Zuckerberg spunea zilele trecute: ați fost de acord cu treaba asta, ați fost de acord să partajați datele respective și să dați aplicațiilor acces la una-alta. Chiar dacă afirmația lui nu e răspunsul pe care comunitatea de utilizatori Facebook îl așteaptă, are un sâmbure de adevăr și de la el vreau să pornesc: de ce semnezi unde ți se arată cu degetul, fără să te uiți, fără să te prefaci măcar că parcurgi cuvintele cu privirea? Neștiința nu motivează întotdeauna ignoranța de care dăm dovadă câteodată. Și sunt taman lucrurile pe care ni le facem cu mâna noastră cele ce se întorc să ne muște bine de tot.
Mi-a luat undeva între un sfert și jumătate de ceas ca să parcurg toate paginile documentului prin care îmi dădeam acordul asupra unei chestiuni foarte importante, cu deosebite consecințe pentru mine și viitorul meu. Doamnele din jurul meu își aruncaseră, fir cu fir, răbdarea pe geam. Și mi-am dat seama de ce: nu erau obișnuite cu contractanți care să ia la puricat fiecare paragraf. M-a gâdilat puțin să văd că se așteptau să semnez un act juridic atât de important și să parcurg contractul ca Usain Bolt (atlet jamaican, sprinter, recordman mondial la proba de 100 de metri).
Nu înțelegeam nici eu unele lucruri din actul respectiv, cu toată pregătirea mea, multă, puțină, habar n-am – dar măcar aveam conștiința că l-am citit înainte să-mi dau acordul. Am găsit și fraze care mi-au displăcut total în contractul acela și, chiar dacă le-am judecat abuzive pe alocuri și în răspărul intereselor mele, am zis DA la finalul citirii, pentru că mă aflam într-o poziție din care nu-ți permiți să schimbi regulile jocului: ori semnezi ori treci mai departe.
Ceea ce vreau să spun e că fiecare semnătură pe care o dăm pe un document înseamnă ceva: uneori, înseamnă că te abonezi să plătești 24 de luni o căciulă de bani pe un serviciu de care nu ai neapărată nevoie, fără posibilitatea să te retragi; alteori, înseamnă să renunți la o parte din moștenire, să recunoști o datorie, să renunți la un beneficiu, să dai mai mult decât vrei, să pierzi ceva, să aduci probleme altcuiva, să rămâi fără puținul pe care îl ai…
Ai descoperit ce scria în contract… când ai ajuns acasă?
Când ajungi acasă, după ce ai semnat, e prea târziu. Dacă nu înțelegi ce semnezi, ai mai multe variante: să suni un prieten, să întrebi publicul sau să nu semnezi pe loc (ori deloc). Principala apărare a celui pe care-l tragi la răspundere este asta: n-ai văzut ce-ai semnat? Și de foarte multe ori e suficientă, pentru că, exceptând situațiile în care cineva ți-a smuls semnătura, la propriu sau metaforic vorbind, nu mai poți anula înțelegerea respectivă.
Mi-ar plăcea, recunosc, ca oamenii să fie mai paranoici de fel. Să spună NU mai repede decât spun DA, să pună întrebări ca atunci când erau mici și voiau să priceapă totul. Creștem și credem că le știm pe toate, dar, în realitate…
Văd frecvent persoane care se plâng că au semnat ceva și întreabă în stânga și-n dreapta dacă-și mai pot retrage semnătura. S-au grăbit…
Ca să mă întorc la tehnologie, la Facebook și celelalte aplicații pe care le folosim zi de zi: de ce oare avea nevoie o aplicație ce înfrumusețează fotografiile de acces la contactele din telefon? Chiar nimeni nu și-a pus niciodată întrebarea?!
Paranoicul nostru cel de toate zilele n-are încredere nici în părinți
Îi fericesc pe cei care trăiesc într-o lume plină de îndoieli, că ei nu vor rămâne niciodată fără casă. Măcar atât.
Am semnat că renunț la X. N-am înțeles ce înseamnă, dar merg pe încredere – e sora mea și notarul, care mi-a explicat că e bine ce fac.
O avalanșă de răspunsuri îl descumpănesc pe cel care simte că s-a ales păgubit: Să nu mai mergi, nene, niciodată pe încredere!
Când semnezi pe casa în care locuiești, unul dintre puținele bunuri pe care le ai (care, e adevărat, nu merge după tine în lumea de dincolo, dar n-ar strica să rămâi cu el atât cât mai ai de trăit în lumea de aici), e bine să mai ceri și alte sfaturi, să lași zilele să se așeze pe decizia pe care o iei. Măcar, dacă se dovedește că ai luat o decizie proastă, să nu te cuprindă gândurile negre mai apoi.
Mi-ar plăcea să fim cu toții mai conștienți și mai puțin grăbiți când aruncăm cu semnătura pe hârtie. Numai bine!
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Intr-o zi o colega de serviciu m-a rugat sa o girez. Ne cunosteam de multi ani chiar daca nu eram prietene. Era mult mai veche decat mine in firma. N-am facut-o. A facut-o altcineva. Si a ramas sa plateasca oalele sparte cand pe colega noastra au apucat-o pandaliile si si-a dat demisia. Si nu a mai pupat nici un ban inapoi.