X

Nu îl sprijin pe monahul Sava, deoarece face acum ce a zis la Bănceni, în 2016, că nu trebuie făcut, ca să nu ieșim din Biserică

de teolog Mihai-Silviu Chirilă

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Dracul te așteaptă în altă parte să îți spună:
“Tu e
ști tare cuminte, tare sfânt, tu ești cel mai drept dintre toți”.
Ca să te prindă în labele lui și s-a terminat cu mântuirea ta.

În noiembrie 2016, la Bănceni, a avut loc o conferință a monahului Sava Lavriotul, la care a participat mulțime de popor din România, din Ucraina. La acea conferință s-au spus unele lucruri importante, asupra cărora la acea vreme am căzut cu toții de acord.

Monahul Sava a adus atunci câteva explicații pertinente cu privire la unele aspecte ale luptei antiecumeniste cu care ne confruntăm și în zilele noastre. Din păcate, constatăm că face acum aproape tot ceea ce a spus atunci că nu trebuie făcut, pentru a nu cădea în schismă și a ieși în afara Bisericii. Din acest motiv purtăm acest schimb de replici, nu pentru a ne dușmăni și a ne certa, cum greșit înțeleg unii, ci pentru a înțelege ce s-a întâmplat în toată această perioadă și cum se face că noi am rămas fideli ideilor enunțate la Bănceni, iar cuvioșia sa, care dădea atunci răspunsurile corecte, acum le pune în practică exact invers.

Dacă părintele Sava mi-a transmis public că mă iubește cu o dragoste frățească, îi răspund că îmi este dor de acel părinte Sava de la Bănceni și din primele conferințe din România și nu îl înțeleg deloc pe cel de acum, care conlucrează cu o grupare agresivă și radicală, mânată de patimi omenești și de lucrări ale unor duhuri despre care vorbește Înaltpreasfințitul Longhin în materialul de mai jos. Această grupare desconsideră principiile pe care le-a enunțat la începutul acestei lupte părintele Sava, vitale pentru biruința Ortodoxiei împotriva ecumenismului. În acest moment, mă văd pus în situația de a-l apăra pe monahul Sava de la Bănceni și din primele conferințe din România de monahul Sava care acum contrazice tot ce a spus și făcut atunci.

Prezentăm în acest material câteva gânduri ale monahului Sava, din noiembrie 2016, cu privire la episcopul Artemie și situația din Serbia, la relația Înaltpreasfințitului Longhin cu mitropolitul Onufrie, la mărturisirea pe care o face Biserica Bulgară, la neaplicarea principiului vaselor comunicante și la modul corect de a întrerupe pomenirea.

Pentru coerența textului și pentru a înțelege mai bine, am adăugat între paranteze [] precizările suplimentare făcute de traducător, părintele protopresbiter Matei Vulcănescu, care făcea adăugirile știind gândirea de atunci a părintelui Sava, comună tuturor luptătorilor antiecumeniști din Grecia. Era epoca în care monahul Sava colabora cu părintele Zisis, cu părintele Manolis, cu părintele Matei și cu toți ceilalți teologi ai Greciei și cu marii duhovnici ai Sfântului Munte, care duc acum lupta teologic corectă în Grecia. De asemenea, am pus între paranteze [] unele cuvinte pentru a sprijini înțelegerea corectă a textului.

Mulțumesc părintelui Cosmin Tripon pentru munca de cercetare în arhive, fără de care nu s-ar fi putut face această demonstrație.

La minutul 1h:56:15, monahul Sava răspunde unei întrebări din sală referitoare la episcopul sârb Artemie. Iată întrebarea:

În Serbia aproape tot sinodul local s-au pronunțat împotriva hotărârilor sinodului din Creta și numai patriarhul a fost pentru. Preasfințitul Artemie, care este ucenic de-al Sfântului Iustin Popovici, are zeci de ani în această lucrare împotriva ecumenismului, deja mai are încă doi episcopi1, popor, monahi și monahii, și cred că noi ar trebui să strângem rândurile și cu ei, să facem cumva o comuniune…

Răspunsul monahului Sava cu privire la episcopul Artemie începe cu avertismentul “Atenție!:

Atenție! Noi încercăm să ținem canoanele Bisericii. Într-o discuție pe care am avut-o cu episcopul, am spus următorul lucru: “Canoanele s-au dat de către Sfinții Părinți nu pentru a-l condamna pe eretic fără dragoste și fără milă, ci pentru a-i readuce cu dragoste pe eretici și pentru a apăra turma. Deci noi suntem obligați să ținem canoanele. Nu putem să le călcăm în picioare noi, care se presupune și susținem că suntem ortodocși”.

Episcopul Artemie, pe care eu îl iubesc foarte mult și îl cunosc și este ortodox, a făcut hirotonie de unul singur. Acest lucru este condamnat de canoane. Noi nu putem să fim de acord atunci când un canon este călcat în picioare…

Cel ce a pus întrebarea a adăugat:

Excepție…

Răspunsul monahului Sava:

Din păcate, așa-numiții stiliști, cei care s-au rupt de Biserica Ortodoxă datorită calendarului vechi, au făcut același lucru în Grecia, spunând că fac excepție și au ajuns acum să fie în schismă cu Biserica. Eu nu îl condamn pe Artemie, dar pentru că așa spune canonul [1 apostolic, n.red.], noi așa trebuie să facem. Trebuie să avem încredere că Hristos este Cel care salvează Biserica și nu noi.

Pe lângă aceasta, să nu uităm că există și alți episcopi care mărturisesc. Nu putem noi să spunem: soluția este Artemie. Vedeți că și episcopul Longhin merge până acolo unde spun canoanele: oprește pomenirea, așa cum spun Părinții, nu face nimic mai mult.

Pentru că atunci când începem să sărim canoanele, chiar ecumeniștii ne vor acuza de acest lucru. Oare nu are Hristos putere ca să dea soluție în Biserica Lui? Vă mai spun ceva. Dacă trăim vremea antihristului și nu se va face un sinod care să condamne, noi ce vom face? Nu vedem clar că mergem către antihrist? Eu cred că suntem în vremea antihristului. Nu dogmatizez, e doar părerea mea, nu voi spune niciodată că vine antihristul acum sau aici… Numai din faptul că înțelegem că sunt puțini episcopii care urmează exact sfintele canoane și care se opun în modul cel mai clar. așa cum face episcopul Longhin, înțelegem că aceasta este epoca antihristică.

De aceea noi trebuie să facem ceea ce Duhul Sfânt ne-a arătat prin Sfintele Canoane să facem. Respectăm Sfintele Canoane și așteptăm ca Hristos să vorbească.

Vreau să fac o paranteză: Sfântul Maxim, Sfântul Teodor și toți sfinții care au întrerupt pomenirea au mers numai până acolo, nu mai departe. Nu și-au făcut o Biserică separată. Ei au încercat prin sinoadele lor să lupte, să mărturisească.

Deși nu sunt de acord cu Artemie, eu îl iubesc, este un mărturisitor…

La afirmația:

Și dacă au intervenit alți episcopi, să zicem din diaspora și au hirotonit acei episcopi? Nu știm noi exact ce s-a întâmplat…

Monahul Sava răspunde:

El însuși a mărturisit [există video în care el însuși reconoaște că a hirotonit singur – precizare traducător păr. Matei Vulcănescu]: Ce să facem, suntem în timp de erezie [și eu am rămas singura Biserică – precizare traducător păr. Matei Vulcănescu]”. Numai că este clar canonul. Dacă ar fi existat în canoane scris că în timp de erezie un singur episcop poate hirotoni alt episcop… [dar canonul nu zice lucrul acesta – precizare traducător păr. Matei Vulcănescu].

Din aceste replici putem trage următoarele concluzii:

  1. Monahul Sava avea încă de pe atunci într-o relație personală cu episcopul Artemie, pe care încerca să îl convingă să revină la starea canonică și să repare eroarea hirotonirii episcopilor de unul singur. Dacă nu a reușit atunci nimic, de ce a crezut acum că va avea mai mulți sorți de izbândă?
  2. Spune că gestul episcopului Artemie este condamnat de Sfintele Canoane. Dacă este așa, cum susține că nu este în schismă?
  3. Afirmă că nu poate spune că soluția este comuniunea cu episcopul Artemie, indicând existența și a altor episcopi mărturisitori. Unul dintre ei fiind episcopul Longhin, la care s-a uitat în momentul în care a spus aceste cuvinte, dacă îmi aduc bine aminte, ceea ce l-a determinat pe părintele Matei să afirme în cuvinte ceea ce monahul Sava a afirmat din gesturi.
  4. Afirmă corect că sfintele canoane nu s-au dat pentru a-i blestema și condamna pe eretici fără dragoste și milă, ci pentru a-i readuce la Hristos. În altă parte, mai jos, arată și faptul că poporul trebuie pregătit temeinic pentru a se întrerupe pomenirea, pentru ca el să știe ce trebuie făcut, iar lucrarea să aibă rezultatul scontat. Cum se împacă aceste afirmații cu deciziile întâlnirii de la Roman, din ianuarie 2018, pe care a patronat-o, în care s-a hotărât că toți cei ce nu au întrerupt pomenirea sunt eretici, fără nicio distincție și, în general, cum se împacă cu retorica agresivă a celor din grupul pe care îl conduce în România?

Imediat după intervenția monahului Sava, Înaltpreasfințitul Longhin a intervenit (la minutul 2h:04:31) confirmând că nu putem încălca Sfintele Canoane, că nu putem să ieșim din Biserică, pentru că asta doresc și ecumeniștii, să scape de noi.

IPS Longhin a atras atenția asupra pericolului extrem de grav pe care îl reprezintă căderea sub ispita demonului mândriei, care ne dă impresia că numai noi suntem drepți, numai noi suntem ortodocși, numai noi ne mântuim. Acest demon a ispitit pe foarte mulți dintre cei ce aplică acum ceea ce cred a fi “acrivie”.

Înaltpreasfinția Sa a avertizat și asupra pericolului de a considera Biserica locală în care ne aflăm ca eretică și de a afirma că nu mai avem nimic de-a face cu ea.

Iată cuvintele înaltului ierarh:

Toți cei a căror pomenire am oprit-o vor să ne vadă ieșiți din Biserică. Asta ar fi biruința lor. Atunci noi încălcăm canoanele Bisericii și am ieșit din Biserică. Noi nu plecăm nicăieri. I-am spus și patriarhului, așa știu toți, că noi suntem în Biserică, ei s-au dus, ei ne-au vândut, ei ne-au părăsit. Niciodată să nu îngăduiți să spună cineva “eu am ieșit din Biserica asta, că e eretică”. Noi în Biserica în care am fost suntem și vom rămâne veșnic. Aceasta este Biserica, cu toate canoanele, dogmele, cu Sfinții Părinți. Biserica este bună, învățătura, dar ei așteaptă să plecăm, să ne ducem.

Este vremea mărturisirii și apărării Ortodoxiei curate. Dracul te așteaptă în altă parte să îți spună: “Tu ești tare cuminte, tare sfânt, tu ești cel mai drept dintre toți”. Ca să te prindă în labele lui și s-a terminat cu mântuirea ta.

De aceea, îi rog pe toți părinții: fiți foarte răbdători, cereți multă înțelepciune de la Bunul Dumnezeu. Noi nu avem nimic de făcut decât de a apăra tot ce am primit până astăzi… Nu vă grăbiți să faceți ceva, să rupeți. Întrerupeți pomenirea, pentru că nu recunoaștem ereziile, pe care le aduc ei peste noi.

Noi ne-am luptat foarte mult când ne întâlneam la sinod. Toți spuneau “dar ce să facem, mâine ne dă jos de pe catedră [tronul episcopal – n. red.] și ne trimite în Siberia”. Vladica Onufrie a spus: “E bine și în Siberia. Oriunde ne-ar duce, este Dumnezeu”.

Vă rog din suflet pe toți să aveți răbdare. Pentru că în Rusia deja au început să se rupă. Au hirotonit preoți alții străini, eu nu vreau să dau nume. Aceștia [preoții hirotoniți în străinătate – n. red.] au venit în Rusia și au făcut altă ruptură în Biserică: au spus că ei sunt cei drepți, unii spun că sunt eparhia Ierusalimului ceresc, alții spun că ei îl așteaptă pe împăratul, dar nu știm care împărat, că și antihrist va fi împărat. Au început să îi ducă pe oameni vânturile și valurile.

[…] Vladica Onufrie așa a spus: “Mărturisiți credința, apărați curăția Ortodoxiei. Nu vă lăsați, că vremurile sunt foarte grele”. S-au primit aici multe scrisori cu învinuiri la adresa vlădicăi Onufrie. Fraților, dacă nu era vladica Onufrie astăzi, în capul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, nici Biserica nu mai era. Credeți-mă, noi știm tot ce a fost pregătit. Acesta este omul lui Dumnezeu, despre care voi nu știți cât luptă, cât suferă, cât rabdă. Rugați-vă lui Dumnezeu, pentru că atâta vreme cât va fi el, este o nădejde. Apoi, vai de noi, ce va veni asupra noastră.

La minutul 02h:13:46, părintele Matei Vulcănescu anunță decizia Bisericii Bulgare de a nu recunoaște sinodul din Creta:

Aseară am primit o scrisoare pe mail de la Secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Bulgariei. Biserica Bulgară a hotărât: nu acceptă minciuno-sinodul din Creta, îl respinge în mod oficial, spune că nu e nici mare, nici sfânt, ci este împotriva învățăturii Sfinților Părinți. Biserica Bulgară nu îl va accepta în veac (audiența aplaudă).

Din sală se pune o întrebare:

Biserica Bulgară a spus că întrerupe pomenirea, că nu recunoaște, dar să treacă la fapte, să întrerupă pomenirea celorlalți patriarhi. Face lucrul acesta?

Răspunsul monahului Sava:

Este foarte bună întrebare. Dar am și eu un răspuns foarte bun la ea: bineînțeles că ce ați spus e foarte corect și modul în care această Biserică mărturisește Ortodoxia [ar trebui] să întrerupă pomenirea. Dar trebuie să avem și răbdare. Trebuie să îi ajutăm pe oameni să înțeleagă erezia, ușor, ușor să facă ce trebuie să facă.

Gândiți-vă, [cum ar fi] acum să i se spună episcopului Longhin că îl pomenește pe mitropolitul Onufrie, care îl pomenește pe Kirill [deci, prin ricoșeu, îl pomenește pe Bartolomeu – precizare traducător păr. Matei Vulcănescu]. Ceea ce face episcopul Longhin este corect. De ce? Pentru că Onufrie este ortodox, și dacă nu îl va sprijini pe [mitropolitul] Onufrie [episcopul] Longhin și orice alt Longhin, cine îl va ajuta pe [mitropolitul] Onufrie? Ceea ce face episcopul Longhin este cu mult discernământ.

Sigur că ar fi fost frumos ca Biserica Bulgară să rupă comuniunea cu celelalte patriarhii. Trebuie să avem încredere că dacă au făcut acest mare pas, ușor, ușor vor ajunge și la conștiința aceasta.

Episcopul Longhin face ceea ce ar fi trebuit să facă și alți episcopi: mărturisește, păzește turma și îl ajută pe mitropolitul Onufrie. Să ne gândim puțin. Știți ce presiuni fac asupra acestor oameni?

Din aceste cuvinte reținem că:

  1. Episcopul Longhin face ceea ce ar trebui să facă și alți episcopi și are mult discernământ.
  2. Mitropolitul Onufrie este ortodox, iar episcopul Longhin face bine că îl ajută, neîntrerupând pomenirea sa.
  3. Biserica Bulgară a făcut un pas important și trebuie să avem răbdare ca să ajungă la conștiința întreruperii pomenirii patriarhilor ecumeniști.
  4. După cum se vede din fraza următoare, părinții atoniți îi sprijină pe mitropolitul Onufrie și pe episcopul Longhin.

Despre riscul căderii monahilor aghioriți într-o poziție greșită și consecințele asupra mântuirii tuturor celor ce îi urmează, părintele Sava spune:

Noi monahii aghioriți trebuie să fim foarte atenți, pentru că toți ochii sunt ațintiți asupra noastră. O singură mișcare greșită și vom lua toată lumea cu noi în iad… De aceea, noi părinții atoniți îi sprijinim și pe [mitropolitul] Onufrie, și pe [episscopul] Longhin. Noi facem ceea ce trebuie, dar este o greșeală să rupem legătura cu frații noștri care sunt în luptă la fel ca și noi.

Despre teoria vaselor comunicante spune:

Din păcate, acest gând îl au stiliștii [care în greacă se numește orthologismos, că dacă episcopul pomenește pe cutare, care pomenește pe cutare, te afli în legătură cu cutare – precizare traducător păr. Matei Vulcănescu]. Au zis că rupând comuniunea cu toți ceilalți devin ortodocși.

Eu în urmă cu patru luni pomeneam. Să îmi intre acest gând de mândrie în cap [că eu sunt ortodox, iar ceilalți nu? – precizare traducător preot Matei Vulcănescu]? Vă spun lucrul acesta pentru că avem informații sigure că ecumeniștii ne fac între noi discordie, ca să ne certăm între noi.

Discernământul care trebuie să însoțească întreruperea pomenirii îl demonstrează monahul Sava printr-un sfat personal pe care l-a dat episcopulu Vladimir de la Poceaev:

Vlădica Vladimir de la Poceaev mi-a explicat care este situația acolo și m-a întrebat ce să facă, să întrerupă pomenirea. Eu, care am întrerupt pomenirea, știți ce i-am răspuns: “Nu, Înaltpreasfinția Voastră, nu întrerupeți pomenirea. Mi-a spus: “De ce nu?”. I-am răspuns: “Dacă veți întrerupe acum pomenirea, poporul nu va înțelege, monahii nu vor înțelege ce ați făcut și nu veți reuși nimic. Va trebui să întrerupi pomenirea, dar nu acum, ci după ce vei informa poporul, după ce vei informa monahii, să înțeleagă motivul întreruperii, pentru că întreruperea pomenirii nu o faci numai pentru tine. O faci ca să te urmeze poporul pe drumul cel bun”.

Am venit aici să vă spunem că poporul trebuie să fie informat, să te înțeleagă, să aibă gândul tău, să mărturisiți și apoi să întrerupeți pomenirea.

1 Din informațiile pe care le-a publicat preotul Staicu, ca fiind transmise de o doamnă Sanja, din episcopia IPS Artemie, aflăm că episcopul Artemie a hirotonit trei episcopi.

Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

9 comentarii

  1. Cat se poate de clar,Slava Domnului ca adevarul a iesit la lumina,multumim din suflet pentru aceasta postare.

  2. 1. Bun duhul articolului. Este cu pace si indeamna la bunaintelegere. Acum este nevoie de linistire si o cat mai buna asezare duhovniceasca pentru cele ce vor urma. Domnul a randuit ca lucrurile sa se desfasoare treptat. Ceea ce s-a petrecut in Creta a ajutat la formarea unui nucleu antiecumenist care, cu ajutorul lui Dumnezeu, va fi varful de lance pentru apararea dreptei credinte atunci cand se vor face noi pasi spre ecumenism (si fiti siguri ca se vor face – de exemplu, se preconizeaza ca in curand CMB sa recunoasca „primatul” papal – papistasii inca nu sunt in CMB dar poate ca acesta va fi „cadoul” de bunvenit).

    2. Pentru ca fraza sa fie logica, va rog sa corectati „Monahul Sava avea încă de pe atunci într-o relație personală cu episcopul Artemie”.

    1. Bine punctat Alexandru…
      Dar pana cand crestinii vor intelege ca sunt usor manipulati de mai marii bisericii, se vor amagi ca fac ascultare si ca nu eii sunt vinoveti de ce se intampla..

      1. @Cyoby – Chiar daca se spune ca adevaratul pastrator al credintei este poporul sa stii „ca nu eii sunt vinoveti de ce se intampla..”, ca sa te citez, decat in masura in care nu au destula credinta, curatenie si smerenie pentru ca Dumnezeu sa le asculte rugaciunile si sa randuiasca pastori buni.

        Sa ai in vedere ca nu revolta noastra va salva Biserica ci Hristos si pentru rugaciunile noastre, desigur, care vor fi primite numai daca meritam. Asa ca nu este treaba mirenilor sa se ocupe de cele inalte pe care nu le cunosc ci a celor curati cu inima ce sunt luminati de Dumnezeu ca sa faca aceasta. Eu nu merg la macelar ca sa-mi repare masina si nici la frizer ca sa ma marturisesc.

        Sigur ca se cere fiecaruia sa aiba trezvie ca sa recunoasca greselile flagrante si, daca poate, sa se ingradeasca de erezie daca simte cu toata fiinta ca este cazul insa Sfintii Parinti au randuit ca verdictul final sa fie dat printr-un sinod sobornicesc care sa discearna si sa clarifice lucrurile iar cuvantul lui sa devina apoi litera de lege pentru toti. Aruncarea pisicii in zona laicatului este foarte periculoasa si nu poate iesi nimic bun din asta.

  3. HRISTOS A INVIAT!

    Foarte bun, relevant si obiectiv acest material!
    Trebuie ascultat cu mare atentie si urmata acesta Cale de mijloc, Calea Imparateasca.
    Este binevenit, este salvator. pentru ca sa inteleaga tot crestinul, ca IPS Longhin si IPS Onufrie sunt impreuna luptatori pentru Dreapta Credinta stramoseasca.
    Sa nadajduim ca toti, cei care cauta sincer Adevarul mantutor, vor intelege ca Dumnezeu ii va ajuta,si nu vor mai rataci in schisme si erezii.
    Afirmatiile făcute de monahul Sava, în noiembrie 2016, la Banceni, sunt rezultatul constatarilor pe care le-a făcut la fata locului, în mod direct,cu discernamant și în mod responsabil.
    Cum se justifica acest decalaj imens intre ceea ce s-a petrecut și a declarat în nioembrie 2016, la Banceni, și ceea ce s-a făcut în 22 ianuarie 2018, prin sinaxa de la Roman, și unde s-a ajuns acum, în luna mai 2018? Și ce și-au mai propus sa mai facă de acum încolo, pentru ca lucrurile NU merg spre bine !?
    În luna noiembrie 2017, un preot, apropiat al pr Staicu, a spus unei cunostinte într-o discuție particulară, ca – Banceniul trebuie sa cada!
    Tot ce s-a lucrat din toamna lui 2017, s-a lucrat necinstit și incorect fata de IPS Longhin și IPS Onufrie, și fata de toți care și-au pus încrederea în acești arhierei marturisitori.
    Acum, monahul Sava este combatut de propriile sale afirmații. Chiar dacă a suferit o schimbare intre timp, împreuna cu sustinatorii săi, era dator ca în mod corect sa meargă personal, sau în grup, la IPS Longhin și să-i expuna aceste noi schimbari și motivația lor documentata.
    Cum poate justifica monahul Sava atitudinea ce o are acum fata de IPS Longhin și IPS Onufrie, spre care a generat o campanie de denigrari și cuvinte calomnioase, chiar de la noi, romanii, pe care ne iubeste atât de mult,ca pe frați sai adevărați? Jicniri de care nu au fost scutiti nici măcar copiii orfani, crescuti la Banceni cu atâtea sacrificii, pr Staicu a vorbit foarte dur,calomnios si despre ei.
    Își va putea ierta monahul Sava toate acestea, le va putea indrepta?
    Dar și pe acelea, a celor pe care i-a incitat public spre toată aceasta tulburare și dezbinare? Cel putin site-ul Ortodoxos, laudat si ridicat in slavi de pr Staicu, are doar dezimformari,ura, critici dure,tendentioase si imagini, vesnic aceleasi imagini, cu care insulta si acuza pe IPS Onufrie si IPS Longhin, si pe dl teolog Silviu Chirila,cred ca astfel de oameni nu au suflet, sunt vanduti vrajmasului. La fel si pr Staicu, nu se mai satura de vorbe desarte,pline de venin si rautate. Ne-am saturat de astfel de pesonaje, care sunt recunoscute pretutindeni prin rautatea excesiva cu care isi fac loc cu coatele la mai multa apreciere,si veninul cu care improsca pe fiecare, sa-l anihileze. Iar site-ul Invataturile Sf Parinti si-a permis, sa-l faca eretic si inselat pe Printele Iustin,in mod revoltator, pe care pur si simplu l-au desfiintat prin judecati dureroase si interpretari scandaloase,cu maxima inconstienta.
    Dar,fenomenul acesta de tradare, a monahului Sava, a generat mult mai multe rautati,discutii,durere,boli, lacrimi,deznadejde,certuri in familie si despartiri etc.
    Acum nu mai sunt valabile sfaturile pe care le-a dat in 2016, pentru – rabdare, precautie, pregatirea clerului și a credinciosilor pentru a nu ieși din Biserica? Sau, a fost doar o manipulare pentru a deveni credibil? Apoi, premeditat, si-a ales cei mai jalnici colaboratori. Dumnezeu le va scoate pe toate la iveala, daca nu acum, la Infricosata Judecata, unde se va vedea toata lucratura cea ascunsa, si unde isi va primi plata fiecare.
    Greu e sa te lupți cu Adevărul!
    Opriți-va deci, fraților!
    Propriile voastre cuvinte și fapte va vor condamna, precum și graba, nechibzuinta, lipsa de sfatuire atât de necesare acum, mai mult ca oricând.
    Cereți iertare celor pe care i-ați denigrat și napastuit!
    Nu uitați dragostea cu care ați fost primiti întotdeauna la Banceni și vedeți în ce fel ați răspuns. De ce nu au fost consultati toti ceilalti clerici si monahi din tara asupra acestor schimbari de grup? Totul s-a lucrat tacit si pe ascuns,din ce motiv si cu ce scop?
    Ne pare rau ca din bucuria ce o aveam la inceput, simpatia si respectul fata de monahul Sava, acum, dupa ce a facut atata vrajba si dusmanie intre frati, a adus atatea lacrimi, durere si tulburari, il privim cu suspiciune si neincredere, ba mai mult cu repulsie si indignare, cu dezamagire profunda!
    Asadar, sa ne ferim fratilor de darurile grecilor!

    Ne ramane rugaciunea si increderea numai in Dumnezeu!

    El nu a parasit si nu a inselat pe nimeni, niciodataI

    IPS Longhin,care se roaga pentru noi, ne-a sfatuit, ne-a incurajat si ne-a spus sincer ca, problemele noastre se rezolva doar aici, in tara, nu in alta parte, nu de altii, ci de catre noi, in tara noastra!!
    Numai noi, aici, in tara ne putem rezolva problemele de suflet, grave si dureroase, legate de Credinta noastra Ortodoxa, stramoseasca. Cu rugaciune, cu smerenie, cu post, cu vorbe frumoase si curate, cu dragoste intre frati, sa fim exemplu pentru toti, cei care nu au inteles inca rostul apararii Credintei.
    Sa nu-i facem eretici sau altfel, ca sunt fratii nostri, ci sa-i iubim, sa le vorbim nu cu dusmanie sau ura, sa-i imbratisam cu drag si sa-i asteptam sa vina si ei, pentru ca la sfarsit sa ne putem mantui cu totii.
    Asa sa ne ajute Dumnezeu!

  4. HRISTOS A INVIAT!

    Foarte bun, relevant si obiectiv acest material!
    Trebuie ascultat cu mare atentie si urmata acesta Cale de mijloc, Calea Imparateasca.
    Este binevenit, este salvator. pentru ca sa inteleaga tot crestinul, ca IPS Longhin si IPS Onufrie sunt impreuna luptatori pentru Dreapta Credinta stramoseasca.
    Sa nadajduim ca toti, cei care cauta sincer Adevarul mantutor, vor intelege ca Dumnezeu ii va ajuta,si nu vor mai rataci in schisme si erezii.
    Afirmatiile făcute de monahul Sava, în noiembrie 2016, la Banceni, sunt rezultatul constatarilor pe care le-a făcut la fata locului, în mod direct,cu discernamant și în mod responsabil.
    Cum se justifica acest decalaj imens intre ceea ce s-a petrecut și a declarat în nioembrie 2016, la Banceni, și ceea ce s-a făcut în 22 ianuarie 2018, prin sinaxa de la Roman, și unde s-a ajuns acum, în luna mai 2018? Și ce și-au mai propus sa mai facă de acum încolo, pentru ca lucrurile NU merg spre bine !?
    În luna noiembrie 2017, un preot, apropiat al pr Staicu, a spus unei cunostinte într-o discuție particulară, ca – Banceniul trebuie sa cada!
    Tot ce s-a lucrat din toamna lui 2017, s-a lucrat necinstit și incorect fata de IPS Longhin și IPS Onufrie, și fata de toți care și-au pus încrederea în acești arhierei marturisitori.
    Acum, monahul Sava este combatut de propriile sale afirmații. Chiar dacă a suferit o schimbare intre timp, împreuna cu sustinatorii săi, era dator ca în mod corect sa meargă personal, sau în grup, la IPS Longhin și să-i expuna aceste noi schimbari și motivația lor documentata.
    Cum poate justifica monahul Sava atitudinea ce o are acum fata de IPS Longhin și IPS Onufrie, spre care a generat o campanie de denigrari și cuvinte calomnioase, chiar de la noi, romanii, pe care ne iubeste atât de mult,ca pe frați sai adevărați? Jicniri de care nu au fost scutiti nici măcar copiii orfani, crescuti la Banceni cu atâtea sacrificii, pr Staicu a vorbit foarte dur,calomnios si despre ei.
    Își va putea ierta monahul Sava toate acestea, le va putea indrepta?
    Dar și pe acelea, a celor pe care i-a incitat public spre toată aceasta tulburare și dezbinare? Cel putin site-ul Ortodoxos, laudat si ridicat in slavi de pr Staicu, are doar dezimformari,ura, critici dure,tendentioase si imagini, vesnic aceleasi imagini, cu care insulta si acuza pe IPS Onufrie si IPS Longhin, si pe dl teolog Silviu Chirila,cred ca astfel de oameni nu au suflet, sunt vanduti vrajmasului. La fel si pr Staicu, nu se mai satura de vorbe desarte,pline de venin si rautate. Ne-am saturat de astfel de pesonaje, care sunt recunoscute pretutindeni prin rautatea excesiva cu care isi fac loc cu coatele la mai multa apreciere,si veninul cu care improsca pe fiecare, sa-l anihileze. Iar site-ul Invataturile Sf Parinti si-a permis, sa-l faca eretic si inselat pe Printele Iustin,in mod revoltator, pe care pur si simplu l-au desfiintat prin judecati dureroase si interpretari scandaloase,cu maxima inconstienta.
    Dar,fenomenul acesta de tradare, a monahului Sava, a generat mult mai multe rautati,discutii,durere,boli, lacrimi,deznadejde,certuri in familie si despartiri etc.
    Acum nu mai sunt valabile sfaturile pe care le-a dat in 2016, pentru – rabdare, precautie, pregatirea clerului și a credinciosilor pentru a nu ieși din Biserica? Sau, a fost doar o manipulare pentru a deveni credibil? Apoi, premeditat, si-a ales cei mai jalnici colaboratori. Dumnezeu le va scoate pe toate la iveala, daca nu acum, la Infricosata Judecata, unde se va vedea toata lucratura cea ascunsa, si unde isi va primi plata fiecare.
    Greu e sa te lupți cu Adevărul!
    Opriți-va deci, fraților!
    Propriile voastre cuvinte și fapte va vor condamna, precum și graba, nechibzuinta, lipsa de sfatuire atât de necesare acum, mai mult ca oricând.
    Cereți iertare celor pe care i-ați denigrat și napastuit!
    Nu uitați dragostea cu care ați fost primiti întotdeauna la Banceni și vedeți în ce fel ați răspuns. De ce nu au fost consultati toti ceilalti clerici si monahi din tara asupra acestor schimbari de grup? Totul s-a lucrat tacit si pe ascuns,din ce motiv si cu ce scop?
    Ne pare rau ca din bucuria ce o aveam la inceput, simpatia si respectul fata de monahul Sava, acum, dupa ce a facut atata vrajba si dusmanie intre frati, a adus atatea lacrimi, durere si tulburari, il privim cu suspiciune si neincredere, ba mai mult cu repulsie si indignare, cu dezamagire profunda!
    Asadar, sa ne ferim fratilor de darurile grecilor!

    Ne ramane rugaciunea si increderea numai in Dumnezeu!

    El nu a parasit si nu a inselat pe nimeni, niciodataI

    IPS Longhin,care se roaga pentru noi, ne-a sfatuit, ne-a incurajat si ne-a spus sincer ca, problemele noastre se rezolva doar aici, in tara, nu in alta parte, nu de altii, ci de catre noi, in tara noastra!!
    Numai noi, aici, in tara ne putem rezolva problemele de suflet, grave si dureroase, legate de Credinta noastra Ortodoxa, stramoseasca. Cu rugaciune, cu smerenie, cu post, cu vorbe frumoase si curate, cu dragoste intre frati, sa fim exemplu pentru toti, cei care nu au inteles inca rostul apararii Credintei.
    Sa nu-i facem eretici sau altfel, ca sunt fratii nostri, ci sa-i iubim, sa le vorbim nu cu dusmanie sau ura, sa-i imbratisam cu drag si sa-i asteptam sa vina si ei, pentru ca la sfarsit sa ne putem mantui cu totii. Asa ne-a sfatuit IPS Longhin, cu drag si cu durere in suflet, pentru tot ce se intampla fiecarui om, binecredincios, care isi pune problema mantuirii si a ales Calea Marturisirii.
    Asa sa ne ajute Dumnezeu!

  5. HRISTOS A INVIAT!

    Excelent articolul ,care reaminteste pozitia avuta intr-o vreme a Monahului Sava ,omniprezent in toate tarile ,in care lupta antiecumenista s-a conturat deja,si a pozitiei IPS Longhin,verticala si neschimbata de-a lungul timpului,Nu ai cum sa nu te inclini pana la pamant cu smerenie ,in fata vasului ales ,a Omului lui Dumnezeu,Vladica Longhin.

    Cei care judeca si il denigreaza,in fel si chip,ii adauga cununi de slava si totusi cu greu pot accepta oprobiul adus Inaltului Ierarh ,prin discursuri goale si trufase,pline de amagirea si slava de sine.
    Ramanand tare si neclintit in credinta ortodoxa,avand o permanenta stare de trezvie,care impune curatarea inimii de zgura pacatelor si a gandurilor viclene,Domnul ne trimite,prin Mila Sa nesfarsita, harul de a intelege de la sine anumite lucruri fara a le cunoaste indeaproape.
    Noi, nevrednicii(praf si cenusa in fata Atotmilostivului Dumnezeu),nu reusim se pare decat sa ne sfasiem intre noi,datorita inimilor inghetate ale unor personaje,care cu ura patimasa agreseaza pe cei de langa ei,in virtutea unor vini imaginare.Nu intram in jocul acesta murdar,caci nobletea si demnitatea luptei in care ne-am inscris fara sovaire,impun aceasta.

    Nu sunt cuvinte sa exprime multumirea pentru munca neobosita a dl.teolog Mihai -Silviu Chirila,care incearca din rasputeri sa curete mizeria nemaiintalnita pana acum,lasata de servii umili ,ai stapanilor din umbra,bolnavi de patimi nevindecate ,care desarta in fiecare clipa tone de ocari ,jalnice discursuri ,in care nu se vadeste decat boala sufleteasca cumplita in care se complac.
    **Intrucat vorbim de tulburari comportamentale ,cu care din pacate ne confruntam,trebuie sa stim ca aceste persoane suferinde nu vor recunoaște niciodată că s-au înșelat și cu cât vei încerca să le arăți cât de mult greșesc, cu atât se vor înverșuna și mai tare să îți arate cât de mult greșești tu.
    Ei manifestă in permanenta rigiditate, încăpățânare, aversiune, agresivitate, sau chiar fanatism față de un subiect anume,egocentrism, neîncredere,lipsa de empatie (nu-i intelege pe cei din jur),sunt suspiciosi pana la extrem,distorsionează semnificația reală a unor evenimente,si ne vor acuza de cele mai multe ori pe nedrept.
    Amplifica la maxim orice conflict ,plecat de la cele mai mici neintelegeri,modifica semnificatia evenimentelor relatate,găsind noi și noi sensuri și fiind gata oricând să înceapă represaliile.
    Se supraapreciaza (isi aroga calitati inexistente, sau isi supraevalueaza calitatile existente), cred ca pot sa prevada evolutia faptelor in domeniul lor de calificare sau in alte domenii (politic, social, sportiv, stiintific, etc),cred ca sunt reformatori sociali politici sau religiosi,au convingerea ca poseda un mare talent in domeniul lor de activitate dar si in alte domenii,au erori importante in judecarea faptelor celor din jur (pe care le subapreciaza) sau ale sale (pe care le supraapreciaza).Caracteristica principala este inpenetrabilitatea la critica .

    Aceste persoane nu vad lucrurile direct, ci cauta ce este in spatele lor, pentru a-si gasi argumente in alimentarea convingerii lor, care este deja bina stabilita, inaintea judecarii argumentelor.

    Practic, ei trag mai intai concluzia inainte de a sti faptele, si apoi, legand fapte intamplatoare, si-o argumenteaza fals. Pentru ei lucrurile sunt clare, nu sunt nuantate, dar – partea interesanta- este ca ele nu sunt ori albe ori negre, ci doar negre, sumbre pentru totdeauna.
    Interesant este si faptul ca el se apara preventiv (fara sa fie atacat), avand deseori nevoie de aprobarea celor din jur
    Modul agresiv de interactiune cu semenii cu care este categoric in dezacord,ii face sa devina suspiciosi,banuitori,fiind intr-o stare de permanenta neliniste sufleteasca,anxiosi si depresivi.
    Devin fanatici foarte usor, si se vor inverșuna împotriva unor dușmani ipotetici pe care vor considera că trebuie să îi extermine cu orice preț, în ciuda dovezilor contrare.Sunt distanți și reținuți, exigenți și intransigenți și preferă să lucreze pe cont propriu. De asemenea, își aleg cu atenție argumentele, sunt persuasivi și combativi și pot deveni dificil de contracarat într-o dezbatere sau un schimb de păreri. Din cauza promptitudinii lor de a contraataca, drept răspuns la ameninţările pe care le percep în jur, ei pot fi litigioși şi sunt implicaţi frecvent în dispute legale.Sunt lipsiți de spontaneitate și se automonitorizează cu atenție pentru ca nu cumva să se autodezvăluie, nu cumva să le scape vreo expresie sau vreun gest nepotrivit.Sunt reci, anxioși, distanți, lipsiți de simțul umorului, mereu în ofensivă sau defensivă, bănuitori, rigizi, orgolioși, nu pot recunoaște că au greșit, că s-au înșelat, le este greu să se relaxeze ori să se detensioneze, își susțin punctul de vedere indiferent de dovezile sau argumentele celorlalți și sunt deseori posaci, lipsiți de emoții pozitive. Așteaptă să fie înșelați, să se acționeze împotriva lor, gasesc înțelesuri ascunse în evenimente banale și sunt un fel de „colecționari de nedreptăți”. Pot interpreta un compliment ca pe o critică, un zâmbet ca pe o ironie la adresa lor, iar dacă, de exemplu, cineva uită să îi salute ori chiar nu îi observă, automat vor începe să îl suspecteze de fel și fel de comploturi și urzeli.Sunt întotdeauna cu ochii în patru, extrem de vigilenți și atenți. Caută și cercetează întotdeauna ceva anume. Deși percep faptele și situațiile cu acuratețe, le acordă o anumită semnificație în funcție de interpretările lor, ignorând semnificația lor reală. Astfel, ajung să distorsioneze realitatea, într-un fel încearcă să vadă prin ea, căutând întotdeauna înțelesuri ascunse. Îi suspectează pe cei din jur că le-ar vrea răul, se protejează în permanență, nu au încredere, pun la îndoială loialitatea altora, caută dovezi care să le confirme bănuielile, se simt ofensați cu ușurință, sunt răzbunători și sunt capabili să meargă până în pânzele albe pentru a răzbuna așa zise nedreptăți sau „comploturi” ale căror victime se cred.Dacă vor găsi un oarecare indiciu, irelevant pentru oricine altcineva, vor transforma acel indiciu într-o dovadă incontestabilă care să le confirme suspiciunea, ignorând toate faptele din jur care l-ar putea corecta și modifica.
    Ma opresc aici cu descrierea si sper ca v-am fost de folos cu aceste explicatii.

    **Adaptare text dupa Dr. Ursula Sandner-“Tulburarea de personalitate de tip paranoid”

  6. Cu ingaduinta domniilor voastre,va rog sa-mi permiteti a cita, pentru a readuce aminte tuturor celor care au uitat,ca suntem inca ingaduiti de CEL PREA INALT, pe acest pamant stramosesc , traind in Sfanta credinta Ortodoxa,prin jertfa adusa de Sfintii Martiri ,Marturisitori Mucenici ,a caror tinerete a fost ucisa in iadul din temnitele bolsevice ,si indiferent de caderea unora{multi dintre ei nu s-au mai putut ridica},noi suntem chemati a le cinsti jertfa pe altarul iubirii credintei,neamului si a pamantului stramosesc.

    EUGEN MAGIRESCU
    Când a fost arestat, în noaptea de 14/15 mai 1948, Eugen Măgirescu era student în ultimul an la Facultatea de Drept din Iași. Colegii lui îl numeau „Românul”. Avea 26 de ani și se afla deja la a doua arestare: în 1942 fusese condamnat la 12 ani de muncă silnică, pentru activitate legionară. Executase trei ani din pedeapsă, trăise în libertate trei, și urma să se întoarcă din nou în pușcărie. …. După ce a primit condamnarea, a fost transferat de la Suceva în Penitenciarul din Pitești, și așa a ajuns, de la marginea iadului, în adâncul lui. ..În 1950, Sfintele Paști au picat într-o zi de 9 aprilie. În acea duminică, Eugen Țurcanu, fost coleg de la Facultatea de Drept din Iași, cu un an mai mic, i-a aplicat prima lecție de „reeducare”: „bătaie în cap, pentru îndobitocire; bătaie în față, pentru desfigurare; mii de lovituri în spate, sub coaste, în plex, la tălpi. Zeci de leșinuri și iar de la capăt, ore întregi”, enumeră Eugen Măgirescu. ….Tatăl lui Eugen Măgirescu, Nicolae Măgirescu, a luptat în al doilea război mondial și a căzut prizonier la ruși.

    Fratele cel mare al lui Eugen Măgirescu, Nicolae (n.1919), a fost căpitan de aviație. Invalid de război, decorat cu «Crucea de fier» și cu ordinul «Mihai Viteazul». Avea piciorul drept amputat, dar în mai 1948, doar pentru că făcuse parte din Mișcarea Legionară, a fost arestat și condamnat la 7 ani de închisoare. Pe care i-a executat în Penitenciarul Gherla.

    Al doilea născut, Eugen Măgirescu (n.1922), a pătimit cu totul 18 ani în închisoare. 3 ani – din pedeapsa primită în 1942, iar restul – condamnarea din 1949, pentru „uneltire”, plus un supliment de 3 ani. A trecut prin Penitenciarul Suceava, prin cel de la Pitești, prin Gherla, Jilava, Aiud, Galați, Periprava.

    Leonida Măgirescu (n.1924), al doilea fratele al lui Eugen Măgirescu, a fost arestat și el în septembrie 1951 și a fost închis în Penitenciarul Bacău pentru că „a știut de’o organizație Legionară și nu a divulgato” (sic!).

    Mezinul, Cedric Măgirescu (n.1927), a fost arestat în mai 1949 și condamnat la 3 ani de „temniță grea” pentru uneltire. A trecut prin Penitenciarele din Iași, Pitești, Poarta Albă, Peninsula – Valea Neagră și Galeșu. A fost eliberat în februarie 1953, dar în ianuarie 1960 a fost arestat din nou și condamnat la încă 3 ani.

    În anii ‘50, Ecaterina avea bărbatul prizonier în Siberia și pe toți cei patru băieți închiși”

    RUGĂCIUNE

    „Și-n seara asta, Doamne-Ți bat la ușă,
    Cu inima tot frântă ca și ieri.
    M-am adunat și astăzi din cenușă,
    Ca să fiu martor altei Învieri.

    Iar am ucis, iar Te-am văzut pe pâine!
    Ia-mi bolovanul ăsta, tare-i greu!
    Și mai îngăduie-mă până mâine,
    Că nu mai sunt stăpân pe mine, eu!

    Să nu mă spui la oameni că-Ți fac rugă
    Și nici că stau cu tine noapte-n prag,
    Mi-a încăput măgarul ăsta slugă,
    Tocmit la carul morții, pe ciomag.

    Și n-aș mai vrea ca oamenii să știe
    Că înnoptez cu Tine pe furiș.
    Ar fi să-njunghi o nouă liturghie
    În rostogolul meu pe povârniș.

    Le-am spus că nu mai știu nimic de Tine.
    Că m-ai trăzni-ntr-o clipă dac-ai fi;
    Și-n ochii lor, neputincios, vezi bine,
    Te răstignesc în fiecare zi.

    Însângerând în ghimpii remușcării,
    Mă înhăitez de mână cu cei răi
    Și stau de frică-n praștia vânzării,
    Bolovăniș pentru trimișii tăi.

    De groază-mi crește-o gheară nevăzută
    Și râcâie icoane pe obraz,
    Să-mi fie în cale toată munca slută.
    Cum mă mai milui, Doamne, cu răgaz.

    Să fi avut o cruce mai ușoară,
    Eram și eu cu ceilalți la ospăț,
    N-aș mai avea azi rană să mă doară,
    Nici n-aș fi stat la Nichipercea-n băț.

    Aș vrea să-ți spun o vorbă la ureche:
    «Am smuls o pană de heruv cândva
    Și-o am aici, într-o cămară veche,
    Ți-aș dă-o Ție, dacă m-ai ierta?!»

    N-am altceva, primește-mă de milă,
    Că tare mai sunt singur și sărac,
    Aprinde-mi iar în suflet o feștilă,
    Să mă ridic din zgura-n care zac.

    Și cată de-mi trimite mai degrabă
    Un oaspe megieș cu cerul Tău,
    Să-mi târnosească calea pe tarabă
    Pecețile părerilor de rău.

    Poate că mâine-am să-ți străpung iar coasta
    Și-am să-ți mai bat în palmă încă-un cui,
    Dar Te-oi căta din nou ca-n seara asta:
    «Auzi. Nu mă mai spune nimănui!»”

    O poezie impresionanta despre chinurile sufletului la Pitesti, scrisa de Eugen Magirescu, tanarul trecut prin reeducare si ajuns din victima, tortionar pentru scurta vreme,neimplicat in procesul echipei lui Turcanu .

    Ochii fratelui

    N-am voie să spun ce-i cu mine, nu pot,
    Sunt calfă la diavol, cu suflet cu tot.
    Nu vezi cum te-aştept, c-un balaur în cârcă
    Şi-n orice cuvânt cu-o năpârcă?
    M-au trimis să te-atrag într-o cursă, măi frate.
    Să-ţi dau brânci în curmei, pe la spate.
    Şi n-am cum să-ţi spun să fereşti la o parte.
    Mi-e frică de oameni, mai tare
    Ca de judecata cea mare
    De care
    Parcă-am uitat că m-aşteaptă-n dosare…
    Aici e stăpân stârpitura
    Cu lanţul, cu biciul, cu ura,
    Minciuna călare pe toată făptura.
    Pune urechea colea,
    Pe inima mea,
    Şi-ascultă, măi frate,
    Cum bate,
    Mi-e frică, mi-e frică, mi-e frică şi tace,
    C-o strânge de gât şi pe ea un răgace.
    (…) Măi frate, iubite, mă frate,
    Şi tu porţi în ochi muşcătură de moarte,
    Ce s-a ales din credinţele noastre curate?!

  7. Faptul că monahul Sava și-a schimbat părerile radical după un an, este foarte bizar. Ceva (cineva) l-a determinat să facă asta. Adică să gândești într-un anumit fel, și apoi să susții păreri diametral opuse, pe care inițial le-ai combătut cu forță și determinare, trebuie să aibă o explicație. Pe de-o parte canoanele au rămas aceleași, și pe de altă parte pr. Sava a rămas la fel de anti-ecumenist, cel puțin așa susține. Și atunci, ce s-a schimbat? După conferința de la Bănceni din noiembrie 2016, și după sinaxa de la Botoșani din iunie 2017, se închegase o grupare care reușise să facă niște pași importanți în lupta anti-ecumenistă, având mare grijă ca această luptă să se țină departe de schismă. Era lupta unui ierarh, a unor preoți, a unor teologi și a unor mireni, toți români, luptă care începuse să dea primele roade. Cred că asta a deranjat, și nu numai pe ecumeniști. Cred că a deranjat faptul că niște români reușiseră să facă asta, tocmai într-o țară în care toată ierarhia semnase documentele din Creta, și cred că a deranjat și faptul că erau uniți, și asta era de neacceptat și de neiertat. Asta este o posibilă explicație, dar por exista și alte explicații mult mai plauzibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button