X

Angela Merkel, la al PATRULEA mandat de CANCELAR. Promite un NOU început pentru Europa, împreună cu Macron

de null

După o perioadă-record de negocieri pentru formarea unei coaliţii de guvernare – aproape şase luni – Angela Merkel a fost învestită miercuri pentru al patrulea mandat de cancelar al Germaniei. Nu s-a întâmplat cu o majoritate foarte largă. Ea a primit doar nouă voturi peste cele 355 de care avea nevoie. La vot au asistat și mama și soțul cancelarului.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

– Doctor Angela Merkel, vă întreb: acceptaţi votul?
– Da, domnule preşedinte, accept votul.

Din Parlament, Angela Merkel a mers la Președinție, pentru a fi învestită oficial. Apoi a revenit în Bundestag pentru a depune jurământul:

„Jur să-mi dedic puterea pentru binele poporului german şi pentru creşterea bunăstării sale, să-l protejez de rele, să respect şi să apăr Constituţia şi legile federale, să-mi îndeplinesc atribuţiile conştiincios şi să asigur dreptate pentru toţi. Aşa să mă ajute Dumnezeu!”, au fost cuvintele rostite de Angela Merkel în fața președintelui Parlamentului, fostul său ministru de finanțe, Wolfgang Schaueble.

Acest vot din Bundestag încheie jumătate de an de incertitudine politică în Germania – o incertitudine care a ţinut pe loc şi Europa, pentru că Emmanuel Macron are nevoie de Angela Merkel pentru a începe reformele pe care le-a promis pentru proiectul european.

Protocolul de coaliţie promite un nou început pentru Europa. Mai mult: acordul semnat de conservatorii Angelei Merkel şi de social-democraţii germani conţine mesaje cât se poate de ferme şi pentru politicienii de la Bucureşti.

Documentul e grăitor pentru priorităţile Angelei Merkel în cel de-al patrulea mandat de cancelar. Faptul că protocolul de coaliţie promite întâi „un nou început pentru Europa” şi abia apoi „o nouă dinamică pentru Germania”. Explicaţia ar fi că, pentru Germania, puterea şi prosperitatea sunt strâns legate de proiectul european.

Cât despre mesajele valabile şi pentru politicienii români, un exemplu ar fi următorul avertisment: „principiile democratice şi ale statului de drept pe care se bazezază unitatea europeană trebuie să fie respectate CU MAI MULTĂ consecvenţă decât până acum”.  Marea coaliţie din Germania şi-a stabilit ca scop să apere aceste principii de orice agresiune din partea partidelor politice din Europa.

La modul general, se vorbeşte foarte mult despre viitorul Uniunii Europene în acest document pe care s-a construit coaliţia de guvernare de la Berlin. Protocolul de coaliţie avertizează că provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană sunt enorme:

„Raportul de forţe în lume s-a schimbat radical în ultimii ani. Noile priorităţi ale Statelor Unite, o Chină tot mai puternică şi politica Rusiei ne arată foarte clar că, mai mult ca oricând, Europa trebuie să-şi ia soarta în propriile mâini”, spune documentul.

Dar principalele mâini care se vor uni sunt, desigur, cele ale doamnei Merkel şi ale lui Emmanuel Macron, pentru că noua coaliţie de la Berlin va susţine multe din reformele europene ale liderului francez, mai ales pe cele legate de zona euro. Şi unde nu-l susţine, Angela Merkel se va asigura că-şi va impune punctul de vedere şi că banii germani nu vor fi folosiţi pentru reforme nedorite de Berlin. De altfel, Angela Merkel va merge vineri la Paris, pentru a stabili împreună cu preşedintele francez propuneri comune pentru acest nou început pentru Europa.

Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button