabil o încercare forţată de a salva unele bănci clasice într-un viitor nu prea îndepărtat. Un exemplu de reţea blockchain: microcipezi toţi peştii Ton din mări şi oceane, aceştia vor avea o etichetă unică, o serie, apoi toate seriile puse în reţea blockchain şi astfel poate fi urmărit orice peşte Ton cipuit din reţea, începând cu locul în care a fost prins până în farfurie).
Frutarom, o companie israeliană care produce arome și mirosuri pentru alimente și băuturi, a fost achiziționată pentru 7,1 miliarde de dolari de către firma americană International Flavors & Fragrances sau IFF.
https://www.jta.org/2018/05/07/news-opinion/israeli-firm-frutarom-acquired-7-1-billion-deal
Produs unic în lume. O orădeancă a creat ‘fructonata’, un concentrat raw-vegan din fructe. O tânără din Oradea, Simona Bişboacă, cercetător în industria alimentară, a creat un preparat din fructe, unic în lume. Se numeşte ‘fructonată’ şi o prepară într-o mică fabrică, din afine, cireşe şi portocale. Recent, produsul a fost prezentat cu mare succes la un târg de profil din Anglia. (Şi se jură că nu fură, dar am prins-o cu… ‘fructonata’-n gură ;)) M-am săturat până peste cap de şarlataniile pe bandă rulantă din România). Simona Bişboacă a mai inventat şi alte ‘chestii’, cum ar fi ‘extractul din resturi de struguri’, care întârzie îmbătrânirea, ‘propolisul dizolvat în apă’ sau ‘marmelada crudă’.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a acuzat marţi Iranul că desfăşoară ‘arme foarte periculoase’ în Siria în cadrul unei campanii de ameninţare a Israelului, transmite Reuters. Iranul ”pledează în mod deschis, zilnic, pentru distrugerea, pentru eliminarea Israelului de pe faţa Pământului şi recurge la o agresiune constantă împotriva noastră”, a declarat Netanyahu în timpul unei vizite în Cipru. Netanyahu a fost în Cipru pentru discuții cu premierii Greciei și a Ciprului despre un eventual gazoduct care să plece din Israel via Cipru, Grecia și care să alimenteze UE.
Soţiile militarilor americani au fost ameninţate de către hackeri ruşi care pretindeau că sunt membrii ISIS. Associated Press a găsit dovezi că soţiile militarilor americani nu au fost vizate de jihadiști, ci de același grup de hackeri ruși care ar fi intervenit în alegerile americane și a expus e-mailurile președintelui campaniei prezidențiale, din 2016, a lui Hillary Clinton, John Podesta.
În chiar ziua învestirii, președintele Rusiei a semnat un decret în care enunță principalele obiective de dezvoltare ale națiunii pe durata mandatului său. Documentul conține un set de linii directoare care cuprind aspectele economice, sociale, ecologice, științifice și altele.
https://ro.sputnik.md/Rusia/20180507/19033968/putin-proiect-tara-2024.html
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a condamnat „orice manifestare a intoleranței și antisemitismului” în țara sa, după o serie de evenimente neo-naziste și alte recente evenimente antisemite de acolo.
https://www.timesofisrael.com/ukrainian-president-condemns-intolerance-and-anti-semitism/
Gafă în timpul unei cine la care au participat premierul japonez Shinzo Abe și cel israelian Benjamin Netanyahu după ce un celebru bucătar israelian a servit ciocolată într-un pantof, relatează Jerusalem Post. Diplomații japonezi s-au arătat consternați în urma unei cine în timpul căreia desertul a fost servit într-un pantof, o adevărată gafă culturală deoarece pantofii sunt disprețuiți în cultura japoneză.
Diplomaţii ruşi şi japonezi se vor întâlni la Moscova pe 11 Mai. Miniștrii de externe japonezi și ruși vor organiza consultări la Moscova pe 11 mai, ca parte a pregătirilor pentru vizita viitoare a primului ministru japonez Shinzo Abe în Rusia, a declarat marți diplomatul japonez Taro Kono, la o conferință de presă de la Tokyo. TASS
Japonia și Coreea de Nord ar trebui să înceapă discuțiile pentru a normaliza relațiile dintre cele două țări și pentru a contribui la pace și stabilitate în regiune, a declarat luni președintele sud-coreean, Moon Jae-in, citat de Reuters.
Kim Jong Un s-a întâlnit cu preşedintele chinez Xi Jinping în nordul-estul Chinei – o vizită-surpriză, cu câteva săptămâni înaintea unui summit prevăzut între liderul nord-coreean şi preşedintele american Donald Trump, a anunţat marţi presa de stat chineză, relatează AFP.