Președintele Klaus Iohannis a dat aviz pentru urmărirea penală față de Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, în dosarul Revoluției, anunță Administrația Prezidențială.
”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis vineri, 13 aprilie a.c., ministrului Justiției cererea de urmărire penală faţă de domnul Iliescu Ion, de domnul Roman Petre şi de domnul Voiculescu Gelu – Voican, pentru faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. 11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Secția Parchetelor Militare, sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunii contra umanității, prevăzută de art. 439 alin. (1) lit. a), g), i) şi k) Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, în temeiul prevederilor art. 109 alin. (2) teza întâi din Constituția României, republicată, ale art. 12 şi art. 18 din Legea nr. 115/1999, precum şi a celor reținute prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 93/1999, nr. 665/2007 şi nr. 270/2008”, se arată într-un comunicat emis vineri de Președinție.
Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri.
Procurorul general Augustin Lazăr a transmis în 2 aprilie preşedintelui Klaus Iohannis o solicitare pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru infracţiuni contra umanităţii a fostului preşedinte Ion Iliescu, a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu Voican Voiculescu, în dosarul Revoluţiei. Fostul premier Petre Roman a declarat atunci că această cerere îl revoltă şi a negat orice implicare în dosarul Revoluţiei, afirmând că, de fapt, el a fost ţinta focurilor de armă.
Comform Parchetului, Ion Iliescu era membru şi preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (din 22 decembrie 1989), organism care de facto a exercitat puterea executivă şi legislativă centrală, comportându-se ca un Guvern până la apariţia Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când preşedintele consiliului a primit rolul unui şef de stat, iar atribuţiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive, ce necesită autorizare pentru intervalul 22-27 decembrie 1989.
Petre Roman a fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989, numit oficial prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 1 din 26 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada 22-31 decembrie 1989, iar Gelu Voican Voiculescu a avut calitatea de membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989, numit oficial vice prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 5 din 28 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada în perioada 22-31 decembrie 1989.
Dosarul “Revoluţiei din 1989” este una dintre cele mai tergiversate anchete din istoria practicii judiciare din România. Procurorii au avut de lămurit cauzele în care s-a produs decesul a 709 persoane, rănirea prin împuşcare a 1.855 de persoane, rănirea prin alte forme de violenţă a 343 de persoane şi privarea ilegală de libertate a 924 de persoane.
Pe 18 decembrie 2017, Parchetul Militar anunţa că, în urma administrării de probe în dosarul “Revoluţiei”, concluzia anchetatorilor este că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere.
Procurorul militar Marian Lazăr declara, într-o conferinţă de presă, că a existat o diversiune militară începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989, aceasta fiind principala cauză a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri.
În plus, procurorii au identificat, inclusiv prin probe testimoniale, sursa sunetului cu efect de panică (emis la data de 21 decembrie 1989, în timpul discursului lui Nicolae Ceauşescu), care a contribuit, alături de alte elemente, la dezorganizarea mitingului din Piaţa Palatului şi declanşarea protestelor în Bucureşti.
Totodată, procurorii susţineau că au existat diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale UM 01417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu, dar şi ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului prezidenţial.
“Este cert faptul că diversiunea a existat, s-a manifestat complex pe mai multe planuri, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri survenite. Probatoriul administrat a reliefat mecanismele dezinformărilor constante, având consecinţe deosebit de grave, lansate prin intermediul TVR, Radiodifuziunii şi mijloacelor militare de comunicaţii, astfel fiind instaurată la nivel naţional binecunoscuta psihoză teroristă. De asemenea, se conturează modalitatea prin care au fost transmise o serie de ordine militare diversioniste, cu consecinţe deosebit de grave. În legătură cu aceeaşi diversiune au fost obţinute date care demonstrează că în anul 1987 forţele armate ale României au importat două tipuri de imitatoare de foc militare, respectiv imitatoare pentru armamentul de infanterie, cu foc la gura ţevii, şi imitatoare privind desantul de paraşutare. Totodată, urmare a probatoriului administrat există o mai bună înţelegere a diversiunii radio-electronice. Totodată, a fost clarificată succesiunea evenimentelor petrecute la UM 01417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Probele au evidenţiat existenţa unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unităţi militare, precum şi existenţa unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceauşescu”, mai declara atunci procurorul Marian Lazăr.
În plus, până la execuţia celor doi, la data de 25 decembrie 1989, au fost identificate trei tentative de lichidare fizică a acestora.
Anchetatorii precizau că au fost clarificate circumstanţele şi împrejurările privind pregătirea judecării în regim de urgenţă a fostului preşedinte şi a soţiei acestuia, judecarea propriu-zisă, motivaţiile reale care au stat la baza acestei acţiuni şi, mai apoi, executarea soţilor Ceauşescu.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.