Astăzi Domnul nostru s-a pogorât la Iad. Astăzi a zdrobit porțile de aramă și zăvoarele de fier ale acestuia. Observați exprimarea precisă: nu a spus că a deschis porțile, ci că le-a zdrobit, pentru a pierde cu totul închisoarea sufletelor. Nu a deschis zăvoarele, ci le-a sfărâmat, pentru ca închisoarea să rămână neputincioasă. Bineînțeles, acolo unde nu există nici o încuietoare sau poartă, dacă cineva intră, nu este împiedicat să iasă. Deci, atunci când Hristos nimicește ceva, nimeni nu poate să refacă acel lucru.
Împărații nu fac ceea ce a făcut Hristos atunci când vine vorba de eliberarea de prizonieri, ci dau porunci și lasă la locul lor atât porțile cât și gărzile, arătând prin aceasta că este posibil să intre din nou înăuntru aceia care au fost eliberați sau alții în locul lor. Dar Hristos nu procedează în acest fel. Dorind să arate că strică moartea cu totul, a zdrobit porțile de aramă ale acesteia. Și le-a numit de aramă, nu pentru că erau făcute din cupru, ci mai degrabă pentru a arăta duritatea și intransigența morții. Și ca să se știe despre cupru și fier că exprimă rigiditatea și duritatea, ascultați ce se spune despre cineva încruntat: “Nervii tăi sunt de fier și gâtul și fruntea de aramă”. Și s-a spus astfel nu pentru că ar fi avut, literal, nervii de fier sau fruntea de aramă, ci pentru a arăta cum este să fii aspru, încruntat și dur.
Vreți să aflați cât de aspră, rigidă și nepăsătoare este moartea? Niciodată nu a izbutit cineva să elibereze vreun prizonier al morții, până când nu a venit Domnul Îngerilor și a silit-o. În primul rând, a prins și a închis moartea și pe urmă i-a luat acesteia ceea ce îi aparținea. De aceea adaugă: “Comorile care se află în întuneric sunt ascunse și nu se văd”. Cu toate că se referă la un singur lucru, are două înțelesuri. Adică, există locuri întunecate, care pot fi luminate dacă punem în ele sfeșnic și lumină.
Întinderile Iadului au fost foarte întunecate și mohorâte, nepătrunzând în ele niciodată raze de lumină, de aceea le-a numit întunecate și nevăzute. În realitate, au fost întunecate până în momentul în care a coborât asupra lor Soarele Dreptății și cu lumină strălucitoare le-a luminat și a făcut din Iad, Cer. Deoarece, acolo unde se află Hristos, locul acela se transformă în cer. Este firesc să numească Iadul o comoară întunecată de mare preț, fiindcă acolo este adunată multă bogăție.
În realitate, tot neamul omenesc, care forma avuția lui Dumnezeu, a fost prădat de către diavol, care l-a înșelat pe cel Întâi zidit și l-a supus morții. Despre faptul că neamul omenesc era avuția lui Dumnezeu, ne arată și Sfântul Apostol Pavel atunci când spune că: “Domnul este bogat în îndurare pentru toți cei ce-L cheamă”.
La fel precum un rege, care prinde un hoț care a tâlhărit și a luat tot ce se găsea prin orașe, ascunzându-se în peșteri, unde a strâns averea furată, așa a făcut și Hristos: l-a prins, l-a închis, l-a pedepsit și i-a luat comoara. Prin moartea Lui, Domnul a închis pe tâlhar și pe cel legat, adică pe diavol și pe moarte, și a adus toată comoara, adică Neamul omenesc, în vistieriile Împărătești. Același lucru ne spune și Sfântul Apostol Pavel: “Domnul nostru ne-a izbăvit din robia noastră, din întuneric, și ne-a adus în Împărăția iubirii Lui”.
De admirat este faptul că Însuși Împăratul s-a îngrijit de acest lucru, pe când nici un alt rege nu a găsit de cuviință să facă ceva asemănător, poruncind slujitorilor lui să elibereze pe cei întemnițați. Aici, însă nu s-a întâmplat așa, a venit Însuși Împăratul la cei închiși în temniță și nu s-a rușinat nici de închisoare, nici de cei întemnițați, pentru că era cu neputință să se rușineze Creatorul.
A zdrobit porțile și a sfărâmat zăvoarele, a pus stăpânire pe Iad și a făcut nevăzută toată straja și, fiindcă a supus și moartea, a revenit apoi la noi. Tiranul a fost luat prizonier și legat strâns. Însăși moartea și-a aruncat armele sale, a alergat neînarmată și s-a supus Împăratului.
Ați văzut ce victorie strălucită? Ați văzut biruințele Crucii? Îngăduiți-mi să vă spun ceva mult mai admirabil. Dacă veți afla cum a învins Hristos, admirația voastră va deveni mai mare. Cu armele cu care diavolul biruia, cu aceleași a fost el supus de către Hristos. După ce l-a prins (Hristos), cu armele lui, cu acelea l-a și învins.
Și ascultați cum: Fecioara, lemnul și moartea au fost simbolurile înfrângerii noastre. Fecioară a fost Eva, deoarece nu cunoscuse încă pe bărbatul ei. Lemn a fost Pomul [cunoștinței binelui și răului], și moarte, pedeapsa lui Adam. Dar, iată că, Fecioara, lemnul și moartea, simbolurile înfrângerii, au devenit simboluri ale biruinței. Pentru că în locul Evei este Maria, în locul lemnului cunoștinței binelui și răului este lemnul Crucii, iar în locul morții, pedeapsa lui Adam – moartea lui Hristos. Vedeți cum diavolul a fost învins cu armele cu care altădată a biruit el?
Adam a fost ispitit și a fost biruit de diavol lângă pom, iar pe diavol, Hristos l-a biruit sus pe cruce: Lemnul a trimis din Iad la viață pe cei care ajunseseră acolo. Dintâia oarăși, lemnul l-a ascuns pe Adam, când a văzut că este gol, iar a doua oară, Lemnul a arătat tuturor gol pe cel Biruitor (Hristos), care era răstignit la înălțime. Iar în ceea ce privește moartea, cea dintâi (a lui Adam) i-a prins pe toți aceia care s-au născut din el, în timp ce a doua (a lui Hristos) a înviat și pe aceia care au trăit înainte de El. Cine poate să descrie în cuvinte puterea Domnului? Din morți cum eram, am devenit nemuritori. Acestea sunt izbânzile Crucii! Ați aflat despre biruință? Ați aflat prin ce mod a izbândit? Vedeți acum cum a săvârșit toate fără ca noi să depunem vreun efort. Nu ne-am manjit armele cu sânge, nu ne-am pregătit de luptă, nu ne-am rănit, nici nu am văzut vreun război, dar cu toate astea, am învins.
Domnul ne-a încoronat prin truda Sa. Deoarece este și victoria noastră, să cântăm toți astăzi cântare de biruință. “Unde-ți este, moarte, biruința ta? Unde-ți este, moarte, boldul tău?”
Predici, Sfântul Ioan Gura de Aur