Tămăduieşte Harul lui Dumnezeu
În mod tradiţional se consideră că majoritatea patologiei psihotice este puţin vindecabilă, şi aceasta mai ales în privinţa psihozelor grave, ale bolilor degenerativ-distrofice ale scoarţei cerebrale, ale formelor congenitale de debilitate mintală ş.a.m.d. Însă harul lui Dumnezeu, găsind la oameni credinţă, face minuni, şi legile firii dau înapoi. Voi da câteva exemple.
Cu aproximativ cinci ani în urmă am văzut în biserică o femeie cu o pruncă în braţe. Aspectul copilului era binecunoscut oricărui medic. Cum se spune în asemenea cazuri, fetiţa avea diagnosticul scris pe faţă. De obicei, diagnosticul acesta sună ca o sentinţă: Boala Down. Această patologie apare ca rezultat al unor defecte genetice. În săptămâna următoare am dat din nou atenţie acelei fetiţe, iar mai apoi am văzut-o mereu la slujbă. Copila (pe atunci avea 3-4 ani) era mereu împărtăşită cu Sfintele lui Hristos Taine.
Mutându-mă în alt oraş din considerente legate de serviciu, am pierdut-o din vedere pe ,,pacientă” – dar iată că într-o vară, patru ani mai târziu, am văzut-o iarăşi. Micuţa se întorcea cu mama ei de la Vecernie. Faţa îi era drăgălaşă, zâmbitoare, frumoasă! Era greu de recunoscut în ea ,,invalida condamnată”. Numai un specialist ar fi putut să discearnă urmele bolii ei… Mă voi folosi aici de un exemplu cât se poate de grăitor, care a fost descris într-o cărticică numită Când sunt bolnavi copiii. Autorul ei este medicul şi preotul Alexie Graciov.
,,Acum doi ani şi jumătate a venit la mine să se spovedească o fetiţă bolnavă, în vârstă de doisprezece ani, dintr-o casă de copii. Nu putea să lege două cuvinte, se învârtea ca un titirez; privirea anormală, grimasele pe care le făcea tot timpul, întregul ei aspect vorbeau despre ‘handicapul’ său. Şi iată că a început să se spovedească şi să se împărtăşească în fiecare duminică.După un an a început să simtă necesitatea descoperirii gândurilor (cine se roagă şi se mărturiseşte des ştie ce înseamnă asta). Fata a început să ducă o asemenea viaţă de trezvie duhovnicească cum nici nu bănuiesc oameni care se socot profund credincioşi şi ortodocşi. A început să se roage cu rugăciunea lui Iisus (Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătoasa!), să se împotrivească ispitelor drăceşti, să ierte, să rabde totul. De-a lungul a câteva luni, ea a învăţat să citească şi să scrie, au trecut toate semnele debilităţii mintale, pe faţă i s-a întipărit pecetea duhovniciei. În tot ce spunea şi făcea era simţire şi discernământ…”.
Acest exemplu nu este izolat.
Dr. Dmitri Avdeev – Nervozitatea la copii şi adolescenţi, p. 109-111.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
„Orice lucru, copilul meu, trebuie să-şi aibă început în iubirea pentru Dumnezeu.”-este cuvantul intelept al Sf.Porfirie
Kafsokalivitul.
Sindromul Down, cea mai comună anomalie cromozomială, poartă numele medicului britanic John Langdon Down care l-a descris pentru prima dată, în mod ştiinţific, într-un articol apărut în1866,„Observaţii privind clasificarea etnică a idioţilor” şi i-a definit ca tipul mongolian de idioţi. În cazul persoanelor cu acest sindrom, în loc de 23 de perechi sau 46 de cromozomi în fiecare celulă, s-au descoperit 47 de cromozomi, deci vor fi3 cromozomi de tip 21 într-o celula in loc de 2, maladia numindu-se şi Trisomia 21.Trisomia 21(Mongolismul) este cea mai frecventǎ anomalie cromosomialǎ întalnită în patologia umană. Boala este mai frecventǎ la copiii de sex masculin, raportul sexelor fiind de 3 baieţi la 2 fete. Riscurile de a da nastere unui copil cu Sindrom Down creste proportional cu varsta mamei .Cauzele acestor defecte sunt practic necunoscute.Odată cu apariţia mişcării eugeniei, înainte de al doilea război mondial, 33 de state americane şi alte ţări au început programe de sterilizare forţată a persoanelor cu sindrom Down şi cu alte grade comparabile de handicap. Naziştii i-au eutanasiat („acţiunea T4”).
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a renunțat în mod oficial la termenul de „mongolism” în 1965, după o cerere a unui delegat mongol.
Prima zi internațională a sindromului Down a avut loc în 21 martie 2006, fiind proclamată de către Asociaţia Europeană a Sindromului Down în timpul congresului european al organizaţiei, la Palma de Mallorca, în februarie 2005. Ziua şi luna au fost alese pentru a corespunde trisomiei 21.
În Statele Unite ale Americii, Societatea Naţională a Sindromului Down a ales Luna Sindromului Down – octombrie – pentru a organiza manifestări pentru risipirea stereotipiilor, furnizarea de informaţii exacte şi pentru creşterea gradului de conştientizare publică a potenţialului persoanelor cu sindrom Down.In țara noastră, unde s-au avortat milioane de copii sănătoși, ce șanse au cei diagnosticați prenatal cu sindroame genetice?
„*Dacă mama nu vrea acest făt, dacă nu-l iubeşte, el simte aceasta, creându-se răni în sufleţelul lui, răni care îl vor însoţi toată viaţa. Și se întâmplă contrariul dacă mama are sentimente de sfinţenie. Dacă ea are sentimente de bucurie, de pace, de iubire faţă de făt, ea i le transmite pe o cale tainică, în acelaşi chip în care se petrece cu copiii deja născuţi. De aceea mama trebuie să se roage mult în timpul sarcinii…Iubire, armonie a inimilor, buna înţelegere între părinţi – iată tot ce trebuie pentru copii. Întru aceasta este deplina siguranţă, deplina ordine.
Numai în sânul familiei se află mare parte din responsabilitatea care se referă la starea duhovnicească a fiinţei umane. Părinţilor, rugaţi-vă în tăcere, ridicându-vă braţele spre Hristos şi îmbrăţişaţi-vă copiii într-un chip mistic”.(Sf.Porfirie Kafsokalivitul)
„**Nenumărate sunt exemplele din Sfânta Scriptură în care Mântuitorul vindecă boli incurabile numai la afirmaţia celor bolnavi că cred în putinţa vindecarii.
Dar se întâmplă de multe ori ca cel bolnav să nu fie conştient, să nu se poată dialoga cu el, să nu aibă momente de luciditate. Atunci vindecarea poate să vină ca urmare a rugăciunilor şi a postului celor ce-l întovărăşesc, a celor apropiaţi lui. Şi când rugăciunea unuia sau a mai multora nu poate face faţă, este chemată întreaga comunitate, Biserica locală, ca să se roage pentru vindecarea celui bolnav. Credinţa, rugăciunea stăruitoare şi postul acesteia, atrag după sine harul vindecător. Biserica prin Sfintele Taine, prin ierurgii, are puterea vindecării, totuşi trebuie spus că această vindecare nu acţionează ca o magie sau ca ceva determinat şi inevitabil ci, aşa cum am spus, numai prin conlucrare, prin sinergism atât a celui suferind cât şi a celor din preajma lui cu harul sfinţitor…Cert este că atât duhovnicul cât şi medicul trebuie să aibă conştiinţa că cel ce vindecă, cel ce toate le plineşte şi le desăvârşeşte este Dumnezeu, şi că orice se întâmplă cu un om pe parcursul vieţii ţine de o iconomie numai de Dumnezeu ştiută, de un Dumnezeu care nu are pe nimeni de pierdut ci pe toţi să-i aducă la lumina cunoştinţei..”
**http://www.nistea.com/prsuciu/teza/boala.htm