Primăria din Sfântu Gheorghe a arborat, marţi, steaguri ale Ungariei pe stâlpii de iluminat de pe străzile principale ale oraşului, administraţia locală precizând că drapelele ar fi doar ”panglici de culori naţionale ungureşti” care au fost puse pentru a sărbători 15 martie – Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Gestul a atras reacţia Instituţiei Prefectului Covasna care a somat administraţia locală să respecte legea privind arborarea drapelului naţional al României şi să arboreze şi tricolorul pe străzile oraşului.
Primăria Sfântu Gheorghe a arborat, marţi, pe străzile din centrul oraşului, zeci de steaguri ale Ungariei în culorile roşu, alb şi verde, însă dispuse vertical, iar pe străzi au fost amplasate cocarde de mari dimensiuni în culorile ungureşti.
Măsura a atras reacţia Instituţiei Prefectului Covasna care a anunţat, printr-un comunicat de presă, că l-a somat pe primarul din Sfântu Gheorghe să respecte legea privind arborarea drapelului naţional al României şi să intre în legalitate până miercuri respectiv să arboreze şi tricolorul pe străzile oraşului.
„Ca urmare a arborării, în data de 13.03.2018, a mai multor drapele ale Ungariei în centrul municipiului Sfântu-Gheorghe, Instituţia Prefectului Judeţul Covasna a transmis o somaţie Primarului municipiului Sfântu Gheorghe, prin care s-a solicitat respectarea prevederilor Legii nr.75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. Potrivit art.7 din Legea nr.75/1994, drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor prezentei legi”, se arată în comunicatul de presă al Instituţiei Prefectului Covasna.
La rândul său Primăria Sfântu Gheorghe a transmis printr-un comunicat de presă că drapelele amplasate pe străzile din centrul municipiului ar fi doar „panglici de culori naţionale ungureşti” care au fost puse pentru a sărbători 15 martie – Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.
„Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, pregătindu-se de comemorarea festivă în cinstea aniversarii a 170 de ani de la Revoluţia şi Lupta de Independenţă din 1848-1849, a decorat centrul oraşului cu panglici de culori naţionale ungureşti, Piaţa Libertăţii cu drapel naţional unguresc şi câteva străzi cu cocarde. Cu aceasta ocazie, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe doreşte să informeze locuitorii oraşului, pentru evitarea neînţelegerilor, ca simbolurile ungureşti poziţionate vertical pe stâlpii din fier forjat nu sunt steaguri, nici drapele, ci panglici de culori naţionale ungureşti”, se arată în comunicatul Primăriie Sfântu Gheorghe, potrivit News.ro.
Primăria din Sfântu Gheorghe organizează, joi, o serie de manifestări pentru a marca 15 martie – Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, iar invitat special va fi dr. Lázár János, ministru, Şef al Cabinetului Prim-ministrului Ungariei. Conducerea municipalităţii susţine că acesta este motivul pentru care drapelul Ungariei va fi arborat lângă steagul României numai cu ocazia vizitei oficialului ungar pe ziua de 15 martie.
rusine …mare rusine,stim ca aceasta tara nu exista decat pe harta..oare unde sunt serviciile secrete?rusine…