ȘOC la alegerile din ITALIA: 46% dintre votanți sunt anti-UE. Matteo Renzi își anunță demisia

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Alegeri Italia. Exit-poll-urile indică o victorie a Mişcării 5 Stele, cu 29,5 – 32,5% din voturi. Partidul Democrat este pe locul al doilea iar Forza Italia e pe locul trei, cu 12,5 – 15,5% din voturi. Niciun partid nu a obținut majoritatea.

Rezultate exit-polluri, difuzate de Rai:

  • Mișcarea 5 Stele 29%-32%
  • PD 20,5-23,5%
  • Forza Italia 13-16%
  • Lega 13-16%

Dacă adunăm procentele celor două mari partide eurosceptice, Mișcarea 5 Stele și Lega, avem aprox. 46% de votanți anti-UE.

De la ultimul scrutin, din 2013, peste 600.000 de imigranţi au ajuns în Italia, devenind principala temă de campanie. “Mai întâi italienii!”, ”Italia e a italienilor!” – sloganurile aparţin partidului de dreapta Liga Nordului şi mişcării neofasciste CasaPound, amândouă aliate partidului lui Silvio Berlusconi.

Alianţa de centru-dreapta are 37% în sondaje, cu 10% mai mult decât coaliţia de centru-stânga. Surprinzătoare este însă ascensiunea mişcării populiste “5 Stele”, care are singură în sondaje aproximativ 28 la sută.

Mulţi cetăţeni, când sunt întrebaţi dacă chiar au încredere în acest partid care n-a făcut mare lucru în administraţia locală, de obicei răspund că au încredere şi mai puţină în partidele tradiţionale”, explică Lorenzo De Sio, politolog.

O analiză făcută de El Pais a identificat activităţi finanţate de Rusia pe reţelele sociale pentru a influenţa aceste alegeri, prin conţinut xenofob sau favorabil partidelor populiste.

Pe de altă parte, prin revenirea la putere a lui Silvio Berlusconi, Vladimir Putin capătă un aliat în Europa.

Este foarte probabil ca, până la urmă, niciunul dintre aceste trei grupuri să nu aibă majoritatea absolută şi să fie forţate să negocieze şi să vadă cum pot forma un guvern de coaliţie”, a precizat Franco Pavoncello, politolog.

Dar instabilitatea politică e un mod de viaţă în Italia, care a avut nu mai puţin de 65 de guverne în ultimii 73 de ani. Acest lucru se explică parţial prin faptul că, după 20 de ani de dictatură a lui Mussolini, italienii au adoptat o Constituţie care face aproape imposibil ca un singur partid să ajungă la putere. În plus, aleşii schimbă frecvent tabăra după ce au ajuns în Parlament: peste o treime au aprocedat astfel în actuala legislatură.

UPDATE

Fostul premier Matteo Renzi își anunță demisia după ce partidul său a suferit o” înfrângere clară” la alegerile de duminică din Italia, relatează agenția Ansa.

Marele perdant al alegerilor de duminică este Partidul Democrat al fostului premier Matteo Renzi care a decis să-și dea demisia din funcția de lider al formațiunii. Alegerile parlamentare au aruncat Italia în incertitudine. Potrivit exit-polurilor, niciun partid nu are majoritatea absolută necesară pentru a forma un guvern.

Coaliţia de centru-dreapta a fostului premier Silvio Berlusconi deţine cele mai multe locuri în camera inferioară a parlamentului.

Marele învingător al serii a fost însă partidul Mişcarea Cinci Stele, care ocupă locul doi. Facţiunea anti-sistem, eurosceptică, a devenit cel mai mare partid din Italia.

Pe de altă parte, Partidul Democrat, aflat la guvernare, ocupă abia locul trei, fiind pedepsit de alegătorii nemulţumiţi de şomajul ridicat şi de numărul mare de imigranţi africani din Peninsulă.

4 thoughts on “ȘOC la alegerile din ITALIA: 46% dintre votanți sunt anti-UE. Matteo Renzi își anunță demisia”

  1. dupa proorocii (parca tot parintele Paisie) partidele nationaliste vor reveni la putere in majoritatea tarilor europene ..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X