Invatatura despre rai si iad
Eshatologia, acea parte a invataturii crestine care se ocupa de starea ultima si definitiva a creaturii, a solicitat de la inceput, in chip deosebit, interesul credinciosilor. Faptul ca acel „dincolo” poate fi fericire sau nefericire, tine treaza atentia credinciosilor pentru acest domeniu.
In unele aspecte de amanunt, uneori chiar in elementele ei fundamentale, eshatologia a cunoscut in istoria gandirii crestine si opinii contradictorii care n-au facut insa altceva, decat sa duca la afirmarea si formularea din ce in ce mai clara a invataturii crestine.
Invatatura Sfintei Scripturi cu privire la rai si iad
In Evanghelia dupa Matei (cap. XXV) se reda invatatura Mantuitorului despre judecata viitoare. Elementul caracteristic al acestei judecati este impartirea in doua a celor prezenti, impartire motivata de faptele fiecaruia. Unii vor fi de-a dreapta, catre care Mantuitorul va zice: „Veniti binecuvantatii Tatalui Meu si mosteniti imparatia gatita voua de la facerea lumii”, iar catre cei de-a stanga va zice : „Duceti-va de la Mine blestematilor in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui”. Si incheie : „Si se vor duce acestia in munca vesnica, iar dreptii in viata vesnica” (Matei XXV, 46).
Despre fericirea din rai, Sfantul Apostol Pavel spune concluziv : „Ceea ce a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc, acelea ochiul inca nu le-a vazut, si urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit”(I Cor. II, 9).
Cei pacatosi vor suferi in foc vesnic (Matei XXV, 41 ; IX, 43, 45 ; Marcu IX, 44, 48 , Luca III, 17 ; XVI, 24), vor fi indepartati de la Domnul(Luca XIII, 27 ; II Tes. I, 8-9), vor fi aruncati intr-un loc unde va fi intuneric, plangere si scrasnire a dintilor (Matei VIII, 22 ; XXV, 30 ; XIII, 50, Luca XIII, 28), unde focul nu se va stinge si viermele care il va roade va fi neadormit (Marcu IX, 44).
Atat recompensele cat si pedepsele, desi vor fi vesnice, vor fi proportionate cu faptele din viata pamanteasca (Luca XII, 47-48 ,Matei XVI, 27 ; XXII, 11-14 ; Apoc. XVI, 6 ,XIII, 10).
Sfanta Scriptura prezinta texte cu totul clare, privitoare la starea credinciosilor de dupa judecata universala. In ceea ce priveste starea de dupa judecata particulara, parabola bogatului nemilostiv si a saracului Lazar (Luca XVI, 19-31) arata ca bogatul a coborat indata dupa moarte in iad, in timp ce Lazar s-a dus in sanul lui Avraam, intre aceste doua locuri fiind o prapastie de netrecut. Este destul de clar ca sufletele merg indata dupa judecata particulara in rai sau in iad, unde asteapta invierea si judecata universala.
La intrebarea daca dupa judecata particulara situatia celor trecuti dincolo se mai poate schimba, Sfanta Scriptura raspunde prin unele texte care sunt pasibile de interpretari in sensul schimbarii, ca spre exemplu Matei XII, 31-32 si I Petru III, 19-20 ; IV, 6. Sfintii Parinti si practica Bisericii vor da cele mai potrivite interpretari acestor texte, in sensul posibilitatii schimbarii prin rugaciunile Bisericii si prin jertfa liturgica.
Despre posibilitatea vreunei schimbari dupa judecata universala, Sfanta Scriptura nu da temeiuri. Judecata pecetluieste pentru vesnicie situatia celor supusi judecatii, si nu mai e posibila nici o schimbare.
,,Biserica Catolică”, nu este Biserică Lui Hristos Domnul. Este o nouă ideologie pentru societatea modernă, papa Francisc nu este altceva decât o marionetă care ascultă de liderii care conduc lumea.
! Este real! Nu mă surprinde nimic la această instituție putred de bogată.
Foarte bine punctat!
A-l promova pe acest iezuit,este similar cu a promova pe Buddha ,Confucius sau Mahomed.O adolescenta din Ecuador(catolica) in perioada cat s-a aflat in moarte clinica,a fost cu sufletul in iad,unde l-a vazut pe Ioan al2lea,care la randu-i promova prostimii inexistenta iadului,deci in concluzie Hristos este mincinos,logic nici intruparea Sa nu-si mai are sensul din moment ce poti face toate relele din lume apoi dispari pur si simplu.
Nikola Tesla,cel mai mare geniu si iventator al lumii declara intr-un interviu:
E suficient să credeţi. Totul este lumină. Și nu uitați: nimeni nu moare, ci se transformă în lumină. Adică, particulele de lumină revin la starea lor inițială.
Cassius Popovici….asa-i! Domnul iubeste curatia de inima…acest om demonstreaza ca duhurile din adanc il influenteaza!
Bau bau zice ca bau bau nu exista.. Aha!
Ororile unei secte din Italia: Liderul acesteia este cercetat de politie pt ca le impunea membrilor sa tina o dieta stricta macrobiotica bazata doar pe legume si cereale.Una dintre victime a ajuns la 32 de kilograme si nu se mai poate tine pe picioare
https://m.stirileprotv.ro/lbin/mobile/index.php?article_id=3776489
E prea de tot totusi, s-a emis acest comunicat:
„The Holy Father Francis recently received the founder of the newspaper La Repubblica in a private meeting on the occasion of Easter, without however giving him any interviews. What is reported by the author in today’s article [in La Repubblica] is the result of his reconstruction, in which the textual words pronounced by the Pope are not quoted. No quotation of the aforementioned article must therefore be considered as a faithful transcription of the words of the Holy Father.”
asta e si escroc dar si cretin dpdv logic. Pai sufletul (duhul) omului e nemuritor! Unde sa dispara? Nu va pieri niciodata, caci e nemuritor! In iad sau Rai.
suntem invatati de Sfintii Parinti ca numai sufletele animalelor vor disparea cu totul dupa moarte. Ele au existenta numai in viata aceasta. E si firesc, animalele au si ele suflet, dar nu au si duh (chipul lui Dumnezeu, precum ele) si dupa moarte vor disparea (se vor intoarce la Duhul Sfant). Sufletele oamenilor care au si duh, nu vor pieri niciodata. Poate nu e intamplator ca „papa francis” declasifica sufletele pacatosilor nepocaiti, ca vor pieri, asimilandu-le cu cele ale animalelor ..
http://eresulcatolic.50webs.com/credinta.html
Eu nu stiu de ce mai comentam ce spune el. Pierdere de vreme.
Omul acesta e nebun, cum nebuni sunt si cei care-l urmeaza orbeste. Cum cuteaza individul acesta sa-L contrazica pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos? Bine a zis Sfantul Cosma Etolianul: ,,pe papa sa-l blestemati”
Da bogatul cel nemilostiv unde sa dus de unde striga la Lazar ? dar diavolii se rugau de Hristos sa nu ai trimita in gheena, da Hristos dupa moarte unde sa pogorit si ce porti a sfaramat ?. Vai si amar cand orb pe orb se vor calauzi. Iadul este cea mai mare durere a lui Dumnezeu si este plin de pacatosi nepocaiti . Sa se milostiveasca bunul Dumezeu ca nimeni dintre noi sa nu ajunga in iad.
Ei,Marius Ghidel ne spune altceva…
Alta erezie!Fiecare papa cu erezia lui..
Cu alte cuvinte Daca sunteti pacatosi sau criminali, nu e nimic. Nu o sa va chinuiti vesnic in iad, pur si simplu o sa dispareti din eternitate.
Acest papa ii intrece pe toti predecesorii lui. E un demon cu chip de om.
In acest caz papa da liber la nelegiuiri…Sa ne amintim ca acesti catolici cred in infailibilitatea papala, adica ce spune papa nu poate fi pus la indoiala si este 100% adevarat. Un criminal mexican sau brazilian, spre exemplu, crescut de mama lui in ” sfanta” traditie catolica, ce va crede dupa spusele papei: pai, nu exista iad, ia sa omor eu la gramada, ce conteaza, dupa aia nu patesc nimic, dispar si cu asta basta, nu mai simt si nu mai patesc nimic, e OK, asadar, mana pe tragaci, fratilor… Asta este grav, este un indemn fatis la anarhie, violenta, nesupunere, jafuri si alte grozavii, este un mesaj viclean si cu efect pe termen lung ai asupra a sute de milioane de oameni….parerea mea este ca acest mesaj este cel mai grav mesaj transmis de un papa vreodata in istorie!
In afara de faptul ca el contrazice cu nerusinare Sf.Scriptura, repet, este un mesaj vilcea si in privinta Raiului: adica, cei ce duc o viata corecta si curata si se straduiesc spre mantuire poate zeci de ani, ce primesc apoi? Contemplarea???? Ce este asta, amestec zen-budhist-catolic? Deci asta e rasplata vietii vesnice promise de Domnul? Contemplarea vesnica? Vag si ilogic papa asta…
Pe scurt, cei ce fac rele nu vor pati nimic la sfarsit iar cei ce se straduiesc toata viata spre bine vor primi asa, un fel de cadou in ceata, un fel de privire la distanta, un fel de curcubeu new age, o…contemplare. Asadar, se vor intreba unii, ce rost mai are sa te straduiesti sau de ce sa nu-ti ucizi vecinul daca te supara, ca oricum nu patesti nimic, tu dispari, el se duce la contemplare, totul este in regula, ce lume minunata…
A venit vremea aia in care oamenii au innebunit de tot…si cred ca papa asta e primul intre dilii…
Vaticanul dezminte afirmația „Iadul nu există”, atribuită Papei Francisc
https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/vaticanul-dezminte-afirmatia-iadul-nu-exista-nu-a-fost-rostita-de-papa-francisc-904603
dezminte ca vede reactia produsa, dar iezuitul Francisc e recunoscut pentru astfel de declaratii… acum si-a dat seama ca a intrecut masura… dar e capabil de mai mult, insa nu in public
http://www.catholica.ro/2018/03/29/vaticanul-nu-credeti-informatiile-conform-carora-papa-neaga-iadul/
Cand faci jurnalism dupa ureche!
Si pentru cei care spun ca religia catolica este o doctrină noua, hai sa ne uitam putin in istorie. La început nu a existat nici ortodoxismul, nici catolicismul si nici protestantismul. Doar crestinismul întemeiat de Cristos. In 1054, din cauza dorinței de putere, a avut loc Marea Schismă, realizată de om. Nu de Dumnezeu!
Draga Cristina dupa cum scrii Cristos si nu Hristos asa cum se cuvine nu esti sora intr-u credinta cu mine dar tine minte te rog BISERICA ORTODOXA IN LUCRAREA EI MISTICA ESTE FARA DE PACAT. Orto (dreapta ) Dox (credinta) a ramas neschimbata , neadaugata , netaiata asa cum a fost transmisa de Hristos si mai apoi de apostoli asta ca sa lamurim aspectul.Pe de alta parte noi nu dorim unirea religiilor (ecumenism ) ci dorim reintoarcerea de unde a-ti plecat VA PRIMIM SI CU CAFEA dar renuntati la erezii , la infaibilitatea papala la purgatoriu la filioque, semnul crucii rastalmacit penitente si alte nazbatii si apoi o sa fim una ca in 1054.
Nu este o stire falsa,caci nimic nu apare in presa ,fara acordul Inselatului Papa Francisc,care are ca orice personalitate,o multime de consilieri de imagine.Dupa ce a rostit,cuvintele care au facut inconjurul lumii,a inceput sa cada tavanul Vaticanului….dupa cum puteti urmari in videoclipul de mai jos:
https://www.youtube.com/watch?v=mcZVq-nhW-w
Nikola Tesla,cel mai mare geniu si iventator al lumii declara intr-un interviu:
E suficient să credeţi. Totul este lumină. Și nu uitați: nimeni nu moare, ci se transformă în lumină. Adică, particulele de lumină revin la starea lor inițială.
Nikola Tesla,cel mai mare geniu si iventator al lumii declara intr-un interviu:
E suficient să credeţi. Totul este lumină. Și nu uitați: nimeni nu moare, ci se transformă în lumină. Adică, particulele de lumină revin la starea lor inițială.