O poveste cu tâlcuri dramatice s-a petrecut anul trecut, ajungând însă în presă abia anul acesta. O companie bosniacă de componente auto, furnizor al marelui concern german Volkswagen, a îndrăznit să răspundă nerespectării unor obligații contractuale de către acesta cu întreruperea livrărilor. Forțat de pierderile pe care le înregistra, VW s-a înțeles până la urmă cu compania bosniacă, dar, ca pedeapsă, a scos-o dintre furnizori din anul următor. Cazul a ajuns în presă și cunoscuta revistă germană Bild l-a prezentat în cheia „nu muști mâna care te hrănește!“. O liotă întreagă de menestreli din diferite țări, inclusiv din România, ai colonialismului vest-european și multinațional au reluat mediatizarea cazului în cheia respectivă, în atenția periferiilor recalcitrante: iată ce vă așteaptă dacă protestați cumva! Ba, intrate pe mâna trădătorilor de neam și țară de prin colonii, relatările privind cazul cu pricina au ajuns să prilejuiască nu numai avertismente despre soarta nefericită ce-i poate paște pe cei care nu se înregimentează fără crâcnire, dar și excursuri savante despre mâncarea pe care o oferă multinaționalele salahorilor lor (indiferent dacă state, companii private sau pur și simplu angajați) și despre lipsa oricum de alternativă dacă statutul de salahor nu le convine!
Adică, dacă nu-ți dă de mâncare colonialistul, tu, colonie, riști să mori și, decât să mori, mai bine îi pupi mâna stăpânului! Această mizerie este vehiculată în diferite variante: ce șanse ai tu Polonie sau Românie fără investiții străine (citește occidentale) sau ce dracu’ făceai dacă nu intrai în UE: te aruncai în brațele rusului ori mâncai scovergi?!
Condamnat în poziția cățelușului care dacă nu-i dă vreun stăpân de mâncare ar urma să moară de foame, țările est-europene, căci despre ele este vorba în chestiune, ar fi chiar idioate să muște mâna care le hrănește! Întrucât, să fie clar: proverbul cu pricina este pe deplin valabil! Proverbul este proverb și tâlcul lui de necontestat vine din străfundurile experienței istorice. Numai că nu despre asta e vorba în ecuație! Cățelușul bosniac nu s-a împăcat cu condamnarea pe care i-a trasat-o șenila germană și nu pentru că ar fi el mai cu moț sau pentru că ar fi avut iluzia, desigur deșartă, că s-ar împiedica de el șenila germană, ci pentru că a avut cutezanța de a atrage atenția, cu propriul sacrificiu, asupra imensei, inimaginabilei demagogii cu care actualii stăpâni ai economiei mondiale – în timp ce vorbesc de democrație, corectitudine politică și dezvoltare prin globalizare – îi calcă în picioare pe sclavii lor într-adevăr multinaționali, în ale căror rânduri est-europenii s-au adăugat în ultimele două decenii mai vechilor africani, asiatici și latino-americani. Poate cel mult cățelușul bosniac să se fi încumetat să facă ce-a făcut și în ideea, probabil de asemenea deșartă, că, în condițiile acestei nesfârșite demagogii, s-o găsi cineva, tocmai în numele valorilor trâmbițate, să-i țină partea!
Mai ales că dreptatea era de partea lui și a împilaților cățeluși de pretutindeni! Cu atât mai mult cu cât tâlcul proverbului nu era câtuși de puțin pus în discuție. Căci miliarde de cățeluși – bosniaci, români, polonezi, marocani, indieni, vietnamezi etc. – sunt cei ce hrănesc multinaționalele și prosperitatea acestora (scârboasă tocmai pentru că este pe seama altora), și nici pomeneală cumva invers! Forța de muncă ieftină, grotesc remunerată a cățelușilor este izvorul „rentabilității“ de care fac atât caz multinaționalele. Cățelușul nici nu poate mușca mâna care-i dă de mâncare pentru că tocmai bietul de el este cel care-i dă de mâncare stăpânului scrobit, dar odios.
Și multinaționalele, forma actuală a colonialismului celui mai veros, știu bine aceste lucruri. Ca și menestrelii lor de pretutindeni! Și tocmai de aceea au reacționat atât de prompt, de abrupt și de parșiv! S-au grăbit să-l condamne încă o dată pe bietul cățeluș bosniac, care era deja pus la zid de șenila germană, acuzându-l că a mușcat mâna care-l hrănea, dar nu pentru că era așa, ci pentru ca nu cumva vreun alt cățeluș, cine știe de pe unde, să îndrăznească a-și cere dreptatea.
Cățelușul bosniac poate a mizat și pe o solidaritate a cățelușilor de pretutindeni. Că n-a avut parte de ea este o altă problemă! E păcat! Dramatic de păcat! Subjugarea cățelușilor a ajuns însă revoltător de murdară și devine mereu mai grețoasă pe măsură ce rapacitatea ei nu este asociată cu o opresiune recunoscută în clar, indiferent cât de sugrumătoare ar fi, ci cu o mereu mai scabroasă demagogie, care, întru sfidarea lui Dumnezeu, vorbește de democrație și dezvoltare! Astfel încât cățelușul bosniac va putea fi, nu după mult timp, arhievocatul deschizător de noi drumuri în cernita istorie a colonialismului mondial. În mod sigur, dar absolut sigur, cățelușii români vor fi ultimii pe un eventual nou drum, căci, până la sfinții colonialismului european și mondial, îi oprimă înghesuiala de trădători de neam și țară din România actuală.
2 mai 2018 Ilie Serbanescu