Cine-şi închipuie ca imaginaţia şi puterea diavolului, de a izvodi şi a făptui răul, e pe sfârşite, este în mare eroare. Până când va trece hotarele iezerului de foc (Apocalipsa 20), tatăl minciunii nu va înceta să-şi reverse în lume noianul de minciuni şi fărădelegi. De puţină vreme, a prins contur şi se răspândeşte în Biserică, o nouă erezie: prezbiterianismul. A fost sesizată şi definită de Părintele Theodoros Zisis.
- Ce este prezbiterianismul? În limba greacă, presviteros înseamnă preot. În timpul din urmă, tot mai mulţi preoţi afirmă că după pseudo-sinodul din Creta, toţi episcopii Bisericii lui Hristos au căzut în erezie, direct sau indirect. Direct prin semnarea documentelor cretane eretice şi mărturisirea publică a ereziilor ecumeniste, indirect prin pomenirea episcopilor eretici, aşa numita teorie a vaselor comunicante. Urmare a acestei stări de lucruri, treapta episcopală nu ar mai exista în Biserică, rămânând doar celelalte două, a preoţilor şi diaconilor. Preoţii sau prezbiterii fiind majoritari, ar rezulta că Biserica Ortodoxă va fi păstorită de-acum înainte numai de preoţii-prezbiteri, de unde şi denumirea acestei noi erezii.
- Cine sunt promotorii acestei erezii? Ereziarhul, adică începătorul ereziei, este, cum am spus, însuşi diavolul. Nu ne miră cu câtă uşurinţă a implantat-o în minţile bolnave a vrăjmaşilor Bisericii. Uimitor este felul cum a fost preluată de o seamă de slujitori ai altarelor, unii dintre ei fiind îngrădiţi de erezie prin nepomenirea episcopilor eretici. Este consternant să constaţi că te-ai îngrădit de erezia ecumenistă şi ai alunecat în erezia prezbiterianistă.
- Care sunt consecinţele acestei erezii? Presupunând, prin reducere la absurd, că prezbiterianiştii ar avea dreptate, consecinţele pentru Biserica lui Hristos ar fi catastrofale. Înainte de toate, succesiunea apostolică ar fi întreruptă iremediabil. Nemaiexistând episcopi, harul Dumnezeiesc nu s-ar mai putea transmite, bine ştiind că numai episcopii pot hirotoni alţi episcopi, preoţi şi diaconi; numai episcopii pot sfinţi biserici şi antimise; numai soborul episcopilor poate sfinţi Marele Mir; fără episcopi nu se pot reuni Sinoade Sfinte, spre a hotărî cele de cuviinţă pentru Biserică; fără episcopi nu poate exista Biserica lui Hristos, căci Dumnezeu a hotărât ca aceasta să fie slujită şi păstorită de cele trei trepte, (episcopi, preoţi şi diaconi). Aici stă marea viclenie a acestor eretici: sugerează subtil că Biserica Ortodoxă va fi păstorită numai de preoţi, dar aceştia se vor împuţina cu fiecare zi ce trece, până când vor dispărea cu desăvârşire, nemaifiind episcopi care să hirotonească alţi preoţi. Biserica ar merge spre desfiinţare, nemaiavând păstori. Un gând care ne duce imediat cu gândul la enunţul ,,bate-voi păstorul şi se vor risipi oile Turmei’’ (Zaharia 13, 7; Matei 26, 31).
- Ce urmăresc diavolul şi slujitorii lui dintre oameni, de două mii de ani? Să distrugă Biserica lui Hristos, deoarece aceasta este Calea unică prin care oamenii îşi pot dobândi mântuirea. Evident că distrugând Biserica, diavolul şi slugile sale ar face imposibilă mântuirea tuturor făpturilor lui Dumnezeu.
- Avem noi certitudinea că Sfânta Biserică Ortodoxă nu va fi nimicită de puterile răului? Neîndoielnic, da! Înainte de toate ştim că Biserica îşi are Capul său, în Persoana Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Efeseni 5, 23). Apoi credem cu neclintire în cuvintele Domnului Iisus: ,,Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18).
- Cum îi recunoaştem pe promotorii ereziei prezbiterianiste? După expresia feţei lor, care nu mai este senină. Prin faptul că tăgăduiesc existenţa oricărui episcop păstrător al Sfintei Credinţe Ortodoxe. De multe ori cer imperativ, cu insolenţă: ,,dacă mai este vreun episcop ortodox, să iasă în faţă, să-l vedem şi noi’’. Vedeţi viclenia lor? Niciodată un episcop ortodox nu va ieşi să se arate pe sine, din motive de smerenie. Dacă le-ai da un nume, imediat s-ar năpusti cu invective asupra sa, l-ar ponegri în chipul cel mai josnic. De fapt, asta aşteaptă diavolul, cel care stă cu bagheta ridicată în faţa corului hulitorilor, să dea tonul. N-au făcut întocmai cu arhiereul lui Hristos, ÎPS. Longhin de la Bănceni? Nu trimit zilnic săgeţi otrăvite spre ÎPS Serafim al Pireului? Nu supun unei crâncene prigoane pe PS Artemie din Serbia? Nu era ÎPS Damianos al Sinaiului pe punctul de a-şi pierde viaţa, după mărturisirea Adevărului? Să le mai dăm nume, ca sa-şi împroaşte veninul şerpesc?
- Mai există episcopi canonici în Biserica lui Hristos? Răspunsul l-am şi dat în cele scrise până acum. Şi vom spune că nu sunt puţini. Îi găsim în ţările ortodoxe (cu excepţia României) şi diaspora acestora. Să ne gândim că aproximativ 80 % din episcopii ortodocşi nu s-au întinat prin participarea la pseudo-sinodul cretan. Cinci Biserici autocefale (Rusia, Bulgaria, Georgia, Antiohia şi Sinai) nu şi-au trimis niciun reprezentant în Creta.
- Cât de primejdioasă e erezia prezbiterianistă? Ca orice erezie, e pierzătoare de suflete, pentru cei care cad în ea. Îndreptarea şi iertarea ereticilor, de orice fel, se poate face numai prin pocăinţă. De aceea îi şi îndemnăm, cu frateasca dragoste, pe toţi părinţii şi fraţii noştri să iasă din marasmul ereziei prezbiteriene şi să lucreze pentru binele Bisericii lui Hristos.
Pr. Ioviţa Vasile
ati pus punctul pe parinte .Asa este.Speram ca cei de la ROMAN sa isi revina din teoria asta veninoasa bagata in cPUL LOR DE SAVA Lavriotul,sa isi dea seama ca au fost pacaliti
„În limba greacă, presviteros înseamnă preot”-greșit.
Pentru”preot’avem cuvântul „hiereus”:http://biblehub.com/greek/2409.htm (de aici :arhiereu (mare preot)
Cuvântul „presbuteros”(nu „presviteros”)inseamna:bătrân,senior:http://biblehub.com/str/greek/4245.htm